13.06.2010
Nimeni nu-i mai singur pe lume decât un nebun. Poate doar soarele...

Singurătate, în afară de o singură fracţiune infinitezimală a unei unice şi privilegiate clipe în care soarele se plasează în aşa fel încât umbra nebunului, proiectată pe pământ, să devină egală cu nebunul.

În acel moment umbra şi nebunul formează laturile unui pătrat, invizibila diagonală a căruia fiind egală cu rădăcina pătrată a sumei rezultate din adunarea nebunului cu al său întunecat alter ego.

Nebunul, soarele şi umbra...

***

Personne n'est plus seul au monde qu'un fou. Le soleil peut-être...

Solitude, sauf pendant la fraction infinitésimale d'un seul instant privilégié où le soleil se place de telle manière que l'ombre du fou, projetée au sol, devienne égale au fou.

Le fou et son ombre forment à ce moment les côtés d'un carré, dont l'invisible diagonale est égale à la racine carrée de la somme résultant de l'addition du fou avec son obscur alter ego.

Le fou, le soleil et l'ombre...

0 comentarii

Publicitate

Sus