14.06.2010
S-auzi şi să nu crezi: în Puglia, regiune din sudul Peninsulei, în Peştera de la Castellana, de patru zile se organizează vizite ghidate pentru numeroşi pelerini italieni; plăteşti 15 euro, intri şi un ghid turistic te conduce în faţa unei stalagmite care este IDENTICĂ cu Cupa Mondială.

Se pare că arbitrii convocaţi de FIFA în Africa de Sud ar fi participat la un curs de formare profesională pentru a învăţa să se mişte pe gazon cu o mai mare eleganţă. Eterna luptă dintre formă şi substanţă... Pentru că nu se cade să agiţi cu stîngăcie cartonaşe colorate în faţa ochilor unor răufăcători miliardari! Sînt necesare poze plastice, demne de balerinii din documentarul lui Wiseman, La danse, văzut la TIFF. Şi se mai vociferează că FIFA ar fi comandat pentru Cupa africană cartonaşe galbene şi roşii (giallo-rosso, cele mai frumoase culori, Forza Roma!) de ultimă generaţie, cu colţurile rotunjite! (E mai uşor să le scoţi din buzunar). Ştiaţi că faimoasele cartonaşe sînt făcute într-o fabrică din Germania? Eu habar n-aveam...

Italienii, se ştie, sînt superstiţioşi; iar băieţii lui Lippi nu fac excepţie, chiar dacă sînt suficient de inteligenţi ca să ştie că o Cupă Mondială nu se cîştigă cu talismanele. Dar pentru că nu se ştie niciodată, au început să repete gesturile rituale care le-au purtat noroc acum patru ani în Germania. Începînd cu Lippi, care i-a convocat în mai 2010 la Roma, în cartierul Borghesiana, pentru că aşa făcuse în 2006. Alberto Gilardino va purta aceiaşi pantofi pe care îi avea în Germania. Rino Gattuso şi-a adus în Africa de Sud un pulover de lînă, gros dar propice, de care nu se desparte nici vara, la 35 de grade la umbră. Căpitanul Fabio Cannavaro a vizitat din nou cabina de pilotaj, în cursul zborului care a transportat Squadra Azzurra de la Roma la Johannesburg, pentru că aşa făcuse în 2006. În plus, norocosului pilot i-a făcut cadou o "compilation" de muzică napolitană, pentru că Fabio s-a născut la poalele Vezuviului şi pentru că aşa făcuse acum patru ani. Gigi Buffon are un rit personal pentru îmblînzirea divinităţilor: joacă ping-pong înaintea fiecărui meci. Daniele De Rossi şi Andrea Pirlo joacă mai tot timpul cărţi (scopone scientifico, ca Alberto Sordi în filmul lui Luigi Comencini). Buona fortuna a tutti!

Italienii sînt din nou supăraţi foc pe francezi; după patru ani de la Finala din Germania, Cupa Mondială, 36 de centimetri, în aur 18 carate, 6 kilograme, desenată în actuala formă graţioasă de sculptorul italian Silvio Gazzaniga în 1971, a dus la naşterea unui nou incident diplomatic între cele două puteri ale fotbalului mondial.

De data asta e vina lui Blatter, Preşedintele FIFA, care a chemat un fotbalist francez, Patrick Vieira, să înmîneze Cupa cîştigată de Italia comitetului care a organizat Campionatul din Africa de Sud. Adică unul dintre învinşii de acum patru ani! Bine că nu l-a chemat pe Zidane! (Materazzi ar fi făcut atac de cord)...

Rezultatele meciurilor de duminică

Algeria-Slovenia, 0-1, la Polokwane (?); aşa am auzit la radio, dar nu ştiu dacă în realitate s-a jucat, că nu s-a dat nici pe RAI, nici pe Sky. S-ar putea să fie primul exemplu de "fantamondiale" din istorie (sau poate s-a văzut în 3D, ca Avatar...) (Rezumatul meciului aici).

Serbia-Ghana, 0-1; Pretoria a sărbătorit prima victorie africană din această Cupă Mondială. Ghana este cea mai tînără echipă, antrenată de un sîrb! Se spune că Parlamentul de la Belgrad şi-a întrerupt lucrările timp de o lună, pentru a-şi putea urmări echipa; îi sfătuim să-şi reînceapă activitatea... (Rezumatul meciului aici).

Germania-Australia, 4-0, la Durban (nu ştiu dacă în afrikaans înseamnă Oraşul Dinţilor Curaţi...). Sînt tari băieţii din Bundesliga! Mai ales Şvainştaigher (îl scriu cum cred că se pronunţă, că altfel ar ocupa un rînd întreg...) Deutschland über alles! (Rezumatul meciului aici).

0 comentarii

Publicitate

Sus