Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  oameni pe care îi admir, oameni pe care îi iubesc

Radu Cosaşu - Sculptorul de flori de gheaţă


Adrian Georgescu

30.12.2009
Blogul lui Alin, decembrie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Îi reciteam, în nopţile trecute, cărţile şi, în timp ce cafeaua vibra la trecerea camioanelor grele ale dimineţii, mă gândeam că domnul Radu Cosaşu ar putea face surfing pe cocoaşele acelor valuri.

Mi-l imaginez uneori ca pe un partizan ascuns în podul fiecăreia dintre casele noastre, unde dansează cu flacăra lumânării şi ronţăie nuci, minerind din adâncul cornos al şanţurilor bogăţii abandonate. Dacă observă o scamă pe covor, o ridică şi ţese cu uşurinţă din ea un alt covor. Odată înnodat ultimul ciucur, coboară în rapel de-a lungul firului, spre a ne sculpta pe ferestre câteva flori de gheaţă. Din ce-i rămâne va tricota o carte. Cu ea se va îmbrăca un tânăr, care, atras de moliciunea materialului, se va transforma în semn al multor cărţi, dormind cu capul pe perna majusculelor de început de rând.

Acest condei ce dansează pe poante - de care a rămas legat ca Ulise de catarg, în ciuda modernelor sirene - trebuie să fie o unealtă universală, mă gândesc, căci e şi daltă, şi croşetă, şi sondă extractivă. Strecurat în tubul său subţire, scriitorul tescuieşte cuvintele ca pe struguri, iar în pagină curge dulcele must al tandreţii. Din aceste cărţi şi articole nu ţin minte o virgulă care să-şi fi ridicat capul viperin spre a muşca de gleznă.

Îmi amintesc însă de cele trei fete - a consulului, a ministrului bumbăcăriei şi cea inteligentă, care nu mai conta a cui era -, care ne-au lipsit temporar de un cronicar sportiv, de meciul de box dintre Joe Louis şi Max Schmeling, o afacere personală a fiecăruia dintre noi, de esenţiala cursă de atletism pentru inima unei fete, pierdută desigur din start, de partida de şah jucată în noapte, la Sala Palatului, între Ciocâltea şi Gheorghiu, de eutanasierea unui cal de curse, sinonimă cu uciderea de zeu, sau de dulceaţa cu care, zilele trecute, i-a uns drept "Dănuţi" pe fotbaliştii Unirii Urziceni.

Antrenor al deschiderii de ochi, de minte şi, mai ales, de inimă, Radu Cosaşu ne oferă un raport săptămânal despre ceea ce este cu adevărat sportul, adică un elan al fiinţei omeneşti, dorinţa de nelimitare, nevoia de a tinde spre altceva. Îmi place că, asemenea tuturor celor care-l citesc, am senzaţia nu a unei citiri, ci a unei discuţii. Şi-mi place că, mai mereu, pe blogul Domniei Sale de la Gazeta Sporturilor, primul care comentează scrie doar atât: "Sănătate, maestre!". La care aş adăuga doar "...şi mulţumim".



PS: Aşteptăm textele voastre despre oamenii pe care îi admiraţi. Detalii în Argumentul acestei rubrici.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer