Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  CompletAbil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Tour de France / Poveşti de 5 minute sau de 5 veacuri


Manu Anghelescu, Maria Balabas

08.03.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Tour de France

Très chère, înainte de marea revedere, iată succesiunea traseului din săptămîna intrării într-o primăvară mai iniţiatică decît pare ea la prima viziune.

1. Vizionarea The Writer, ultima piesă din Festivalul Pop Arts din Amsterdam: actriţa principală manipulează două păpuşi deodată, se sărută cu păpuşile-scriitori, se lasă prinsă în vîltoarea ratării lor, dansează cu alter ego-ul ei, se caţără pe materializarea în plan real a imensităţii unui personaj care avea un mesaj de transmis pentru lumea asta. Final: actriţa se dezbracă şi pleacă cu ambii scriitori de cîlţ, manipulaţi de ea care, la rîndul ei, se lasă manipulată de ei.

2. Evadarea din cloaca fiinţei, într-o dimineaţa cu potenţial de soare= ieşirea din Amsterdam.

3. Revenirea la coordonatele realităţii şi întoarcerea la coordonarea elementelor senzoriale= intrarea în Strasbourg.

Strasbourg: - urechile vibrează de franceză (am scăpat de germană!), creperiile sînt goale la ora prînzului, ceasul astronomic din catedrala gotică Notre Dame e păzit de dragoni, adolescenţii cu ochelari fosforescenţi se hlizesc la dragoni, dragonii sînt verzi de la muşchi, brînza fără mucegai e din nou de capră, clădirile au din nou gust, gara e păzită de un borcan imens de sticlă, soarele cade peste kebabării, arabii zumzăie printre clădiri dantelate, podurile sînt pline de viaţă, restaurantele sînt luminate de feţe colorate, noaptea cade peste toţi, dimineaţa îi găseşte pe tinerii turişti de la Etap cu pantofii fixaţi de pervazul de la etajul patru şi cu paharul de gin plin.

4. Drum şerpuit de ţară prin Alsacia, pregătirea pentru întîlnirea cu soră-mea, frînarea la o peşteră închisă înainte de adevărata primăvară, radio France FIP, camioane care mă claxonează, atenţie! un melc pe autostradă, se lasă noaptea peste blocurile de oraş minier, GPS-ul spune Saint-Étienne.

Saint- Étienne: - ville des arts et d'histoire, capitală a departamentului Loire, un oraş du rien. Blocuri printre dealuri, o linie de tramvai, Petroşani français, boulangerie de oraş mărginaş. Ieşim nu la vin ci la bere belgiană, cu tinerii francezi fără perspectivă într-un oraş mort, cu obişnuitele frustrări legate de Sarkozy, cu banalele bîrfe despre sfîrcurile de dineu oficial ale Carlei Bruni, cu bucuria regăsirii laturii esenţiale a familiei, plus o exorcizare de 50 de euro într-un bistro de centre ville, o cafea pe strada cu cerşetori şi o linie de tramvai pentru un oraş liniar, o regenerare într-un loc mort, o reconfirmare a pasiunii pentru preconcepţii, un balcon cu soare, nişte Merrell noi pentru marele trekking, o fugă la tren, pe lîngă tren, cu trenul care dispare cu soră-mea în noapte.

5. Autostrada soarelui de primăvară, către oraşul unei idei ascunse, trecînd prin personalităţi multiple, artă gotică, biserici transcedentale, dealuri energetice, un concert tubular în interpretarea vîntului de peste biserica sculptată în istoria ocultismului european, steaguri de glorie franţuzească, sculpturi grandioase. Fără ghid, ştiu: Lyon, mon ville de rêve.

Lyon: capitale de l'étrange... Urc scări în fugă, intrăm în magazine de benzi desenate în care se fumează turceşte, deschidem porţi de fuste gotice, volănaşe vrăjitoreşti, broderii medievale, salată cu vin, poze cu machiaj, artă din orice, stradă cu mîncăruri ezoterice, străzi de cafea, pasaje secrete din timpul Rezistenţei Franceze, trotuare de Micul Prinţ, de inventatori ai cinematografului, drumuri către Vieux Lyon, parcări în apă, cea mai mare piaţă publică din Europa, zîmbetul frigului de peste poduri, zîmbetul momentului şi al intersecţiei dintre viaţă şi moarte. Toate astea, la o trăncăneală bună despre ce mîncăm diseară.

Şi cam aşa a mai trecut o săptămînă din viaţa asta de pasaj. Salutări acum dintr-o cameră cu 20 de inimioare roşii în Evian les Bains. Iar noi ne vedem peste încă o săptămînă, la făcut focul cu cărbuni. A tout à l'heure!

Poveşti de 5 minute sau de 5 veacuri

De obicei iau tramvaiul de la o staţie de metrou către un colţ nedefinit al Capitalei. 2 opriri. Între timp se petrec vreo 'nşpe mii de blocuri, un cimitir, o piaţă, un parc. Oameni se suie, se coboară, poartă poveri sau cumpără prosoape de bucătărie 2 bucăţi la 1 leu.

Sunt înaltă, cheală şi car cu mine două sacoşe. Mă agăţ de una dintre barele tramvaiului cu număr de copilărie.

"Dar vedeţi?", "Da, doamnă, văd. Cu un singur ochi, dar văd bine. Ce-mi trebuie ochelari?", "Dar la celălalt ce-aţi păţit?", "M-am operat de cataractă. Cobor. O zi bună". Doamna se ridică, scaunul rămâne gol, faţă-n faţă cu o cucoană elegantă, îmbrăcată în stofă albastră, cu o cârjă alături. Are tenul alb şi întins.

Uşile se deschid. Din stradă urcă oameni. O bătrânică vioaie se aburcă cu greu pe scări, cară şi ea 2 sacoşe, nu se lasă ajutată, se înfiripă în jur, spunând tare şi clar "Păi eu am 86 de ani, nu stau jos o secundă, nici acasă pe laviţă, nu stau."

Doamna în albastru îşi roteşte ochii şi spune de undeva de sus "Nu mai spuneţi că aveţi 86 de ani. Nu arătaţi. Aşa şi mama la 90, e bine sănătoasă. Aţi prins alimente mai sănătoase!", "Dacă atâţia am! Acuma-n martie îi fac, merg pe 87. Muncesc toată ziua, la casă, car lemne, fac prin grădină. Tăticu' m-a-nvăţat de mică cu motorul, cu şindrila...", "Dar pentru cine munciţi, doamnă? Pentru nepoţi?"
"Nunu, pentru mine, pentru mine, dar nu stau deloc, tot timpul sunt în picioare".

Un bărbat la vreo 60 de ani, muieratic după figură, îmbibat cu timpul cârciumilor, o caută-n ochi pe bătrânică şi-ntreabă:
"Da' unde-aveţi casă? Că şi io am construit cărămidă pe cărămidă."
"Aici, pe Libertăţii, după ce treci de biserică, îmi găseşti casa, după blocuri."
"Io eram în partea cealaltă a lacului, d-aia nu v-am recunoscut."
"Dacă era mai tânără doamna, să vedeţi ce-o recunoşteaţi.", se aude de pe unul dintre scaunele acelea, totdeauna puse câte trei.

Se râde. Stau agăţată între ei.

Doamna în albastru o invidiază pe bătrânică.
"Părinţii mei aveau casă pe strada Polonă. În centru. A venit demolarea peste ei. S-au mutat la periferie, unde erau livezi atunci, să nu-i mai găsească nimeni. Da' de unde. A venit a doua demolare. I-au smuls şi de-acolo. Acuma stăm în blocurile astea."

Tramvaiul şi-a făcut curba. Huruie. Maneta se învârte. Staţie. Bătrânica se dă în jos pe scări, la fel şi uliul, la fel şi eu.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer