Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Pentru Prospero


Ioana Bâldea Constantinescu

19.01.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Şi din nou suntem doar noi doi...

Ştii că într-o vreme am studiat destul de intens cam pe unde venea insula ta? Dacă e să te iei după unii şi alţii, e prin Mediterana. Sau e mare cât Americile. Nu ţi se pare o tâmpenie? Că i-au dat nume şi au vărsat-o în geografie, ţintuită bine de latitudini, longitudini şi kilometri pătraţi?

Eu am lăsat-o mereu la locul ei. Imaginară. Ştiu unde e. Ştiam şi fără atâta exegeză. E pe-acolo pe unde locuieşte Sycorax, vrăjitoarea malefică, mama sălbaticului Caliban. E pe unde hălăduieşte Ariel, spriduşind, printre sicomori, băgându-şi nasul în poţiunile tale îndelung chibzuite din ierburi şi fărâme de scoici, din cărţi cu rune şi vrăji bucăţite în retorte căţărătoare ca o iederă prin care curge sevă de farmece.

Şi acolo eşti tu, mare duce al Milanului, tu, mai iscusit ca Merlin şi Circe la un loc, tu, pe care furtuna te-a adus aici, pe un mal sumeţit dintre ape, să te lupţi cu furiile văzduhului şi ale pădurilor, să te iubeşti cu zâne, să fierbi în cazanele tale jumătăţi de coşmar împletite cu umbre care zboară din paginile unde trăieşti tu până la mine. Până în lumea mea.

Noi suntem din plămada din care sunt făcute visele
Şi scurta noastră viaţă o întregeşte-un somn
.

Cu nu atât de mult timp în urmă îmi era ruşine să spun cât de mult îmi place Shakespeare. N-ai crede, nu? E şi asta o formă de renegare. De dat cu piatra în profet. Şi totuşi, el îmi vorbeşte cel mai bine. Şi cel mai bine, din tot ce aud în rostirea lui Oberon, a Ofeliei, a lui Iago, a lui Shylock... cel mai bine te văd pe tine.

Prospero. Vrăjitorul naufragiat. Furios. Furios pe sălbăticia insulei. Furios pe mârşăviile lui Caliban. Crunt şi puternic. Izolat. Nealinat. Zăgăzuit de vânturi şi ape. Tu, singur, în cărţile tale. Cu umbrele tale. Cu vrăji frumoase ca Miranda cea pentru care vrei o lume mai bună (Să ştii că aici eşti un personaj teribil de obişnuit - toţi părinţii vor o lume mai bună pentru copiii lor).

De ce nu te-ai smuls de-acolo, tu cu puterile tale, de ce n-ai îmblânzit mare şi deşert, de ce nu ţi-ai supus toate duhurile, de ce n-ai plecat? De ce nu te-ai dus acasă? De ce eşti tu, cel mai mare magician din toate scrierile de pe faţa pământului, purtat de furtună pe o insulă a nimănui, aşa, ca muritorii de rând? De ce te laşi în voia furtunii? De ce îţi ierţi potrivnicii? De ce alegi să-nchizi cartea şi să-ţi laşi vrăjile libere, să se sălbăticească şi ele în rând cu fiarele neştiutoare de poveşti?

Dacă ai avea cea mai mică idee câte răspunsuri s-au dat la întrebările astea şi cum te-au purtat oameni infinit mai deştepţi ca mine din lumea cu harpii şi incantaţii în literatura postcolonială şi chiar mai departe, cum te-au trecut prin Freud şi toate complexele paterne posibile...

Mda. Eşti un vrăjitor foarte modern. Ce folos... Tu renunţi la toate. Îţi ucizi cărţile. Te lepezi de magie. Îţi frângi bagheta şi ne ceri, şi-mi ceri mie, care te citesc, să te eliberez. Să-ţi dau drumul. Să te las în pace. Să mă descurc fără tine.

Faci o plecăciune şi te retragi. De pe scenă. Din insula cu farmece şi duhuri. Din visele mele, pe unde umbra ta lasă urme de vrajă în putrefacţie...

E tipic pentru tine. Te speli pe mâini şi ieşi la pensie. Te-ai scârbit. Ai obosit. Dacă lumea nu poate fi perfectă, măcar să fie urâtă cu totul, nu?

Suntem iar tu şi cu mine. Şi o insulă. Şi vine vânt smolit de neguri. Vine furtuna. Vine amarnic şi tu ai plecat în lumea runelor. Eu sunt tot aici, tot în sală, tot căutând bucăţele de baghetă magică printre fire de nisip revărsate, toate, din clepsidrele tale sparte. Pentru că ştiu că o să te întorci. Din cărţi. Din poveşti. Din civilizaţia cu vrăjitorie high-tech sau de unde-oi fi tu... O să te întorci şi o să te iei la trântă cu furtuna. Cu lumea. Cu vrăjitoarea Sycorax. O să te-ntorci pentru mine, care nu ştiu nicio vrajă, care mă tem de frig, care nu am nicio carte... magică.

Şi atunci, când o să vii înapoi, când o să te întorci, cu hoardele tale de farmece şi minuni şi fluturi neînchipuit de frumoşi înapoi, în visele mele, când o să vrei să te iei din nou la trântă cu ape şi vânturi şi fiare şi rele şi somn, atunci... o să ai nevoie de bagheta asta...

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer