Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  CompletAbil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Viraje şi firimituri


Manu Anghelescu, Maria Balabas

01.02.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Perpetuum mobile Viraj

Stau într-o geantă frigorifică şi urlu la pui de oameni întru pasărea tradiţiei şi a tehnicii de alunecare pe zăpadă. Pasez secretele omenirii prin presiune pe genunchiul stîng, prin presiune pe picior drept.

Creez tensiune oculară. Cedez în faţa tensiunii modulare. Îmi imaginez o lume pacifică învîrtindu-se pacifist în direcţia băţului meu telescopic. Dirijez întreaga orchestră de instructori de schi printr-un telescop. Cu zoom-ul activat, denaturez realitatea în sensul ideal. Utopia generează confuzie în lumea sportiv-comercială. De la cel mai burtos pînă la cea mai finuţă, încordaţi la maximum, intonează acordaţi în portocaliu. Uniforma de dimineaţă, salopeta de seară. Cască, genunchiere, cu mască. Gheaţa de dimineaţă, topirea de noapte. Mă port cu mănuşi, mă dezbrac de textile cu discount. Halatul nu se închide regulamentar, pielea respiră în stil finlandez, diger un ger tirolez.

Degerînd în clăpari, cu gîndul la saună. La saună visez agitaţie, rîsul îmi revine pe faţete. Înghit un cărbune alpin şi vomit o supă cu prea multe calorii. Muntele mă consumă nemoderat şi mă face un conductor greoi. Fluxul de energie agită spiritele. Motorul muscular vuieşte. Exerciţiile circum-revoluţionare îmi pun răbdarea la încercare. Răbufnesc la adresa unui copil turc, căzut pe pîrtia tehnologizată.

Muntele este o maşinărie profană. Zăpada cade organizat. Sistemul ierarhic se simte încă în canturi. Cad dintr-un colectiv în altul. Îmi caut direcţia. Caut Direcţiunea prin bulinele carnivore şi alunecoase. Rezistenţa este mama învăţăturii. Frigul te apără de lumina cea rece a biroului. Doar că aici nu o poţi lungi cu o cafea. Număr virajele la minut. Fiecare grad mă înfioară. Fiecare zîmbet mă arde întru speranţă. Sînt alpha şi omega. Administrez trăiri de gheaţă. Berea nu mă înalţă. Trăiesc în viraje, respir brutal, ascult de foci, tolerez confuzia, aplic principii contabile fără să cunosc teoria.

Alunec spiralat. Virajul este mirajul sevrajului. Încă nu am găsit ieşirea de pe pîrtie. Caut off piste-ul încercînd zăpada cu degetul. Mă risc pînă la un punct. Şi fiecare zi arată ca un dreptunghi. Încă o tură geometrică. Încă un junghi. Azi nu alunec cu intuiţia. Azi pic în jar. Mă ridică şirul de discipoli pe bani. Bandă rulantă de învăţat să aluneci. Bandă rulantă de melci umani. Plecăm în căutarea societăţii utopice. Transpir intens, fără sens. Ies din Sauna World.
Firimiturile

Ultima treaptă urcată se învârtea şi ea ca şi celelalte dinaintea ei în jurul întrebărilor referitoare la avansare, mers înapoi, evoluţie, respect, valori şi idealuri.
Îmi dădeam seama, însă, că întrebările personale reuşeau totdeauna să se poticnească de nişte mici neajunsuri.

Să pornim cu unul dintre posibilele începuturi şi să nu încheiem cu finalul.

Eram la grădiniţă, la o serbare. Învăţătoarea ne-a rugat ca, în faţa părinţilor, să spunem cuvinte cu litera T. Am ridicat nerăbdătoare mâna în văzduhul clasei, depăşind vociferant gradul stângaci de mic al scăunelelor. "eu, eeeeeu!!!!!" Educatoarea m-a observat binevoitoare într-un final. Şi-am spus sigură pe mine cuvântul care-mi fremăta buzele: "Tanatos!". Toată lumea m-a aplaudat frenetic. A urmat litera C în şirul educatoarei... şi din nou mi s-a avântat mâna în susul clasei, dorind afirmarea tenace şi sigură. Educatoarea m-a ocolit cuviincioasă faţă de restul inteligenţei de 6 ani; eu însă nu m-am lăsat. "eu, eeeeu, eu vreau să spun!"... în cele din urmă, am primit dreptul la cuvânt. Şi-am glăsuit, spre uimirea tuturor, cuvântul nerostit de nimeni, fără resorturi mitologice, frust, încarnarea clară, pentru mine, a literei C: "cârnaţi, doamna educatoare!"...

... au trecut anii...

Când, demult, eram o vrednică membră a fundaţiei pentru copii superdotaţi, într-o zi mi-am găsit drum într-acolo, serios să-mi plătesc cotizaţia ieftină şi lunară, dovadă clară a fiinţării mele printre copiii cu multe şi vrednice calităţi. Eram adunaţi acolo olimpici, premianţi de toate culorile etc... ajung în faţa doamnelor secretare, le spun ce doresc, îmi scot căciula, desfăşor fularul, dau să scot banii din buzunar - pe atunci mare mândrie - şi, deodată cu bancnotele dau la iveală şi sute de mii de coji de seminţe de floarea soarelui, prăjite şi ronţăite în prealabil în tramvai, pline de salivă şi fiind multe multe multe... m-am îngălbenit.

... din nou anii.

Câteodată, chiar era vorba doar despre nişte firimituri obraznice care nu-nţelegeau să stea la locul lor din fundul genţii unei femei, atunci când aceasta trebuia să fie frumoasă, inteligentă şi ordonată, mai ales.
Firimiturile se iţeau de unde nu-ţi venea să crezi: dintre pliurile istoriei personale, dintre jumătăţile de idei, dintr-o goliciune nepermisă, o mică alunecare pe un făgaş cultivat altfel decât ştiu părinţii, dintre neatenţiile pe care mi le-am cultivat chic, ca efect feminin şi dada şi cine mai ştie ce.

Ah, firimiturile astea nu-mi dau pace! Acum, chiar şi acum când încerc să-mi fac o imagine unitară şi realistă asupra lumii, cugetând în linişte la comodităţi şi capital şi tehnologie şi piaţă şi management şi minciună şi farsă şi firimiturile apar nebănuit, sunt acolo, de fapt, tot timpul acolo, chiar când voiam să le uit, să le mătur de pe masa disertaţiei mele, ele se împrăştie nebun pe rochia cu manşete fine şi ecologice, pe lucrarea minuţios puricată de liniuţe incorecte, pe întreaga teorie privind radioul şi rolul său istoric, atunci şi acum şi-n România, veacul veacurilor. În faţa profesorilor, în faţa sistemului, firimiturile mele se lăfăiau în voie, jur împrejur, dărâmând nepăsătoare ordine şi grade de învăţământ, tomuri de cuvinte, sisteme armonice, teorii feudal-agrare-patriotice-democratico-pseudo, sub ochii mei respirau libertatea de a fi în afara genţii şi de a face parte integrantă din lucrarea mea serioasă şi implicată.
Firimiturile îmi făceau cu ochiul şi-mi zâmbeau "suntem noi, tot cele vechi!", ale tale suntem, nu ne-ai măturat cum trebuie, nu ne-ai dat afară din tine, domnişoară, pâinea tot pe fugă o mănânci, manşetele tot în ciorbă nimeresc, vinul tot pe bărbie se scurge, lumea ta e în continuare puţin ciobită într-unul dintre colţurile pe care nici nu le ştii.
De-or trece ani, să ştii, suntem noi, firimiturile tale, da, tot aici, şăgalnic împotrivă
nostalgice pentru imperfecţiune
suntem umorul tău şi aluniţele tale distinctive,
noi, firimiturile tale.

Sunt curioasă ce voi spune data următoare când mă va ruga cineva să spun un cuvânt cu C...


Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer