Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Cuvinte pentru înecaţi

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Experiment cu o cameră obscură


Alina Andrei

20.12.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Înainte de a se inventa aparatele de fotografiat, cuiva i-a trecut prin minte să găurească peretele unei încăperi fără ferestre, unde, desigur, era beznă. De ce a făcut aşa ceva, nu mă întrebaţi, n-am de unde să le ştiu pe toate. Trebuie să spun de la bun început că era vorba de o gaură mică de tot. Foarte mică. Bun. Omul acela a băgat de seamă că pe peretele opus se vedea ce era în exteriorul încăperii, la lumină, totul răsturnat cu fundul în sus. Asta s-a întâmplat în urmă cu sute de ani. Mă mir că n-a fost nimeni ars pe rug pentru aşa ceva! Dacă aş fi trăit pe atunci, sigur aş fi crezut că e vorba de magie, iar vrăjitorii nu apucau să iasă la pensie în acele vremuri. De fapt şi acum sunt de părere că ce se întâmplă în camerele obscure, în aparatele de fotografiat şi telefoane nu sunt lucruri tocmai curate.

Cine nu crede în experiment, e liber să vadă cu ochii lui. Se caută o încăpere potrivită, fără ferestre. Dacă nu aveţi aşa ceva, întrebaţi vecinii sau necunoscuţii. Să zicem că aţi auzit de existenţa unei cămări spaţioase la vecinul care locuieşte la şase străzi distanţă de dumneavoastră. Într-o dimineaţă de duminică, mergeţi în vizită şi cereţi în împrumut zahăr. Ori boabe de orez. Mă rog, vă priveşte ce spuneţi. Ideea e că trebuie să aveţi la voi un burghiu sau un picamer silenţios (oare există aşa ceva? Nu cred!) Cât omul caută buimac în bucătărie, în pijama, vă faceţi treaba. Apoi intraţi repede în încăperea cu pricina, dacă n-a apucat proprietarul să vă arunce de guler afară. Dacă stau bine să mă gândesc, primul om care a băgat de seamă fenomenul nu a făcut singur gaura, ci doar a observat imaginile estompate de pe perete. Printre cei care au experimentat pe tema aceasta s-a aflat şi Leonardo da Vinci, însă şi altora le-a trecut aşa ceva prin cap, încă din antichitate. Cardano a perfecţionat o cameră obscură (dintr-o cutie), folosindu-se de o lentilă. Imaginea devenise mult mai clară şi mai luminoasă. Fizicienii pot explica de ce, aşa că n-o voi face eu, deşi pot să pretind că am înţeles tot, şi nimeni nu mă poate contrazice! Prin urmare, era vorba despre o cutie cu o lentilă. Girolamo Cardano era prieten cu Leonardo Da Vinci. A fost medic, matematician, jucător de şah, se ocupa de astrologie şi magie, şi din câte ştiu eu, n-a fost ars pe rug. Totuşi a fost acuzat de erezie şi arestat, însă pentru cu totul altceva. Publicase horoscopul lui Iisus. Cred că nu se prea pricepea la horoscoape - dacă ar fi fost un magician adevărat, ar fi ştiut că îl vor băga în temniţă. Sau ar fi reuşit să-i transforme în patrupede pe temniceri.

În secolul al XVI-lea, un anumit Giambattista della Porta s-a folosit de o oglindă plană. Inovaţia a fost folosită de portretişti, care puteau realiza desene fidele cu o mai mare uşurinţă. Şi acesta era pasionat de magie, astrologie şi alchimie. Onorabilul om de ştiinţă a scris, de asemenea, despre tratamentele de frumuseţe recomandate doamnelor din vremea lui. Adică despre alifii pentru blonde, pudre şi parfumuri, leacuri pentru pistrui, ceva despre sâni şi roşcate. Despre toate aceste sfaturi de budoar a scris cu aceeaşi seriozitate cu care s-a ocupat şi de camera obscură. Să ne întoarcem unde trebuie: aparatul de fotografiat din zilele noastre s-a născut din acea cameră obscură cu lentilă. Nu puţini sunt cei care îşi meşteresc singuri aparate rudimentare, din cutii de pantofi şi alte asemenea. Acum există unele microscopice, ascunse în ochelari, nasturi (în orice îşi poate imagina un scenarist al filmelor cu James Bond), însă cel mai mult îmi place de un englez neonorabil, care, în secolul al XIX-lea, îşi pitea aparatul în joben. Fotografia oamenii de pe plajă, pe ascuns. Bunele moravuri n-au fost încălcate. Doamnele şi domnii de atunci stăteau pe nisip înfofoliţi până la gât. Pielea era acoperită în mod pudic. Îmi amintesc o singură fotografie făcută de acest purtător de joben. Mai mulţi strânşi pe faleză, cu spatele către mine. Copii urcaţi pe balustradă. Fuste înfoiate de vânt. Pălării. Panglici. Nu-mi dau seama la ce se uitau. Probabil la mare. Dacă e să-mi vină în minte fotografia într-o zi în care mă simt bine, mi-o amintesc luminoasă şi sunt gata să jur că bărbaţii de acolo au ceva din obrăznicia veselă a personajelor lui P.G. Wodehouse; femeile sunt acidulate, aşa ca bulele din apa minerală ce te gâdilă în nas, iar copiii au acadele rotunde în mâini. Atunci văd şi umbrele de soare, corturi cu dungi, şezlonguri şi valuri încreţite. Dimpotrivă, când am o zi neagră, mi-o amintesc cenuşie, fadă. Profiluri posace, uscate. Ceva neplăcut, care miroase a boală. Imaginea în sine, reală, are o mai mică importanţă decât cea care s-a format în capul meu. Uneori se amestecă cu alte zeci sau sute de fotografii de epocă, cu oameni oarecare ce se plimbă pe faleză. Câteva sunt într-un album pe care-l păstrez în dormitor, lângă lampa verde şi ceainicul roşu. Şi mai des se combină cu scene similare descrise în romanele pe care le-am citit.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

Prea frumoasa poveste a domnului Măgar, carte semnată Alina Andrei.

blogul Alinei Andrei

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Singura veveriţă siberiană pe care o cunosc stă la bloc (5.0/5 - 27 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Poemul perfect de iubire pentru tine, doar pentru tine (4.8/5 - 17 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Patti Smith şi Robert Mapplethorpe în bucătăria lor (coioasă, cum ar spune un cunoscut de-al meu) (4.7/5 - 13 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Am vrut să fotografiez: Un om plin de păsări (5.0/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro La mine în cartier: Apollinaire şi Marie Laurencin (4.9/5 - 7 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer