Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Dicţionar - Coloană


Augustin Ioan

31.08.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
În fr. colonne, it. colonna, eng. column, germ. Säule

Element portant punctual din structura verticală a unei clădiri, care descarcă spre baza sa şi, apoi, spre pământ greutatea şi celelalte forţe de împingere provenite din partea superioară a unei structuri. coloana nu este doar un element al structurii portante, ci şi un element semnificativ, purtător de sens, al arhitecturii. Putem invoca nenumăratele sensuri ale coloanei, inventariate de Umberto Eco, de pildă. Coloana se racordează la arhitravă, arc, boltă sau cupolă (a căror greutate urmează să o preia) prin intermediul părţii sale superioare, numite capitel, apoi transmite forţele de împingere prin corpul propriu zis, numit fus, pentru a se racorda, din nou, prin intermediul bazei, la suprafaţa inferioară, căreia îi transmite astfel încărcarea sa.

În funcţie de locul, timpul şi funcţiunea de origine ale coloanei, descoperim ordinele clasice. Astfel, în ordinea apariţiei lor, avem, denumite după coloana reprezentativă, ordinele doric, ionic şi corintic. Din mixarea ultimelor două a rezultat ordinul compozit, pentru ca, ulterior, să li se adauge tuturor acestora (de provenienţă elină) şi ordinul toscan (o ipostază gracilă a doricului arhaic). Povestea originării lor este consemnată scrupulos în Cele Zece cărţi de(spre) arhitectură, tratatul arhitectural prim păstrat, al lui Vitruvius. Proporţiile, amploarea canelurilor (o succesiune de concavităţi verticale care, umbrind coloana, îi accentuează înălţimea) şi forma sunt expresia corpului bărbatului (doric) sau femeii (ionic) cărora, spune Vitruvius, le-au fost extrase simetriile (proporţiile), astfel încât raportul între cap şi trunchiul coloanei respective să reflecte alcătuirea geometrică a corpului uman. De vreme ce templul cutare este dedicat unui zeu mascul, unde altundeva, în afara corpurilor exemplare de bărbaţi, pot fi depozitate proporţiile cele mai demne de a-l celebra? Şi, la fel, dacă templul este dedicat cutărei zeiţe, unde altundeva decât în geometria curbelor sinuoase ale frumoaselor femei ale Ioniei să regăseşti, spre a fi extrase, proporţiile divinităţii femeieşti? Doricul reflectă, astfel, un raport de 1/7 între capitelul simplu şi fus, în vreme ce ionicul se subţiază şi devine 1/8 sau chiar 1/9, purtând, în plus, şi volutele pe care, crede şi Vitruvius, le făceau cosiţele ioniencelor. O altă teorie, însă, leagă volutele capitelului ionic de rotirea, complicată geometric, a coarnelor de berbec. În schimb, capitelul corintic are o altă poveste: doica unei fetiţe din Corint, moartă înainte de vreme, îi aduce acesteia, pe mormânt, un coş cu jucării care, în timp, este învăluit de o tufă de acant. Un sculptor, sau arhitect (profesiunile nefiind distincte pe atunci, vezi cazul lui Praxiteles), trecând prin cimitir, vede ansamblul şi, fireşte, îi extrage şi lui simetriile, astfel rezultând acest capitel vegetal. Ordinea aceasta este şi o ordine temporală. Doricul e arhaic, ionicul e clasic, în vreme ce corinticul şi, mai ales, compozitul, aparţin perioadei elenistice.

Desigur, existau coloane şi feluri de capiteluri şi în lumea dinafara spaţiului cultural grec. Este cazul, de pildă, al spectaculoaselor coloane de templu, egiptene, cărora palmierul şi lotusul le-au sugerat terminaţii superioare (capiteluri) spectaculos decorate. Ulterior ordinelor clasice, apar, mai cu seamă în gotic şi baroc, şi alte ipostaze ale coloanei. Nervurile gotice, spre pildă, coboară de-a lungul fascicolelor de colonete ce înconjoară un pilastru, către pământ, în vreme ce barocul (re)descoperă torsada, sau coloana răsucită (prin Bernini, la San Pietro din Roma, bunăoară; un exemplu mai simplu prelucrat de torsadă există şi la loggia lui Dionisie, de la Mănăstirea Hurezu). În funcţie de poziţia în plan, coloanele pot fi libere (individuale), geminate (grupate câte două sau, la colţuri, articulate împreună cu un pilastru) sau adosate (doar pe jumătate desprinse din zidărie). Inclusiv funcţia simbolică le clasifică, devreme ce avem coloane votive (dedicate unui eveniment de comemorat sau de celebrat), precum şi coloane rostrale (care amintesc de victorii navale şi se prezintă împreună cu elemente proprii corăbiilor, ca de pildă porţiuni de provă).

În arhitectura greacă, coloana putea fi înlocuite cu corpuri umane feminine (cariatide) sau masculine (atlanti). Arhitectura postmodernă a redescoperit gustul pentru coloane, pe care, însă, nu rareori în tratează în cheie ironică. Astfel, piticii, şapte, anturând-o pe Albă ca Zăpada din versiunea animată Disney sunt de găsit pe post de pilaştri la un hotel proiectat de M. Graves pentru Disneyland-ul din California. Tot acolo, Dolphin and Swan Hotel, al aceluiaşi arhitect, foloseşte lebăda şi delfinul în acelaşi scop portant şi decorativ, dar în cheie minoră.

(Joseph Rykwert, The Dancing Column,
Istoria arhitecturii)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer