Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Bungee Jumping

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Biblioteca minimală (Episodul 2)


Miruna Runcan

27.02.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Citiţi episodul precedent aici.

- Salut! Ce faci?
- Sincer? Tocmai m-am întors de la epilat, şi zăceam să-mi plîng de milă. Aştept un copil, la meditaţii.
- Te sun de la poşta mare, am luat un pumn de monede...
- Da' ce, frige?
- Mda... Cred că vin la Bucureşti.
- Îţi dau ăia voie aşa, imediat după concediu? Sau dai doar o fugă, în weekend...?
- Mnuuu.... Cred că vin de tot. Adică m-am hotărît.... Vin de tot.
- Te-ai tîmpit, Iana? Unde-o să stai? Şi ce-o să lucrezi? Dacă-ţi dai demisia pierzi toată vechimea...
- Mnuuu... Există o soluţie... Fac întrerupere pentru îngrijirea copilului.
- Păi, "copilul" are aproape şase ani.
- Se poate pînă la şapte. Stau la mama şi-mi găsesc eu ceva, am un an întreg la dispoziţie....
- La Bucureşti? Nu mai ai nici buletin!
- Îmi fac flotant, la mama. Şi, pînă-mi găsesc, îmi faci tu rost de ceva meditaţii, ca să pot trăi... Iar după ce-mi găsesc de lucru, îmi iau o gazdă...
- Bă', te-ai gîndit bine? E-o aventură...
- Gata, m-am hotărît. De la 1 octombrie vin. Jur. M-am săturat de cărţi cu ciuperci, de bibliotecă, de tot. Ăştia la teatru n-au cum să mă ia înapoi, n-am nimic de făcut aici.
- Cum ţi-a venit aşa, de-o dată? Sigur s-a-ntîmplat ceva. Nu-i genul tău să te-nghesui cu mă-ta....
- Nu s-a-ntîmplat nimic. Adică,... asta e, trebuie să tai pisica. Fac trei'j de ani şi nu se-alege nimic de mine aici.
- Şi acum o lună ştiai că faci trei'j de ani! Şi-ţi prăjeai curu' la soare.
- Atuncea m-am şi hotărît. Sau,... atunci mi-a venit ideea. După ce-ai plecat tu.
-.......!?..... Iana, tu ori ai înnebunit, ori ai păţit ceva.
- N-am păţit nimic.
- A trimis-o pe Ana la tine-n vacanţă?
- Mnuu.... Au venit împreună...
- Serios? Cînd?
- Săptămîna ailaltă...
- Amîndoi? Era şi Mara?
- Nu, Mara e deja la mama, o înscrie la grădiniţă, la pian... tot tacîmul.
- Şi-au stat la tine?
- Da, bineînţeles...
- Cît?
- Ce te fute grija? Vreo cinci zile...
- Vreo?!...
- Sau şase...Nu mai ştiu. Că n-am prea dormit.
-...........
-............
- Cum adică n-ai dormit? Da' ce-aţi făcut? Că te taie Ilinca...
- Vorbeşte gura fără tine...... Am povestit... Despre toate... Şi i-am plimbat în tot oraşul.
- Noaptea?
- Hai, mă, că n-am chef de bancuri proaste... Nu, ziua. Cînd nu eram la serviciu. Noaptea povesteam.
- De-aia vrei să pleci?
- Mnuuuuuu....... Pur şi simplu m-am săturat.
- Mănînci căcat. Te enervează aşteptarea. Te enervează că pierzi lunile astea. Şi că nu eşti aici cînd pleacă.
- Poate că da, dar nu asta e esenţial. Oricum, la Bucureşti fierbe ciorba, trebuie să-i duc lui Mircea cartea cu Hermes...
- Şi, dacă stai la tine-acasă, nu-ţi apare cartea? Baţi cîmpii.

- Ali, mai eşti acolo?
- Bine-nţeles. Ziceam că baţi cîmpii şi s-a-ntrerupt.
- Mi s-au terminat fisele. Am mai schimbat un pumn.
- Hai, că îmi vine copilul la meditaţii. Deci, baţi cîmpii...
- Lasă asta, tu fă rost de meditaţii...
- Îţi fac, dar n-am cum să găsesc decît în cartier, dintre copiii de la şcoală. De-astea pentru treaptă. Că n-ai box office. O să căpiezi umblînd....
- N-o să căpiez.
- Eşti sigură că ştii ce faci?
- Dacă nu eram sigură, nu te sunam. Poate-ţi baţi capul şi găsim ceva pile, pentru vreo slujbă, vreo corectură, vreo bibliotecă, orice. Întreabă şi tu... Întind şi eu antenele pe la teatre... cine ştie?
- Bine, tu vino, om vedea... Cînd plănuieşti să ajungi?
- Săptămîna viitoare.....
- Şi mobila, cărţile?...
- Le las aici, deocamdată, că Diana n-are de gînd să-nchirieze.
- Deci ai şi vorbit cu Diana! Incredibil! O să crape maică-ta.
- Nu, ea nu.... Mai degrabă o să crăp eu...
- Atunci stai pe la locul tău, nu te-arunca în cap.
- Nu, m-am hotărît. Vin. N-a murit nimeni din asta. Am stat cu ea două'ş'trei de ani...
- Da, da' aia a fost demult. Te-ai învăţat cu binele. O să te sui pe pereţi.
- Hai c-am băgat ultima fisă.
- Pa, dă un semn cînd ajungi..... Demento!
- Şi eu te iubesc, Alina!

Iana avea foarte mult timp liber. Într-un fel, era aproape ca pe vremea facultăţii, numai că acum dormea în pat cu Mara. Cel mai greu era că n-avea unde lucra în cei treizeci de metri pătraţi: Mara trebuia culcată cel tîrziu la nouă, mama se culca şi ea, în sufragerie, de obicei mormăind în barbă, pe la doi'şpe. Mara dormea rău dacă Iana citea cu lumina aprinsă. Mama se foia şi se plîngea, de-o viaţă, de insomnii. Camerele erau vagon.

Deci, Iana îşi cărase în bucătărie maşina de scris, la care mai bătea una alta, peste zi, fiindcă noaptea răsuna tot blocul. Ca să nu mai vorbim de faptul că peretele minusculei bucătarii răspundea exact în canapeaua pe care dormea mama. Citea noaptea în bucătărie, corecta lucrări, scria de toate pînă cînd, în sfîrşit, pica de somn. În afară de romanul la care cocea deocamdată doar ideile, se reapucase de semiotică. Mult mai tîrziu, un amic scriitor ocazional, cu doi copii de-o şchioapă, rezumase perfect situaţia asta: " Aşa cum există gîndaci roşii de bucătărie, tot astfel România a născut scriitorii incolori de bucătărie".

Apartamentul lui Sergiu din Giurgiului arăta, la sosirea ei, în octombrie, aproape neschimbat. Şi Sergiu părea OK, doar că îl durea din nou umărul stîng, probabil de la vreme. Nici măcar nu se agita cine ştie ce. Avea doar o listă largă, bătută la maşină, cu toate lucrurile, persoanele de contact şi activităţile care trebuiau terminate, cît mai curînd. Însă aprobarea încă nu sosise. Ana îndura destul de greu lipsa şcolii, mereu stătea călare pe telefon conversînd cu prietenele de la liceul de muzică. Ana avea zece ani, era parcă desenată cu pensula de-un pictor olandez şi îşi adora, posesiv, tatăl.

Fireşte, imediat după reîntoarcerea acasă Iana şi-a împărţit cu Alina sarcinile în cadrul amplei "operaţiuni Sergiu". Pe lîngă pila lăsată de Mihai Panait la Patrimoniu, şi-a amintit că şi Dina, fosta ei colegă de clasă, lucrează tot acolo. Numai că Dina răspundea de obiecte - bijuterii, mobilier, tablouri, artizanat, antichităţi -, pe cînd Florin, pila de la Mihai, răspundea de cărţi. Ceea ce era esenţial...
Mai erau, în echipa de salvare, şi alţii, de tot felul. Neamuri care să încerce să valorifice mobilele (puţine şi troace), vecini care să se mai ocupe de una-alta cu menajul unei case fără femeie, prieteni de toate vîrstele, inclusiv foşti studenţi care să caute cumpărător pentru pianina Anei şi pentru tot ce se putea vinde....

Un comitet de criză a hotărît, după prima întrevedere a Ianei cu Dina, că tablourile nu se vor căra în Franţa. Greutatea întregului bagaj (cu haine cu tot) nu putea depăşi, pe tren, douăzeci de kilograme. Atîta putea cîntări o viaţă. Ba chiar... trei vieţi.

Aprobările de la patrimoniu pentru tablouri se dovediseră o oroare insurmontabilă. Dina nu le dăduse nici o şansă: zadarnic i-a explicat Iana că două gravuri de Wanda Mihuleac, deja cărată la rîndul ei în Franţa, nu se pun. "Ba se pun, degeaba s-a cărat, piesele au fost create în România, deci sunt patrimoniu. N-am cum să ţi le trec, mă taie ăştia. Obiceiul real e să nu ţi le-aprobe şi, apoi, să iasă pe coridor, să te tragă-ntr-un colţ şi să se ofere să ţi le cumpere". "Şi cu portretul Anei, făcut de Mirel? E un cadou de familie de la autor, l-a primit Ana cînd a-mplinit un an.....". "Zamfirescu are cotă bună şi afară, n-orţi-l lase. Mai bine le scoateţi pe toate din rame şi le pitiţi. Sau găsiţi vreun amic cu valiză diplomatică, şi vi le aduce mai tîrziu..." "Cum să le pitim? Între haine? Şi dacă i le găseşte la vamă?" "Dacă i le găseşte, s-a ras! Dar mai cunosc situaţii... În cel mai fericit caz, i le confiscă şi-l lasă să plece. În cel mai rău... îi dă jos din tren cu bagaj cu tot şi le anulează viza". "Păi... şi-atunci?" "Iubito, n-am nici o putere. Eu abia m-am angajat aici şi am văzut în trei luni de toate, inclusiv o sinucidere... Era un moş cu o casă superbă, pe Iorga. Trebuia să-i fac inventarul, cu oglinzi de veneţia, frescă pe tavane, sufragerie veneţiană... Fiindcă-l demolau într-o săptămînă. L-am găsit la zece dimineaţa spînzurat în sufragerie, de cîrligul lămpii de Murano. Al naibii cîrlig!"

- La mulţi ani! Te văd azi?
- Mulţam! Te pup de zece ori. Nu ştiu, poate ieşim mîine seară, la o bere.
- Da' ce, ai treabă?
- Vine Sergiu la masă, cu Ana, le-a făcut mama cremă de zahăr ars. Şi pe-urmă plecăm la zoo, că aşa a hotărît Ana. Cu amîndouă fetele.
- Să-nţelegi-a ieşit aprobarea cadou de ziua ta.... M-a sunat aseară.
-.......!?.......
- Nu mai pufni, o să-ţi spună şi ţie, dacă zici că vine la prînz.
- Păi, pe mine de ce nu m-a sunat?
- Fiindcă, probabil, s-a gîndit că oricum te vede azi, nu? Nu fii geloasă...
- Hai că...! Era să zic ceva nasol, dar e ziua mea şi mă abţin.
- Cum stai cu lista de cărţi?
- Ah, e gata de trei zile, deja am răspîndit-o şi la mama la institut, şi la Andreea la bibliotecă, şi la Lica Popescu la spital...
- Să îmi dai şi mie o copie mîine, s-o duc la şcoală. Poate reuşim să vindem ceva şi la dăscălime...
- Ştii ce? Mai bine vii şi tu mîine în Giurgiului, că vine şi Călin. Şi-ţi alegi mai întîi tu cîte una alta, că asta e regula, mai nou...
- Ce regulă?
- Păi, tot ce nu-i în pachetele pentru patrimoniu, alea de pus la poştă, e pe listele mele. 1500 de volume. Dar oricare prieten are voie să ia gratis măcar trei cărţi... Prioritate la cadou.
- Sunteţi cretini?
- Zi că nu vrei cărţi de la Sergiu!
- Am toate tablourile acasă, şi copii şi originale... De ce să vreau cărţi?
- Că-s ale lor. De la ei!!!!!!!!!!!!
- Şi ce nu se vinde de pe liste?
- Ce nu se vinde duc la Cristina Andreescu, în Biserica Enei.
- Ai fost tu, personal?
- Am fost ieri dimineaţă. Şi mi-a promis că anticariatul cumpără tot.
- Noo! Nu cumpără ei şi zarzavaturi. Că au depozitul plin...
- Cumpără. Pentru mine, de dragul meu.... Şi-al mamei. Zece ani de hărtănit în anticariat contează...
- Păi... totul e să ne mişcăm repede. Că e nevoie de bani...
- Încă nu, dar o să fie....
- Ba da, ba da... Sergiu zicea că i-a promis Ilinchii că...
- Ce i-a promis?
- Că în şase săptămîni sunt la Paris...
- În cît??????????????? O urăsc!
- N-o urăşti. Doar o invidiezi...
- Mănînci căcat. Uite c-am vorbit urît de ziua mea...

Iana avea mîinile tocite şi pline de băşici. Dar oboseala şi puzderia de responsabilităţi îi făceau bine. Fiindcă n-avea timp să se mai gîndească la nimic. Sau la aproape nimic.

Sergiu surîdea continuu, cu blîndeţe, în timp ce casa se jupuia zilnic, ca o cutie de bomboane scorojită de vreme. Mai întîi plecaseră tablourile, şi cele valoroase, şi cele doar sentimentale, către garsoniera Alinei. Cele valoroase, în aşteptarea unei soluţii incerte de viitor, pentru un transport ilegal către Franţa. Celelalte erau deja pe pereţii garsonierei din Magheru. Ultima a plecat uriaşa fotografie cu capul de piatră al lui Buda, de pe peretele din sufragerie. Şi-a revendicat-o Tania, cea mai bună prietenă a Ilincăi. O căra şi bocea. Şi pe urmă rîdea printre lacrimi, continuînd s-o care. Fotografia avea doi metri pe unu şi suport de lemn în cruce. Cîntărea ceva...

Călin, care îşi aştepta şi el actele de emigrare pentru Germania, participase, cîteva seri la rînd, la triatul celor 40 de kilograme de cărţi pentru Patrimoniu. Se antrena psihic şi fizic pentru propria caznă. Îşi auto-făcuse şi el cadou ceva semiotici franţuzeşti. Cînd era Călin sau Alina în tură alături de Iana, lucrurile erau mai simple. Adunau, triau şi beau, ca ţărăncile la clacă, în timp ce Sergiu le gătea vreuna din veşnicele lui budinci de orez.
Cînd era doar ea la muncă, aproape că nu vorbeau. După Braşov, cuvintele erau parcă terminate, poveştile îi stăteau în gît. Nu istorisea decît banalităţi de peste zi, ori rechema amintiri comune din vremea în care era încă studentă.

După ziua în care împlinise, în sfîrşit, treizeci de ani, Iana scăpase de frica privitului în oglindă. Fiindcă, la Grădina zoologică, în timp ce Mara şi Ana se hîrjoneau vesele, zărise o femelă de gibon contemplîndu-se lung într-o baltă recentă, probabil formată din propria-i urină.

Ana fusese, apoi, expediată la Ploieşti, la mătuşă-sa Ancuţa, ca să nu fie de faţă la dezmembrarea casei.

Sergiu, Iana şi Alina au ars, într-o noapte, vreo zece saci de manuscrise şi fişe, alese hîrtiuţă cu hîrtiuţă. Proiecte terminate, proiecte abia începute, versiuni de prefeţe, scrisori. Sergiu păstrase doar vreo trei dosare cu lucruri preţioase, după un algoritm înţeles numai de el. Apoi privise calm, ore în şir, cum ard hîrtiile în maldărul tasat cu crengi uscate. Ardeau pe platforma de beton de la gunoi, între blocuri, iar mirosul de scrum se amesteca cu duhoarea pubelelor. "E ca un foc de şatră, pe plajă" comentase cu glas mic, abia îndrăznit, Sergiu. Fetele se făcuseră că nu-l aud.

Apoi, un prof de la filozofie care stătea pe aceeaşi scară cu Sergiu a găsit cumpărător pentru pianină. A venit un prăpădit de ARO papuc, cu un moşuleţ simpatic şi lacrimogen, care era şi el prof la biologie, şi trei zdrahoni de rasă incertă. Biologul o cumpăra pentru nepoata lui, care-avea şase ani. "O să-i poarte noroc", a zis Sergiu galant. "Fiica mea era într-a cincea la Lippati."
Moşuleţul şi zdrahonii se dădeau de ceasul morţii să scoată cît mai repede pe uşă pianina elegantă, cu sfeşnice de alamă ataşate. Probabil le era frică să nu se răzgîndească Sergiu. Se-nţeleseseră la 4000 de lei, nici un sfert din cît costase iniţial. Cît despre preţul adevărat... Noroc că erau la parter...

Sergiu şi Iana rămăseseră în mijlocul aleii, privind lung în urma ARO-ului hîrbuit unde pianul balansa, sprijinit între doi dintre zdrahoni. Cel de-al treilea era şoferul. În urma maşinii a rămas doar praful bucureştean şi ei doi, pe alee, neîndrăznind să intre în casa goală.

Apoi, un vecin a cumpărat gratiile de fier forjat de la ferestrele apartamentului. Şi le-a scos. După mai bine de două ore de săpat în placa de beton, în timp ce Ianei greaţa i se urca în gît, gratiile au făcut PÎÎÎRRRRRRRRRRR! şi-au ieşit.
Iana a ţîşnit în baie şi-a vomat tot conţinutul stomacului. Şi pe urmă tot conţinutul bilei.


- Călin, salut! Sunt Iana.
- Reverenţe! Ce faci aşa de dimineaţă? Abia am închis un ochi...
- Suntem la poşta Virgiliu, cu cărţile.
- Bravo, acolo şi trebuia să fiţi, fiţelor!...
- Da, dar nu e legal să trimitem decît patru kilograme de om.
- Ce face?! Au mai inventat nemernicii ceva!
- Da, legea zice că n-ai voie decît o dată pe lună, şi doar patru kilograme...O persoană... Şi stăm aici cu patruzeci de kile de cărţi, împachetate complet aiurea, cîte-un pachet are zece, altul şapte, altul cinci...
- Cine dracu' să cîntărească acasă cărţi? Ce suntem măcelărie? Dacă ştiam, împachetam mai puţine... Şi ce faceţi?
- Nu ştiu, nu suntem decît noi trei şi săracu' dirigintele de poştă din Berceni, care ne-a făcut trampa, ăla de-are copil în clasa Alinei. Tot ce-a putut să facă a fost să ne accepte ăştia de la poştă să venim cît mai mulţi... Am început să desfacem, dar tot nu putem trimite mai mult de 16 kile... Noroc c-am luat ghemul de sfoară de-acasă...
- Păi, mai dă şi tu nişte telefoane. Hai că-mi trag chiloţii şi vin... Mai chem şi nişte prieteni... vedem noi.
- Să-ţi dea Dumnezeu sănătate! Mă pun pe telefoane instant, sună şi Sergiu pe la ai lui... Numai să găsească pe careva. Da' vino, că sunt o groază de hîrtii de făcut şi nu răzbesc doar eu cu Alina. E nevoie de cîte trei formulare pentru fiecare pachet. Plus că trebuie să şi fug la anticariat, am întîlnire la doi'ş'pe cu Cristina, a făcut evaluarea...
- Şi cît v-a ieşit?
- 14000...
- Cît???????
- Cu cele 6000 pe care le-am scos de pe listele din instituţii, fac 20000. Numai din cărţi...
- Nu cred că am văzut atîţia bani lichizi vreodată... De-o curiozitate... Ce-ai dat cel mai scump?
- Creangă, ediţia Kirileanu. Cu 500 de lei. La profa mea de franceză din liceu. Şi pe urmă jurnalul lu' Eliade. La nişte doctori...
- Cît?
- 300.
- Fraieri, o luau de la Paris cu 15 franci.
- Pentru asta trebuie să ajungi la Paris.
- Ce mai, ai făcut o treabă, nu glumă!... Samsar să te faci cînd te faci mare!... Hai că vin repede, sar într-un taxi şi vin...

Era rece, dar soare. Iarna doar se anunţa, prelungind luminile altui anotimp. Alina avea o haină scurtă de piele orange. Şi-o scutura din cînd în cînd de praful care se revărsa din cărţile desfăcute şi reîmpachetate. Vreo două ceasuri rămăsese alături de ele şi dirigintele de poştă, tată de elev. Aflaseră că, de fapt, e nepot direct al lui Mihai Panait, amicul recent plecat în Belgia. Ceea ce sporise nemărginit entuziasmul desantului poştal. Ba chiar, dirigintele de poştă-şi sunase sora, care se înfiinţase şi ea, cu iubitul, un regizor de televiziune. Apucaseră fiecare cîte-un pachet şi se aşezaseră la coada de la vamă. Vameşa, crucită, controla ştampilele de la patrimoniu.

Ştampile muncite, ştampile bine unse. Nu cu bani, Florin nici nu vrusese s-audă. Ci, urmînd sfatul Dinei, îl lăsaseră să-şi tragă, înainte să intre teancul cu cărţile în sala comisiei, două: un Hjelmslev în engleză şi Jurnalul lui Eliade. "Astea n-or să vi le aprobe, sigur!" Sergiu ridicase din umeri, neputincios. Iana îi întinsese Florinului patrimonial Hjelsmlevul, dar îl oprise pe Eliade.
"Ce faci?" se răţoise pe şoptite Sergiu. "Dă-l în mă-sa de securist, Eliadele îl vînd într-o oră. "Şi dacă nu ne trece?" "Mergi pe mîna mea!" "Soro, mă înnebunesc după cum vorbesc ăştia. Fiecare zice «or să vă aprobe, n-or să vă aprobe », de parcă ei n-ar face parte din comisie ci ar sta, ca noi, la coadă!" "Ştii ceva, lasă politica, c-or să ne... dacă ne miros."

Coada din faţa vameşei era lungă, cuprindea vreo cin'ş'pe persoane, toate din mişcarea de rezistenţă ad hoc. O combinaţie între plaja din 2 Mai (în eşantion) şi asociaţia (neînregistrată a) foştilor studenţi filologi băutori de vodcă semiotizată. Vameşa transpirase, cu tot frigul din clădirea neîncălzită. "Mai sunteţi mulţi?" "Nuuu, ăştia suntem toţi!" "În viaţa mea n-am expediat patruzeci de kilograme de cărţi într-o zi. Şi la aceeaşi adresă!" "Lăsaţi, doamnă, că data viitoare o să fie mai simplu!" "Data viitoare?! Să nu vă mai prind pe-aici!"

Iana fugise cu un taxi în Biserica Enei. L-a lăsat pe taximetrist cu motorul ambalat. Cristina, încîntată de propria ispravă, i-a întins un mănunchi de facturi la semnat. Apoi i-a numărat banii. "Şi cînd te gîndeşti că dormeai pe rafturi, cînd veneai de la şcoală, mai acum cîţiva ani!"... "Cristina, las-o cu sentimentul. Am treizeci de ani. E de ruşine!" "E de ruşine să-ţi fie ruşine. Spune-i lui Sergiu că-i vindeam cărţile şi fără să-mi baţi tu la geam": "De unde ştii că-i biblioteca lui Sergiu????" "Lumea anticarilor e mică, universitatea-i peste drum..."

Plini de praf pînă sub căciuli, Sergiu şi Alina o aşteptau în faţa poştei Virgiliu. Poşta era aproape goala, doar un bătrînel cocoşat trimitea un pachet... Probabil un cadou. "Acum, încotro?" "N-ai aflat? Acuma mergem la Capşa! La restaurant, nu la braserie!"
"Ce v-a venit? Aveţi prea mulţi bani?" " Mă piş pe ei de bani! NE E FOAME!" ţipă Sergiu în mijlocul trotuarului. "Şi SETE!" îi ţinu hangul, pe-acelaşi ton larg, Alina.

La Capşa puteai să bei Busuioacă de Bohotin. Adevărată. Au mîncat vol au vin şi Coupe Jacques şi-au băut trei sticle de busuioacă. Alina a mai luat două, dedicaţie pentru dirigintele de poştă, tată de elev.

- Te iubesc. Eşti gata? Ne vedem la gară?
- Salut. Habar n-am. Tu eşti gata?
- Sincer? Nici eu n-am habar. Doar că n-am apucat să mă spăl pe cap. Nu e apă caldă de vreo două zile.
- Atunci, dacă se dă drumul la apă mîine, vii doar la tren. Eu dau o fugă-n Giurgiului.
- Eu am fost ieri. E totul gol. Doarme la Traian, în living.
- Înţeleg că pe Ana o aduce mîine dimineaţa Ancuţa....
- Aşa au stabilit. C-o aduce şi mănîncă undeva în oraş, după ce lasă totul la gară, la bagaje.
- Atunci ne vedem direct pe peron. Şi pe-urmă vii la mine.
- Numai dacă-mi promiţi că ne-mbătăm.
- Îţi promit. Am păstrat două sticle de Krepkaia, de la părinţii meditaţilor.
- La cît ajungi la gara?
- La un'şpe. Trenul pleacă la un'şpe jumate.
- Bucureşti, Ploieşti, Paris.
- Bucureşti, Ploieşti, Periş! Noapte bună!
- Noapte bună!?.......

Focul ardea jos, pe plajă, undeva, iar vocile petrecăreţilor abia se auzeau. Sergiu păzea cu sfinţenie lumînările, fiindcă era un cort mic, albastru, de cîrpă, de fapt tocmai bun pentru munte. Se putea aprinde de la orice bătaie de pleoapă. Era încă noapte, dar ziua se apropia galopant, cu şase cai grăbiţi înhămaţi la căruţă, fornăind, cu coamele învălurate.

Sergiu îşi schimbase, dîrdîind, bluza de trening cu una verde smarald, mai groasă dar proaspătă. Iana n-avea ce să schimbe, şi nici prin cap nu-i trecea. Bluza udă i se lipise de corp, iar jacheta se îmbibase de la bluză, uscîndu-se treptat de la căldura corpului. Stăteau amîndoi turceşte, în minusculul cort, pîndindu-se.

- Hermesul tău e chiar Hermes.
- Tu arăţi exact aşa cum mi l-am închipuit.
- Vorbeşti prostii. Mai bine să ne-apucăm de treabă.
- Care treabă? Că bem ca să nu răcim...
- Tu bei. Eu doar închin. Stai jos!
-............!?......
- Adică întinde-te.
- Ei, da, asta ar fi o treabă... Hai aici, sub sac, mi-e frig...
- Nu vreau să mă repet. Însă vorbeşti prostii.

Iana se întinse cît era de lungă, făcîndu-i loc. Sergiu se strecură însă spre capul cortului, îşi strînse iar genunchii turceşte şi aşeză capul Ianei între ei, ca pe-o pernă.

- Acum vorbim doar lucruri adevărate.
- Mereu vorbim lucruri ade..........
- Eu întreb, tu răspunzi.
- N-am chef de jocuri de putere.
- Eu n-am putere asupra ta. Pot doar să-ţi găsesc puterea.
- Bine, mi-e somn. Întreabă. Dar repede.... să n-adorm.
- N-o s-adormi.... De ce nu stă Mara cu tine?
- Eşti nebun? Ştii bine! A luat-o mama cu japca. A profitat de divorţ. Şi pe urmă a găsit mereu pretexte...
- De ce l-ai lăsat pe Flaviu? Dar acum, pe bune... Nu erai îndrăgostită de-altcineva, nu?
- Nu, ţi-am spus de-atunci.
- Nu se leagă. Pe urmă, te-ai măritat, ai făcut-o pe Mara, credeam că...
- Nici un pe urmă. Au trecut doi ani... M-am măritat fiindcă mi-a luat Dumnezeu minţile. De frică. Şi nu l-am lăsat eu. Nu mint, nu te-am minţit niciodată. I-am zis într-o zi că aştept să mă sune. Şi azi aştept...
- E ceva ce nu povesteşti. De ce i-ai zis că nu-l mai cauţi tu? Te plictisiseşi?
- NUUU!
- Atunci?
- Fiindcă era mereu presat. Şi-l iubeam prea tare...
- Prea tare ca să ce?
- Ca să văd asta. Cum stau eu şi aştept, cum stau eu şi-l împing de la spate. Cum eu mă sfîrşesc, iar el îmi face doar loc, politicos...
- Minţi.
- Nu, nu cred.
- Ţi-a făcut ceva rău.
- Nu.
- Ba da.
- Nu, nu cred. Faţă de oamenii care fac rău, oricui, îmi pierd orice respect. Nu mi-am pierdut respectul. Nici dragostea. Dacă m-ar suna mîine, aş pleca cu el la Polul Nord. Pe bune! E un exerciţiu cu care deja m-am obişnuit. De-aia am şi divorţat. În fiecare moment de răscruce fac exerciţiul ăsta. Mă întreb: dacă ar veni şi ţi-ar spune "Hai cu mine la Polul Nord!", ai pleca? Şi mi-am răspuns. Da, aş pleca. Şi atunci am plecat.
- E foarte romantic, dar minţi. Sau nu minţi, doar că... nu spui adevărul.
- Ăsta e adevărul. Nu-nţeleg ce te-a apucat...
- Copilul tău e singur.
- Du-te dracului! Îmi iubesc copilul.
- Nu de ajuns.
- Nu sunt obsedată, ca tine. E ridicol: fiindcă nu-i Ana aici, nu stai decît cu ochii pe Mara, iar ea şi-a pierdut minţile. Cum dispari, cum o apucă panica...Nimeni nu i-a dat vreodată atîta importanţă, atîta răzgîi....
- Copilul tău e singur. O să-i las cortul ăsta.
- Ba tu eşti singur.
- Tu eşti singură.
- Dar eu aşa vreau să fiu... La anu' o iau pe Mara la şcoală la Braşov! Sau mă mut înapoi acasă...
- Copilul tău nu e vinovat.
- Pentru ce să fie vinovat?
- Pentru că nu e copilul lui Flaviu.

Iana zvîcni dintr-o dată, ca dintr-un resort. Minusculul cort tresări din rădăcini, lumînările pîlpîiră cu violenţă.

- Vezi-ţi de-ale tale, bestie! Eu nu sunt...... nu te mai juca cu... Pleacă la Parisul tău şi analizează pe cine-ţi trăzneşte!
- Linişteşte-te, nu-ţi vrea nimeni răul.........
- Eşti un nemernic. Cochetezi cu Mara, îmi faci mie psihanaliză! De fapt, te caci pe tine de frică şi nu vrei să te gîndeşti la ce te-aşteaptă acolo...

Ochii Ianei erau roşii şi ieşiţi din orbite... vocea-i era spartă şi găunoasă.

- Culcă-te la loc! Acum! Calmează-te! Nu mi-e frică de nimic... Şi nu despre mine e vorba. Nu vreau decît să-nţelegi...... Nu sunt duşmanul... Spune drept...! Hai stai aici, la cald, şi spune drept.......

Iana hohotea încet, între furie şi lăsare de sine. Căzu înapoi pe spate şi se chirci pe-o parte. Fruntea-i era ascunsă în genunchiul lui drept.

- Nu-i aşa c-a mai fost un copil?
- Mdaaa... A fost, da' nu e treaba ta!......
- Nu e treaba mea, e treaba ta.... Linişteşte-te, nu-i nici o nenorocire. E numai treaba ta, eu nici nu sunt aici... A trecut.........
- N-aaaaa trecuuuut!
- Ba da, a trecut........ Cînd...?..
- De mult, acum zece ani...
- Păi vezi că nu-i greu?!......... A trecut, spune după mine.... " A trecut! A fost un copil, şi-a trecut!"
- A fooost un copil,......... şi-aaa trecut!
- Înc-o dată...
- A foost un coopil.... Şi-a treeecut!
- Şi acum există cea mai frumoasă fată din lume. O cheamă Mara!
-..... O cheamă Maaara............!
- Şi e cea mai frumoasă fată din lume....
- Şi e......... cea mai frumoasă...................

Era puţin înainte de lăsatul zorilor. Marea abia clipocea, fără val, ca o oglindă transparentă, argintie. Briza se oprise. Luminii aceleia i se zice Alba.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Si mai si
    Antonia, 28.02.2010, 09:04

    Poate am imbatranit eu in rele, dar asta e si mai frumoasa ca Pay Back. Ca un film. Vreau sa zic, bun.

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Virtual Rythm an Blues, Miruna Runcan, přeložila: Jarmila Horáková
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Kantianismul bine temperat (sau revoluţia ştiucii umplute), Miruna Runcan (4.7/5 - 15 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Alice încă locuieşte aici, Miruna Runcan (4.6/5 - 19 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Întoarcerea taţilor de pe coclauri, Miruna Runcan (4.9/5 - 21 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Biblioteca minimală (Episodul 1), Miruna Runcan (4.9/5 - 19 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer