Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Respiraţie sub apă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Săruturi şi atingeri (XI)


Simona Cratel

09.01.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Citiţi episodul precedent aici.

"Tu şi eu", zice. "Noi doi am fi ceva împreună."
"Noi doi", repetă calm, pe patul meu de acasă. "Am fi ceva pentru care merită să trăim mai departe."
"Aş putea iubi pe cineva ca tine la nebunie", îi spun "... sau mi-aş putea în orice caz pierde minţile încercând."

Îmi repetă că nu mai suportă să fie singur, şi că doreşte să fie cu cineva. Spune "cineva", dar apoi trece imediat la "tu". Doreşte să se trezească cu mine în braţe, să mă privească printre gene, şi să se umple de zâmbetul meu. Vrea să meargă cu mine la un film romantic şi să ne sărutăm în sală, iar mâna lui să se încălzească pe trupul meu.

Îmi smulge inima din corp, apoi aşteaptă zâmbind sadic să vadă dacă supravieţuiesc.
"Spune-mi că vii cu mine.", mă somează.
"Aş vrea să vin şi să devin altcineva, opusul a ceea ce sînt acum", îi spun. "Dar pe de altă parte, cum este să pleci din ţară?"

Cum de poate fi atât de intensă o relaţie atât de nesigură şi incompletă ca a noastră. Sună iraţional. Când îl am în faţă, balanţa înclină să rămân. Cum aş putea pleca cu el? Sînt nebună? Cum ar arăta asta? Când am totul stabil aici, să plec în necunoscut. Atâta nehotărâre, ruptă în două, efectiv. Fără să ştiu ce să aleg, care este direcţia bună. Simţindu-mă ca şi cum oricare pas aş face, tot greşit ar fi. Mă simt de parcă aş alege între două rele. Poate trăi o femeie cu un bărbat care nu poate face nimic în pat?

Şi cum să plec din ţară?! Cum o fi oare un astfel de lucru?, îl întreb. Şi mă apuc să-i explic cum văd eu totul. Nu mi-l imaginez în roz, un astfel de lucru, precum plecarea din ţară. O să sufăr după toate lucrurile familiare, arhi-cunoscute. Rutele, străzile, locurile care mi s-au imprimat în minte atât de bine, încât e ca şi cum fiinţa mea s-ar fi extins mult în afară. Mult în afara strictei corporalităţi. Ca şi cum aş avea o multitudine de braţe, de capete, de picioare, la care nu m-aş fi gândit niciodată în afara momentului în care mi s-ar fi amputat toate deodată. Noi nu suntem numai noi. Noi suntem spaţiul în care trăim. Trupul meu nu e doar ce pot deplasa pe două picioare, ci e ceva cu mult extins în afară. Un spaţiu străbătut la infinit de mii de euri ale mele. Spaţiu ca o hartă de amintiri, atât de plin de amintiri, încât e ca şi cum la fiecare colţ de stradă aş lua contact cu o bucăţică din mine, cu o bucăţică din trecut. Şi aş fi făcut-o din nou să trăiască, aş fi trezit-o la viaţă ori de câte ori aş fi străbătut acel spaţiu. Eu nu sunt numai cea pe care-aş urca-o în avion, ori în tren.

Nu e atât de simplu.

Ar fi frumos acolo unde m-aş duce. În Viena, să trăiesc cu tine, care susţii că mă iubeşti, deşi abia că ne cunoaştem. Şi o să umblu pe străzi fără să mă şocheze nimic la fiecare colţ de stradă, cum e cazul în Bucureşti. Nimic nu o să mă mai întristeze de moarte, cum mă întristează Bucureştiul, cu fiecare stradă pe care-o străbat. Totuşi, o să dezvolt sentimentul că am pierdut pentru totdeauna "acasă", laolaltă cu o mare parte din mine. O să simt că mă sufoc. Trupul meu o să fie pentru început acolo, dar inima în Bucureşti. Da, în oraşul acesta mizer, populat cu semi-urbanizaţi. O să aflu cum e să umbli printr-un oraş frumos şi civilizat, dar să-ţi fie dor de groapa de gunoi de unde ai venit. De fapt, cu cât o să fie mai frumos, cu atât o să fie mai groaznic pentru mine. Aşa îmi imaginez. Ştiu că aşa va fi.

Nu sunt numai trupul pe care-l pot duce unde poftesc. Toate locurile între care pendulează un om îi vorbesc elocvent despre sine. Când îl iei de-acolo şi îl pui într-un loc cu totul nou, devine anxios şi agitat. Îşi pierde sentimentul de identitate. Îl apucă un dor dureros de toate amintirile sale, de parcă, dacă ar continua să trăiască în locul în care s-au petrecut, ar păstra legătura cu ele. Le-ar menţine vii. Ca mine, care dac-aş continua să trăiesc în Bucureşti, aş menţine în viaţă totul. Dacă aş pleca, aş ucide totul. Pe toată lumea pe care aş lăsa-o în urmă, aş ucide-o. Nimeni nu şi-ar continua viaţa după plecare mea, ci ar muri. Ar înceta să mai existe.

Iar în locul cel nou, eu m-aş simţi ca un nou-născut, ca un copil care învaţă din nou să vorbească.

Nu aş mai avea părinţi, prieteni, cunoscuţi. Nimic. Goală-puşcă, într-o lume nouă. M-aş găsi într-un oraş care m-ar face să mă simt străină. Care m-ar complexa şi care m-ar face să mă simt nesigură. Când o să adorm, o să mă trezească brusc vreun sunet necunoscut, şi o să am senzaţia pentru foarte scurt timp, că mă aflu în camera mea din copilărie, iar când mi-aş da seama că nu e aşa, va durea. O să-mi doresc mai degrabă să vină maică-mea cu chiftele proaspete la mine, ori să pot avea în faţă maidanul pe care m-am jucat atunci când am fost mică. Nu aş mai avea nici rude...

O să fiu nevoită să umplu rapid un întreg oraş străin cu alte amintiri.
Cu lucruri care să mă lege de el.
Simţind golul din mine de rigoare.
Cu senzaţia că s-a isprăvit cea mai lungă relaţie amoroasă pe care-am avut-o vreodată.
Singura de durată.
"Taci. Taci. Taci", îmi spune. "Să fii la aeroport. Te aştept. Ţi-am luat bilet de avion. Te iau cu mine."
"Nu ai vrea mai bine să mă laşi să mă dezîndrăgostesc? Nu vezi că e o alegere prea mare pentru mine? E ca şi cum m-ai pune să aleg ce vreau să fiu."
"Înţeleg că te doare,...", zice "... înţeleg".
"Lasă-mă să mă dezîndrăgostesc", îl rog.
"Nici asta nu pot", spune. "Jumătate din mine ar vrea, dar jumătatea cealaltă nu. Jumătatea raţională îmi spune că ar fi mai bine să-ţi dau drumul, dar cealaltă jumătate este de un egoism feroce. Nu pot să renunţ."
"Fuck you!", îi spun. "Fuck all the beautiful words said between us", spun tremurând. "Fuck you!"
"Dacă vrei să mă chinui şi să mă torturezi, poţi să faci asta cât vrei, căci sentimentele mele pentru tine nu se vor schimba niciodată, iar fiecare cuvânt pe care ţi l-am spus este adevărat, şi îţi dau în continuare tot ce am mai bun în mine. Ştiu că nu o să mai întâlnesc niciodată pe cineva ca tine."

Inima începe să-mi bată cu forţă.
"Lasă-mă să-mi spăl părul", zic.

Se ridică de lângă mine.
"Tocmai acum?"

Mă duc spre baie.

Mă apuc să-mi spăl părul. Trebuie să mi-l înfăşor ca pe o funie, să-l feresc să nu se aşeze alţii pe el, şi să nu se aşeze pe el când mă îmbrăţişează, ori când trec pe lângă mine să nu se încurce în el, îi spun. Stau aplecată peste cadă, dezbrăcată până la brâu, şi-mi ţin duşul deasupra capului. El stă îmbrăcat în uşă. Dintr-o dată, un fir de apă ţâşneşte din locul unde este înşurubat capul duşului. Mă udă pe umăr, pe coapsă, udă peretele din spatele meu. Apa curge cu zgomot în cadă.

Lumina din baie nu mai funcţionează cum trebuie. Un sunet comic, puternic, acoperă curgerea apei. Apa curge în closet continuu, fără să se oprească. Kaputt.

Ţeava de la bucătărie este înfundată. Apa vine înapoi în chiuvetă şi din chiuvetă răbufneşte pe gresie. Apa a ajuns pe hol şi înaintează încet spre sufragerie. Simt totul în jurul meu gata să explodeze, să dea pe dinafară, să se smulgă din loc şi să se înfigă în alte lucruri, care să se strice şi ele la rândul lor.
"Bun, eu te iubesc pe tine, tu mă iubeşti pe mine. Ce facem cu asta acum?", îl întreb.

Ce să facem cu asta acum, zice. Ce să facem cu asta acum?
Lăsăm să treacă.
Hai să uităm.

Şi ce ne facem cu toată această uriaşă energie?
Hai să construim case. Hai să ne antrenăm pentru maraton. Hai să străbatem lumea pe jos. Tu într-o direcţie şi eu în cealaltă. Nu, că pământul e rotund, şi asta înseamnă că tot prin a ne întâlni sfârşim. Hai să-l facem plat.

Nu mai vorbi prostii, taci, taci, taci.
Ascultă mai bine apa, cum gâlgâie prin ţevile şubrede. Ai grijă la păr. Părul tău e peste tot. Îţi cade, sau e normal? Nu vreau să văd părul tău peste tot.
Şi ce facem totuşi cu această uriaşă energie?
Hai să construim zgârie-nori.

Ne sărutăm. Gura lui este umedă de salivă. Voi fi şi eu bolnavă. Chiar în acest moment, sunt contaminată. Sunt bolnavă, dar nu pot rămâne înăuntru. Nu pot rămâne nici afară. În casă ţevile explodează, afară cade grindina. Vântul smulge acoperişurile caselor şi le duce departe. Este ca un blestem.

Ia-o la fugă şi nu te opri, decât atunci când eşti foarte, foarte departe.

Cum ştiu când sunt îndeajuns de departe?!
"Nu privi înapoi, doar fugi!", strig la el.
Se răsuceşte şi-o ia la goană.

Când se întoarce, îl primesc cu pizza cumpărată de la o staţie distanţă. Mă mir că a ştiut să se întoarcă, înseamnă că are simţul orientării deosebit de dezvoltat.
Amândoi calmi, acum.

Ne cuibărim apoi unul în braţele celuilalt.
"Trezeşte-te", şoptesc în urechea lui. "Trezeşte-te".
Eu nu pot să dorm, cum de tu poţi să dormi?

Trezit din somn brusc, nu valorează nimic. "Spune-mi ceva frumos." Rămas fără cuvinte, cu izvorul cuvintelor secat în mine, pendulând în aer ca un maimuţoi atârnat de o lampă, nu reacţionează. Mintea, blocată. Numele meu este Rodriguez, numele meu este Christian, Joseph, Jakob, Adriana, Kate, Sophie. Care-i numele tău? Ce mai faci? Cum mai e vremea? O să plouă, o să ningă, o să fie soare? Soarele răsare tot la răsărit? Mergem tot în picioare? Ce mai face lumea în general? Cum a supravieţuit peste noapte.
"Asta o să doară în câteva zile", îi spun.

Dar nu se poate abţine. A rămas fără cuvinte, dar nu fără corp. Îmi caută gura, pe care ezit să i-o ofer. Îmi apucă spatele capului în palmă şi îl ghidează spre el. Buzele noastre se întâlnesc. Corpurile noastre se întâlnesc. Trebuie să facem ceva cu toată această energie. "Asta o să doară în câteva zile.", repet înecată de propria respiraţie. "O să doară al dracu'." Poate să fie şi terminal din partea mea. Sunt chiar acum contaminat, şi nu-mi pasă. Nu pot trăi calculându-mi continuu ziua de mâine, nu pot trăi mereu pe frecvenţa asta practică, prozaică. Bine dozată. Am nevoie să-mi dai toată viaţa peste cap. Dimensiunea care lipseşte. Să devin tridimensional. Poate o să doară al dracu' în câteva zile, dar acum se simte cumplit de bine. Simt toată energia asta pusă în mişcare de către tine. O energie care mă circulă de la un capăt în altul, propulsându-mă. "Nu pot face asta. Îmi ceri prea mult.", spun. Nu din nou. Dar nu zice, doar văd cuvintele acestea în privirea lui.
"Sînt tot ce ţi s-a întâmplat ţie mai bun vreodată", îmi zice. "Să nu uiţi niciodată momentele acestea pe care le avem acum împreună, căci sînt adevărate."

Nu spune nu, ba poţi să faci, cum să nu poţi să faci? De ce m-ai mai trezit atunci? Să vorbim?

Dar revin aproape de el din proprie iniţiativă. E rămas fără grai, dar nu fără sine. E adunat în vârful degetelor, adunat la marginea pielii mele. Aşteaptă acolo să ies din mine şi să-l las să mă invadeze. Îmi trece o mână prin păr, şi rămâne cu ea pe obrazul meu. Palma lui arde. Şopteşte ceva neinteligibil. Apoi mă sărută din nou. Mă presează în el, îmi răvăşeşte hainele, mă atinge. "Pot să? Pot să?". Atinge cu degetele, degetele îi tremură. "Poţi", spun eu. "Spune nu, Lili, spune nu.". Umil lângă mine, implorând în tăcere.
"Uneori, în loc să mă rog la Dumnezeu, o să mă rog pur şi simplu la tine." "Doar uneori?", întreabă. "Spune nu, Lili, spune nu." Dar eu zâmbesc în întuneric şi spun da. Mereu spun da. Mă presează şi mai tare în el. Îmi mişc palmele pe spatele lui de parcă aş vrea să-l absorb în fiecare detaliu. Îl ştiu, dar îl redescopăr ca nou. Mă ştie, dar mă redescoperă ca nouă.

Out of my mind into your mind...
A spus ce? A zis Ben... Cum?!
Out of my mind into your mind...

Îmi acopăr urechile cu palmele, îmi vine să plâng, căci aceste cuvinte îmi sună dintr-o dată sinistru. "Putem face un lucru mult mai bun, muuult mai bun decât sexul. Putem face altceva." Îl văd cum se apropie pentru a doua oară cu acul de braţul meu.
"Sexul nu e important. E doar un detaliu al unei relaţii", îmi spune. "Putem avea cu toate acestea o experienţă extracorporală împreună. Îţi pot oferi ceva mai bun decât sex. Corpurile noastre nu contează."
Out of my mind... into... your mind....

Mă întind pe spate. Inventez eu, sau el zice...?!
"Putem trăi ceva extraordinar împreună, mai mult decât fizicul ne-ar aduce", mi-a repetat. E gol, corpul lui de o frumuseţe moale, penisul îi atârnă flasc ca al unui băieţel.

Întinsă pe spate, cu totul acut în jur, partea stângă dureroasă. Ca o gheară în piept. Aşteptând în linişte cu faţa spre tavan, să văd ce-o să se întâmple. Ce-o să se întâmple? Durerea în piept pe partea stângă, la limită. Mai lipseşte doar foarte puţin. Ne ţinem de mână întinşi pe pat.
"Darling, darling, darling..."

Văd patul uriaş prin uşa întredeschisă a dormitorului, unde sîntem întinşi noi. Canapeaua din sufragerie, telecomanda căzută între perne, vaza cu flori uscate, papucii aranjaţi în ordine, cosmeticele de pe etajera de sticlă din baie. Cearşafuri, şi perne. Hârtii cu notiţe, jurnale. Ciorapi şi lenjerie intimă. Pixuri şi carioci, vopsele de ulei şi tempera. Planşete. Vaze din ceramică. O pătură căzută. Câteva pete de un roşu mai întunecat în capătul dinspre fereastră al covorului, marginea umflată de vânt a perdelei. Pe balcon, un fotoliu de rafie cu o cuvertură groasă pentru zilele în care am şezut acolo şi am privit în stradă. În bucătărie, pe masă, se află un castron cu supă consumat pe jumătate, alături, o porţie de mâncare neatinsă. Bursuc dormind lângă pat.

Le văd pe toate.

Citiţi următorul episod aici.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

Simona Cratel este autoarea volumului Străinii, publicat de Editura LiterNet.
Siteul personal al Simonei Cratel

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Povestioara cu prăjiturele, Simona Cratel (4.7/5 - 10 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Adevărul despre mine, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Falling from grace, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Mi-e dor de Praga, Simona Cratel (4.5/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Orice femeie ar trebui să aibă un stăpîn şi-un sclav, Simona Cratel (5.0/5 - 8 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer