Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

New Street, New Town: Birmingham (I)


Bogdan Ghiu

21.02.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
După ce, săptămîna trecută, am început să "povestesc" despre Tîrgul de Artă de la Rotterdam 2010, deschizînd un micro-serial care va avea, în final, trei episoade (A, B, C), astăzi, înainte de a finaliza această secvenţă, voi deschide, cu permisiunea dvs., alta, despre Birmingham, cu care de fapt îmi începeam călătoria Viena-Birmingham-Rotterdam-Viena. Încălcînd ordinea strict cronologică, sărind prin timp cînd înainte, cînd înapoi (ca un greiere!), îmi voi permite aşadar (poet sunt!) o "rimare încrucişată" a relatării călătoriei mele. Poate doar ca tehnică de "fidelizare a publicului".

Marţi, 2 februarie 2010, m-am deplasat cu un autocar slovac de la Viena la Bratislava (1h 45'), de unde, cu o cursă Ryanair, în mai putin de 2h 30', am aterizat la Birmingham. Călătoriile cu avionul, deci călătoriile în genere, în marea lor majoritate, au devenit un fel de împachetare, o transformare a călătorului într-un fel de "bol alimentar" care trece, este purtat, mînat, ca un colet, prin "sistem", sărind de pe un segment pe altul, în mod industrial: ca un mesaj în reţea. Călătorie în călătorie. Chaplin critica alinarea industrial-fordistă a muncitorului la linia de montaj, dar azi noi înşine, omul însuşi este produsul, marfa de pe linie. Asta e, tot mai des, senzaţia mea atunci cînd călătoresc: aceea de a fi transformat în marfă, de a fi prelucrat, de a deveni "bol alimentar" produs de către sistem pentru a-l hrăni, a-l reproduce: a-l menţine (capitalism de mentenanţă).

A fost prima mea călătorie, de nici două zile, în Anglia. Nu Londra, deci, ci Birmingham. "Ca pe roate", de parcă m-aş confunda cu bagajul însuşi, de pe aeroportul din Birmingham, cu o navetă automată, ajungi în staţia de tren: nu trec două trenuri la fel, sînt o mulţime de companii feroviare (evident, private) care operează şi îşi împart piaţa. Nu-mi dau seama dacă se bazează pe politici de preţ. Probabil. Dar nu-i niciodată sigur. "Pic" peste o garnitură Virgin, design de TGV, în nici 15 minute ajung în Birmingham, în New Street Station. Hotelul meu, "Britannia", se află tot pe New Street. Deci undeva foarte aproape.

De aici încolo, însă, încep surprizele. Mai întîi, cîte ceva despre gări. În oraşele redesenate, re-"designate", în hiper-non-neo-locurile urbane globale (scuzaţi expresia!), aşa cum, vom vedea, este şi Birmingham-ul, gările au dispărut, devenind (aşa cum am văzut, în toamnă, şi la Basel, de pildă, şi cum, tot acum, aveam să constat la Rotterdam) un fel de punţi, de pasaje suprapuse liniilor propriu-zise, care, astfel, sînt disimulate, dispar, sînt îngropate. Gara însăşi, ca important şi impunător, central reper urban, dispare, a dispărut. Nu mai are faţă, faţadă. Totul, strict funcţional: "gara"-punte-pasaj deasupra, liniile-peroanele dedesubt, de obicei în beznă, ca metroul.

Ies, deci, din gară (controlul biletelor, la ieşire!) şi, ca la orice ieşire din gară într-un oraş necunoscut, dar de tip "clasic" (oraş istoric), te aştepţi la o piaţă, la artere, la perspective, la căi de acces. Aici, nimic: oraşul nu se vede, e mascat de un baraj de construcţii. Oraşul stă întors cu spatele la gară, la intrarea în el, e ascuns.

Întreb unde ar veni New Street, pe care trebuia să ajung, mi se răspunde, amabil, că dincolo de acel baraj de clădiri care stau cu spatele la "piaţa" gării, şi mi se arată cu mîna un fel de potecă. O iau într-acolo, urc nişte trepte prin stînga unei autostrăzi subterane (!), şi mă trezesc brusc, printr-o intare apoape inobservabilă, în mijlocul unui hiper-, mega-mall, una cu oraşul însuşi, de fapt: Bull Ring. Taurul de nestăvilit al comerţului. Bullshit Ring!

Spre deosebire de cele mai multe dintre oraşele şi orăşelele actuale, pline mai ales de muzee, de industrie culturală, de artă contemporană, Birmingham nu oferă mai nimic de văzut, în afară de spectacolul pur al comerţului: marfa e transsubstanţierea supremă, spectacolul ultim, total.

În Birmingham, spaţiul urban (implicit public) a fost în totalitate remodelat, re-"designat". New Street, New Town! În faţa gării a fost construită un fel de colină artificială, al cărei vîrf, a cărei culme se află la intersecţia dintre East Mall şi West Mall (!), dincolo de care, cum te uiţi dinspre New Street, se poate vedea, de la jumătate, de parcă ar fi scufundată, turla bisericii St Martin, care chiar aşa se şi intitulează acum (se poate verifica pe Net): St Martin in the Bull Ring. Nu e nicio glumă.

Localnicii par însă foarte mîndri de isprava lor urbanistică. Merită ascultaţi pe limba lor, cu cuvintele lor, oficiale: "The New Birmingham Bull Ring Shopping Centre is a world apart from the old Bull Ring. It was built at a cost of 800 million and houses some of Britain's best known retailers. Birmingham can already claim to be the UK's third most popular retail destination. (...) The Bull Ring is the largest retail regeneration project in Europe" (www.birminghamuk.com/bullring.htm). "Be at the Centre!", "Fii / Vino în / la Centru!" (www.bullring.co.uk).

Deci uite-aşa se pot scufunda, fără a le distruge, bisericile: nu doar îmbrăcîndu-le în sarcofage de blocuri, cum făcuseră creativii şi intreprizii arhitecţi ceauşişti, ci lăsîndu-le în vale, la poalele noile temple, ale noilor Acropole ale comerţului global (care, prin hiper-mărcile lui, face ca toate locurile planetei să semene tot mai mult între ele). E drept că, din direcţie opusă, se creează o perspectivă ascensională, dar biserica tot la poale, tăiată de la jumătate, rămîne. Locul, oricum, este impresionant.

Dar pe nicăieri, în tot acest New Town, Shopping (City) Center care e centrul Birmingham-ului, nu am găsit un pub englezesc! Nimic de-al locului. Doar linii de restaurante cu denumiri italieneşti şi, mai ales, franţuzeşti, una dintre ele avînd o denumire care reprezintă o frumoasă răzbunare anglo-saxonă la adresa criticismului galic, dat fiind că operează o traducere pe limba lui Voltaire şi a lui José Bové a fast-food-ului: Prêt-à-manger. Măcar umorul, impulsionat de comerţ, a rămas de calitate.

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer