Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  CompletAbil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Înaintea unui an zecar


Manu Anghelescu, Maria Balabas

28.12.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Răzvan, administratorul LiterNet-ului, spune: încheiaţi anul cu un text nou, fetelor?... răspund în grabă că, da, sigur... ce să fac? E 11 noaptea, ultima zi de Crăciun 2009. Manu tace... Altminteri, Răzvan e foarte drăguţ, găzduieşte aceste rânduri în fiecare săptămână, ne acordă felicitările lui din când în când, ne spune câtă lume ne citeşte, ne şi corectează când trebuie. Anul 2009 a fost plin de texte la LiterNet, au devenit cercul fără de care săptămâna nu e completă. Chiar dacă nu vorbesc cu Manu la telefon sau nu ne scriem pe mail, musai găsim cumva acel spaţiu să combinăm textele de site. Ne lăsăm atunci într-o voie lină a cuvintelor, cuprindem amintirile cu căuşul palmelor, le transformăm în haosul acesta ordonat care se pare că ne este caracteristic. Celor care ne întreabă "ce-aţi vrut să spuneţi acolo?" le zâmbim şi, ciudat, începând cu acel moment ne dau dreptate.

Zilele îmi par mai pline de sens când ştiu că, undeva, se vor transforma în fraze pentru LiterNet. Încerc să fiu cât mai atentă în juru-mi şi să nu las seva momentului să-mi scape. Visez noaptea şi, din nou, văd o părticică din text înainte-mi, dimineaţa când mă trezesc. Metrouri pierdute, blocuri la fel de gri, fluturi liberi, radio dimineaţa, cărţi răsfoite, colaje urbane, oameni-personaje, imagini fugitive, parcuri la schimb pe anotimpuri, oraşe petrecute în haine obiţnuite, costume pentru paiaţe, dezordinea de pe masa de lucru, un chibrit alunecat, flyere păstrate pentru când n-om mai avea memorie.

Eu, Maria, în fuga dinaintea trenului, scriu acest text fluşturatic şi-mi zic şi vă zic că, uneori, nu reuşesc să pun pe foaie ce trăiesc. Frazele îmi ies prea complicate sau textului în sine îi lipseşte exact realul pe care aş fi vrut să-l fac miez. Şi-mi pare rău, atunci, da. Aşa aş vrea, ca în 2010, să scriu mai aproape de adevăr.

Nu ştiu ce-ar vrea Răzvan... ce ar zice Manu referitor la asta... E atâta culoare în jur.

Se lasă seara din nou, am promis acest text pentru dimineaţa. "Viaţa şi onoarea" - cum spune un bunic vechi de aproape 100 de ani, care trăieşte în sistemul heliocentric de sens contrar, undeva la etajul 3, lângă tinereţe. Apaşii m-ar pune la stâlpul caznelor pentru nerespectarea cuvântului dat. pendula nu bate cât vrea ea

Sper ca Răzvan să fie puţin român şi să zâmbească, acceptând mioritic întârzierea, dorinţele şi textul.

să fie timp


Maria

Dragă Maria, Onorabile Răzvan,

Manu a răspuns la mesajul dumneavoastră (într-un final):

"Tăcerea din ultimele zile este expresia disonanţelor cu nuanţe aprinse din ultima vreme. Închei anul în ritmuri sacadate, într-un tempo cînd ralentando, cînd allegrissimo. Nimic nou. Datorită salturilor dintr-o extremă în alta, am făcut o reacţie alergică. Petele roşii de pe corpul cînd prea odihnit, cînd prea obosit, deveniseră harta unui an dement. Dacă aş fi ajuns la voi după Crăciun şi după furtuna de vară declanşată în noaptea naşterilor închipuite de iarnă, aş fi reluat un ciclu. Şi nu cred că m-ar fi ţinut. Ajungeam din nou la Constantinopol. Am luat-o înspre Vestul cu băi turceşti, însă. Pentru că "Intercity nu circulă de sărbători", spuse cerberul cu faţă de casieră, în lugubra gară timişoreană. Drumul alegea destinaţia. Jocul îşi derula regulile şi fără jucători. Aveam însă şi explicaţia. Lumea care se clădea pentru a se distruge, producea dinamica. Dinamica producea pulsaţia care excita mereu adrenalina, aflată mai tot timpul la un nivel prea ridicat şi deci nesănătos pentru supravieţuirea speciei. Fuga în soare, căutînd pierderea în lumină, trăgea concluzii pripite. Aveai dreptate legat de scrierile liternetice. Începem să vedem lumea în cadre de corespondenţă. LiterNetul s-a transformat în frigiderul şi cuptorul prieteniei noastre. Răzvan, să nu ne laşi! Promitem să nu ne mai lăsăm rugate. Vom continua coacerea. Maria, tu şi eu ştim că are sens. Iar sensul, existent în stare latentă deja, va produce la un moment dat acea implozie de revelaţii. Sîntem aceeaşi culoare, cu nuanţe diferite. Azi dau lecţii de pian. Studentul meu este azi în La major. Şi ne-am dat întîlnire în La minor. El ştie că ziua mea va pica într-o joi. El vede lumea în culori. E orb.

De fapt...

Tăcerea era efectul unei indigestii declanşate în urma mesei post-Crăciunice, moleşeala capului e dată de băile termale alături de băbuţele unguroaice devenite o masă de ţesut adipos, stagnarea era vina sărbătorilor, cîinele era cauza fugii, fuga era cauza energiei neconsumate, umbra era cea care dădea palpitaţii la inimă, lumina producea conexiuni matematice, gîndirea surmena vibraţia. Rămînea jocul. Îmi era dor. Improvizaţia. Îmi lipsea. Gluma. "

Viaţa şi onoarea. Pendula şi voinţa. Cămaşa şi zăbala. Vorba şi duhul. Timpul şi licoarea.

Stop Area.

Ne vedem într-un an zecar. Să fie într-un ceas bun!

Manu

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer