Zidul Berlinului este fără îndoială cel mai celebru dintre toate cele care, în decursul istoriei, i-au separat pe oameni. La ora la care el se prăbuşea, cu 20 de ani în urmă, în 1989, berlinezii, germanii şi în general toţi cei care se aflau la faţa locului nici nu-şi imaginau că toate acele bucăţele de zid dărâmat urmau să devină nişte adevărate relicve.
De altfel, astăzi, turiştii care se duc să viziteze zidul, sau ce a mai rămas din el şi locul pe care s-a aflat, cumpără mici "mostre" de zid (mai mult sau mai puţin autentice), şi le ţin apoi ca amintire. Culmea culmilor, municipalitatea berlineză încearcă acum să recupereze şi chiar să răscumpere cu bani grei diversele tronsoane de zid răspândite fie în Germania fie prin alte colţuri ale lumii, pentru a le expune în muzeul dedicat zidului.
Zidul de la Berlin este o celebritate şi datorită faptului că, până la urmă, povestea sa s-a terminat cu bine. Poporul a învins, Germania s-a reunificat, Berlinul s-a reunificat, familiile s-au regăsit şi totul a devenit o amintire încărcată de metafore istorice. Mai există însă şi alte ziduri pe pământ care aşteaptă să-şi încheie cariera cu acest tip de victorie a raţiunii asupra minciunii.
Să nu uităm, de exemplu, că oraşul Nicosia, în Cipru, este separat şi el de un fel de "zid", şi că reunificarea insulei nu pare să fie la ordinea zilei. Un alt "zid" incriminat de unii istorici şi oameni politici este cel ridicat de israelieni pentru a-i ţine la distanţă pe palestinienii din Cisiordania şi din Gaza. Mai există şi un "zid" ridicat de americani pentru a-i ţine la distanţă pe imigranţii mexicani.
Zidurile n-au lipsit în istorie, nici în vechime şi nici în cea modernă.
Poate că este semnificativ şi faptul că singura construcţie pământeană care se vede de pe lună este... un zid, mai precis cel chinezesc. Unele ziduri sunt simboluri ale modului în care s-au suprapus epocile istorice şi s-au încâlcit fără nici o şansă de descâlcire imediată, cum este Zidul Plângerii la Ierusalim.
Zidurile sunt făcute să se prăbuşească unele după altele, mai devreme sau mai tîrziu.
Sigur, unele se mai prăbuşesc şi din voinţa divină, precum cele de la Ierihon, după cum ne spune Biblia. Evreii au fost atunci sfătuiţi de Dumnezeu să sune din trâmbiţe şi să facă procesiuni în jurul cetăţii, şi zidurile s-au prăbuşit. Ce simplu ar fi dacă această reţetă ar funcţiona peste tot.
"Zidul Atlanticului" construit de Rommel în anii celui de-al Doilea Război Mondial pentru a-i ţine la distanţă pe aliaţi a căzut cu mari sacrificii umane: 10.000 de soldaţi au murit în ziua debarcării, pe 6 iunie 1944, când a fost străpuns.
Istoria zidurilor este tragică şi fascinantă, ca să nu mai vorbim că uneori, după ce ele dispar, rămân zidurile psihologice şi afective, în minţile şi în sufletele oamenilor, care sunt chiar mai solide şi mai rezistente decât cele din piatră, beton sau metal.