Gregory House (House M.D.): Elementar, dragul meu Wilson

Bromance. Originalul.

Dr. Gregory House trebuie să fie unul dintre cele mai enervante personaje de la TV. În primul rând, este medic şi serialele cu medici sunt jenante. Mai mult, este un medic nesimţit, care îşi minte pacienţii, îi desconsideră şi îi abuzează. În plus, e tot timpul drogat cu Vicodin, împrumută bani de la prieten şi nu-i mai dă înapoi (da, ştiu, am zis prieten, nu este o greşeală) şi îşi jigneşte permanent colegii, subalternii şi superiorii. Fuge de sarcinile în care trebuie chiar să trateze pacienţi, se uită la soaps şi mănâncă prânzul pe pacienţi comatoşi. Cântă la chitara electrică în birou, conduce agresiv o motocicletă şi se foloseşte de invaliditatea lui (un picior afectat de un infarct muscular nediagnosticat la timp) ca să obţină compasiune, un loc de parcare mai bun sau pur şi simplu să facă oamenii să se simtă prost. O listă de calităţi care ar putea continua la nesfârşit. Din fericire, karma e karma şi, ocazional, şi-o ia de la câte un aparţinător - ba un pumn bine plasat, ba un glonţ care ratează organele vitale. Dar supravieţuieşte cu orgoliul intact pentru a ne enerva încă o zi. Şi pentru a mai salva o viaţă pe care nici un alt medic nu o poate salva.

Da, aceasta este calitatea care îl salvează pe House. Ca şef al departamentului de diagnostic al unui spital universitar bine dotat, este cel la care ajung cazurile neelucidate din toată ţara. Şi, împreună cu echipa lui de stagiari, este cel care le rezolvă în urma unui proces detectivistic. Analizează simptomele şi încearcă să le potrivească unui profil de boală. Cu ceva obstacole pe parcurs: puţin diagnostic greşit, puţin tratament nepotrivit, spargeri de case, şantaje, nişte crize, come, amputări... important că la final reuşeşte să salveze viaţa pacientului. Cam cu o excepţie pe sezon, pacienţii lui House se întorc de-a dreptul din morţi. Fie că suferă de boli rare, precum Lupus, Guillain Barre, ciumă, lepră sau sarcoidoză, fie că au fost expuşi la bacterii sau agenţi toxici greu de identificat, House, folosind un dozaj perfect de deducţie şi cunoaştere ştiinţifică, reuşeşte să identifice cauza şi să dea tratamentul corect. De multe ori răspunsul se află dincolo de simptomele fizice evidente: e în relaţiile dintre pacient şi cei din jur, în mediul în care trăieşte sau lucrează, în biografia sa. Şi motivul pentru care medicii nu pot ajunge la răspuns este pentru că - houseim clasic - "Toată lumea minte". Postulat care îl îndreptăţeşte pe House să pună cele mai jignitoare întrebări şi să pună în scenă cele mai perfide comploturi care să îi facă să spună adevărul.

Dar nu îl deranjează, pentru că pentru asta trăieşte: pentru energia şi emoţia pe care i-o dă un mister. Ca un copil în faţa unei tablete de ciocolată ambalate, tremură de nerăbdare să desfacă hârtia şi să afle ce este sub ea. Şi ca un copil răsfăţat, refuză să accepte cazuri care nu îl pun în dificultate. Mare parte din munca superiorilor lui este să îi vândă câte un pacient, chiar dacă asta înseamnă să facă ei examinarea iniţială şi să poată să demonteze primele diagnostice pe care le aruncă House printre uşi, plictisit. Abia când aude de două simptome care se contrazic sau de ceva ce n-a mai întâlnit niciodată devine interesat de caz. Opusul acestei stări este când trebuie să facă de serviciu la clinica gratuită a spitalului, unde vin oameni răciţi, cu iPod-uri în anus sau care vor să fie castraţi chimic ca să nu facă sex cu vaci. Plictisitor din punct de vedere medical, dar amuzant pentru telespectatori, fără îndoială.

Răsfăţul lui House şi atitudinea lui de copil răzgâiat este întreţinută de toţi cei din jur, de la şefi la subalterni, dar mai ales de Wilson, prietenul care îi înghite toate gogomăniile şi abuzurile, dar care ştie să îl facă să râdă. Dacă în faţa celorlalţi House este grosolan şi inabordabil, lângă Wilson poate să fie el însuşi: grosolan şi relaxat. Prietenia lor, bazată pe adevăruri spuse fără menajamente, farse de tabără de gimnaziu şi bârfe nesfârşite, rezistă în mare măsură datorită toleranţei supraomeneşti a lui Wilson. Făcut dintr-un alt fel de aluat decât restul oamenilor, Wilson poate să vadă în zgomotul perpetuu emis de House adevărata natură a sufletului său. Pentru Wilson - şi pentru noi toţi, odată ce începem să îl vedem prin ochii lui - House este prietenul absolut, cel care te ajută să vezi adevărul şi să îţi trăieşti viaţa onest pentru că nu te va lăsa niciodată să faci ceva ce nu îţi stă în caracter sau care te-ar face nefericit. Şi această calitate, derivată din spiritul extrem de lucid şi de analitic al lui House, este greu de găsit, aşa că dacă ai avut norocul să dai de ea, o iei cu tot pachetul în care e ambalată.

Nu este un secret că personajul House este bazat pe Sherlock Holmes şi cel al oncologului James Wilson pe bunul doctor Watson. (Prea puţin se ştie că Arthur Conan Doyle a fost inspirat de un medic pentru a-l crea pe Holmes, ceea ce face această întorsătură şi mai interesantă.) Şi chiar dacă interpretarea modernă a celor două personaje este mai radicală decât ce era în paginile romanelor, relaţia dintre ei, un geniu condescendent şi un sidekick răbdător, este la fel de profundă, plină de dragoste şi de machism. Mai mult, dualitatea Holmes & Watson / House & Wilson continuă să evolueze. În noul Sherlock Holmes al lui Guy Ritchie am găsit un Holmes şi un Watson care mi-au amintit mai puţin de cei din cărţi şi mai mult de House şi Wilson. Cinic, mizantrop şi hedonist, noul Sherlock Holmes îi aduce un omagiu evident doctorului pe care ne place să îl detestăm. Poate următorul pas este la House M.D. - The Movie, când House îşi va pune nas fals şi va participa la meciuri de box în subsoluri.