Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Financiarizarea oraşelor, sau faţa construită a crizei (Saviano avea dreptate!)


Bogdan Ghiu

18.04.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Am văzut, în articolul de săptămîna trecută, că Saskia Sassen, sociolog al globalizării şi al urbanizării globale, al "oraşelor globale", vedea în acestea unul dintre creuzetele actualei crize financiare şi economice globale, inventivitatea marilor metropole ale lumii contemporane în materie de noi produse financiare hiperspeculative întorcîndu-se, acum, sub forma crizei, împotriva lor însele, ca o "externalitate negativă" globală, aşa-numita criză actuală.

În continuarea interviului pe care Saskia Sassen l-a acordat, pe 20 aprilie 2009, ziarului Le Monde, ziaristul Grégoire Allix îi adresează acesteia o întrebare foarte incitantă, o adevărată ipoteză de lucru extrem de tentantă: "S-ar putea afirma că oraşele au devenit, în ultimii ani, nişte produse financiare?"

"Da, răspunde Saskia Sassen. Finanţele au început să se folosească de oraşul însuşi ca de un obiect al investiţiilor, privilegiind abordarea pe termen scurt şi ratele ridicate de rentabilitate. Se construiesc imobile şi echipamente nu pentru a răspunde unor nevoi economice, ci din pură speculaţie financiară. Acest fenomen este extrem de vizibil în cazul unui oraş precum Dubai. În Statele Unite, criza aşa-numitelor credite subprime reprezintă consecinţa directă a financiarizării oraşului. Finanţele au creat nişte instrumente extraordinar de complicate pentru a putea să extragă profit, plusvaloare chiar şi de pe urma familiilor modeste, înmulţind împrumuturile imobiliare pentru a le converti în produse investiţionale pe care să le poată revinde foarte repede cu profit ridicat. Un mecanism distrugător pentru oraş: milioane de locuinţe sînt, în momentul de faţă, abandonate."

Fulgerătoare formulă, asupra căreia va trebui, ar trebui să revenim pe larg, pentru a-i acorda toată atenţia cuvenită: "financiarizarea oraşului". Altfel spus, faptul că se construieşte nu din nevoi economice reale, ci din pură speculaţie financiară. Aşa se creează, aşa cresc artificial oraşele, deci aşa se distrug ele. Căci această dezvoltare urbană globală este, de fapt, o distrugere o oraşului: literalmente un cancer.

Dar cum se construieşte în aceste oraşe şi cum ar trebui să se construiască, în viziunea Saskiei Sassen? Cum se construieşte, în momentul de faţă, în oraşele lumii, inclusiv în Bucureşti? Ce efecte are globalizarea asupra oraşelor şi asupra înseşi noţiunii de oraş şi de urbanizare? Cum se "globalizează", arhitectural, oraşele? Cum arată, cum poate fi recunoscută ceea ce deja am putea să numim arhitectura globală, stilul arhitectural global - faţa arhitecturală a globalizării? Cum arată, din punct de vedere arhitectural, globalizarea, ca marcă stilistică imediat şi de către oricine (care are ochi informaţi să vadă) recognoscibilă? Cum îmbracă, cum acoperă, cum estetizează, dîndu-i trup, arhitecţii corupţia? În ce terorizante transparenţe învăluie ei mafia globală, singurii dezvoltatori consistenţi ai (realităţii) lumii actuale, care prin intermediul puterilor publice au ajuns să dezvolte industrial oraşele aşa cum, tot industrial, este dezvoltată viaţa "carnofalogocentric" (Derrida) destinată abatoarelor? Oraşe de consum imediat, arhitectură-ambalaj.

"Sînteţi de părere că sectorul privat uniformizează oraşele prin intermediul unor produse urbane standardizate?", întreabă, deci, Grégoire Allix, jurnalistul de la Le Monde.

"Globalizarea face ca toate oraşele să semene tot mai mult între ele - răspunde Saskia Sassen -: peste tot aceleaşi cartiere de afaceri, aceleaşi centre comerciale, aceleaşi mari hoteluri, aceleaşi aeroporturi, indiferent de starurile arhitecturii care le semnează. Căci mediul urban consacrat economiilor dominante ale oraşelor globale a devenit o simplă infrastructură, necesară şi indeterminată. Am greşi, însă, dacă am crede că, dacă oraşele seamănă tot mai mult între ele, şi economiile lor sînt similare. Globalizarea generează şi cultivă specializarea economiilor urbane, dincolo de competiţia în care se află oraşele."

"Într-o lume convalescentă, ce pot să aştepte oraşele de la sectorul privat?", revine, la fel de provocator, pentru a-şi încheia interviul, jurnalistul de la Le Monde.

"Cel mai bun mijloc pentru a redinamiza oraşele noastre" - răspunde Saskia Sassen - "este de a le converti la dezvoltarea durabilă. O asemenea conversie ar crea foarte multe locuri de muncă, care ar necesita încheierea unui parteneriat între sectorul public şi cel privat. Întreprinderile au nevoie vitală de oraşe, de infrastructurile şi de reţelele lor. Iar acest lucru ar putea să le ofere municipalităţilor mijloacele necesare pentru a putea să negocieze o puternică implicare a sectorului privat."

Deci autorităţile, statul, sectorul public, clasa politică au ce face şi cu ce, trebuie şi pot să-şi joace rolul, nu doar, aşa cum fac acum - corupţie structurală, corupţia ca "noua alianţă" fondatoare, corupţia ca nou program şi stil politic mondial: globalizarea-corupţie! -, să predea oraşele şi pe cetăţeni sectorului privat, ci să condiţioneze utilizarea megadispozitivelor care sînt oraşele actuale înţelese ca resursă publică. Aici şi aşa trebuie şi poate fi reinventată o adevărată stîngă globală eficientă, pe care tricourile cu Che, conferinţele (concepute pentru a fi) postate pe YouTube ale clovnului Zizek sau noua "gîndire radicală", prin spectacularizarea "revenirii" la Marx şi relansarea aproape parodică a refrenului, a "ritornelei" (Deleuze-Guattari) Revoluţiei ("ritornero!", spune revoluţia anunţîndu-se la nesfîrşit pe ea însăşi, întorcîndu-se cu spatele, învîrtindu-se - curat învîrteală! - în jurul cozii!) nu fac decît s-o maimuţărească în cel mai profitabil, individualist, capitalist, cinic mod cu putinţă.

Acesta a fost interviul pe care Saskia Sassen l-a acordat ziarului Le Monde. Asupra tuturor acestor chestiuni vitale, extraordinar de percutant formulate, va trebui, repet, să revin şi să revenim pe larg. Deocamdată, sper că mi-am făcut datoria oferind cîteva instrumente utile pentru a putea să evaluăm, ca "simpli cetăţeni", starea Bucureştiului şi să judecăm ca nişte adevăraţi cetăţeni-experţi calitatea politicilor urbane din România. Căci rolul mass-mediei, datoria actuală a jurnalismului responsabil, este tocmai aceea de a crea cetăţeni-experţi, capabili să evalueze evoluţiile. Experienţa cotidiană trebuie ajutată cu informaţii, pentru a putea fi reabilitată, adică (re)introdusă în sfera expertizei, de unde a fost exclusă de nişte bresle de specialişti uşor de instrumentat politic (mai ales în modernitate, cînd politicul domina) şi de corupt economic (mai ales în postmodernitate, cînd economicul guvernează).

Sasskia Sassen nu face, de fapt, decît să-l confirme, scurt şi la obiect (aşa cum se întîmplă în presa adevărată, în care cultura nu e doar un domeniu separat, ghetoizat - cultura, o "sub-cultură" -, ci ţine de pregătirea şi de atitudinea jurnaliştilor înşişi indiferent de domeniile abordate), pe mult mai "expresionistul" şi mai "existenţialistul" Roberto Saviano (tocmai de aceea, mult mai atacabil, mai uşor de discreditat sub pretextul de "literatură"), autorul Gomorei: construcţii-dezvoltare-globalizare mafiotă (cu sau fără Mafiiile tradiţionale).

Criza e o construcţie, concretă şi materială, masivă chiar şi, mai ales, arhitectural plănuită şi raţional, aproape socialist planificată: o a doua cădere a comunismului, intenţionată însă, de data aceasta. Criza nu este un gol, un rateu, un accident, o eroare, o defecţiune. Ci un oraş, oraşul global, cetatea totală a clipei actuale. Un triumf. Principalul triumf al capitalismului contemporan împotriva democraţiei.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • ganduri (pun si aici pentru cititorii fara facebook)
    Vitalie Sprinceana, 19.04.2010, 18:49

    ceea ce deranjeaza la Sassen este determinismul economic pe care sta intreaga ei arhitectura conceptuala a "orasului global". am avut ocazia sa citesc pe indelete "the global city" si ma gandeam ca ipoteza orasului global e buna, dar trebuie revizuita asa incat conceptul, cum zic americanii, sa tina apa...
    e tendentioasa, dupa mine, ideea de a ... See Morevorbi despre orasul global ca o entitate autonoma, modelat exclusiv de fenomenele si procesele ce insotesc globalizarea economica...Sassen rupe orasul din contextul sau social, istoric, cultural si politic pentru a-l transforma in actor independent pe piata globala...
    or, Tokyo nu a devenit oras global decat prin efortul sustinut al statului japonez care a asigurat hegemonia capitalului japonez pe piata asiatica..la fel, Parisul s-a globalizat ca urmare a unor politici deliberate din partea statului francez de a promova orasul la scara globala...decizia politicienilor europeni de a amplasa sediul Bancii central europene la Frankfurt cantareste si ea mult in constructia caracterului global al orasului...acelasi lucru este valabil, intr-o proportie mai mare sau mai mica, pentru New York si Londra, si Moskova si alte orase globale...nu vreau sa spun ca aceste orase globale au fost inventate de autoritati, ci doar ca au beneficiat de asistenta generoasa a statului si de anumite preconditii (majoritatea erau oricum orase globale mult inainte de globalizarea neoliberala)...
    tot datorita economismului teoretic ce-i alimenteaza presupozitiile, Sassen nu reuseste, dupa mine sa propuna o alternativa viabila financializarii orasului: parteneriatul public-privat pentru dezvoltare durabila are o variabila ascunsa: eficienta economica, adica un germene de neoliberalism incorporat in ideea ce ar fi trebuit sa-l dinamiteze...nu e greu de vazut ca, odata pusa problema in termeni de dezvoltare durabila, ea ramane tot in domeniul economiei, si tot, tine de rationalitatea economica...versiunea cea mai plauzibila e ca, dintre modelele de rationalitate economica, va predomina din nou rationalismul neoliberal intrucat Dumnezeul sau e eficienta maxima...un fel de disctatura aleasca democratic, din bune intentii...
    ma aliniez mai degraba ideii cosmopolitane a lui Ulrich Beck, cel care propune, pentru depasirea crizelor si catastrofelor promovate de regimul rationalitatii neoliberale, reinventarea politicului ca sfera autonoma, cu responsabilitati sociale, necontaminata de rationalitatea econimica, toate astea corelate cu doctrina retragerii rationalitatii economice din zonele culturale, sociale si politice in sfera sa primara: activitatea de producere a bunurilor si serviciilor.

Spacer Spacer