Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Crăciun  Sageata  Poveşti de Crăciun la LiterNet

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Şoriciul, bradul, petrosinul şi Crăciunul


Ioana Scoruş

16.12.2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Îmi era îngrozitor de frică de Moş Crăciun cu toate că, an de an, abia îl aşteptam. Atât de frică încât dădeam în plâns. O auzeam pe mama râzând înfundat în spatele uşii şi conversând cu Moş Crăciun, dar ştiam că nu mama este Moşul şi nu pricepeam cine putea fi. Era, desigur, bunicul, deja bolnav de bronşită asmatică, dar suficient de puternic astfel încât să-şi reprime tusea atâta timp cât îşi juca rolul.

Nu ştiam ce este şi, cu atât mai puţin, ce vrea comunismul. Niciodată pe timpul copilăriei nu am simţit frustrările lui, poate şi pentru că anii '70 au fost ani de, totuşi, belşug. Eram o familie numeroasă. Locuiam, în trei camere spaţioase, bunicii din partea tatălui, părinţii, eu şi cele două surori, ordinea fiind tocmai cea inversă, eu fiind mezina. Dar fiind vreme îndelungată "copilul mamii de aur", sunt îndreptăţită a crede că am fost "prima". Asta pentru că sufletul mamei contează, întotdeauna, cel mai mult. Mai degrabă locul în el. Şi azi continui să cred că sunt preferata.


Exista, desigur, un ritual al împodobirii bradului, unul la care, la început, nu participam. Mă instalam în fotoliul care părea prea mare, de fapt mă înghesuiam în el şi priveam mişcările agitate ale surorilor mele care se împleteau cu râsul lor zgomotos, de copii fericiţi. Mirosea a sărbătoare, mirosea a divin cu toate că niciodată mama nu ne ducea la biserică şi nici mare lucru despre Dumnezeu nu ne povestea, dar aerul era irizat cu ceva diafan, profund ameţitor şi înălţător, ceva în faţa căruia îţi venea să te închini. Apropierea Crăciunul avea miros şi culoare, mereu altele faţă de oricare alt eveniment. Pentru că, într-adevăr, Crăciunul era un eveniment major, a cărui natură îmi scăpa dar a cărui semnificaţie se amplifica an de an de an. Mie îmi revenea treaba cea mai neplăcută: pusul aţei prin urechiuşele globurilor. Îmi era groaznic de ciudă că nu aveam voie să aşez, la sfârşit, vata în brad, pe post de zăpadă. Cică nu o aşezam cum trebuie. Dar mie îmi plăcea zăpada şi voiam ca şi bradul meu să fie plin, plin. Cu vată măcar. Ei bine, îi stricam... estetica.

Din bucătărie venea mirosul nebun al cozonacilor puşi la copt sau strigătul mamei când lăsam uşa la bucătărie deschisă mai mult timp. "Închideţi uşa mai repede, nu mai cresc cozonacii." Doamne, cât de importantă era, în mintea mamei, temperatura de la lângă tavan, acolo unde, sus pe suspendat, cozonacii creşteau. A nu ţine cont de uşa închisă echivala aproape cu un dezastru. Tata pleca "după porc" în Hale. Pe vremea aceea porcul nu era o problemă cum, de altfel, nici azi nu este, oricum l-ai privi. Făcea mama tot ce se face, de la piftie, cârnaţi şi caltaboşi, la friptură, ciorbă şi tobă. Eram mulţi la masă. Şi pentru că gătea cu o plăcere nebună, mereu bucatele ieşeau înnebunitoare. Nu accepta să fie ajutată de nimeni. Voia să facă ea totul.

Ce nu-mi plăcea era perioada "curăţeniei". Atunci camerele se goleau, covoarele mergeau în curtea blocului, pe bătător, erau energic şi îndelung bătute şi date cu oţet, parchetul era frecat cu leşie apoi dat cu ceară şi petrosin, în cele din urmă lustruit până la epuizare. A mamei sau, mai târziu, a tatălui. Mai încolo a venit rândul nostru să ne epuizăm astfel, scrâşnind printre dinţi diverse pe care mama nu trebuia să le audă. Cu toate astea, mirosul de petrosin este una dintre cele mai plăcute amintiri pe care le am. De petrosin şi de cremă de ghete. Spălatul geamurilor deschidea o altă perioadă de chin. Tata considera necesar să-mi facă educaţie punându-mă să le dau luciu, fază finală a spălatului. Făceam ghemotoace din hârtie de ziar pentru că plumbul din literele tipărite lustruia cel mai bine şi începeam să le frec. Şi, Doamne, erau şi mari, şi multe. Iar tata era excesiv de scrupulos, îşi plimba privirea în toate direcţiile, mişcând geamul astfel încât lumina să pice pe toate suprafeţele ca să scoată la iveală imperfecţiunile muncii mele. Amintirea asta o urăsc, dar tata nu citeşte LiterNet-ul... Pleca, apoi, tot tata, după brad în piaţă. Venea cu câte un monstru frumos şi des care trecea mai întâi prin operaţiunea de cioplire a trunchiului, astfel încât să încapă în suport. Şi, cu toate că realizam că este vorba despre un copac deja mort, lucrul ăsta nu mă deranja deloc. Pentru că îşi păstra viaţa prin mireasma pe care o degaja zile în şir.

Când curăţenia era încheiată, bradul împodobit şi mâncarea clocotea pe foc sau se cocea în cuptor, tata intra într-o perioadă de hibernare constructivă, pentru că nu se mai ridica din fotoliu, citind. De altfel, toată viaţa mama i-a reproşat că are o "boală" cu cititul, boală care ni s-a transmis şi nouă, copiilor. Este una dintre cele cu care este tare plăcut să convieţuieşti. Când şi când dădea fuga în bucătărie să-i citească mamei câte un pasaj şi, invariabil, noi eram pe acolo, auzind, involuntar, citatele lui tata care, de-a lungul anilor, şi-au căpătat o istorie a lor. Iar mama, mestecând cu lingura de lemn în oala de ciorbă sau vânturând piftia, deseori rămânea cu privirea necurmată pe tata-recitatorul şi cu atenţia neştirbită. "Boala" îi plăcea şi ei, doar că nu avea timp de ea, decât de noi şi de cărţile ei de medicină. Mai apoi ne-am căsătorit şi sufrageria a devenit neîncăpătoare pentru că, repede, au apărut nepoţii. Crăciunul s-a transformat într-un soi de vacarm tihnit, cu biberoane şi scutece ude de pipi, cu frigul din case din epoca de aur şi nemâncarea din magazine, cu "Şşşt, că soare copilul!" şi cu "Cine face laptele copilului?", deoarece copilul (copiii) era(u) al tuturor, de nu mai conta care-i mama şi care-i tata, dar trebuie să recunosc că mama cea mai mamă tot mama rămânea, mama noastră.

Apoi, pe rând, bunicii au murit, mutându-se în lumea cea dreaptă, aşa cum şi noi, rând pe rând, am părăsit casa părintească. Azi, nu ne mai nimerim cu toţii de Crăciun, la mama şi tata, dar cel târziu a doua zi suntem iar împreună, ca pe vremuri. Pentru că azi suntem şi noi părinţi şi îndeplinim acelaşi ritual cu covoarele, geamurile, hârtia de ziar, petrosinul, bradul, piftia, toba, cârnaţii, ciorba şi friptura la noi acasă, pentru copiii noştri, ca şi ei să aibă ce duce mai departe. Însă redevenim copii odată aşezaţi la masă, când începe lupta pe "bucăţele". Eu vreau întotdeauna bucata cea mai frumoasă din friptură, bucata cea mai fragedă de şorici, felia de cozonac cu cele mai multe nuci şi stafide, lucru pe care şi surorile mele îl vor, cu toate că au trecut de 40 de ani. Nenorocirea este că azi concurează la aceleaşi bucate şi copiii noştri, ori în faţa lor trebuie să cedăm, ceea ce nu întotdeauna este foarte plăcut.

Anii trec şi îmi e din ce în ce mai greu să privesc, cu seninătate şi bună dispoziţie, în urmă. Pentru că niciodată copilul din noi nu moare definitiv şi pentru că este foarte dureros să constaţi, an de an, că, în loc să rămâi tânăr, îmbătrâneşti fără să vrei, fără să simţi. Iar când mă gândesc că, într-o zi, şi copiii noştri vor deveni părinţi... Mă întreb ce va mai însemna atunci Crăciunul pentru mine. Dar zău dacă vreau să aflu.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




2 comentarii

  • povestiri calde
    aldea mariana, 16.12.2015, 14:08

    dragă Liternet, imi face mare plăcere să petrec zilele dinaintea Crăciunului, și desigur și pe cea de Crăciun, citind povestirile de Crăciun ale altora, comparând, înduioșându-mă și zâmbind, foarte frumoase povestiri, să o țineți tot așa...

    • RE: povestiri calde
      Razvan Penescu [membru], 17.12.2015, 15:48

      Vă mulţumim de cuvintele bune.

      Sperăm ca la un moment dat să vă avem şi pe dumneavoastră printre cei care ne trimit poveşti de Crăciun.

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Domnul C., Alexandra Mariniţu
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Pluguşorul pentru Crăciun, Gigi Căciuleanu (4.6/5 - 7 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Îngheţată pentru Moş Crăciun, Mediana Stan (5.0/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Bietul Moş Crăciun, Mediana Stan (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro O vizită a Sfântului Niculaie, Clement Clarke Moore, traducere de Şerban Foarţă (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Felicitările Fundaţiei Hope and Homes for Children România


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer