Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Încă o dată despre Bucureşti via Berlin


Augustin Ioan

23.02.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Săptămâna trecută am făcut un preview la conferinţa pe care am ţinut-o la ICR Berlin.

Azi, întors în patrie, vă pot spune cum a fost masa rotundă de după scurta prezentare a mea, pe care am postat-o şi pe LiterNet. Cu Kai Vőkler (de la Archis Interventions) şi cu Wolf Gűnther Thiel (de la revista Fair), plus o moderatoare de la Bauwelt al cărei nume, spre ruşinea mea, nu l-am reţinut, am discutat câteva ore bune. Surprinzător, a fost public mult, bun şi interesat, care ne-a suportat până pe la 10, având chef de vorbă şi după aceea. Unii, veniţi la ogoit dorul de ţărişoară, au şters-o după vorbirea mea. Sala, însă, a rămas plină până la sfârşit şi cu foarte mulţi germani şi/sau arhitecţi. Au fost şi ceva ecouri, interviuri de radio şi bloguri. Organizarea Alexandrinei Panaite, director adjunct al ICR Berlin, a fost exemplară.

Ce mi s-a părut interesant a fost deschiderea trans-central-europeană pe care, prin forţa lucrurilor, au căpătat-o curând dezbaterile.
Pe scurt, în discuţie au fost următoarele lucruri:

1) Situaţia din România nu este particulară, deşi nuanţele o individualizează. Prin nuanţă putem înţelege şi scara distrugerilor dinainte şi de după 1989, rolul greşit al reprezentanţilor binelui public (aleşi/numiţi locali şi naţionali). Pare, spunea KV, că suntem, cu Bucureştii, mai aproape de Priştina decât de Praga sau Budapesta, ceea ce ar fi să ne pună pe gânduri.

2) Rolul crescând şi în diversificare al ONG-urilor care se preocupă de soarta oraşului. Despre unele am amintit şi eu în prezentare, despre altele, cu care şi KV colaborează, a vorbit el. Cu toţii, sper, am fost de acord, însă, că rolul şi atribuţiile ONG-urilor nu se suprapun cu cele ale organizaţiilor profesionale, atâta timp, fireşte, cât poziţia competentă, expertă, a acestora este prezentă public (nu e cazul la Bucureşti). Cu alte cuvinte, am vrut să disociez activitatea pro-bono a organizaţiilor de tipul Archis Interventions, sau ATU, de cea pe care trebuie să o desfăşoare organizaţiile profesionale de felul RUR, OAR sau UAR, pe de o parte, şi activitatea pe care aceste organizaţii de experţi trebuie să o propună de cea de activism urban amator (în sensul bun al termenului, dacă îşi înţelege menirea corectă) a unor asociaţii precum Salvaţi Bucureştiul (nu era mai corect Bucureştii?), pe de altă parte. Expertiza urbană e una, activismul urbanistic e alta, iar activismul civic - cu totul şi cu totul altceva, cu toate trebuind să se regăsească într-un spaţiu public de reunire a ideilor şi de convergenţa a soluţiilor.

3) În dezbatere a mai fost şi poziţia eronată a multor oficialităţi ale urbelor româneşti, în speţa ale Bucureştilor de ieri şi de azi. În cele mai bune dintre cazuri (spre pildă, cel al dlui Videanu), ei au reuşit să ajungă buni manageri, adică un soi de excelenţi subalterni proprii. Or, primarul trebuie să fie reprezentantul interesului public, formulat şi afirmat public, în funcţie de care, dacă este consecvent, business-ul se va plia şi îşi va face planurile de afaceri în funcţie de respectiva viziune. Care e viziunea pentru Bucureşti a vreunuia dintre primarii de după 1989? Blanc. Cu excepţia candidatului la primărie Dinu Pstriciu, cu mulţi ani în umră, care a prezentat o astfel de perspectivă coerentă de viitor (tehnică, dar viziune totuşi) şi, mult mai slabă, a candidatului Ludovic Orban la ultimele alegeri de primar, nimic nu poate fi amintit. Este oferta de pe piaţa ideilor politice despre oraş slabă şi pentru că piaţa ideilor sectoriale, ale grupurilor de interese concurente, de la public la privat, este obscură? Probabil că da. Însă, în niciun caz, eu nu pot aplauda un primar pentru că este pro-business. Afacerile să îşi vadă de treburile lor. Primarul trebuie să fie un reprezentant al cetăţenilor, al interesului public, nu al celui privat.

4) În fine, cineva din sală (prof.Andrea Haase, de la Dessau Institute of Architecture), m-a întrebat cum văd tinerii toate aceste lucruri, cât de implicaţi sunt în soarta oraşului lor. Fireşte, se referea la studenţii de la arhitectură. Sunt câteva astfel de lucruri care trebuie citate. Spre pildă, flash-mob-ul făcut în Piaţa Revoluţiei, când dl Videanu anunţase construirea unui parcaj subteran pe sub acropolea revoluţiei (la ţeapa ghilduşiană). Eu unul cred că a fost o greşeală, dar le-am apreciat ardoarea. Apoi, mai e şi asociaţia Case care plâng, al Loredanei Stasisin şi a colegilor ei de proiect, centrată pe conservarea patrimoniului. Dar cam atât. Restul au, probabil, opinii private, dar se privează de puterea pe care, federate, asemenea poziţii asupra oraşului, care e şi al lor, ar putea-o avea.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer