Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  CompletAbil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

O scurtă şi dublă scrisoare


Manu Anghelescu, Maria Balabas

08.02.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Dragă Maria,

Aici, în munţi, viaţa curge sinusoidal. Zăpada şi frigul nu fac decît să scoată în evidenţă plăcerea căldurii. Plânsetele copiilor obligaţi la o viaţă aventuroasă la modul organizat amplifică zîmbetul lor în bătaia vîntului în goana după soare. Focul din sobă este pe aceeaşi axă cu cărbunii din sauna ultravioletă. La polul opus, la polul suprapus. Viaţa de cabană cere singurătate, viaţa de pîrtie cere populaţie, consumul cere cumpătare şi abstinenţa vrea îndestulare. Fiecare dimineaţă înseamnă trezirea cu o melodie demo la orga cu clape de metal. Fiecare dimineaţă este o pregătire pentru scena de gheaţă. Drumul pînă la genunchiera în formă de corset era o legănare somnambulică. Odată ajunsă la uniformă, dădeam salutul copiilor cînd speriaţi, cînd extaziaţi de fulgi, de aer, de raze, de indicaţii, de ordine, de saluturi modelatoare. Am ajuns şi la faza de competiţie, într-un final. Privirile lor entuziaste la vederea unor medalii colorate în aur, argint şi bronz, ochii lor întrebători legat de vecinul de competiţie, îmi aminteau de scenele noastre cu pian. Trăit emoţia profesorului de data asta şi obligaţia de ieşire din orice fel de sistem care cere comparare. Sîntem modelaţi din faşă. Vrem medalii din leagăn. Cerşim confirmarea calităţilor, ne târâm după atenţie. De mici. De mai mari. Gustul medaliei, nu pentru a te bucura de alunecare, ci pentru a ajunge înaintea celorlalţi. La destinaţie. Pentru că fiecare oprire cere un motiv destinatar. Pentru că fiecare dimineaţă cere un plan. Pentru că avem multe diplome şi puţine idei. Pentru că mi-e frică de ceaţă. Pentru că în timp ce cabana de lîngă multe supermarketuri vuia de râsete de copii, visam că străbunică-mea mă veghea la propriul priveghi. Am jucat în filmele lor de 4 ani, m-au jucat pe degete, eram un cub ars de soare, acoperit de un deşert ocrotitor. Cubul de burete ars de lumina solară eram eu, drumul era aşteptarea, deşertul era mediul şi soarele era el. Aici e mai cald. La voi e furtună. Va veni şi rîndul nostru. Quoi de neuf?

Dragă Manu,

Aici ninge. Pe lângă zăpadă, primim fulgi de idei, viscol de lume, frig de job. Ninge foarte hotărât aici şi eu trebuie să accept. Mă arunc cu capul drept înainte. Câteva săptămâni am stat închisă în casă, la distanţă de lume, doar cu cărţi istorico-nebeletristice-pdf-istice-profesionale. Le-am combinat şi le-am dat un alt loc pe rândurile mele de cuvinte, devenite ulterior capitole, şi după aceea închizând forma între coperţi. Spirala le-a legat pe toate în plastic. Nu era nevoie de mai mult. După acest timp al izolării urmează haosul. Prietenii divorţează, dragostea găteşte cu prisos, rubricile curg minute matinale, muzicile devin puncte de referinţă pentru oamenii prezentului, câteodată mă las în voia minutelor goale, sorb o cafea într-un birt, ştiu că străzile sunt periculoase, ştiu că paharele se golesc, înghit o pastilă de hidratare şi apăs clapele vechi ale pianului. Şi tu ai cântat Scarlatti, nu? Dar romanţe vechi... ai studiat? Dar boogie? Dar jazz? Mâncarea praznicului de weekend cade leneş pe gât în jos, până în chakrele ordonate adânc în noi. Acolo. Şi afară tot ninge. Vrem să venim înspre voi. Să vorbim aşa, liniştit şi liber. Aşa scriu şi acum. Ştiu că sunt idei mai mari decât această scrisoare de răspuns.... Dar fulgii sunt şi ei în natură, dulci asimetrii cu vino-ncoa', căderea lor seamănă cu un vag cuvânt devenit alt sens în veacul următor, rochiile cu crinolină se înfoaie.

Ploaie
curând va începe cântarea

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer