Rubens şi femeile neeuclidiene

Cu volumul de teatru Rubens şi femeile neeuclidiene, bănuiala devine certitudine. Péter Esterházy este un univers egal cu sine însuşi, indiferent de genul în care se manifestă. De o densitate barocă, suferind de o inteligenţă nestăvilită şi, prin urmare, pline de umor, dramoletele autorului maghiar au darul de a-l transforma pe cititor, rînd cu rînd şi replică cu replică, într-un prizonier. Jocul temelor şi mizelor, deturnarea referinţelor culturale dintr-un spaţiu de o gravitate muzeografică spre reinventări parodice, omeneşti şi pline de umor, abordarea ascuţită a unor idei politice sau a unor cutume istorice, maniera în care schimbă sensul unor adevăruri bătătorite, mutînd accentele, răstălmăcirile filozofice şi coloratura aproape pop a jerbelor imaginarului sînt mărcile prin care Péter Esterházy îşi legitimează renumele de cel mai postmodern autor din spaţiul estic.

Péter Esterházy (născut în 1950, la Budapesta, într-una dintre cele mai vechi şi renumite familii aristocratice maghiare) este, probabil, scriitorul maghiar cel mai cunoscut şi apreciat pe plan internaţional în momentul de faţă, una dintre vocile şi conştiinţele literare definitorii pentru problematica spaţiului central şi est-european contemporan.

(Haydn la pian, tocmai ar vrea să cânte, când Îngerul intră în trombă, cu nelipsita sticlă de bere de Köbánya.)

ÎNGERUL
Haydn!
(tăcere; Haydn parcă nici n-ar fi de faţă; sau mocoşeşte ceva la pian?; între timp, intră Rosenbaum şi soţia acestuia; bărbatul măsoară ceva pe capul lui Haydn, în jurul capului acestuia, riglă de măsurat, echer, Therese notează datele într-un caiet)
- Lucy in the sky with diamonds - Haydn e Haydn e Haydn -
(tăcere)
- Am spus eu ceva despre roze? Despre de rose? Eu acu' ţin morţiş la calitate - fie şi din cauza şefului meu -
(muzică)
- Mărire în ceruri - ştiu, ştiu -, Doamne-ajută, hai, noroc, prosit -
(bea)
Şefu' meu zideşte din lipsă - Creaţia -
(muzică)
- creaţia e cârpăcită din tot ce nu este. A fost, de exemplu - e doar un exemplu -, în lume o lipsă de forma lui Haydn -
(tăcere)
- Eu nu sunt o parte a lumii. În felul ăsta, nici nu lipsesc din ea. Din cauza asta sunt mai puţin decât - decât Dumneavoastră! V-aţi gândit la asta? Lumea s-a schimbat, din cauza Dumneavoastră s-a schimbat lumea. Nu spun că a devenit mai bună - nu spun că a devenit măsurabilă - sunt (spre soţii Rosenbaum) -, sunt unii care speră că totul e măsurabil, că până şi incomensurabilul Haydn e măsurabil - omul cochetează întotdeauna cu infinitul -, în zadar e o prostie - tâmpenie per se -, ar şi dori să-l măsoare -
(bea)
- E cam prea mult thinking-ul pozitiv - dar şeful meu se ocupă de toată lumea -, din tot inexistentul fabrică existentul - asta o putem trece, totuşi, printre calităţile lui - gloria, tătucule, gloria in excelsis Deo -
(tăcere)
- Am un coleg super - numai că l-au prins cu tva-ul -, avea obiceiul să spună mereu că dacă-i atât de galant, el spunea culant, dacă Domnul e chiar atât de culant, ar putea să înceapă cu sine fabricarea existentului din inexistent.
- Carevasăzică, lipsa asta de formă a lui Haydn a fost umplută pe 31 martie 1732 - aşa cum avem, uite aici, berea asta de Köbánya, şi asta o să umple burdihanul -
(muzică)
- Aş atrage atenţia asupra acestui concept-de-creaţie-din-lipsă - este o idee foarte frumoasă şi poetică -, glăsuieşte despre rostul existenţei - numai pentru conformitate -, că a fi e nu numai uluitor, nu numai necesar, dar şi parte a unei ordini unitare -
(muzică)
Un chiot!
(tăcere, bea)
Cam aşa ceva. Aşa cred. Aşa sper. Poate.
(tăcere, se apropie de Therese)
- Ar avea - poate ar avea -, sper că poate ar avea - ar avea madame puţin timp şi pentru mine?

THERESE
Valea de-aici, tăticu'!

ÎNGERUL
(dur)
- Singur - mereu singur -, pot să mă ploconesc în sus - Gloria -, pot să mă ploconesc în jos - nu există ceva mai minunat decât omul -
(îşi ridică sticla de bere spre spectatori)
- Nimeni. In between - singur -, aşa păţeşte cel care nu are istorie. Am jucat şi într-o altă piesă, acolo am spus deja asta. Nu-i ceva vesel să fii singur - uneori e nevoie -, uneori e bine - dar nu-i vesel -, nu-i distractiv. Nu-i agreabil.
(tăcere)
- Îngerul nu chiuieşte - Domnul nu chiuieşte -, numai omul chiuieşte -
(îşi ridică sticla de bere spre spectatori)
Dacă chiuieşte.
(tăcere)
- Omul e muritor - în afară de mine, aici toţi sunt muritori. Pe de o parte. Iar pe de altă parte, e aici nemurirea asta. Chestia asta -
(sughite)
- Pardonaţi - construcţia asta culturală -, pe bune că-i mişto - pe de o parte, autorul e mort, cum prevede teoria, pe de altă parte, cvartetul de coarde trăieşte, cum ar dori publicul cultivat -
(muzică)
- Elaborat cvartetul de coarde, cvartetul de coarde trăieşte ca peştele-n apă - elaborată forma de sonată, forma de sonată trăieşte, ce mai, trai pe vătrai -, elaborată simfonia, simfonia trăieşte ca - păi, pentru asta a trebuit să mă uit în culegerea de proverbe şi zicători ungureşti -, simfonia trăieşte ca porcul surd în lanul de grâu. E clar - dacă porcu-i surd, nu-l aude pe omul cu puşca şi se lăfăie liniştit - într-o totală linişte sufletească -, nu-i aşa?, în lanul cu grâu. În viaţă, nu-i aşa?, cum spune ungurul.
(tăcere)
Iar apoi, nu-i aşa? Puff!
Omul e o floare -
(tăcere)
- Moartea omului e ceva teribil şi cumplit. Pentru că mai întâi aduce asupra omului multe boli, dureri, penitenţă sufletească şi trupească - multă mâhnire, tristeţe, războaie şi spaime -, iar în final desparte sufletul de trup cu spaime şi groază - în durerea cumplită a membrelor şi tendoanelor -, şi preface trupul în leş - în leş - ce duhneşte - ce duhneşte - a oale şi ulcele - a oale şi ulcele.
(tăcere)
Leş - ce duhneşte - oale - şi ulcele - omul e o floare.
(tăcere)
Eu nu floare - eu nu floare! - cortina!
(întuneric)


(la fel ca în scena precedentă, dar fără Înger; soţii Rosenbaum măsoară în continuare)

ROSENBAUM
(măsoară cu palma capul lui Haydn de jur-împrejur, acesta cântă la pian, nu-şi dă seama ce fac soţii Rosenbaum)
- Notează, Therese, notează, e pur şi simplu extraordinar. Da, ăsta-i Haydn! Notează, 0, 1, 1, 2, 3, 5, 8, aşa, de aici şi până la ureche, 13 -

THERESE
Centimetri?

ROSENBAUM
- Nu, inci! Draga mea, capul lui Haydn e organizat după şirul lui Fibonacci, asta-i o nebunie!

HAYDN
- Din punct de vedere fizic nu sunt atrăgător, sunt scund de statură şi smead, ciupit de vărsat, picioarele mi-s disproporţionat de scurte, ba mai mult, nu-i o exagerare dacă mi se spune că-s crăcănat, sunt adus de spate şi port peruci demodate, pline de pudră. Nasul mi-e deformat din cauza polipilor, iar asta se pare că mă afectează.
(muzică)
- Niciodată n-am compus muzică atât de înflăcărat ca Mozart, Schubert sau Mendelsohn. Modestia mea cât se poate de sinceră îşi are limite clare.
(din ce în ce mai furios)
- O tehnică perfectă, clară, optimism, structuri transparente, melodii virile, armonizări frapant de bogate, bucuria primară a compoziţiei... 104 simfonii! 83 cvartete pentru coarde! 52 sonate pentru pian! 23 opere, 4 oratorii, concerte! Muzică de cameră! Opere corale! Mise!
(tăcere, cântă la pian şi începe să fredoneze o melodie a lui László Dés)
- Întunericu-i o clipă - între noi e-o umbră doar -, ci lumina se-nfiripă - o să mai avem şi-o viaţă fără griji - străluminată dar din dar -
(tăcere)
O viaţă fără griji - străluminată dar din dar.
(fredonează mai departe)
- Aşa va fi - promit -, cum de atâtea ori ai sperat - o să fie - pe bune - o viaţă fără griji, străluminată dar din dar -
(tăcere; îngrozit)
- O viaţă fără griji - o viaţă fără griji, străluminată dar din dar -
(întuneric)


(pur şi simplu dintr-o aşa-zisă glumă, dar o putem percepe şi la modul serios - ce să-i facem, aşa se-ntâmplă cu glumele bune: o melodie cunoscută, nu tocmai lentă, din repertoriul lui Elvis Presley, mca, mca, mca, cuplul princiar se fâţâie nu tocmai princiar; apoi se aşază băţoşi, ca un cuplu regal, pe tron; tăcere prelungă)

PRINŢUL
- Am cincizeci şi trei de ani - totul este al meu -, cât vezi cu ochii - nu clipi din ochi, draga mea -

PRINŢESA
Nu pot privi nici în faţă, nici în spate -

PRINŢUL
N-am nevoie de nimeni.

PRINŢESA
- Acu' asta mie îmi spui? Mie?! O... autentică... O, dar n-are importanţă! Câţi?! Cinj' trei? Cincizeci şi trei de ani austrieci...

PRINŢUL
Ungureşti!

PRINŢESA
Mai ales.
(tăcere; cu gingăşie)
- Voiam de mult să te întreb ceva. Spune-mi, prinţul meu drag, după părerea dumitale poate, poate fi o prietenie adevărată între un bărbat şi o femeie?

PRINŢUL
(animat)
Păi, cum să nu!

PRINŢESA
(prinde mâna Prinţului)
Atunci e bine, m-am liniştit, m-am liniştit.

PRINŢUL
(aproape chiuind)
Păi, cum să nu! Dacă între timp şi-o trag pe săturate!
(întuneric)


PRINŢUL
- Probabil c-o să fie bună pentru contele Morzin. Sau pentru eternii noi bogaţi Grassalkovich. Soţul e şi mai netalentat, dacă-i posibil aşa ceva. E suficient să te apropii de el, că începe să-i hohotească vioara. Haydn, dumneata m-ai răsfăţat, eu deja nu mai suport lipsa de talent. Îmi apar mici erupţii pe piele. Lipsa de talent este înspăimântătoare, în ultimă instanţă e rebeliune, rebeliune împotriva ordinii.

HAYDN
Adevărata rebeliune e talentul, creează o nouă ordine.

PRINŢUL
- Ei, dar lasă palavrele astea. Şi să nu mi te înghesui printre cuvinte, ca să spun aşa. Să-ţi arăt cum cântă Polzelli asta a dumitale?
(arată, e îngrozitor, totuşi e cântec)

HAYDN
- Ilustrisime domn, fără îndoială că Dumneata eşti mai de calitate ca prinţ decât ca sopran.

PRINŢUL
- Păi, îi dau papucii urgent. O zbor de nu se vede. Asta nu-i voce!

HAYDN
- Cu voia Domniei Voastre, eu altfel văd problema. Domnişoara Polzelli -

PRINŢUL
Doamna, Haydn, doamna!

HAYDN
(într-o parte)
Şi ăsta, tot cu asta-mi vine!
(continuă)
Fără îndoială că vocea lui Polzelli nu e perfectă -

PRINŢUL
Fără îndoială, Haydn, fără îndoială.

HAYDN
- În acelaşi timp, nici nu rămâne fixată la un nivel mediocru, adică posibilităţile tocmai că sunt încurajatoare, ba mai mult decât încurajatoare. Să nu uităm, avem de-a face cu o creatură tânără -

PRINŢUL
Eu n-am de-a face cu ea!

HAYDN
- avem de-a face cu o fiinţă la care imaturitatea e de-a dreptul firească, drept condiţie a maturităţii. Confuzia, pe care ilustrisimul domn a remarcat-o cu ironie inconfundabilă, mie mi se pare mai degrabă zburdălnicie. Aş spune chiar că-i posibil ca o intonare falsă eu s-o aud drept un dramatism, repet, zburdalnic.

PRINŢUL
Vorbeşti serios?! Aşa auzi! Arată-mi urechea!

HAYDN
- Propunerea mea din punct de vedere profesional e să-i angajăm pe soţii Polzelli.

PRINŢUL
Eu, Haydn, eu am să-i angajez, dacă-i angajez.
(tăcere)
- Crede-mă, puterea îşi are şi părţile ei bune. Are ceva dulce. Cred că dumneata ştii, dar nu-ţi place să te gândeşti la asta. La gusturile-i dulci. O, oare ce înseamnă - oare ce, oare ce? - dacă Haydn-ul meu, cel cu o super-ureche, la auzul unui do diez care vagabondează într-un do, caută comorile aşa-zisului talent componistic - păi, să caute, să tot caute în sfânta aia de fântână -
(hohoteşte; întuneric)


(Antonio Polzelli ar vrea să cânte la vioară, dar Haydn îi face urgent semn să tacă)

HAYDN
Ajunge, domnul meu -
(într-o parte)
E chiar prea mult -
(continuă)
- Am nevoie de un violonist în orchestră - iar dumneata fără îndoială că eşti violonist - ai o vioară şi un arcuş -
(Antonio i le arată)
şi tragi arcuşul pe coarde -
(Antonio l-ar trage, Haydn e îngrozit)
Nu, pentru Dumnezeu, nu!

ANTONIO
- Prego? Este ce, bătrâne? Nu ceva place ilustrisimului respectat domn? Totul scris - zburat aici scrisorile din Napoli - aici, în cuib de praf - direct în prăfăria de la capătul lumii - în mocirla asta -

LUIGIA
- O, taberele alea muncitoreşti de prin anii '70! Lacul Fertö şi împrejurimile!

ANTONIO
- Dar inimioara mea! - Muzbach sau Putzbach - şi ţânţari - şi iar venit-dus în lucitor Napoli scrisori - deci, maestro - treaba unsă e cu bătrânul maestro Gregorius Werner.

HAYDN
Lipsă de talent!
(tăcere; amabil)
Domnule, dumneata eşti un antitalent înnăscut!

ANTONIO
- Jignire asta e, insulto, cu respect, chiar dacă spus cu rispetto. Napoli şi Mantua admirează mâinile mele uşoară!
(ţipând)
Mă împotrivesc! Protestare!
(tăcere, aproape şoptit)
Ai dreptate. Mea mâini lemn sunt. Holz, holz pentru foc.

LUIGIA
- Nu te mai amărî, Toni. Nu poate fi toată lumea talentată. Mare parte a omenirii e netalentată, oamenii ăştia să se ruşineze? De parcă am fi răspuns prost la şcoală? Şi cineva o să ne dea note rele? Oare nu-i cât se poate de firesc ca oamenii să n-aibă talente deosebite?

HAYDN
- Pe mine, lipsa de talent - indiferent cât de surprinzător o fi - nu mă scoate din sărite - pe mine, lipsa de talent nu mă revoltă -

ANTONIO
- Pentru că signore nu ştie ce-i aia - pe mine indignazione - mă revoltă - lipsa proprie de talent mă revoltă - e ca o rană - o plagă infectată - marcioso - parcă se vede pe mine - nici nu tre' să prind violino, deja sunt netalentat - cu lipsa mea de talent - impotenza! - numai talentul - talento! - lui Papa poate fi comparat.
- Şi lipsa de talent nu moft - durează, rezistent - Einmal impotenza, immer impotenza!
(muzică)
- Lasă-mă să te îmbrăţişez - aşa, aşa -, poate trece la mine - poate se revarsă talentul la mine -
(aşteaptă)
Nu se revarsă -

HAYDN
Nu se revarsă -

LUIGIA
(şi ea îl îmbrăţişează pe Haydn)
Nu se revarsă -

ÎMPREUNĂ
(ca un final)
Nu se revarsă -
(întuneric)


ÎNGERUL
(pare responsabilul cu ce se întâmplă pe scenă, poate are şi microfon)
Ultima atenţionare, Mozart, să vină Mozartu' pe scenă!
(tăcere)
Wolfi, la dracu', du-te pe scenă!

(parcă cineva l-ar împinge pe Mozart direct în mijlocul scenei; ni-l putem imagina îmbrăcat într-un sacou yuppies, al dracu' de scump, purtând perucă, dar, la urma urmei, ce nu ne putem imagina?; în timp ce iese, Îngerul spune într-o doară)

ÎNGERUL
Cu îndemânare, Mozică mic, cu îndemânare!

MOZART
Papa, unde eşti?

(Haydn iese de-a buşilea de sub pian, dintre picioarele lui Polzelli, îndată ce-l vede, Mozart se lasă şi el pe brânci, chefnesc fericiţi, se învârt cu veselie de jur-împrejur, latră, se joacă, poate că şi cântă lătrând, în tot cazul: şi aşa mai departe; o mare prietenie între bărbaţi; apoi stau în tăcere, gâfâind)

Papa, punem de-un cvartet de coarde?

HAYDN
În doi?
(stau aşezaţi pe scenă)

MOZART
- Am putea încerca - noi doi suntem în stare de orice - Papa, dragul meu Papa, ce mult timp a trecut de când nu te-am mai văzut -

HAYDN
Marele Mozart - şi eu mă bucur -

MOZART
- Ţi-am adus şase cvartete de coarde, parc-ar fi două kile de rodii. Sunt roadele unei trude îndelungate şi grele. Ţi le ofer sperând că nu le vei considera nedemne de tine.
(tăcere, priveşte de jur-împrejur)
- Papa, ţie nu-ţi vine să mori în - nu-ştiu-cum-se-cheamă-asta? Atâţia ani...! Eu n-aş rezista aici nicio săptămână. Şi ţânţarii! Şi prinţul!

HAYDN
(indispus)
Am avut prinţi buni.

MOZART
Măi..., ştii că doi ţânţari întotdeauna -

HAYDN
Ştiu. Ştiu cum sună când se izbesc doi ţânţari.

MOZART
(râde)
Papa! Dar cum sună când se izbeşte unul? Poftim?!
(tăcere)
- Să nu mai rămâi aici, Papa - sau inventează ceva - cum vine asta, muzica ta e la cel mai înalt nivel - super - e palpitantă, sublimă, senzuală, pasionantă şi umoristică, umoristică, Papa, umoristică - şi când mă uit la viaţa ta -
(sforăie)
Adorm. Cum vine asta?

HAYDN
N-are importanţă. E totuna.

MOZART
- Păi, cum în pisici să fie totuna, o, dirijor princiar, bătrânul meu prieten demn de respect?! O să mai ai tu probleme serioase cu posteritatea.

HAYDN
Păi, asta chiar că-i totuna. Mi se rupe de posteritate.

MOZART
- Spui acum! Dar uită-te la tine peste două sute de ani! Atunci n-o să vorbeşti aşa. O să se spună că genialul de Mozart încolo, că mistreţul de Beethoven pe dincolo - n-o să-ţi cadă bine. Şi ştim, nu din cauza muzicii tale!

HAYDN
Inclusiv Beethoven?

MOZART
- Păi, sigur că da. Dar în afară de muzică, Ludovic a mai pus şi altceva pe masă.

HAYDN
Ludovic? Ce? Ce a mai pus pe masă?

MOZART
Surditatea lui! Faptul că-i surd!

HAYDN
Ce spui? N-aud!

MOZART
- Surditatea e deja ceva. O idee - tocmai compozitorul n-aude muzica lui preferată, care-i place. Nu-i cine ştie ce idee, dar funcţionează. Seamănă puţin cu faptul că tocmai poporul ales nu-l recunoaşte pe Mântuitor. O dramaturgie abilă.

HAYDN
Băiete, vorbeşti verzi şi uscate!

MOZART
(rânjeşte)
Păi, sigur că da.
(tăcere)
Papa, asta-i o nimica toată. Nicăieri un scandal -
(arată spre Polzelli)
- asta nu se lasă cu scandal - timp de zece ani, una, adică una bucată amantă. Nicăieri ceva demn de consemnat - sârguinţa nu poate fi consemnată - şi eu sunt sârguincios - noi toţi suntem sârguincioşi -

HAYDN
În afară de Rossini. În schimb, el găteşte bine.

MOZART
- Papa, asta-i o nimica toată. Măcar dac-ai fi fost un copil-minune. Ei, nici treaba asta nu-i o savarină, dar măcar funcţionează. Doamne, ce mă mai plictiseam!

HAYDN
- Copil-minune - păi aşa ceva cred că deja n-am să mai fiu...

MOZART
- Papa! În ce priveşte valoarea marketingului, numele de Haydn este cel mai puţin preţuit dintre starurile lumii... Ştii cât câştigă Federer?

HAYDN
- Nu-l cunosc. Dar ştiu că Händel câştigă mult. Federer e mai bun decât Händel? Dar şi eu câştig bine. Acu' m-a cadorisit contele Erdödy cu o trăsură cu doi cai, pe de altă parte, am depus o cerere la ilustrisimul prinţ în privinţa fânului şi a ovăzului... Am şanse bune...

MOZART
- Ştiu că eşti mai viclean şi mai abil decât se crede, eşti cu capul pe umeri, şmecher şi cumpătat, dragul meu Papa, negi fără să crâcneşti că vinzi manuscrisele în două locuri -

HAYDN
- Vrei să spui că eu?! Fără îndoială că am căutare - mă preocupă faptul că am căutare.

MOZART
- Le-ai vândut lui Torricella, din Viena, lui Forster, din Londra şi între timp le-a editat Boyer. Pe când tu făceai înnebunit reproşuri editurii Artaria - dar nu despre asta e vorba, Papa! Mai degrabă ar fi nevoie de un om care să aibă sarcina concretizării unui brand-Haydn£... Bătrâne, din viaţa asta a ta n-o să iasă niciodată o piesă-Schaffer! Niciun film cu titlul de Joseph, făcut de Milos Forman! Din asta o să iasă cel mult o... o piesă nu-ştiu-de-care. Icsigregzet. Numele n-are importanţă. Dar tu-i cunoşti pe ăştia, pe ăştia de aici...

HAYDN
Pe mine mă interesează în primul rând muzica.

MOZART
Da' ce crezi, pe mine ce mă interesează?!
(tăcere, se ridică din nou pe brânci)
Tre' să plec, Papa.
(cei doi câini se adulmecă)

HAYDN
- Wolfi, spune-mi, după părerea ta există prietenie adevărată între bărbat şi bărbat?
(întuneric şi râsul necruţător al lui Mozart)