Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

St. Louis de Senegal


Augustin Ioan

15.12.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Să ne imaginăm următoarea circumstanţă. Delta Dunării se simplifică cu Delta Senegalului, cu a sa rezervaţie, numită Parcul Naţional Djoudj mulţi pelicani, mangrove, crocodili. Prezenţa sediului Comisiei Dunării de Jos nu se simplifică cu faptul că St. Louis de Senegal a fost capitala Senegalului şi a Mauritaniei, precum şi a întregii Africi franceze subsahariene, o vreme. Nici cu faptul că a fost fondat acum 350 ani. În rest, Sulina noastră (cea veche, şi, din ea, câtă a supravieţuit nepăsării locuitorilor şi administraţiei) nu este decât o replică 1/10 a oraşului despre care vă vorbesc. Până la independenţă şi spre deosebire de restul Africii, St. Louis (ca şi insula Goree şi oraşele Thies şi Dakar) a fost provincie franceză. Locuitorii lui erau la fel de cetăţeni ca şi cei ai Paris-ului. Mai trebuie, încă, să diger decizia de a renunţa la acest statut pentru cel de loc independent. Desigur că eu, alb european şi francofil, nu pot, nu-i aşa? - înţelege complexitatea sentimentelor decolonizatoare. Dar nu îţi trebuie mai mult de jumătate de oră de plimbare pentru a pricepe că aici a fost un mare oraş şi, în schimb, acum numărăm anii până când va dispărea, cu tot cu independenţa sa...

Căci acum este doar o ruină, de la un cap la altul al insulei principale. Acele case splendide, cu pilaştrii lor angajaţi, cu feroneria balcoanelor plonjând peste străzi, cu tufele uriaşe de buganvilia crescute, acum, din interiorul cariilor de zid, sunt pe jumătate sau complet distruse. Statutul de oraş protejat de UNESCO nu ajută la nimic, căci nu sunt bani nici pentru întreţinerea ruinelor, aşa cum sunt, necum pentru restaurări. Mai fac guvernele câte un gest, cu câte vreun sediu de consulat, sau de ONG propriu. Câte vreun investitor privat occidental şi-a făcut milă de câte vreo casă şi a salvat-o. Pe ici, pe colo, a răsărit câte un restaurant şi câte un hotel. Dar nici asta nu mai merge, de când au oprit raliul Paris Dakar, care avea aici staţie serioasă. În rest, e ca-n Zăbrăuţii Bucureştilor.

Paralel cu oraşul vechi este satul pescarilor. Aici, în câţiva kilometri pătraţi, trăiesc peste două sute de mii de oameni, într-un fel indescriptibil şi, deci, neinteligibil. Nu sunt săraci, atenţie! Dimpotrivă. Iar eu, spre deosebire de mulţi alţi vizitatori ai locului, caut să înţeleg antropologic, fără să judec după criterii europene, cotidianitatea locuitorilor. Dar mirosul de peşte putred şi/sau sărat nu mă lasă să o fac până la capăt. Dar lucrez la asta....

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer