Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Respiraţie sub apă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Album de familie


Simona Cratel

30.01.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Acesta este bunicul meu Pepi Cratel. A murit când aveam patru ani, dar am amintiri întregi şi neciobite cu el. L-am iubit. Tatăl lui a fost unul din fraţii care au fost proprietarii Circului Cratel, circ care se afla în faţă la Teatrul Naţional pe vremuri. Acest tată al lui a murit în primul război mondial la doar 21 de ani. A murit pe front şi nici măcar de glonţ, ci de febră tifoidă. Provenea, se pare, dintr-o familie de evrei polonezi.

Mama bunicului meu, Adelina Moll era o săsoaică din Mehedinţi. Era fiica primului constructor de căi ferate din România, Joseph Moll. Nu am cum să verific informaţia aceasta, aşa că vă prezint legenda familiei. Dacă e adevărat sau nu că a fost primul constructor de căi ferate, nu ştiu. Dacă a fost al doilea, sau al treilea e neimportant. Erau în orice caz o familie socotită, şi am poze cu străbunică-mea copil în faţa pianului, ori în alte ipostaze, într-o casă impunătoare şi într-un ambient evident de lux. Poze de la 1900.

A făcut un pension catolic la călugăriţe. Avea o mulţime de tabieturi, un întreg ritual pentru cafea. Îşi cumpăra cafea verde, o prăjea ea personal. Era foarte calmă, dar îţi spunea câte una de te ustura toată viaţa. Ori făcea vreo comparaţie. Nu vorbea mult, spunea un cuvânt două, dar era foarte sarcastică şi ştia să împungă. Limba ei maternă era germana şi citea toată ziua.

Străbunicii mele nu i-a murit doar soţul foarte tânăr, ci cum îşi găsea pe cineva, respectivul murea la scurt timp de vreo boală. A tot îngropat bărbaţi până s-a săturat. Toţi erau după acelaşi calapod: nişte domni distinşi şi deosebiţi care mureau repede de ceva.

Dar a fost foarte fericită când i-a murit primul soţ, tatăl bunicului meu. Acesta era atât de gelos şi abuziv, încât obişnuia să-i rupă hainele de pe ea înainte de a ieşi pe uşă. Chipurile era mereu prea şic şi ar fi atras atenţia altor bărbaţi. Susţinea că a fost cea mai fericită zi din viaţa ei când a auzit că i-a murit bărbatul. În afară de asta, nu s-a înţeles niciodată bine cu familia acestuia.

Băiatul ei, adică bunicul meu, Pepi, fusese deja căsătorit odată când s-a recăsătorit cu bunica mea, şi avea o fetiţă. Maică-mea nu şi-a văzut sora niciodată. Pepi a lucrat în circ când era foarte tânăr. La trapez, nu i-a plăcut, apoi a studiat mecanica fină şi a devenit inginer. Avea atelier la Universitate şi grupe de studenţi de la Politehnică.

Străbunică-mea nu şi-a iubit nora, adică pe bunică mea, nici măcar pentru o clipă. Erau incompatibile. Pentru că bunică-mea era prima generaţie în Bucureşti, nu avea educaţie şi nici avere, mama lui bunică-miu a numit-o mereu ţărancă cu păr pe limbă.

Pepi a fost oprit în Cişmigiu de o grupă de legionari înarmaţi care patrulau pe acolo, l-au bătut, l-au făcut jidan, şi dacă nu avea certificatul de arian obţinut de la nemţii pentru care lucra în momentul respectiv şi care doriseră să-l ajute, nu ştiu exact cum se termina povestea. A murit acum 33 de ani pe 10 decembrie. Îşi dorise foarte mult să aibă un băiat care să-i poarte numele mai departe, n-a fost posibil, iar când maică-mea l-a făcut pe fratele meu, el a făcut infarct de bucurie şi a murit. Nu a apucat să-l vadă pe fratele meu. Când maică-mea intra pe uşă cu el, bunicul meu ieşea în coşciug. Peste un an jumătate, fratele meu s-a îmbolnăvit foarte grav, a făcut encefalită, şi a rămas retardat. Treisprezece ani mai târziu s-a născut sora mea, căreia din cauza naşterii premature, nu i s-a oxigenat creierul ca lumea şi a rămas retardată. Bunicului meu îi plăcuse băutura şi avea oricum ciroză hepatică. Când maică-mea era mică, iar bunica a trimis-o la balet, plăteau la fiecare oră pe loc. Dar Pepi i-a propus un târg: ea nu se mai ducea la curs, împărţeau banii pe din două, el îşi lua o cinzeacă, iar ea se alegea cu dulciuri. "Oricum n-ajungi tu mare balerină", îi zisese el şi se opreau la prima cârciumă. Bunică-mea îi lua deja toţi banii, ca să nu-i bea. O singură dată pe lună îşi onora obligaţiile conjugale bunică-mea: în ziua când lua el salariul. După ce-i lua toţi banii, se mai întâlneau luna următoare în ziua lui de salariu.

Aceasta e mama mea cu sora ei (în dreapta). Mama lor provenea dintr-o familie din Bucovina, familia Buleu, familie foarte bogată, implicată în afacerile cu blănuri şi pielărie. Afacerea a dat faliment din cauza subalternilor care au furat cât au putut, situaţie la care s-a ajuns din cauza firii boeme şi încrezătoare a străbunicului meu. Un visător. I se spunea "al lui Baron", pentru că tatăl lui fusese un om foarte bogat, şi deşi avuţia de la el se împărţise între mulţi fraţi, fusese îndeajuns să-i facă pe toţi oameni cu stare.

Aceasta e bunica mea (în stânga, cea cu rochie albă). După ce-au scăpătat şi-au ajuns săraci lipiţi, tatăl ei şi-a aşezat toţi cei patru copii la masă şi le-a pregătit orez cu lapte şi otravă de şoareci. Locuiau în Rădăuţi pe atunci. Nu numai că dăduse faliment, dar soţia lui tocmai murise. Le-a poruncit să mănânce, dar fetele ştiau ce au în faţă, iar cea mare le-a spus celor mici să nu se atingă de mâncare. Norocul a fost că a venit o mătuşă, a spart un geam şi a intrat în casă. După incident, mătuşa s-a dus la familia soţiei moarte şi a cerut una din surorile rămase ca să le fie mamă copiilor şi să ţină casa. Li s-a promis fata cea mare, dar aceasta a fugit în alt sat, celelalte două măricele s-au ascuns pe unde au putut, dar s-au ascuns bine. Au prins-o doar pe cea mică, de paisprezece ani şi pe ea au dat-o. Aşa că bunica mea a avut o mamă cu doar cinci ani mai mare ca ea.

Era foarte îndărătnică bunica mea şi întotdeauna a povestit râzând câtă bătaie a luat când era mică. Se arunca în râu după ce ieşea din casă şi minţea că a căzut din greşeală, doar ca să nu se ducă la şcoală. Povestea despre verişoara ei care a trăit o vreme în aceeaşi casă cu ei, şi care nu stătea la bărbatul ei decât după ce acesta o bătea. O bătea de o nenorocea, şi o târa de păr ca pe o pradă în epoca de piatră spre dormitor. Iar când tatăl bunicii mele n-a mai suportat spectacolul şi i-a ars ăluia una în mutră, verişoara a sărit pe el cu unghiile şi a urlat ca o nebună că de ce dă în bărbatul ei, că ce se bagă el între ei? Sau despre prietena mamei-mătuşă cu vârstă de soră, o unguroaică oacheşă, care a fost prinsă în pat cu tatăl bunicii mele, şi mama-soră-mătuşă a sărit pe unguroaică şi a tuns-o chilug cu foarfecele. Apoi i-a tras şi-o mamă de bătaie.

Bunica mea, fiind dislexică, a fost până la urmă trimisă să muncească în Iaşi la o familie de evrei bogaţi ca fată în casă. Avea 12 ani. Doar surorile care învăţau bine au fost păstrate în şcoală. Când familia de evrei s-a refugiat din calea fasciştilor, ea a plâns. Ei i-au promis că o vor înfia, că se vor întoarce după ea, dar nu s-au întors. Apoi surorile ei şi-au continuat studiile mai departe doar datorită ei, pentru că s-a căsătorit bine, cu Pepi, care avea o situaţie, şi în timp ce alţii mureau de foame în timpul războiului, nemţii pentru care lucra îi dădeau de toate pentru că era un foarte bun profesionist.

Chiar şi când eu eram deja mare, bunica mea nu-şi făcea porţie pentru sine, ci mânca resturile rămase de la masă. Era un reflex pe care îl căpătase de-a lungul vremii şi pe care l-a păstrat cu îndărătnicie, făcându-ne pe toţi să ne simţim prost şi vinovaţi. Ne amintea în felul acesta viaţa grea pe care a dus-o şi cât de răsfăţaţi de soartă suntem noi. Ne arunca asta mereu în faţă. Mie-mi provoca mereu crize de isterie cu obiceiul ăsta al ei. Nu ştiu de ce se pedepsea. Probabil nu vroia să uite, şi nu vroia ca noi să uităm. A avut aceeaşi limbă ascuţită ca toate femeile din familia mea, şi a iubit viaţa enorm. A lucrat ca muncitoare în fabrică în turele de noapte ca să mă crească pe mine ziua, şi, într-o noapte, şi-a retezat degetul arătător de la mâna dreaptă. A iubit foarte mult un inginer de la ea de la serviciu, şi a suferit foarte rău când acesta a murit de cancer. Relaţia lor a durat foarte mult, dar nu a fost posibil să fie împreună în aceeaşi casă din cauză că el i-a cerut să vină la el doar cu o singură fată: mătuşa mea. Pe maică-mea nu o putea înghiţi, simţea repulsie faţă de ea. Bunica nu a putut renunţa la un copil pentru el, de aceea nici n-a divorţat vreodată. Bunica mea, Magdalena, a murit acum doi ani, pe 29 ianuarie.

Acesta este tatăl meu. Ca pe toţi membrii familiei mele, l-au urmărit şi pe el drama, tragedia şi profunda suferinţă. Nici unul dintre membrii familiei mele nu a ajuns să-şi trăiască întregul potenţial, să se desăvârşească pe sine. Tatăl meu avea talent la pictură şi scria poezii foarte frumoase, pe care maică-mea, într-o criză de gelozie, le-a făcut morman, culegându-le de prin sertare, apoi le-a făcut pe toate bucăţi şi le-a îndesat în gunoi. Pentru că m-au avut pe mine, au trebuit să-şi lase visele la o parte şi să mă hrănească. Să cumpere o casă şi tot ce mai fac oamenii cu copii.

Părinţii tatălui meu sînt într-un con de umbră, e ca şi cum n-aş fi avut bunici din partea lui. Nu am poze cu ei, amintiri personale cu ei, ori sentimente pentru ei. Adică ştiu despre ei, dar nu îi am în inimă.

Tatăl tatălui meu era un oltean aprig, care şi-a făcut nevasta să fugă de-acasă când a aruncat cu toporul după ea în atelierul lui de tâmplărie, iar toporul s-a înfipt în uşă lângă urechea ei. Ea era tătăroaică dintr-un sat de tătari din Dobrogea.

Tatăl tatălui meu era tâmplar de lux, conducea un Mercedes pe vremea lui Ceauşescu, şi când a făcut preinfarct, ne-a dat în păstrare două pungi pline ochi cu sute de lei. Era milionar. Noi n-am văzut niciodată vreun ban de la el. Sau hai să nu exagerez, de două ori a avut bunăvoinţa să-i împrumute pe ai mei cu bani. Banii şi i-a tocat pe viciul lui: băutura şi fetele prea tinere. Tatăl meu a avut o copilărie de coşmar lângă el, dominată de neglijenţă, indiferenţă şi duritate. Îl hrăneau vecinii când puteau, îl îmbrăcau vecinii cu ce aveau şi ei, iar la 16 ani a intrat în familia mamei mele. Dar tatăl meu nu a povestit niciodată despre asta, nu vroia să ţinem minte despre el aşa ceva. Singura oară cât a stat departe de mama mea, a fost când a plecat prin Moldova să picteze biserici şi să scrie poezii. Când a încercat să treacă Dunărea înot la sârbi cu un prieten, a fost arestat şi internat într-un ospiciu împreună cu camaradul lui. Au ieşit repede, căci prietenul era băiat de securist. S-a stins de Schimbarea la Faţă acum 12 ani, după o îndelungă suferinţă.

Iar aceasta sînt eu, cea mai dramatică figură din familia mea, care a luat mereu totul foarte greu. Până şi respiraţia. M-am născut din mintea tatălui meu. Între noi doi a existat o relaţie foarte strânsă, şi l-am iubit enorm. Era blând, tăcut, un adevărat domn. Când a murit el, a murit şi-o parte din mine. M-am rupt în patru, căci în două mă rupsesem deja la 22 de ani din cauza relaţiei cu un bărbat. Mama a afirmat că dacă există cu adevărat o lume de dincolo şi spirite, tatăl meu o să fie mereu lângă mine. N-a spus-o cu gelozie, ci ca pe un adevăr evident.

De zece ani, un alt bărbat ţine toate piesele la loc cumva. Talentul acesta al lui de a mă ţine întreagă, e învăţat din dragoste. Iar un băieţel previne orice ruptură posibilă prin existenţa sa, orice mic rău e îndepărtat prin zâmbetul lui. Instantaneu.

Eu, de aici, eu cea care scrie acum, sînt o persoană contradictorie. Sunt femeia cu două feţe, una care râde şi una care plânge. Cu o faţă rea şi una bună. De o duritate extremă şi-o sensibilitate bolnăvicioasă. Sunt un portret de Picasso, sunt femeia care citeşte. Cu un ochi înspre interior, şi unul înspre exterior. Cu diferite direcţii în mine, cu nenumărate poveşti în mine, ale persoanelor care m-au compus, a poveştilor lor întrepătrunse, şi propria mea poveste. Merg din cuvânt în cuvânt mai departe. Cum zice mama mea, trece timpul, rămânem din ce în ce mai puţini şi doar cu amintirile noastre. Ştiu un singur lucru: viaţa are grijă să distrugă orice ce ţinem pentru o fracţiune de secundă în mână. Bucură-te azi, căci mâine nu ştii ce îţi coace viaţa.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

Simona Cratel este autoarea volumului Străinii, publicat de Editura LiterNet.
Siteul personal al Simonei Cratel

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Povestioara cu prăjiturele, Simona Cratel (4.7/5 - 10 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Adevărul despre mine, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Falling from grace, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Mi-e dor de Praga, Simona Cratel (4.5/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Orice femeie ar trebui să aibă un stăpîn şi-un sclav, Simona Cratel (5.0/5 - 8 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer