28.06.2010
Elle
Una dintre întrebările cele mai frecvente cu care m-am confruntat şi la Buenos Aires, şi acum, revenind la Bucureşti pentru o lună, a fost aceasta: "Eşti pe Facebook?" De fapt, ar fi mai aproape de adevăr să spun că nu era vorba nici măcar despre o întrebare: interlocutorii subînţelegeau, din capul locului, că sînt (= nu am cum să nu fiu) pe Facebook, aşa că-mi solicitau confirmarea. (Se subînţelegea totodată - conform unui "de-la-sine-înţeles" cu valoare de regulă - că, dacă nu eşti pe Facebook, nu exişti.) Or, eu nu sînt "pe Facebook"! Rezultă, aşadar, că nu exist.
 
Aşa o fi... Dacă Facebookul a devenit un fel de nou CNP, CNP-ul "for the IT generation", laolaltă cu materializarea profeţiei lui Andy (Warhol, who else?) cu "toată lumea va fi celebră timp de 15 minute", a te abstrage - voit - dintr-o "reţea" atît de răspîndită (dar ce spun? pla-ne-ta-ră!) echivalează cu a-ţi tăia singur craca de sub fund. A refuza reţeaua. "Numai cine nu vrea nu e pe Facebook!" Şi cine nu vrea să "socializeze", să "comunice cu prietenii" (cu cît mai mulţi, cu atît mai bine), să-şi comunice existenţa şi importanţa (oricît de parohială), pe scurt: să se vîndă?
 
Păi, se pare că mai sîntem cîţiva - nu vă speriaţi, nu mulţi! Nu pot să vorbesc în numele tuturor, dar, în ce mă priveşte, asta cu "Numai cine nu vrea nu e pe Facebook" funcţionează, scuzaţi, ca o anti-reclamă: cine vrea să intre în ceva atît de accesibil, de comun şi de la-ndemînă?! E ca şi cum ţi s-ar propune să intri într-un club care stă, nonstop, cu uşile larg deschise. OK, să zicem că forma e carentă; dar conţinutul? "Socializarea", "reţeaua", "prietenia", alea-alea?
 
Socializarea e bună, dar nu în exces: dacă se substituie prieteniei (aia reală, nu glume de genul: "Am 458 de prieteni pe Facebook!"), atunci e un semn de superficialitate. Cît despre reţele - e clar că ele au existat dintotdeauna; doar că internetul le-a făcut să prolifereze cancerigen. Reţeaua este un alibi confortabil pentru ceea ce se numeşte, în limbaj popular, "interesul poartă fesul". Îţi construieşti o reţea cît mai largă pentru că, nu-i aşa, nu se ştie niciodată cînd ai nevoie de X sau de Y aflat la "2 or 3 degrees of separation"...
 
În optica mea (cu cîteva dioptrii, recunosc), există un singur lucru bun pe care l-a făcut Facebookul de cînd există el pe lume: al doilea remake al clasicului We Are the World - piesa din 1985 scrisă de Michael Jackson & Lionel Richie - cîntat de un grup de YouTube Users. Primul remake (cîntat de voci grele precum Barbra Streisand, Celine Dion, Usher etc.) e o catastrofă: o insultă la adresa originalului, un rateu sonor, o glumă proastă... Dar versiunea cîntată de nişte necunoscuţi este infinit superioară: oamenii cîntă bine, pun pasiune în ceea ce fac şi le fac de ruşine pe celebrităţile care s-au strîns "pentru Haiti" ca şi cum ar fi s-ar fi pus pe Facebook. Poate că este - de fapt - primul semn din zona entertainmentului cum că asistăm la Facebookizarea lumii: clipul video se încheie pe imaginea fotografiilor tuturor acestor anonimi care-au participat la remake - fix ca-ntr-o reţea Facebook...
 
O mai spun o dată: nu-mi place Facebookul. Dar "muzica Facebook" nu sună rău!
 
 


Publicitate

Sus