Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Carnet. Fascismul imaginii-bani


Bogdan Ghiu

21.03.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Prima frază din Histoire(s) du cinéma (8 filme) de Godard: "Ne change rien pour que tout soit différent / Nu schimba nimic pentru ca totul să fie diferit, altfel". Dar de ce la imperativ, cînd de fapt aşa se întîmplă, ca şi cum omul, individual sau colectiv, chiar ar putea schimba ceva? Cred că e vorba de iluzia şi, deci, de fantasma, de ideologia, de minciuna schimbării, care trebuie combătută, distrusă, dezonorată. Nu pretinde, nu aţîţa la o falsă schimbare a lucrurilor, lasă-le să se schimbe "de la sine", pentru ca diferenţa să fie autentică.

Nu există "mîini invizibile" de niciun fel, nu există decît trăitori neglijenţi, orbi. "Mîinile invizibile" operează de obicei în buzunare - şi în capete (cînd acestea sînt buzunare).

Trintingnant despre Truffaut (comentînd Vivement dimanche): lui Truffaut îi plăceau actorii "un peu faux"; juca el însuşi "terriblement faux". Numai artificiul produce plăcere. Onestitatea morală, politică de a nu te pretinde natural, "în acord" cu natura. Fugim de "natură" pentru că natura e necesitate. Necesitatea e naturală; plăcerea ţine de artificiu.

Serge Daney: orice imagine e o faţă, orice faţă e o privire. Imaginile (media) ne inspectează, ne privesc, ne imobilizează. Daney continuă / combină pe Deleuze-Guattari din Mille plateaux despre "facialitate". Confirmare neaşteptată din partea lui Levinas: sîntem prizonierii celuilalt prin intermediul feţei, iar acest "prizonierat", această "captivitate" este însăşi originea eticii. Vizualul codificat, adjudecat ca faţă, ca privire. Media, televiziunea sînt continuarea şi generalizarea dominaţiei feţei, a icoanei, a portretului, a chipului care inspectează. Azi, alt prag: trecerea de la imagine la ecran. Ce se întîmplă cu "facialitatea" imaginii în noul frame al ecranelor? Ceva s-a schimbat evident, dar ce, în ce sens?

Daney: lumea, nu societatea. Cinematograful promitea lumea, societatea e oribilă. "Un copil ştie întotdeauna totul." "Ni se propunea să ne identificăm cu nişte monştri."

Daney n-o spune ca atare, dar se poate vorbi de un fascism al imaginii. Daney spune doar atît: nu există imagine pură. Eu adaug: imaginea a fost transformată în ideologie inclusiv cu concursul, ambiguu-duplicitar, al celor care aveau să piardă, au pierdut tocmai din cauza impunerii şi răspîndirii acestei idei, a mitologiei-ideologiei imaginii.

Dacă marfa e transfigurare pură, deci pură transformare şi producere de forme, metamorfoză în act (aşa cum spunea Marx), atunci Daney, deşi nu explică şi nu prelungeşte, are dreptate: nu există "vizual", "imagini", ca atare, "pure" (adică ideologice), decît ale banilor. Marfa ca imagine nu pură, brută, imediat mediată, a banilor. Transfigurarea supremă, spiritualizarea maximă marfă-bani: capitalismul e împlinirea metafizicii.

Or, spune - dar trebuie prelungit - Daney, la televizor nu există imagini decît ale banilor, televiziunea e transfigurarea banilor, marfă pură. Pervers adevăr, dar, din păcate, doar la televizor avem de-a face cu "imagini pure". Esteţii, artiştii, filosofii care regretă imaginea pură cad în această capcană. Nu există estetism decît al mărfii. Numai mărfurile sînt frumoase (ca atare, în sine), fiind formă pură, transfigurare în act. În plus, act de credinţă.

Cinematograful, din fericire, spune Daney, nu înseamnă (ÎNSEMNA) numai imagine. Sau (tipologie): există imagini care distribuie, care vînd, făcute pentru a vinde ceva, şi aceasta e televiziunea, care nu există pentru altceva, şi imagini care produc, care produc timp, şi acestea sînt filmul.

Din fericire, filmul nu înseamnă (numai) imagine, ci, tocmai, domesticire, "normalizare", democratizare, de-fascizare a imaginii.

Filmul e lume pentru că e rumoare.

Sîntem după aceste evenimente, de-asta nici nu le mai simţim. Deja sîntem în altceva. Televiziunea însăşi s-a schimbat. Lucrurile au devenit indiferente, insesizabile, nu mai contează, există o saturaţie a discuţiei, criticii, analizei înseşi.

Să răsturnăm însă propoziţia lui Daney: nu doar televiziunea înseamnă imagini, ci şi imaginile sînt televiziune. În cinema, spune Daney, nu e vorba de imagini-marfă, ci de "actul de a arăta". Nu "vizualul", ci actul. Fotografie: actul de a arăta, mai important decît ceea ce e arătat. La televizor nu se arată nimic, sînt doar programate chestii. Televiziunea înseamnă, dezvoltă altă "artă": a programării. Daney: la TV nu se arată nimic, sînt doar programate chestii care merg direct la pubelă. Tranzit intestinal.

O critică de film e (ERA) posibilă, filmul şi critica formează (FORMAU) un cuplu: filmul arăta, criticul răspundea numind ceea ce era arătat.

La TV nu se arată nimic.

Şi, mai ales, frază ucigătoare a lui Daney (care n-a fost doar critic de film, la legendarele Cahiers du cinéma şi, mai tîrziu, la Libération, ci şi critic de televiziune): este simplu, banal, degradant şi, deci, inutil, să dezvolţi complexe de superioritate faţă de televiziune.

E rolul televiziunii să fie proastă, Prostia însăşi. Nu ai ce critica la ea. Face parte, ar spune Deleuze-Guattari, dintr-un asamblaj (agencement) mult mai vast, este, ar spune Foucault, un dispozitiv. Televiziunea, ca atare, nu există, e inutil s-o "tematizezi" tactic, e o capcană.

Înţeleg şi mai bine de ce nu am mai putut să fac critică de televiziune. Întrebarea e: de ce, în virtutea cărei iluzii, tipice anilor '90, am făcut totuşi critică - inutilă - de televiziune? În speranţa, ucigătoare, că poate exista televiziune bună? Trebuie să existe, chiar dacă nu se poate, pentru că e vorba de spaţiul public. Dar mai are ceva de-a face televiziunea cu spaţiul public?

Cînd am renunţat la critica de televiziune, atunci televiziunea s-a schimbat, a devenit invizibil omniprezentă: reflex social.

Film n-am putut face toţi: aceasta a fost utopia creatoare a Noului Val. Dar televiziune facem cu toţii, sîntem televiziune. Indiferent dacă ne mai uităm sau nu la televizor.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer