Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Muzică  Sageata  Liter-Rock

Poveştile melodiilor: Suzanne - Leonard Cohen


Eduard Ţone

28.01.2010
Eddie's site, ianuarie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Viaţa lui Leonard Cohen este un mic manual de poezie. Dacă nu cumva, o poezie continuă, ale cărei repere se transpun în muzica pe care romancierul, poetul şi cântăreţul canadian o cântă de peste 40 de ani. Amorurile trăite de Cohen rămân fixate în câteva piese care au făcut istorie şi care au mers direct la sufletele milioanelor de fani de pretutindeni. Una dintre acestea este Suzanne.

Într-un interviu acordat BBC în 1994, Cohen a dezvăluit că această melodie este dedicată unei anume Suzanne Verdal, soţia sculptorului Armand Vaillancourt, din Montreal. Versurile piesei descriu într-adevăr elemente ale oraşului, inclusiv râul Saint Lawrence, o capelă micuţă de lângă port ş.a.m.d. În fapt, mai întâi artistul a publicat poezia în cartea lui din 1966, Parasites of Heaven, un an mai târziu incluzând piesa pe albumul său de debut, Songs of Leonard Cohen. Surprinzător însă, Suzanne fusese deja înregistrată, în 1966, de către Judy Collins, prin urmare, nu autorul a fost şi primul ei interpret.

Povestea piesei este superb redată de Cohen, care păstrează, totuşi, aspectul platonic al faptelor. "Într-un moment al vieţii mele am fost foarte atras de Suzanne Vaillancourt, care era soţia unui prieten al meu. Cei doi formau un cuplu fantastic în Montrealul acelor vremuri: se potriveau fizic, un bărbat frumos şi o femeie frumoasă. Toţi bărbaţii erau îndrăgostiţi de Suzanne Vaillancourt şi toate femeile erau îndrăgostite de Armand Vaillancourt. Dar nu exista, practic, nici o posibilitate să mă gândesc măcar că aş putea să o seduc pe soţia sculptorului Vaillancourt. Mai întâi fiindcă era prietenul meu, apoi fiindcă cei doi formau un cuplu inviolabil. Într-o seară i-am făcut o vizită, mă invitase la căsuţa ei de lângă râu, era practic un spaţiu într-un depozit. M-a servit cu ceai Constant Comment, care avea bucăţele de portocală în el. Şi bărcile treceau lin pe râu, iar eu i-am atins trupul perfect cu mintea, fiindcă asta era singura şansă. Aşa s-a născut ideea unui cântec despre Suzanne".

De partea cealaltă, Suzanne Verdal, povestea în 2008, în ziarul The Guardian, o versiune un pic diferită: "Leonard era prieten cu soţul meu, Armand. Frecventam toţi cam aceleaşi locuri din Montreal - Le Bistro, Le Vieux Moulin... locuri în care se cânta jazz. Era atmosfera boemă a anilor '60. Leonard petrecea ore întregi în Bistro. Era mai în vârstă ca mine şi mă privea ca pe o şcolăriţă deşi eu lucram în trei locuri ca să-mi pot plăti orele de dans. În 1965 mă separasem de Armand şi locuiam împreună cu fetiţa noastră. Leonard a venit de câteva ori pe la mine iar eu îl serveam cu ceai de iasomie, de portocale şi mandarine şi discutam la lumina lumânării. Stăteam într-o casă pe malul râului, îmi plăcea mirosul apei şi mersul bărcilor. Privitul pe fereastră era romantic. Pentru mine, Leonard a fost un mentor. Ne plimbam unul alături de celălalt şi nici măcar nu trebuia să vorbim. Sunetele cizmelor lui şi ale tocurilor mele erau ciudate. Era o sincronizare totală a paşilor. Am simţit amândoi asta. Nu am fost niciodată amanţi în termeni fizici dar, la un nivel foarte adânc, putem vorbi despre asta. Ocazii au fost destule dar îi respectam munca şi n-am vrut să stric nimic. Oricum, Leonard este un bărbat cu o sexualitate incredibilă, cu o mare atracţie la femei. Am plecat din Montreal în 1968, alegând să stau în Statele Unite şi, la un moment dat, oamenii au venit să-mi spună că Leonard a compus o piesă pentru mine. M-am simţit flatată pe de-o parte însă pe de alta am simţit că mi se invada intimitatea. Apoi el a devenit un idol din ce în ce mai puţin accesibil. Pentru mine, piesa asta e dulce-amară. Uneori o mai aud prin câte un restaurant şi mă simt copleşită"

Suzanne a mai declarat că l-a mai întâlnit pe Cohen de două ori în viaţă. O dată după un concert al acestuia din 1970 şi a doua oară în 1990, în trecere, ocazie cu care i-a şi dansat dar, se pare, cei doi nu şi-au vorbit şi, posibil, artistul să n-o fi recunoscut. Ce-ar mai fi de spus? Piesa i-a emoţionat pe mulţi alţi muzicieni, care i-au oferit propriile interpretări: Harry Belafonte, Peter Gabriel, Tori Amos, Joan Baez, Nina Simone, Neil Diamond, chiar şi Bruce Springsteen, în anii de început.

Album: Songs of Leonard Cohen (1968)











Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer