20.02.2010
Temă: Scrieţi un text scurt folosind cuvintele: iarna, om de zăpadă, steluţă, morcov, tren, urangutan, turtă dulce.

Melissa Lu: Prietenul meu, Omul de Zăpadă

Am rostogolit câţiva bulgări mari de zăpadă şi i-am aşezat unul peste altul făcând un om de zăpadă. I-am pus un morcov drept nas şi doi biscuiţi în loc de ochi. I-am pus nişte beţe în loc de braţe şi o pelerină cu steluţe de turtă dulce pe umeri. Omul de Zăpadă s-a sucit puţin, şi-a privit pelerina şi a spus încântat:
- Acum unde mergem să ne distrăm?
- Să mergem la grădina zoologică, am spus eu entuziasmat.
- N-am fost niciodată... dar oare animalele ce vor zice dacă merg acolo?
- Ce să zică? Nimic...
- Dar ce vor crede că sunt, om sau animal?
- Eşti om cu siguranţă, doar că eşti din zăpadă...
- Atunci, să mergem! Cum ajungem acolo?
- Mama nu va vrea să ne ia în maşina ei, că-i faci apă în maşină, aşa că vom merge pe jos, apoi luăm trenuleţul, are vagoane descoperite.

Am luat trenuleţul şi am ajuns. Grădina zoologică era aglomerată ca un oraş iarna, când vin sărbătorile.
- Să mergem la păsări mai întâi!, a zis Omul de Zăpadă.

Am intrat în casa păsărilor. Păsările l-au întâmpinat pe om bătând din aripi şi dansând în jurul lui. Un sticlete i s-a aşezat pe un braţ. Apoi am trecut pe la căprioare. Căprioarele au înălţat capetele, curioase şi au defilat prin faţa omului de zăpadă privindu-l cu atenţie. Apoi am fost la maimuţe. O familie de urangutani se distra. Deodată se opriră din joc. Mama urangutan se uita la omul de zăpadă legănându-şi strâns bebeluşul. Tatăl urangutan se apropie de noi, apoi îl înşfăcă pe neaşteptate pe om şi fugi cu el într-un copac. Am strigat şi au venit îngrijitorii şi le-am explicat că urangutanul l-a răpit pe prietenul meu, Omul de Zăpadă. S-au dus şi l-au recuperat din labele urangutanului. Au zis:
- Ce animal drăgălaş! Va stârni interesul copiilor!
- Nu sunt animal, a protestat Omul de Zăpadă, sunt om, doar că sunt din zăpadă!
- Este un om, da, nu vedeţi că este un om? am intervenit şi eu.

Dar nu i-am convins, nici eu, nici Omul de Zăpadă. L-au pus într-o cuşcă pe care au scris Omul de Zăpadă. Şi a rămas acolo, cu sticletele pe un braţ, împărţind cu el biscuiţii de pe pelerină. M-am dus şi l-am vizitat în fiecare zi ducându-i îngheţată, pepsi cu gheaţă, biscuiţi... Până când s-a topit.


Chloe Hoskins: It Was Winter

it was winter and it was cold
I went to the zoo as I was told.

there I saw an orangutan in a tree
eating a cookie and looking at me.

I got the train on the way home,
I made a snowman out of foam.

I got in bed, ate a carrot snack,
I looked at a little star, it looked back
.


John Mark Wiggers Jr.: Prima zăpadă

Am opt ani şi mă numesc Joe. Sunt din Florida. Mâncarea mea preferată este prăjitura crocantă cu ciocolată. Acum, când vă scriu, sunt în tren deoarece eu şi familia mea ne mutăm în Ottawa. Familia mea este formată din patru membri: eu, tata, mama şi animalul de casă, urangutanul George. Vom vedea în sfârşit zăpada.

Acum vă scriu din Ottawa. Ninge. Fiecare fulg este o steluţă care sclipeşte în lumina becurilor de pe străzi. Sunt impresionat. Nu am vrut nici măcar să mă joc în zăpadă din cauza eleganţei ei.

M-am obişnuit puţin cu zăpada. Împreună cu George facem un om de zăpadă. Nasul este un morcov. Apoi începe cea mai grozavă bătaie cu bulgări care a avut loc vreodată pe lumea asta.


Maddy Montgomery: My Love as a Snowman

every winter I build a snowman
I see the sweet little star in your eyes
and the masculinity in your carrot nose
I will always place you next to the train tracks
on the side of the road
but the next morning some orangutan
came up and crushed you
it hurts to think I put my soul onto you and a person would just destroy you
but I still love you and I will rebuild you





Doga Selen Takunyaci: Oameni de zăpadă

Iarna este anotimpul meu preferat deoarece îmi place zăpada. Săptămâna trecută, İstanbulul a fost acoperit de un strat bunicel de zăpadă. Când m-am trezit şi am văzut zăpada, mi-am pus haina şi ghetele şi am ieşit afară împreună cu verişorul meu, Melis. Am făcut un om mare de zăpadă şi unul mic. Le-am pus măsline în loc de ochi, un morcov în loc de nas şi un ardei roşu în loc de gură. Le-am pus căciulă şi fular. Cel mare era tata şi cel mic era mama. Începuse să ni se facă frig când mama şi mătuşa ne-au chemat să intrăm în casă. Verişorul meu, Melis a început să plângă şi a cerut voie să-i aducă pe oamenii de zăpadă înăuntru. Mama a zis că poate să-l aducă pe cel mic. L-am pus pe o tavă şi l-am dus în casă, în camera de zi. Verişorul meu, Ecem experimentase nişte bezele în cuptor şi am mâncat cu toţii. Am băut lapte fierbinte. Mama asculta ştirile deoarece tata era plecat la Ankara şi trebuia să sosească cu trenul în noaptea aceea. Deodată am auzit un plescăit. Iepurele nostru de casă şterpelise nasul omului de zăpadă şi-l ronţăia ascuns sub canapea. Am râs foarte mult. În acel moment uşa s-a deschis şi a intrat tata. A întrebat: "Cine a făcut omul de zăpadă din curte? Seamănă cu un urangutan!"


Jasmyn May Mosley: Prieteni şi diamante

A fost odată un urangutan. El călătorea cu trenul. Stătea pe fotoliu în vagon mâncând un corn. Era iarnă şi era frig. Şi ca să fie şi mai rău, era trecut de miezul nopţii, iar încălzirea în tren nu funcţiona. Dar, veţi întreba, ce căuta un urangutan în tren la ora aia? Ei bine, venea de la schi. Fusese la munte la schi şi acolo îşi făcuse un prieten care se întâmplase să fie un om de zăpadă. Prietenul lui păţise un necaz. Îşi pierduse nasul de morcov. Urangutanul s-a decis să-şi ajute prietenul să-şi găsească nasul. Treaba asta le-a luat trei zile, dar în sfârşit l-au găsit. Era înţepenit într-o stâncă sclipitoare. De ce sclipea? Pentru că era o stâncă din diamant şi a început să sclipească când o stea şi-a trimis raza direct pe ea. Era magnific. Nu mai văzuseră aşa ceva! Omul de zăpadă şi-a recuperat nasul, iar urangutanul a desprins din stâncă o piatră de diamant şi a băgat-o în buzunar. A vrut să desprindă o piatră şi pentru prietenul său, dar omul de zăpadă a spus că lui nu-i trebuie diamante deoarece oricum străluceşte, din cauza propriei străluciri poartă ochelari pentru zăpadă. Acum, în tren, urangutanul spera ca nimeni să nu-i găsească diamantul. Dar a venit supracontrolul şi l-au întrebat de bilet. Şi cum nu avea, l-au căutat în buzunare şi l-au găsit. Urangutanul n-a putut justifica diamantul. Aşa că i-au pus cătuşele şi l-au dus după gratii.

Oh, nu e bine să amesteci prietenii cu diamantele!


Sinem Dilek: Mr. Orangutan

Bună, eu sunt Laura! Am să vă povestesc o întâmplare din iarna trecută. Am fost la pădure cu sora mea mai mică, Shy. Am mers mult şi ne-am rătăcit. Mai mult, s-a întunecat şi a început să ningă. Shy a început să plângă. Am mai rătăcit o vreme şi am ajuns la o casă cu o grădină. Grădina era plină de morcovi, flori şi oameni de zăpadă. Am bătut la uşă. Ne-a deschis un urangutan cu pălărie. Am fost surprinse. Urangutanul ne-a poftit în casă, lângă foc şi ne-a servit cu prăjituri. Erau foarte gustoase. Apoi ne-a urcat într-o maşină care semăna cu un tren cu două vagoane, decorate cu steluţe. Ne-a întrebat unde stăm şi ne-a dus acasă. I-am mulţumit. Mama ne-a spus că nu era urangutan, ci Mr. Rang, proprietarul fermei din pădure, doar că seamănă foarte mult.


Meredith Anne Sutherland: Winter Time

Winter - is that time of year when you take a long walk at night, you can see the glistening snowman with that perfectly crooked carrot nose. You see that one little star, the brightest star of them all. As you walk along the street you can hear the loud train bell whistle: toot-toot! When you get back inside, you take off your wet snowy boots and grab a blanket, you cudddle up by the fire to hear its crackles as you eat the warm shortbread cookie. Inside your book is the story of a baby orangutan. So cute, you think to yourself. Then you sigh. You remember - winter. You just love it.


Debbie Wen: Landscape

The snowman looked out on the snowy landscape. A little boy trudged by in the deep snow, munching on a cookie. There was a picture of an orangutan on his coat. The snowman pushed his carrot nose straight. Every winter it was the same, a little swallow had told him. They always build a big snowman under the big elm tree. Every winter. It had become a tradition, though it was so old that nobody knew when or why it had begun. On the edge of the horizon, a green train puffed by, spouting smoke into the frigid air. The first little star appeared in the dark sky. It shone brilliantly, like a diamond set in black velvet. Night was coming.




Pamir Ozdemir: Urangutanii mănâncă banane, nu oameni de zăpadă!

E iarnă. Am făcut un om de zăpadă. L-am numit Little Star deoarece i-am făcut ochii din steluţe de turtă dulce. I-am pus un morcov în loc de nas. Arată foarte nostim. Dar trenul care trece în apropierea casei noastre s-a oprit şi din tren s-a dat jos un urangutan. A venit în grădină. S-a apropiat de omul de zăpadă şi i-a muşcat capul. Am fost şocat. Am ţipat la el: Eiii, urangutanii mănâncă banane, nu oameni de zăpadă! Şi cum urangutanul s-a întors spre mine, am fugit în casă să-i aduc o banană. Dar a auzit trenul şuierând, a fugit şi s-a suit înapoi în tren. I-am refăcut capul şi ochii lui Little Star şi am mâncat eu banana.


Yiğit Can Tiryaki: Omul de zăpadă al păsărilor

Vreau să vă povestesc despre o întâmplare cu un om de zăpadă, din iarna trecută. Iarna trecută am călătorit în jumătatea de nord a globului cu trenul împreună cu fratele meu mai mare. La prima staţie ne-am urcat pe acoperişul cu zăpadă al trenului şi am făcut un om de zăpadă. I-am pus ochii şi gura din steluţe de turtă dulce, iar nasul dintr-un morcov. La a doua staţie am urcat din nou pe acoperiş. Trenul trecuse prin pădure şi un urangutan ronţăia nasul omului nostru. L-am poftit pe urangutan să sară de pe tren şi să plece înapoi în pădure, dar nu a vrut. Aşa că am rămas de pază lângă omul de zăpadă. Trenul a trecut iar prin pădure. O creangă lungă a măturat acoperişul iar omul de zăpadă a rămas cocoţat într-un copac în timp ce trenul se depărta cu noi. Alte crengi au măturat trenul iar eu şi fratele meu ne-am trezit ţinându-ne strâns de crengi, în timp ce trenul luneca mai departe sub noi cu urangutanul făcându-ne semne disperate. Deodată făcu un salt în ramuri. Trenul a făcut o curbă pe după pădure şi dus a fost. M-am uitat în jur. Fratele meu stătea ghemuit pe cracă, plin de zăpadă şi clipea des ca o bufniţă albă. Mai departe, într-un copac stătea urangutanul, alb şi el, şi mai departe, într-un vârf, omul de zăpadă al păsărilor.


Murat Emre Aktan: Urangutanul Albastru

Într-o noapte, un băiat făcea un om de zăpadă. El era prieten cu Urangutanul Albastru. Amândoi făceau un om de zăpadă albastru, din cauza luminii unei stele de deasupra lor, care îi privea cum lucrau. Urangutanul Albastru ronţăia morcovi roşii, avea o mulţime în buzunar, iar băiatul lua şi el din buzunarul lui şi mânca. Dar când au vrut să-i pună nas omului de zăpadă au văzut că mâncaseră toţi morcovii. S-au uitat în toate părţile ce să facă şi au văzut steaua. Au întrebat steaua dacă nu ştie de unde să ia un morcov, iar steaua le-a spus că nu departe de ea se află o planetă plină cu morcovi. Urangutanul Albastru s-a transformat într-o rachetă, a ţâşnit în sus pe lângă stea, s-a dus pe planeta cu morcovi şi a adus un morcov. A durat o jumătate de oră. I-au pus nasul şi astfel au terminat omul de zăpadă.


Ege Cikrikci: Urangutanul meu drag

Iarna aceasta tocmai făceam un om de zăpadă în grădină. Un urangutan a intrat pe poartă, s-a aşezat jos şi a început să plângă. I-am dat morcovul pe care îl aveam pentru nasul omului de zăpadă. Urangutanul l-a mâncat, apoi s-a ridicat şi m-a îmbrăţişat plângând de bucurie. Am intrat cu el în casă şi mama ne-a adus nişte biscuiţi cu ceai şi banane. Urangutanul s-a repezit şi a mâncat tot. Era rupt de foame. La postul local de radio, Start Star, s-a anunţat dispariţia unui urangutan din grădina zoologică. A doua zi l-am dus înapoi la grădina zoologică, dar nu a vrut să stea acolo. Şi nici cei de la grădina zoologică nu-l vroiau, pentru că fugea tot timpul, mai ales cu trenul care trecea prin apropiere. Ni l-au lăsat nouă. Acum locuieşte cu noi şi ne mai ajută la spălat căni. Îl iubim foarte mult.


Sarp Orhan: Tovarăşi de drum

Cu mult, mult timp în urmă, un urangutan călătorea cu trenul la oraş. La o staţie a urcat în vagon un om de zăpadă. Avea loc chiar în faţa lui. Cei doi au început să vorbească despre vreme, uitându-se când şi când pe fereastră. Omul de zăpadă avea nasul din morcov, nasturi din măsline şi ochii din turtă dulce, glazurată. Urangutanului îi era foame, nu mâncase de multă vreme. Se uita la omul de zăpadă şi îi lăsa gura apă. Omul de zăpadă şi-a scos nasul, ochii şi nasturii şi i-a dat urangutanului să-i mănânce. Când au ajuns la destinaţie era noapte. Urangutanul a făcut un salt şi a adunat câteva steluţe de pe cer. I-a pus la loc ochii, nasul şi nasturii. Culmea că acum vedea mai bine! Şi-au promis să-şi scrie, apoi şi-au spus good-bye!
Good-bye şi vouă!


Texte oferite de Revista Tuş.

0 comentarii

Publicitate

Sus