Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Respiraţie sub apă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Săruturi şi atingeri (XII)


Simona Cratel

16.01.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Citiţi episodul precedent aici.

O nouă zi împreună. Mă bag sub duş şi las apa să curgă peste mine. Prin păr, de-a lungul corpului. Mai devreme l-am sărutat până n-am mai avut aer, l-am înecat în săruturi. Pe toată faţa, pe gât, pe păr. I-am dus faţa spre pieptul meu şi l-am strâns în mine. Tu eşti cel care îmi face inima să galopeze, sângele să-mi circule ca la un raliu, iar mintea să stea ca lovită de trăsnet. Între noi, în loc de orgasme, cuvinte. Nu suntem în stare de un contact sexual sănătos, amândoi buşiţi, defecţi. Senzaţiile violente de plăcere, epiderme în contact, învelişuri care ne separă. Pielea ta care vrea să se extindă peste mine. Gura mea gustând. Salivă şi gust şi.

Apoi am stat lângă el, am stat cu fruntea sprijinită de umărul lui.

Părul meu murdar de săruturi, înmuiată într-o mare de linişte. Iar mintea mea stă. Ziua este la sfârşit, iar păsările zboară înapoi. Vrăbiile. Noaptea cade, noi ne oprim.

Nu am decât corpul acesta să-ţi ofer ca să înţelegi ceea ce simt pentru tine. Habar n-am însă cum te-ar putea el face să înţelegi ceea ce nici eu nu ştiu să exprim în cuvinte. Mă vrei? Nu mă vrei? Nu am decât trupul acesta. Nu e mult, dar e tot ce am să îţi ofer. Braţe, trunchi, gât, păr, glezne. Totul e pentru tine să iei. Sunt aici şi să mă ofer fără să cer nimic.

Îl desenasem mai înainte, îl târâsem până la mine ca să am acces la şevalet, cărbuni şi foi de hârtie. Mai degrabă l-aş fi pictat, dar fără câteva studii în prealabil nu mergea. Pentru cinci sau şase ore am avut privirea aţintită asupra lui. Cu exclusivitate feroce. Să desenezi pe cineva este ceva foarte intim, evident. Se construieşte încetul cu încetul acest ceva intim, ca o clădire cu cincizeci de nivele în timp record, două persoane holbându-se una la alta atâtea ore în tăcere desăvârşită. Ca şi cum ai vrea să scoţi din model toată esenţa. Să hotărăşti cine este persoana din faţa ta. Şi să pui punct pentru totdeauna. Altfel ce e pe hârtie nu seamănă cu originalul, iar scopul este asemănarea care provoacă ţipete de surpriză privitorului. Dacă pentru cele şase ore nu-ţi iubeşti modelul, rezultatul e jalnic. Am insistat foarte mult la mâini, am o slăbiciune pentru mâini, pentru gură, liniştea pe care o exprima gura lui Ben, acel roşu-întunecat care îi dă feţei ei o expresie feminină. Părul. Privindu-l, singurul fel în care mă puteam dărui lui, arătându-i în persoana fiinţei decorporalizate de pe foaia de hârtie, fără mirosuri şi consistenţă şi vene care irigă, terminaţii articulare, dar totuşi fiind el, o esenţă a lui, tot ce e mai bun din el, tot ceea ce merită luat, smuls, prădat. Mă dăruiesc ţie, voi rămâne aici să mă poţi privi întreaga zi de pofteşti, păruse el a spune din privire. Văd ce-ai făcut. Ai luat de la mine tot ce ai avut nevoie şi nimic în plus. Ştiu. Carcasa fizică poate să putrezească în pace, debarasată în real. Prin ochii mei era singurul fel de a trăi pentru el.

Desenul acela a fost pentru mine şi o rămăşiţă din lumea mea care începuse să nu mai existe. Pictura, lumea artistică, ceea ce abandonasem cu durere. O parte din mine pe care-o renegasem. Cu care luam contact doar când mergeam în atelierul profesorului meu de pictură, când mergeam acolo cu aceeaşi adicţie cu care cineva îşi ia doza.

Sub duş, îmi amintesc ziua în care Bogdan m-a dezbrăcat pe patul lui. Mai înainte de toate, îmi spusese că are erecţie în metrou, în maşină. În autobuz. Din niciun motiv. Că îi este jenă mereu, că e terorizat continuu. Că s-a săturat de erecţiile lui. Apoi a tăcut, devenind mieros, parşiv, ca un cerşetor infam, flămând şi dornic de pace cu mine. M-a tras spre el, aţâţat de dorinţă, nerăbdător, şi şi-a îngropat faţa în abdomenul meu, pe care dintr-o singură mişcare l-a eliberat de bluză. "Aşa deci, ţuţurelu'", a zis după ce m-a muşcat de coapsă, "... am ajuns şi aici." Corpul meu părea un tren pe care nu-şi permitea să-l piardă.
"Ce facem acum?", l-am întrebat.
Ne futem.
Ne-o tragem.
Facem dragoste.
Facem sex.

Nici noi nu mai ştim ce ne facem unul altuia de fapt. I-am privit faţa. Cunoşteam faţa aceea. Se pregătea pentru o experienţă religioasă. Am sperat doar să mă includă şi pe mine în ea. Momentan continua doar să mă violeze. Trupul, acest trup, care poate şi vrea să fie atât de uşor rănit.

Apoi s-a terminat, a încetat. Orice i-ar fi trebuit şi eu aveam, saturaţia a intervenit, iar el, gâfâind, epuizat, cu o faţă roşie care părea plesnită din cusături, s-a lăsat peste mine. Nu era îmbrăţişare. Am simţit că nu mai pot să respir. Cântărea cu patruzeci de kilograme mai mult decât mine.
"De ce oftezi?", m-a chestionat.

Am mai oftat o dată, şi am răspuns cu o altă întrebare:
"Ce simţi când stai aşa întins peste mine?!"

A gândit un moment fără să fie conştient de uimirea mea, apoi a zis:
"Ceva fierbinte la tine între picioare."

S-a ridicat în fund. Am început să gem cu faţa îngropată în spatele lui transpirat. "Eram sigur că mă iubeşti!", a zis. "Vezi?!" Îi respiram în păr, îl mângâiam disperată la întâmplare, fără să simt nimic. Îl strângeam în braţe. Fără ca gesturile respective să trezească în mine nici cea mai mică emoţie.

Altă femeie l-ar iubi, mi-am spus. Pielea de pe spate, plină de broboane de sudoare care se prelingeau de-a lungul coloanei vertebrale. Câteva aluniţe mate, ca nişte stropi de murdărie pe omoplatul stâng. Nu le mai văzusem niciodată. Am vrut să stăm aşa o vreme, dar el a ţâşnit vesel şi uşurat, şi a început instantaneu să se îmbrace.
"Când mă desenezi şi pe mine?", m-a întrebat.
Vrei să-ţi fac eu un portret? Cum adică? Vrei să afli de la mine cine eşti?
"Când o să am timp", i-am spus.


Îl aud pe Bursuc lătrând. Poate a sunat cineva la uşă, ori poate s-au auzit zgomote de pe hol. Am vizavi un cuplu turbulent. Termin să-mi spăl părul şi ies.

Când intru în bucătărie, vine şocul. Stau aşezaţi la masă, unul în faţa celuilalt. Ioana stă în picioare, lângă tatăl ei. Nu i-am spus să nu mai vină fără să sune? Toţi privesc spre mine. Stau în faţa lor goală, direct de sub duş.

Deodată devin conştientă de toate detaliile din jurul meu. Scaunul de bucătărie răsturnat lângă frigider, perdeaua de la geam cu mere stilizate vişinii, hota argintie, locul pe unde burlanul iese prin perete în exterior, linia de îmbinare a pereţilor, faianţa roz, chiuveta, oh, chiuveta. Recipientele cu condimente cu micile lor capace roşii şi scrisul meu e mână de pe etichete: susan, piper, boia iute. Măciuliile de usturoi uriaşe de pe raft.
"Când ai venit?", izbucnesc. "Ce vrei?"
"Ştiam că eşti o târfă", îmi spune în română. "Una la fel ca toate celelalte."

Aud vocea lui Benjamin, cu o nuanţă clară şi limpede de umilinţă în ea:
"Ce se întâmplă aici?"
Ca orice îndrăgostit care refuză să creadă, aşteaptă să-i spun că nu e adevărat ceea ce tocmai a auzit. Mă răsucesc spre el, mă uit cu jenă în ochii lui.

Îmi spusese că ceea ce există între noi este o poveste, un basm, aşa că zăresc în ochii lui cum în acest moment basmul tocmai s-a transformat într-o poveste cu Dracula.
"Nu vreau să stau în drumul nimănui, să mă bag între nimeni", spune. "Trebuia să-mi fi spus adevărul."
"Ce i-ai zis?! Nu ştii că noi doi nu suntem împreună?! De ce continui nebunia asta? Nu vezi că nu te iubesc, că nu vreau să fiu cu tine? Coboară din lumea ta cu extratereştrii. Nu ai niciun drept să te afli aici."

Bogdan e nervos, fumează. Nu mă priveşte. Îi simt furia ca pe ceva palpabil. "Asta nu e adevărat, iar tu ştii asta", izbucneşte. "Noi doi ne iubim unul pe altul. Cel care n-are niciun drept este ăsta. Trebuie să plece."

Ben se ridică. Văd că avea deja haina pe genunchi, iar eu nu observasem. Şi-o îmbracă din câteva gesturi, şi iese.

Bogdan îşi mai aprinde o ţigară, privind continuu pe geam.
"Să mă cauţi doar când eşti sigură ce vrei, şi te-ai hotărât pentru ce este mai bine pentru tine. Ţi-o las pe Ioana s-o duci la mă-sa. Şi dă-i ceva de mâncare."

După ce-o termină, din câteva fumuri, o stinge în chiuvetă, se ridică şi iese. Doar Ioana rămâne. Îşi scoate din rucsacul mic un caiet şi nişte creioane şi se aşează fără un cuvânt la masă. Împinge cu mâna farfuriile murdare, cu resturi de crenvurşti şi piure, cănile pătate de cafea, şi îşi face loc să deseneze.

Am distrus. Am distrus cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat vreodată. L-am dezamăgit, dezamăgirea aceea din ochii lui. Mi-e silă de mine, mă dispreţuiesc. Mi-e imposibil să exprim în cuvinte cât dezgust simt pentru mine. L-am minţit cu bună ştiinţă. L-am minţit, l-am dezamăgit în cel mai profund mod, i-am distrus încrederea.
Am făcut ce fac eu de obicei, distrug. Dau greş.

Mi-am văzut prea des viaţa schimbându-se de la o clipă la alta ca să mă mai aştept la ceva bun. Sunt neîncrezătoare, bănuitoare. Azi eşti aici, mâine afli că ai cancer, precum tata, ori faci comoţie cerebrală precum bunica. Ori... De la o clipă la alta nu ştii ce se va petrece. Cu tine, cu lumea din jur, cu situaţia în care te afli. În fiecare secundă noi informaţii ies la suprafaţă, şi schimbă tot ce-ai ştiut înainte. Fii bună cu el, mi-am zis, căci nu ştii ce-ţi rezervă viitorul. Dar nu mi-a ieşit să fiu bună cu Ben. Nu mi-a ieşit nimic. Într-o singură săptămână am avut o uşoară comoţie cerebrală, şi un aproape atac de cord. Mă simt slăbită, epuizată, ruptă de îndoieli şi de imposibilitatea de a alege.
Mie mi-e frică de viaţă.

De undeva de sub toată această oboseală cumplită, furia mi se îndreaptă spre Bogdan. Găsesc energie să-l urăsc. Nu a avut dreptul să fie aici. Niciun drept. Nici cel mai mic. El este în aceeaşi măsură vinovat. Nu, el este vinovat. Nu are ce căuta în viaţa mea, trebuie să se oprească. Trebuie să îl opresc. Ori el, ori eu. Unul din noi.
După ce mă îmbrac, mă aşez de partea cealaltă a mesei.
"Scuze că am stat dezbrăcată în faţa ta."
"Am mai văzut femei dezbrăcate", zice desenând ceva concentrată. "Tata aduce acasă multe femei. Mă pune să dorm cu perna în cap. Zice să nu ies din camera mea, dar ce să fac dacă trebuie să fac pipi? Şi oricum, mama, când bea, stă mereu goală. Bărbaţii care vin la ea îi cer să stea goală. Aşa cred eu."
"Nu trebuia să fii la şcoală?"
"Nu, am fost dată afară."
"Şi mama e o târfă, nu numai tu. Aşa a zis tata."
"E ceva urât să spui despre cineva aşa ceva. Iar tu ştii. Eşti mare acum. Ce-o să faci acum toată ziua dacă nu mai mergi la şcoală?"
"Deocamdată o să stau cu tine."

Dă din umeri. Apoi continuă:
"Tata le face rău acestor femei, pentru că ele ţipă. Cred că de-aia a plecat şi cealaltă mamă a mea. Buni mi-a zis să mă feresc de bărbaţi, că dacă te duci cu ei, îţi bagă un fier înroşit în burtă. Nu ştiu unde ţine tata fierul înroşit, că l-am căutat."
"Nu, nu, e vorba despre altceva. O să-ţi explic... altădată."
"Cred că tata e un om foarte-foarte rău", continuă ea.
"Nu, nu e rău, doar că..."

Cuvintele îmi zboară din minte. Ce pot să spun acestei fetiţe? Cum anume s-o mint?
"Urăsc bărbaţii", zice "Miros a porc."

Desenând mai departe.
"Vrei să fii mama mea?"
"Ai spus că nu vrei să fiu mama ta."

Dă din umeri.
"M-am răzgândit. Vrei, sau nu vrei?"

O privesc disperată.
"Eu am văzut şi bărbaţi dezbrăcaţi", continuă ea desenând.
"Când ai văzut tu bărbaţi dezbrăcaţi?"
"Când fac baie cu tata."
"Cum adică faci baie cu tata?"

Îşi ridică privirea spre mine fără să înţeleagă.
"Faci baie cu taică-tu în aceeaşi cadă?"
"Aşa fac de cînd eram mică."

Iau o gură din cafeaua veche de două zile de pe masă. O insectă de noapte, înecată în ea. O scot cu degetele şi-o aşez pe masă. Îi încălzesc mâncare de cartofi într-o oală, apoi i-o pun în faţă.
"Mănâncă", o îndemn.
"Ce vrei să zici?", spune. "Eu nu ştiu să mănânc singură, trebuie să-mi dai tu cu lingura."
"Ai opt ani şi nu mănânci singură?"

Mă priveşte fix.

Apuc lingura şi o hrănesc. Mestecă încet şi desenează în acelaşi timp. Tu nu poţi să faci pipi singură, nu ştii să mănânci singură, nu poţi să te îmbraci singură, ce fel de copil eşti?! Eşti normală?

Când termină, mă ridic, aşez farfuria în chiuvetă, apuc telefonul şi-l sun pe Bogdan.
"M-am hotărât", îi spun. "Putem să ne întâlnim să vorbim?"

Îi aud vocea uşurată: "Ştiam eu, ţuţurelu'. Ăăăăă.... Păi hai într-o oră. Într-o oră sunt la tine. E bine? Acum sunt la un client."

Închid şi mă ridic.
"Îmbracă-te", îi ordon Ioanei.
"Unde mergem?"
"Te duc la maică-ta. M-am răzgândit. Mi-am dat seama că am ceva de făcut. N-am timp de tine."
"Nu vreau la ea. E mereu beată. E o beţivă şi o curvă, cum zice tata. Umblă mereu cu bărbaţi. E bordel la ea în casă, aşa a zis bunica."
"E doar pictoriţă. N-am ce să-ţi fac, îmbracă-te. Asta-i mă-ta. Mamele nu ţi le-alegi."
"Tata a spus că tu eşti noua mea mamă."
"Taică-tu, după cum ţi-am mai zis, e nebun."
"Credeam că... mă iubeşti."
"Te iubesc."

Rămân uimită de cuvintele care mi-au ieşit pe gură. Îmi pasă de ea, dar dacă este într-adevăr cum am zis, nu ştiu. Iar acum, plănuind doar să scap de ea, să mă întâlnesc cu Bogdan să avem discuţia finală, apoi să-mi strâng lucrurile să plec cu Ben mâine dimineaţă, simt c-o înşel într-un mod profund. Dar nu pot sta pentru ea. Nu-mi poate cere asta.

Ne urcăm într-un taxi care ne duce în Berceni.
Ivana îmi deschide uşa mirată.
"Te-a bătut!"
"Nu m-a bătut nimeni."
"Atunci ce-ai la ochi?"
"Poveste lungă. Ţine-o pe Ioana, eu am nişte treabă."
"Ascultă..."
"Nu ascult nimic."
"Eu_"
"În jumătate de oră e Bogdan la mine, iar eu trebuie să fiu acolo."
"Nu fă asta, te distrugi. Renunţă la el, el are o mulţime de iubite peste tot. Tot felul de foste colege, nu ştiu exact ce le face, cum de le convinge pe aceste femei. Cred că prin aceleaşi metode pe toate. Secretara de la voi e una."
"Secretara?"

Încerc să leg totul. "Stai, secretara are un amant, dar îl cheamă..."
"Orice nume i-ar da, e vorba de Bogdan, nu-ţi mai fă iluzii."
"Poţi să-mi zici şi mie măcar ce ţi-a plăcut la el?"
"Când râde, îşi dă capul pe spate şi chicoteşte."
"Da", admite. "Atunci arată cald bestia."
"Şi are lumina asta în ochi", continui eu.
"Ca să vezi, măgarul...! Păcătoase ce suntem...! Păcătoase...!"
"Oricum, eu vreau să scap de el azi.", spun fără să-i mai suport sarcasmul.
"Să scapi de el?! Foarte greu. Vrei să-ţi arăt?"

Îşi suflecă mâneca. "Uite, mi-a rupt mâna odată, iar oasele nu mi s-au sudat ca lumea. Pipăie. Pipăie, nu sta."

Îi ating mâna cu vârful degetelor.
"Asta n-am ştiut."
"Pentru că n-am spus. Maică-mea a ţinut atâta la el. Până nu m-a despărţit de Valeriu nu s-a lăsat. Nu era destul de bun pentru mine, ştii tu. Ce era să spun? Am zis ba că am căzut pe scară, ba că m-am lovit cu telefonul în ochi, ba că m-am lovit de pat."
"Taci", spun văzând privirea Ioanei. "Taci, că ai speriat-o."
"Las-o să ştie, că mi-a mâncat viaţa. Mi-a mâncat viaţa. Ăla a pus-o mereu să facă asta şi ailaltă, să spună una, alta, iar ea a făcut. N-are vină, e copil. Dar mi-a mâncat viaţa. M-am săturat să iau pumni de la ea, să fiu scuipată şi să nu facă nimic din ce-i spun."

Tac, rămânând în hol, cu braţele atârnându-mi de-a lungul corpului.
"În mine n-a dat niciodată Bogdan", îi spun.
"Încă nu."

Mă priveşte, încă frumoasă, la fel de slabă cum o ştiam. Păstrându-şi alura de copil, deşi e mamă şi are vârsta pe care o are.
"Ştii că face baie cu ea?"
"Cu cine? Cu Ioana? A, ştiu, e ceva nevinovat. Aici nu-ţi dau dreptate."
"Eu nu văd lucrurile aşa. Eu cred că individul este periculos şi malefic. Azi mi-a distrus viaţa şi nu ştiu dacă se mai poate repara ceva. Este vina mea că l-am lăsat, dar nu scapă aşa ieftin. Vreau s-o distrug şi eu pe-a lui."
"A, Lili, n-o să poţi. N-ai cum."

Râde sincer amuzată, şi uşor şocată de naivitatea mea.

Simt nevoia să-i dau vreo doi pumni în faţă. Dar ştiu că nu e vina ei, şi-a pierdut minţile, totul a fost prea mult pentru ea. O aud vorbind, după ce-mi trece momentul de furie.
"O să-ţi distrugă viaţa în continuare, pentru că te-ai băgat, deşi te-am avertizat de-atâtea ori. El e şmecher, şi te ia încet, nici nu-ţi dai seama. Eu măcar nu am vrut. Dar o ştii pe maică-mea. Cum e ea. Nu suportă să fie contrazisă, iar ea ştie mai bine ca toţi ce are fiecare de făcut. A vrut să fiu cu el. Ea te cunoaşte mai bine şi îţi ordonează viaţa. Nimeni nu scapă de asta. Bietul tata a făcut infarct şi a murit din cauza ei. Toată ziua o auzeam: Cristiane, du-te acolo, fă aia. Nu l-a slăbit o secundă. Nu ştiu cum a rezistat atâta lângă ea. Dumnezeu să-l ierte. Iar ea acum, în halul în care este, nici măcar nu-ţi mai vine să-i porţi pică."
"Ivana, trebuie să plec acum."
"Nu mă răni mai mult decât m-a rănit viaţa."

Îmi închide uşa în faţă, fără să-şi ia la revedere. E prea de tot. Cine se crede? Eroina principală dintr-o tragedie greacă? Ce-şi imaginează? Că pe toţi ceilalţi i-au ocolit problemele? Toţi ceilalţi au dus vieţi de invidiat? Ce vrea acum, să-mi provoace compătimire? Să mă simt vinovată? A rănit-o viaţa? Îşi bate joc de mine?

Mă urc înapoi în taxi, supărată de întrevedere. Femeia e alandala, are şi-o privire de lunatică. Ce e mai rău, am lăsat fetiţa aia la ea. A rănit-o viaţa. Mai bine zis, maică-sa i-a distrus viaţa.

Plătesc şi cobor.
El este deja acolo.
"E nepoliticos să laşi pe cineva să aştepte", zice nervos când mă însoţeşte în scară şi urcă alături de mine. Miroase a parfum. Îl adulmec nedumerită. Miroase a parfum femeiesc. Recunosc Escape de Calvin Klein.
"Am dus-o pe Ioana la maică-sa, să putem discuta în linişte", îi zic, încercând să mă controlez, să sun calmă şi împăciuitoare, dar el continuă pe linia asta, cât de nepoliticos şi tâmpit este să întârzii.

Intră, se aşează pe scaun, tăcând în sfârşit.
"Cafea?", îl întreb.

Mă apuc să fac. Cât fierbe apa, stăm amândoi în linişte. Apoi mă întorc cu spatele spre aragaz. Scot din buzunar o pastilă albă, de la Ben. Privesc peste umăr să văd dacă se uită. Dar nu, e cu agenda în faţă şi scrie ceva în ea. Las pastila să cadă în cana lui, dar pentru că nu se dizolvă, o scot cu degetul. O sfărâm cu o lingură şi o pun la loc. Amestec.
Ridică privirea spre mine: "Merci. Iar mi-ai făcut o cafea proastă?"
Apucând cana, zice:
"Deci, ţuţurelu', am venit să aud ceva de la tine. Nişte promisiuni, căci dacă vrei să fii cu mine, trebuie să te schimbi. Eu am nevoi de-o femeie serioasă, care să poată ţină o casă şi-un copil. Trebuie să-mi promiţi că te schimbi şi că mă asculţi. În primul rând trebuie să renunţi la ăsta. Nu ştiu ce-ai găsit la el."

Bea din cana cu toarta spartă. Amestecă cu o furculiţă cu smalţul sărit. Zahărul de pe fund nu s-a topit, îmi explică. Ia o gură. Plescăie, apoi continuă.
"Arată ca un vampir cu ochii ăia exoftalmici. E dubios rău tipul. Chiar e bărbat?! Arată ca un oligofren. Are ceva în pantaloni? E mai bun ca mine? Idiotul mi-a spus că te iubeşte. Să dispară din viaţa ta."

Mai ia o gură.

Întinde brusc mâna şi-mi şterge rujul de pe buze. Simt că mi l-a întins pe faţă, de fapt. "În primul rând să încetezi să te fardezi", zice.

Priveşte cana cu scârbă deodată, cu dispreţ:
"Ador să merg în vizite şi să mi se dea să beau din căni împuţite. Ştii, e chestia aia: să spui ceva, să nu spui nimic? Până la urmă te dai bătut şi bei din cana ta cu amprente şi pete suspecte. E plin de vitamine, îţi zici."

Ia din nou o gură.
"Deci?"
"S-ar putea să nu-ţi placă ce am de spus acum...", încep "...dar eu te urăsc, nu doresc să fiu cu tine, şi vreau să mă laşi în pace."

Începe să râdă.
"Ce fel de glumă este asta?"
"Nu e nicio glumă."
"Credeam că stabilisem. Tu mă iubeşti pe mine."

Îl privesc fix, cu buzele strânse.
"Tu mă iubeşti. Doar că n-o ştii."

Nu rostesc un cuvânt. Nu înţeleg de ce mă iubeşte, nu înţeleg felul în care mă iubeşte, sau ce înţelege el prin iubire, dar cu toate acestea, ea e acolo: dragostea lui. Imperfectă.
"Nu poţi refuza un bărbat care-ţi poate oferi atâtea. Care are o situaţie."

Mi se pare că remarc o ezitare la el, sau poate fi cafeaua, căci îşi duce o mână la cap. Priveşte în jur, dezorientat. "Nu m-am purtat destul de bine cu tine?!", întreabă.

Nu te-am suportat, nu te-am acceptat aşa cum eşti?! Vrei bani? Câţi bani vrei? M-am gândit mult în ultima vreme la noi doi. S-ar putea să fi făcut câteva greşeli. Sunt foarte stresat. Mă descarc pe tine. Dar tu cunoşti prea bine situaţia din firmă, ce nebunie este. Ştii că nu e asta intenţia mea, nu asta vreau. Tu eşti singura care mă înţelege. Noi doi suntem la fel."

Îl privesc tensionată, nu ştiu ce efect o să aibă drogul asupra lui.
"Ţi-a fost dor de mine?", mă întreabă, în mod ciudat, rostind cuvintele cu lentoare.

Acelaşi om, acelaşi nume, Bogdan, dar nicio legătură cu cel pe care-l ştiam. Nu ştiu exact ce mă impresionează atât de neplăcut. Îşi pierde controlul asupra sa, asta trebuie să fie. Mă simt speriată şi înmărmurită în acelaşi timp. Un chip meschin, vulgar. Da, o faţă meschină, aşa cum este şi el pe dinăuntru. Din adâncimile sufletului său întunecat, sosise la suprafaţă adevărul, pe care-l aflasem oricum de mult.

Iar el vede cum îl privesc. Se ridică nesigur pe picioare de la masă şi zice: "Mi-ai pus ceva în cafea!" Apoi se apleacă şi vrea să dea în mine, dar eu mă feresc, şi îi ard eu una. Bursuc sare de la locul lui, unde dormea, şi se repede în Bogdan. Îl apucă de picior şi ţine strâns cu dinţii mârâind. Bogdan scoate un urlet.
"Dă drumu', Bursuc, dă drumu'", ţip la câine. Dar el niciodată nu mă ascultă. În loc să dea drumul, are să strângă şi mai tare.
"Nu te credeam în stare de aşa ceva", strigă spre mine.
"Ai spus că suntem la fel", îi amintesc cu lacrimi în ochi.

Se prăbuşeşte peste mine, iar eu trag oalele de pe aragaz în cădere. Peste mine, sufocându-mă. Cu greu îl dau la o parte. Pare inconştient. S-a lovit la cap de calorifer, un fir de sânge i se prelinge dinspre tâmplă.
"Cereţi iertare pentru tot", spun. "Jură că nu te vei mai apropia niciodată de mine. Jură că o să ne laşi în pace, pe mine, pe Ivana, pe Ioana. Că o să dispari din vieţile noastre."

Ştiu că nu poate auzi. Îi desfac nasturii de la cămaşă şi-mi lipesc obrazul de pieptul lui. Stau o vreme şi ascult cum îi bate inima. Sau încerc, pentru că tot ce aud, este bubuitul propriei inimi.
Mă ridic şi sun la salvare.

Aşteptând la masă, după ce l-am făcut pe Bursuc să dea drumul şi i-am pus o bere, privesc afară. Apoi iau telefonul şi caut în agenda telefonică numărul lui Marius, soţul Alexandrei. Îmi răspunde, este într-un bar, se aud voci din fundal. Îi spun totul despre roşcat, să ştie tot ce se întâmplă. Pare afectat de ce aude. Abia îşi poate stăpâni furia, o să divorţeze, zice. Închid. Nu o pot lăsa pe Alexandra să-şi distrugă viaţa, îmi pare rău. Într-o zi, o să-mi mulţumească.

Simt nevoia disperată să vorbesc cu Ben, să-i explic totul, să o luăm de la început. Sunt convinsă că totul mai e posibil. Îmi oferă dragoste şi o nouă viaţă. Mă voi descurca. Voi reuşi. Mă voi adapta. Îmi voi face noi prieteni, voi lucra acolo. Nu poate fi chiar aşa rău printre străini. Voi învăţa germana. Voi învăţa orice limbă va fi nevoie. În mizeria vieţii mele de aici, nu o să-mi fie mai bine. Cu el, totul e posibil. Totul o să fie bine, mi-a promis. Vom fi împreună, asta-i tot ce contează. Ne vom ţine în braţe, vom mânca împreună, vom face totul împreună. Ne vom oferi unul altuia o viaţă fantastică. Ne vom îmbogăţi vieţile, ne vom iubi cu adevărat. Nu vom fi ca celelalte cupluri, noi vom fi altfel. Îl voi ajuta să se lase de droguri. O vom lua de la început împreună.


Citiţi următorul episod aici.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

Simona Cratel este autoarea volumului Străinii, publicat de Editura LiterNet.
Siteul personal al Simonei Cratel

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Povestioara cu prăjiturele, Simona Cratel (4.7/5 - 10 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Adevărul despre mine, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Falling from grace, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Mi-e dor de Praga, Simona Cratel (4.5/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Orice femeie ar trebui să aibă un stăpîn şi-un sclav, Simona Cratel (5.0/5 - 8 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer