Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

O paranteză: oraşul-mall cultural (cultura, singura marfă)


Bogdan Ghiu

07.03.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ce este, ce mai este oraşul contemporan? Mai este el oare oraş?

Mulţi analişti ai fenomenului urban actual consideră că nu, nu mai putem vorbi despre aglomerările urbane ale prezentului în termenii oraşului clasic. Dar şi că, pe de altă parte, ceea ce tocmai am numit "oraşul clasic" nu epuizează, ca semnificaţie, întregul evantai de semnificaţii, de posibilităţi, de virtualităţi şi chiar de realităţi atestabile istoric ale fenomenului urban.

"Oraşul" cu care ne-am obişnuit de cîteva secole încoace nu a reprezentat şi nici nu va reprezenta, din punct de vedere istoric, decît una dintre faţetele posibile ale modului urban de convieţuire a omului. Va trebui să ne obişnuim cu această idee, şi să nu mai deplîngem, orbeşte, "dispariţia" oraşului. Oraşul nu dispare, ci se transformă, intrînd într-o altă paradigmă istorică. Bună sau rea, rămîne de văzut. Indiferent, însă, dacă nu place sau nu cum se dezvoltă oraşul, el se dezvoltă, iar ceea ce este ameninţat, acum, să dispară nu a reprezentat, poate, decît o stare, un moment, fie şi durabil, dar de excepţie al oraşului, nu starea sa "firească", "normală". Cu oraşele noastre pe cale de dispariţie ne aflăm, poate, nu într-o aberaţie, într-o derivă, ci pe cursul cel firesc al evoluţiei istorice. "Ieşind" din oraşul, să-i spunem, "clasic", nu facem, poate, susţin tot mai mulţi analişti, decît să regăsim un fel de oraş "etern", cu toate contradicţiile lui. Oraşul, aşa cum îl cunoaştem, nu a reprezentat, poate, decît o paranteză istorică eventual armonică, fericită, dar care, acum, se închide.

Un fost primar al Capitalei stîrnise, la un moment dat, multă rumoare în sînul unei societăţi civile abia trezite la viaţă cu intenţiile sale delirante, dar, bănuiesc, intens profitabile, vast lucrative, de a transforma centrul Bucureştiului, în special Piaţa Palatului şi Calea Victoriei, într-un fel de mall cultural, sau într-o suită, într-un "arhipelag" de mall-uri culturale.

Sper din tot sufletul că aceste proiecte aberante au fost abandonate, că şi-au urmat, altfel spus, iniţiatorul.

Să însemne însă oare această poziţie a mea, ca şi cea a unor ONG-uri care s-au opus acestor proiecte, că mă împotrivesc mersului lucrurilor, că mă opun modernizării contemporane a oraşului, a spaţiului urban, că sunt paseist, retrograd, antimodern?

Nici pomeneală. Ba chiar dimpotrivă. Numai că nicăieri în lumea civilizată, căreia, de-acum, cel puţin formal, fie că vrem, fie că nu vrem, îi aparţinem, nu se mai procedează aşa, nu aşa se modernizează un oraş, centrul unui oraş.

Cînd vorbesc despre modernizare, în general, mulţi dintre politicienii noştri fie că nu ştiu despre ce vorbesc şi bat cîmpii, fie că ştiu, dar spun pe dos: modernizarea nu mai înseamnă de mult, cel puţin de prin anii '60 încoace, intervenţie în forţă, distrugere, transformare, modificare a siturilor. Ci din contră: conservare, insinuare discretă în deja existent, durabilizare.

Tot mai mult, oraşele, în special cele europene, încep să fie considerate, în întregul lor, dar în mod diferenţiat, patrimoniu.

Deci nu trebuie să construieşti şi să transformi ca să modernizezi. Modernizarea a devenit, astăzi, mulare zen, respectare a ceea ce există deja: revigorare.

Reiau. Ideea acelui fost primar general al Capitalei de a transforma nişte situri urbane ultracentrale şi, cît de cît, simbolice şi incipient identitare, "iconice", precum Piaţa Palatului şi Calea Victoriei, într-o suită de aşa-zise mall-uri culturale din sticlă, oţel şi beton poate fi calificată, pur şi simplu, drept delirantă.

Un oraş vechi nu are de ce să fie transformat în mall. Există pretutindeni în lume, dar mai cu seamă şi în special în Europa, hiperlocuri urbane care sunt, deja, mall-uri culturale, de fapt mall-uri >integrale, totale, pe care am îndrăznit deja să le numesc noile "spaţii concentraţionare", într-un sens posttotalitar care rămîne, evident, de precizat cu mare atenţie. Oraşul european istoric devine ca atare, aproape în întregul său, un mall cultural, invadat de turism.

La o privire cît de cît atentă şi după o reflecţie nu exagerat de adîncă, se dovedeşte că, deşi create în America, mall-urile îşi ating adevărata esenţă abia în oraşele Europei.

În America, un mall este un centru comercial, o epură, o reducţie oraşului la aspectul său pur comercial.

Şi principalele oraşe ale României, în frunte cu Bucureştiul, nu încetează să se umple de mall-uri. Dar de mall de tip depăşit, primitiv, vetero-modern, dacă le putem spune aşa, american, nu de ceea ce a devenit cu adevărat oraşul-mall în Europa.

Căci adevărata forţă de atracţie a unui mall urban o constituie oraşul ca atare, ca ambient, cultura, patrimoniul său. După care vin să se adauge comerţul, ideea civică de spaţiu public şi aspectele (beneficiile) politice.

La bază, însă, se află cultura, memoria, istoria. Mall cultural este oraşul însuşi, ca atare, bine conservat, sustenabil modernizat, adică pe dinăuntru (interiorizare a modernităţii), nu pe dinafară, de suprafaţă.

Aşa se modernizează, azi, oraşele istorice ale lumii, adică ale Europei. Şi aşa ar trebui să ne modernizăm şi noi. În materie de modernizare a oraşelor, a siturilor urbane, nu America trebuie şi poate să ne fie model, ci doar Europa, pentru că doar aici există patrimoniu cultural, arheologie culturală, istorie, care numai ele, de fapt, atrag, transformînd oraşele, sau măcar centrul lor, în mall-uri.

Săptămîna viitoare, din nou, înapoi la Birmingham, ca paradoxal oraş-mall în care nu cultura, ca în oraşele Europei continentale, e principala marfă, dar şi la Rotterdam, în care arta care vinde, de fapt, orice marfă, e onorată, ca vector, şi separat, înapoi la oraşe (Alice in the Cities), din oraş în oraş: gîndirea e un road movie (dacă tot e ca filmul să fie imagine în mişcare, măcar să se mişte, să se deplaseze).
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer