Cea mai benignă dintre intoxicările curente - Prefaţă Primul meu fum

Citiţi un fragment din această carte.


Publicarea unei cărţi despre fumat în plin discurs al sănătăţii normativizate, în care Fumatul dăunează grav sănătăţii, Fumatul duce la impotenţă, Fumatul provoacă cancer pulmonar, care este letal etc., merge din capul locului în contratimp cu "pulsul vremii". După ce a fost trimis în valuri, cerculeţe şi spirale pe toate canalele lumii "civilizate", fumul iese din ce în ce mai greu şi mai rar în spaţiul public, fiind împins încet, dar sigur către periferii sau către sfera din ce în ce mai restrânsă a privatului. Timpul pentru literatura intoxicării a trecut şi el, deşi cantitatea de cerneală consumată în jurul fumatului a rămas relativ constantă. Dacă acum două sute de ani începeau poezia fumatului şi apologia "combustibililor" (de la nicotină, la opiu), la începutul secolului abia trecut pofta pentru fumat a fost cultivată în masă şi, potrivit istoricilor tutunului, doar religia consuma mai multă hârtie în diseminarea ei decât literatura construită în jurul fumatului şi-al subspeciilor lui. După încă o sută de ani, şarpele îşi înghite coada şi toată literatura "oficială" a fumatului fie se medicalizează, fie se transformă în propagandă anti & derivatele ei, ghidurile de self-help în lupta cu "flagelul".

O carte în contratimp, cu atât mai mult cu cât cele 26 de istorii personale al căror declanşator a fost tema Primul meu fum sunt revizitări, de la distanţe mai mici sau mai mari, ale unui moment (de cele mai multe ori) fondator al propriilor mitologii. Şi, cum de cele mai multe ori primele fumuri ne ies prin nări sau pe gură (în cazuri mai serioase, unii spun că le-ar fi ieşit fum prin urechi) în timpul procesului de construire a ceea ce numim identitate - în adolescenţă, cu toate variabilele ei -, poveştile decupează cadre-cheie din laboratoarele biografice ale autorilor. Rădăcinile adânci ale fumului, pe vremea când era unul dintre mediatorii de bază între zei şi pământeni, s-au păstrat, în forme diferit camuflate, în primele impulsuri de a testa ce se-ntâmplă dacă scoţi fum dintr-unul din "fructele oprite" ale meniului social, insinuându-se apoi în ritualurile zilnice ale fumătorilor deja convertiţi.

Plăcere perfectă - pentru că te lasă tot timpul nesatisfăcut -, fumatul şi iniţierile într-unul dintre cele mai populare vicii de pe planetă se petrec, de cele mai multe ori, în microlumi foarte bine ierarhizate. Fumatul împreună are, aproape invariabil, regulile şi ierarhiile lui: personaje ca Echeru Morţii, Farmacistul sau fumătorul anonim, rămas în spatele unei perdele de fum, sunt cele care dau mai departe, în cercurile lor, dorinţa, technéul sau substanţa. Primele fumuri, produse adesea de ţigări furate din pachetele părinţilor sau ale fumătorilor asumaţi, acţionează ca un fel de portaluri: către micile lumi ale găştilor, unde ţigara devine fetiş sau către o versiune mai transgresivă a sinelui. Câteva dintre autoarele din volum şi-au aprins cea dintâi ţigară în vremurile în care fumătoarele erau privite cel puţin cu suspiciune când tulburau aerul cu rotocoale, activând astfel alte puncte nevralgice ale "orânduirilor" dintr-un moment sau altul.

În cele 26 de episoade ale acestui volum, se fumează mult şi multe: chiştoace reciclate într-o pagină de Flacăra Sibiului, mătase de porumb, Mărăşeşti, "ţigări de doctor" (Kent lung),Viceroy ("Văcăroaie"), More, pipă, iarbă şi haşiş - în jointuri rulate sau bonguri improvizate din peturi. Şi, cum se întâmplă în toate filmele bune, fumatul nu vine niciodată singur. În istoriile adunate în această carte, scrise în versuri, autoficţiuni, însemnări de jurnal, amintiri telegrafice sau rememorări luxuriante, fumatul articulează reţelele complicate ale surselor din care ne stimulăm. Primele ţigări aduc cu ele un întreg vocabular al disimulării şi al îndepărtării urmelor: strategii pentru părinţi şi pentru şcoală, venite la pachet cu o întreagă recuzită. Mănuşile, gumele de mestecat sau mugurii de brad care să înlăture mirosul, măştile frondei şi, după caz, ale inocenţei, vor fi mai târziu înlocuite de semnele fumatului-statement sau ale fumatului devenit, pentru unii, mod de viaţă.

Fiecare ars fumandi îşi are filosofia ei. Expirat, de multe ori, pe coloanele sonore ale paradisurilor pierdute - rock, heavy metal, punk, hip-hop sau, uneori, pe muzica generică a taberelor -, fumul deschide un soi de tonomat din care se aud frânturi din Metallica, Nirvana & Co, mai tuturor figurilor-cult ale contracurentelor arzându-le între buze nelipsita ţigară. Dacă nu se derulează în ritmul accelerat al găştii, fumatul este cel mai bun însoţitor al cărţilor, scrise, comentate sau citite compulsiv.

Obiectele de "cult" ale artiştilor boemi - chitara, ziarul şi ochelarii - care însoţeau pipele din naturile moarte ale secolului trecut par să se fi transmis printr-un fel de meme în recuzitele boemilor de azi, consolidând capitalul de imagine al fumului ca agent sau catalizator creativ. În ceea ce priveşte alchimiile fumatului, fluidele ţigărilor şi ale jointurilor se conjugă cu licori, alcooluri sau cafele, sau cu "agenţii" gata să deschidă oricând porţile percepţiei.

Cele 26 de texte sunt, de fapt, zoomuri asupra avatarurilor fumatului în contexte foarte diferite. Se fumează în anii '60, se fumează în anii '80, '90 şi 2000; se fumează ţigări fără filtru, furate direct din fabrică şi puse la uscat în spatele caloriferului, se fumează ţigări "din afară", ţigări cumpărate la bucată sau procurate de la contrabandişti, se fumează jointuri pe ascuns sau se aprinde Bulibuleatorul. Cel care te ajută, vorba Farmacistului lui Ernu, te ajută ca din "instrumente mici şi nefolositoare" să construieşti "lumi mari şi fascinante". Se fumează ţigări ieftine şi ţigări scumpe, se pufăie din pipe şi se trage adânc în piept, iar mulţi reuşesc, până la sfârşitul textului, să se lase de fumat.

Ajuns în Europa odată cu descoperirea Americii, tutunul a fost iniţial folosit ca medicament (la un moment dat se credea chiar că e cel mai bun remediu pentru sifilis), pentru ca mai târziu să fie demonizat şi reglementat. Iar dacă perioada de aur a cinematografiei coincide şi cu perioada de aur din cariera fumatului - imaginile cu Marlene Dietrich făcând reclamă la Lucky Strike sunt toate alb-negru azi -, intrarea în scenă a descoperirilor medicale despre efectele dăunătoare ale fumatului a dat startul unei longevive obsesii: renunţarea la ţigări. Trecerea de la o vârstă la alta a fumatului s-a petrecut în lumea occidentală ca într-un text al lui Douglas Adams; pe principiul "dacă vă vedem că scoateţi fum, vom crede că aţi luat foc şi vom lua măsurile necesare".

În afara discursurilor standard despre alunecosul joc al fumatului cu dependenţa şi "libertatea", divorţul de tutun nu e mai niciodată simplu: ritmul tabieturilor zilnice se scurtcircuitează, raportarea la "marea problemă" a fumatului se schimbă, iar uneori ajungi să fumezi în vis. Despărţirea e rapidă, tăioasă, ori vine după un purgatoriu populat de obiecte adjuvante: plasturi cu nicotină, tincturi care fac să-ţi repugne până nu demult viciul-reflex, exerciţii de voinţă ş.a.m.d. Deprins de cele mai multe ori dintr-un impuls, fumatul se distilează de-a lungul timpului în filosofii individuale, fiecare fumător cultivându-şi plăcerea după un cod personal.

Primul meu fum nu este însă o colecţie de omagii aduse fumului care, potrivit unor calcule cu cifre uriaşe, ar ieşi din plămânii pământenilor de vreo 5.000 de ani î.Hr., ci developarea, prin multe filtre biografice, a întâlnirii în urma căreia poate începe o îndelungată şi complicată relaţie între individ şi catalizatorii de consistenţa fumului. Pentru unii dintre autorii acestei antologii, primul fum a fost şi ultimul. Pentru alţii, n-a făcut decât să pună în mişcare o serie de alte experimente cu propria chimie. Literatura fumatului - cea mai benignă dintre intoxicările curente - scoate în prim-plan, printre rândurile intrigilor autobiografice, nu doar viaţa socială a fumului şi a celor din jurul focului, ci şi microfilosofiile fumatului. Din nisipurile mişcătoare ale memoriei, ies la suprafaţă, vaporizându-se, amintirile despre încărcătura explozivă a primelor fumuri - amestecul de senzaţii, de plăcere vinovată şi de prime gesturi ale negocierii "libertăţii", de secrete şi misiuni elaborate -, atrăgând după ele flashbackuri din epocile revoltelor personale.

Fumători sau nu, veţi găsi la capătul acestei introduceri (scrise la foc deschis de Pall Mall, brand care mi-a devenit simpatic abia după ce l-am citit pe Vonnegut povestind că asta a fumat tot timpul, începând de pe la 12 ani) 256 de pagini de fum gata să treacă din text în plămânii cititorilor. Am înşirat toate acestea - parafrazând-o pe Antoaneta Ralian, fumătoare încă din viaţa intrauterină - "pentru a demonstra că fumul, deşi o substanţă (sau o insubstanţă) anorganică, face parte organică" din structura noastră psihomentală.