Stéphane Audeguy, teoreticianul norilor / Africa povestită de Audeguy

Citiţi un fragment din această carte.

Stéphane Audeguy s-a născut în Tours, Franţa, în 1964. A studiat la Universitatea din Paris literatura franceză, engleză şi americană şi a fost lector la Universitatea Charlottensville din Virginia, Statele Unite. Din 1999, predă istoria artelor şi a cinematografiei la un liceu din departamentul Hauts-de-Seine, Paris.

Primul său roman, Teoria norilor (Editura Nemira, 2006), a fost onorat în 2005 cu Grand Prix du Style, Grand Prix du Livre des Dirigeants şi Prix Maurice Genevoix (Academia Franceză). Pentru al doilea său roman, Fratele lui Rousseau (Editura Nemira, 2007), i-a fost decernat Prix des Deux-Magots, în 2007. A mai scris de asemenea o monografie despre monştri, Les monstres : Si loin et si proches (2007) şi a participat la volumul colectiv Des nouvelles de La Fontaine (2007).

"Un roman superb, oniric, în culorile aprinse ale Kenyei, o poveste de dragoste, o odă închinată vieţii... Pentru cei care iubesc romanele lui Haruki Murakami, dar nu numai..." (Fnac.com)

"Roman iniţiatic, fantastic, Noi, ceilalţi este ca un poem de mare întindere ale cărui cânturi ne vrăjesc asemeni Eneidelor. Cuvintele lui Audeguy sunt obsedante, convoacă morţii printr-o alchimie stranie, ne poartă printr-un periplu cosmic unde totul se schimbă şi totul rămâne la fel." (Fabienne Pascaud, Télérama)

"Pierre tresare uimit, e o femeie tânără. Tânăra îi zâmbeşte. El spune că vine din tabăra şantierului de săpături. Ea răspunde că şi-ar fi închipuit asta. Doi timizi se intimidează. Sunt intimidaţi. Ea trebuie să plece. El nu vrea s-o deranjeze. Vrea să viziteze academia, mâine? El zice că vrea." (Stéphane Audeguy - Noi, ceilalţi)


Când am citit pentru prima oară Teoria norilor în original, am avut revelaţia unui autor francez care nu scrie ca un autor francez. Fără autoficţiunea care a devenit sufocantă pe alocuri, fără ironica perspectivă asupra conştiinţei că nimic nu poate fi schimbat, fără elucubraţiile sexuale care ating adesea ilarul sau morbidul.

Într-un interviu, scriitorul căruia Nemira i-a dedicat o serie de autor (5 volume publicate până acum), declară: "Îmi place să scriu poveşti." Şi povestea norilor, a vânătorilor de nori, a fost cea care m-a determinat să achiziţionez în colecţia Babel un roman de debut, un text construit pe modelul celor O mie şi una de nopţi, cu un povestitor japonez, Akira Kumo. Despre nori, Audeguy mărturiseşte că este o temă care l-a însoţit încă din copilărie. Pentru el, ca şi pentru orice cititor al romanului său, norii "sunt o perfectă imagine a lumii". Asupra lor se opreşte punctual şi într-o altă carte-bijuterie, de panseuri, Mic elogiu al blândeţii: "Norii sunt de negândit. Nemăsuraţi."

A urmat o altă poveste, aceea a Fratelui lui Rousseau, cel despre care cunoscutul filosof doar aminteşte, în treacăt, în Confesiuni. Un personaj libertin care se înfruptă din toate schimbările secolului al XVIII-lea, care se dedă cuceririlor mecanicii întru perfecţionarea viului, contrarul fratelui său ilustru, acest "prim rege al autoficţiunii", cum îl numeşte pe drept cuvânt Audeguy.

Şi poveştile au continuat pentru că în mintea autorului ideile nu contenesc să se ivească ("Lucrez tot timpul. Idei de romane îmi străbat mereu spiritul."), de astă dată cu un roman a cărui acţiune se petrece în Kenya: Noi, ceilalţi, volum apărut de curând la Editura Nemira. Un roman despre ceea ce este străin, despre necunoscut. În care turismul este ucis pentru a face loc unei priviri directe, dezgolite de interesul documentar sau de înfrumuseţările reclamelor, asupra unei lumi pe care tânărul fotograf Pierre, venit să-şi recupereze tatăl decedat, are privilegiul de a o descoperi.

De-a lungul timpului, citindu-l pe Stéphane Audeguy, am descoperit dincolo de poveştile care ne plimbă prin secole şi teritorii insolite, autorul, discret, aşa cum se prezintă el însuşi cu ocazia decernării Premiului Deux Magots pentru Fratele lui Rousseau: "Nu obişnuiesc să fac parte din actualitatea literară, să fiu în faţă pe scenă, dar sunt încântat de acest premiu. Predau istoria cinematografului la Boulogne Billancourt, în restul timpului scriu romane şi asta îmi convine de minune."


Trăim înconjuraţi de legende. Legende despre oameni curajoşi sau geniali, legende despre locuri mitice în care îşi fac plimbarea zilnică Fetele Morgana sau legende despre animale cu puteri supranaturale. Stéphane Audeguy, însă, nu descrie în Noi, ceilalţi o Africă legendară în care gheparzii şi leii aleargă fioroşi prin savane. Autorul francez încearcă mai degrabă să demitizeze un loc care a fascinant generaţii întregi de europeni şi aventurieri.

Un ghepard scheletic trage să moară în unul dintre parcurile naţionale din Kenya, în timp ce turiştii fac poze entuziasmaţi, dar insensibili la tragedia animalului. Dintre toţi, doar Pierre pare că înţelege ca acesta nu este Africa autentică, dintre toţi doar Pierre încearcă să vadă mai mult.

Ce face Pierre în Africa? În niciun caz nu se află în vacanţă. De ce este interesat Pierre de acest continent atât de îndepărtat de Franţa sa natală? Pentru că aici a trăit timp de aproximativ douăzeci de ani tatăl său pe care nu l-a cunoscut niciodată. De fapt, tatăl băiatului s-a sinucis, iar Pierre este însărcinat să decidă ce se va întâmpla cu trupul acestuia.

Pierre, eroul principal din Noi, ceilalţi îşi va da seama foarte rapid că realităţile Kenyei stau bine ascunse în spatele unor stereotipuri limitative care au hibridizat neîncetat sufletul african. Deşi încă nu îşi dă seama, Pierre înţelege Africa, mai întâi la nivel intuitiv, exact aşa cum făcuse cu mulţi ani în urmă, tatăl său. De altfel, tatăl băiatului a ales să moară pe acest continent, în timp ce în Kenya, Pierre va decide să trăiască cu adevarat pentru prima dată.

Destinele care se împlinesc sau se destramă în Noi, ceilalţi intră în plan secundar atunci când acţiunea romanului se întoarce înapoi în jurul anului 1900. Stéphane Audeguy relatează istorii interesante despre martirii care au murit pentru libertatea africanilor, despre străinii care au colonizat şi transformat acest continent şi nu în ultimul rând, vorbeşte despre prima cale ferată construită în Africa.

Trenul "se strecoară acum prin cele mai înalte podişuri ale Kenyei, indienii construiesc şi africanii cară, englezii ordonă şi calculează, îi numără chiar şi pe indieni, cu măgarii şi catârii lor şi în primul an (...) totalul morţilor a fost de o sută douăzeci şi unu, fără a-i pune la socoteală pe băştinaşii care nu contează nicăieri".

În ciuda faptului că animalele sălbatice nu prea mai umblă prin savană, iar locuitorii Africii s-au impregnat cu mentalităţi şi valori nespecifice lor, în Noi, ceilalţi se desfăşoară totuşi o poveste despre Africa. Uneori, aceasta poveste este romantică, alteori devine înfricoşătoare, iar de cele mai multe ori pare extrem de ciudată. Depinde din ce perspectivă este redată, căci Stéphane Audeguy foloseşte voci diferite prin care expune puncte de vedere diametral opuse.