La iarnă o să fie frig

mi-aş dori să ningă,
dar zăpada se murdăreşte
de îndată ce se aşterne peste străzile noastre infecte
peste umerii noştri plini de funingine, peste feţele noastre schimonosite
peste iubirile noastre astenice
peste sufletele noastre mucegăite înnegrite de patimi

peste adevărurile atât de puţin adevărate
care ne asigură supravieţuirea

O să vină îngheţul, vom sta lipiţi de calorifere
visându-ne emigranţi pe o altă planetă

Vom vorbi până când ne vor amorţi limbile
fără să spunem nimic
până când ecoul propriilor cuvinte ne va perfora auzul ca un bisturiu

În iarna asta vom sta închişi în casă
urmărind din fereastră cum zăpada se transformă în noroi

Ne vom hrăni cu proza cea de toate zilele
minunându-ne de câte gesturi mecanice ne stăpânesc
trupul şi mintea
de câte vietăţi fără nume locuiesc în noi
subminându-ne dreptul la fericire

Din când în când ne vom atinge prin întuneric
ne vom lipi unul de altul ca să nu ne fie frig
ne vom minţi că asta e tot ce putem aştepta
de la o iubire reală

Vom sta aliniaţi ca doi soldaţi pe marginea patului nupţial
numărându-ne cicatricele
dând vina pe lume, pe ceilalţi, pe păcătosul de trecut

Vom asculta muzica viscolului şuierând prin pereţi
în aşteptarea noului sezon poetic


Intermezzo:

Despre ceea ce aş avea cu adevărat ceva de spus nu pot decât să tac.