Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Cronica insolită

Despre trista soartă a brazilor de Crăciun în luna ianuarie


Matei Vişniec

23.01.2010
RFI România, ianuarie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Nu ştiu prea bine de ce, dar luna ianuarie, sau cel puţin primele ei două sau trei săptămîni, mi se par un fel de agonie a Crăciunului şi a nopţii de revelion. Oamenii parcă nu vor să se despartă de perioada sărbătorilor şi de zilele de vacanţă, drept pentru care în oraşe rămîn încă agăţate de stîlpi şi de balcoane tot felul de ghirlande şi de instalaţii electrice, vitrinele nu se grăbesc să-şi evacueze globurile şi ramurile de brad, un anumit aer de petrecere întreruptă prea repede pluteşte în aer.

Dar soarta cea mai dureroasă şi paradoxală o au brazii de Crăciun... Îi văd, de ani de zile, pe toată durata lunii ianuarie, cum sunt daţi afară din case, fără milă şi în cele mai umilitoare posturi. Ïi descopăr, goi şi parcă înfriguraţi, zăcînd pe străzi şi pe lîngă ziduri, la marginea trotuarelor sau pe lîngă tot felul de pubele. Cum oamenii nu-şi aruncă brazii de Crăciun toţi în acelaşi timp, aceste expulzări barbare au loc pe rînd... Unii îşi despodobesc pomii imediat după Anul Nou, alţii după Bobotează... Cel puţin la Paris, mă întîlnesc cu aceşti brazi uscaţi şi fără adăpost chiar şi după 15 ianuarie... Faptul că unor familii nu le vine să se despartă de brazii de Crăciun nu înseamnă că nu o fac apoi fără scrupule, şi într-un mod umilitor pentru sărmanele conifere... De altfel, deseori, cînd mă plimb prin cartierul meu sau vin spre Casa Radio, îmi vine să mă opresc în faţa acestor brazi şi brăduţi pe care-i întîlnesc zgribuliţi şi îmi vine să le spun: "aşa sunt oamenii... după ce v-au tratat ca pe nişte generali, v-au decorat şi v-au împodobit, v-au ţinut la loc de cinste şi v-au admirat, acum vă tratează ca pe nişte dezertori, vă pun la stîlpul infamiei şi vă abandonează în frig şi în ploaie... voi sunteţi, după simbolul naşterii Mîntuitorului, simbolul uitării simbolurilor, simbolul transformării rapide a sacrului în gunoi..."

De cînd am devenit confesorul brazilor de Crăciun aruncaţi pe drumuri, am început să disting mai multe categorii de oameni. Există, înainte de toate, cei care îşi aruncă brazii fără nici o mustrare de conştiinţă, fără să se gîndească o clipă, după ce l-au onorat la cea mai fascinantă sărbătoare creştină, că bradul ar trebui scos din scenă măcar cu o minimă delicateţe. La această delicateţe se gîndesc probabil unii, nu mulţi, care, înainte de a se debarasa de brad, îi taie crengile. Acestea din urmă pot fi aruncate astfel ceva mai uşor la pubelă, în timp ce trunchiul ciopîrţit al bradului este abandonat lîngă pubelă, ca un ciudat invalid de război - e ca şi cum unui războinic care a avut o sută de braţe nu i-ar fi rămas după luptă decît cioturile... Mai există însă şi o a treia categorie de oameni: sunt cei care nu reuşesc, parcă, să-şi arunce brazii pe stradă (ca pe un chiriaş care nu mai are cu ce să-şi plătească chiria) şi îi lasă să zacă o vreme în holurile imobilelor. E ca şi cum aceşti brazi care încep deja să se usuce ar trebui să treacă printr-un fel de purgatoriu înainte de a înfrunta groapa de gunoi municipală.

Mi s-a întîmplat cîndva, invitat fiind într-o casă de om, undeva la ţară, să asist după noaptea Anului Nou la un ritual care m-a emoţionat: familia respectivă şi-a scos bradul de Crăciun în grădină, l-a transformat în lemne de foc, după care l-a "sacrificat" ritualic urmărind fascinaţi spectacolul focului şi al scînteielor produse de crengile uscate.

Împărtăşindu-vă aceste gînduri şi observaţii nu am, din păcate, nici o soluţie pentru a-i conferi bradului de Crăciun, după ce şi-a îndeplinit rolul, o retragere demnă de darul pe care ni l-a făcut. Dar măcar îi fac şi eu un dar în schimb, scriind aceste rînduri.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Bradutul de Craciun
    , 23.01.2010, 22:12

    E un omagiu bun si brazii, cred, il merita.E ca un soi le legatura ce se formeaza in cele cred , vreo doua saptamani, cat bradul este in casa, umple un spatiu si nu doar atat, este in centrul atentiei, este privit cu caldura, aproape ca o ruda venita in vizita pe perioada sarbatorilor, adica e de-al casei,ce mai, alintat ("bradutul nostru")si cocolosit.Nici eu nu iubesc despartirea de bradul de Craciun.L-am dus cu toata grija, ca aproape in fiecare an si l-am lasat, alaturi de alti"colegi de suferinta", luindu-mi adio,alaturi de intreaga familie , dealtfel, de la el.E un moment greu despartirea de bradutul de Craciun.Si autorul are dreptate, nu prea sunt nici solutii.Am incercat anul trecut un brad in ghiveci, si dupa ce ne-am chinuit mai bine de trei luni sa ii oferim conditii (temperatura constanta, nu prea ridicata, lumina, pamint hranitor), s-a uscat la cateva zile dupa plantare, primavara.Comentariul acesta se vrea tot un omagiu adus bradutului de Craciun.

Spacer Spacer