Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Posibile direcţii pentru revista Arhitext Design


Augustin Ioan

06.04.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Discuţia liberă ce a avut loc la Dealu Frumos în vara lui 2009, în cadrul evenimentului Re-Start, a explorat posibilele direcţii pe care ar putea să le urmeze revista Arhitext Design în viitor. Întrebările puse participanţilor au avut ca scop sugerarea / trasarea unor posibile căi / programe pe care publicaţia ar putea să le introducă şi să le promoveze. Reiau aici câteva dintre lucrurile pe care le-am spus atunci şi care, probabil, sunt de un interes ceva mai general.

Cred că sunt două moduri de a discuta despre revista Arhitext Design. Primul, priveşte proiectarea ei pe orizontul presei în general şi al doilea este legat de proiectarea ei pe fundalul presei de arhitectură europeană, pentru că o comparaţie cu presa de arhitectură de la noi este una nemulţumitoare. Primul aspect, cel legat de presă în general. Presa este un producător de conţinut într-un sandwich format din două reclame şi important este ce fel de conţinut va fi acesta? În cazul arhitecturii, spre deosebire de lumea literaturii, autopromovarea este mult mai importantă. Există un tip de presă de specialitate, loc unde putem plasa şi AD-ul. E o publicaţie de gust, de direcţie... pentru că toţi arhitecţii sunt pe net şi dacă avem nevoie îi putem găsi. Cum aleg eu între unul şi altul dacă sunt pus să aleg? Mă uit la AD pentru că îmi dă o direcţie. Pot să mă uit şi la altă revistă... dar AD îmi oferă nişte criterii axiologice. Acest lucru înseamnă că revista trebuie să îşi ia drept criteriu semnificativ şi prezenţa pe net. În acest moment site-ul AD este gândit pentru a fi un fel de trezire de interes pentru revista publicată. Vă spun cu toată bunăvoinţa că revistele internaţionale folosesc invers acest mecanism: partea publicată invită la vizionarea site-ului unde se regăseşte tot textul şi mult mai multe ilustraţii. Voi aveţi şi monografiile, eseurile... Acum 10 ani era formula de carte cu CD-rom, acum trebuie să fie cărticica cu website. Întrebarea e în momentul de faţă... cine şi ce cumpără? Cititorul are de ales dintre mai multe formule: cartea sau accesul pe net. Sau, poate să urmărească doar un autor şi să cumpere doar articolul lui din revistă. Lumea citeşte mai degrabă pe net. Lumea caută nişte repere: care este de exemplu diferenţa dintre Mario Kuibuş şi Şerban Sturdza? Iar revista trebuie să îmi ofere acest răspuns. Mai mult, poate să opteze pentru unul sau altul. Ce vreau să spun? Că acest document devine mai puţin important decât website-ul. Am nevoie să cumpăr informaţia de pe net. Mai ales că presa e mai degrabă citită pe net decât în formatul printat. Conţinut online contracost. Calea a doua este aceea ca revista Arhitext să ocupe nişa, încă liberă, a referinţei academice, care nu e chiar o cale moartă, pentru că sunt referinţe la revistă. Şi se pot cere bani celor care publică, înţelegând că asta înseamnă, totuşi, sacrificarea perspectivei critice.

Care este publicul-ţintă al revistei? Studenţii şi arhitecţii. Să scrie Arhitext mai prost numai ca să poată înţelege studenţii? Nu cred. Pentru că nu este scopul acestei publicaţii să scrie ca în revistele de lifestyle. Pentru mine această revistă este vârful publicaţiilor profesionale... de ce să scrie mai prost? Şi apoi, nu este o insultă la adresa inteligenţei şi culturii profesionale a viitorilor noştri colegi?

Hai să vedem când s-a publicat ultima istorie a arhitecturii din România? În '37, cea a lui Grigore Ionescu, care s-a publicat în anii '80. Ultima este cea a lui Gheorghe Curinschi Vorona în 1980. Câţi ani sunt de atunci până acum? Destul de mulţi... Câte istorii s-au mai publicat de atunci până acum?... Asta e problema...

Limba română, mai bine zis limbajul arhitectural românesc, nu are cuvinte suficiente. Am încercat să traducem un dicţionar din limba engleză şi ne-am lovit de multe probleme. Trei sferturi din termenii limbii engleze cu o etimologie indoeuropeană nu au echivalent în limba română... de ce? Pentru că nu au realitatea care să le desemneze. Asta ar trebui să ne îngrijoreze apropo de limbajul de specialitate pe care îl avem la dispoziţie în româneşte.

Dacă aceşti copii ar avea de la început abilităţi de comunicare ar fi altceva. Ei nu sunt obişnuiţi să comunice pentru că noi, profesorii, nu îi învăţăm să comunice. Iar ei au de vândut un produs. Un produs de arhitectură.

În ultimii 20 de ani ne-am lovit, în cultura românească de următorul fenomen: cultura văicărelii... Noi nu putem, noi nu avem, altcineva este de vină...

Identifici uşor studenţii care vin de la anumiţi profesori la diplome, mai ales la partea de text. Se copiază cu nonşalanţă, oricum. Revista AD poate să ajute în această privinţă: să le formeze un interes genuin pentru text. Să îi înveţe mecanisme de seducţie pentru clienţi, din care textul, limbajul, nu pot lipsi.

Ce e absent din revista Arhitectura din anii '80? Nu e nici o referinţă la Casa Poporului. Hai să vedem acum cum e reflectată de revistă explozia imobiliară? Că doar reflectă societatea! Nimic nu e de găsit în presa de specialitate românească. Opinia experţilor în această direcţie nu se publică, e exprimată numai la spriţ...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer