Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Niţică urbanologie ninsă


Augustin Ioan

09.02.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Abia în situaţii de criză, ca acestea de afară, de calamitate meteorologică, putem înţelege cât de multe grade de libertate individuală ne răpeşte oraşul, mai cu seamă metropola. Sper să nu râdeţi de mine, ştiu că un asemenea concept nu se aplică, de fapt, federaţiei de cătune, mahalale, târguri, maidanuri dintre oaze (lotizări pre comuniste) şi deşerturi (cartierele dormitor) pe care le numim, în lipsa unui termen mai potrivit, Bucureşti. Bine că e la plural.

Distanţele din interiorul său; dependenţa de reţele asupra cărora nu exercităm absolut niciun control şi al căror robinet nici măcar nu se află, adeseori, în grija statului (sau nu a acestui stat); absenţa solidarităţii şi neputinţa de a o constitui, fie şi pe mici unităţi de vecinătate; incapacitatea de a înţelege de ce astfel de organisme evoluate, construite pe reţele, au nevoie de redundanţă, tocmai pentru a avea planuri B în situaţii de criză - toate aceste carenţe se văd acum, afară, scrise pe pielea noastră. Autostrăzile se închid şi se poate circula doar pe drumurile vechi; or, normal era exact invers, ca reţeaua superioară tehnologic, ai fi zis, să funcţioneze mai bine la criză, nu vechea arteră, altfel de ce a fost nevoie să o mai construim pe cea nouă? Nu se mai fac aprovizionări şi se întrevăd, deja, probleme de hrană. Dar de ce nu mai avem provizii noi înşine? Îmi amintesc bucuria cu care era întâmpinat, în copilărie, în casa bunicilor, un astfel de timp extrem. Erau lemne pentru orice iarnă, oricât de dură. Erau bucate în beci. Era vin în butoaie. Casele erau temeinic făcute. Nu trăiam catastrofele live, la televizor, trecând dintr-o informaţie de infarct în alta. Într-un singur an, îmi amintesc, tata a săpat un tunel prin zăpadă, ca să ajungem până la poartă. A fost mai mult de dragul nostru, al copiilor. De fapt, nu aveam nevoie de el.

Acum, caraghioşii ăştia - de sus până jos, votaţi sau numiţi pe orice alt criteriu decât minima competenţă sau autoritate - nu mai pot nimic. S-au rătăcit şi ne trag după ei, printr-o biată ninsoare...


P.S.: Mă bucur că au început să apară ecouri scrise ale cărţii pe care am produs-o, dimpreună cu Ciprian Mihali, la sfârşitul anului trecut, la Editura Idea din Cluj (vezi aici). Mulţumesc domnului Norbert Petrovici, care a avut bunătatea să mi le semnaleze. Fireşte, nu mă bucură aerul de superioritate şi suficienţă cu care sunt formulate, dar sunt interesat de ele şi-mi voi lua libertatea să le amendez tot public, ma cu seamă dacă autoarea lor, doamna Natalia Buier, va avea bunăvoinţa să revină cu consideraţiile d-sale generale, aşa cum ameninţă. În general, aerul ăsta de breaking news, de dezvăluire a ceva ce noi, autorii, am vrut să ascundem de bietul cititor, mă irită. Colecţia de articole parţial publicate nu e, cum crede autoarea, ceva reprobabil, mai ales că am semnalat-o în carte. În rest, primesc observaţii cu atenţie şi, când vin de la tineri care-şi ascut dinţii, cu simpatie; le primesc mai cu seamă pe cele făcute cu bună credinţă, pe un ton politicos şi argumentate. Cât priveşte discuţia despre estetism, care era, la şedinţele de excludere ale comuniştilor de prin anii '50, o acuzaţie gravă, cred că este vorba, pur şi simplu, despre o eroare de lectură sau o absenţă a bune credinţe interpretative. Nu că aş tremura de frică sau de ruşine, dacă ar fi fost reale. Predau şi metode de cercetare, doamnă Buier, şi estetică şi cultură vizuală, cu acelaşi entuziasm.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer