Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  carnetzELLE

Facebookizarea lumii


Alex. Leo Şerban

28.06.2010
Elle
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Una dintre întrebările cele mai frecvente cu care m-am confruntat şi la Buenos Aires, şi acum, revenind la Bucureşti pentru o lună, a fost aceasta: "Eşti pe Facebook?" De fapt, ar fi mai aproape de adevăr să spun că nu era vorba nici măcar despre o întrebare: interlocutorii subînţelegeau, din capul locului, că sînt (= nu am cum să nu fiu) pe Facebook, aşa că-mi solicitau confirmarea. (Se subînţelegea totodată - conform unui "de-la-sine-înţeles" cu valoare de regulă - că, dacă nu eşti pe Facebook, nu exişti.) Or, eu nu sînt "pe Facebook"! Rezultă, aşadar, că nu exist.
 
Aşa o fi... Dacă Facebookul a devenit un fel de nou CNP, CNP-ul "for the IT generation", laolaltă cu materializarea profeţiei lui Andy (Warhol, who else?) cu "toată lumea va fi celebră timp de 15 minute", a te abstrage - voit - dintr-o "reţea" atît de răspîndită (dar ce spun? pla-ne-ta-ră!) echivalează cu a-ţi tăia singur craca de sub fund. A refuza reţeaua. "Numai cine nu vrea nu e pe Facebook!" Şi cine nu vrea să "socializeze", să "comunice cu prietenii" (cu cît mai mulţi, cu atît mai bine), să-şi comunice existenţa şi importanţa (oricît de parohială), pe scurt: să se vîndă?
 
Păi, se pare că mai sîntem cîţiva - nu vă speriaţi, nu mulţi! Nu pot să vorbesc în numele tuturor, dar, în ce mă priveşte, asta cu "Numai cine nu vrea nu e pe Facebook" funcţionează, scuzaţi, ca o anti-reclamă: cine vrea să intre în ceva atît de accesibil, de comun şi de la-ndemînă?! E ca şi cum ţi s-ar propune să intri într-un club care stă, nonstop, cu uşile larg deschise. OK, să zicem că forma e carentă; dar conţinutul? "Socializarea", "reţeaua", "prietenia", alea-alea?
 
Socializarea e bună, dar nu în exces: dacă se substituie prieteniei (aia reală, nu glume de genul: "Am 458 de prieteni pe Facebook!"), atunci e un semn de superficialitate. Cît despre reţele - e clar că ele au existat dintotdeauna; doar că internetul le-a făcut să prolifereze cancerigen. Reţeaua este un alibi confortabil pentru ceea ce se numeşte, în limbaj popular, "interesul poartă fesul". Îţi construieşti o reţea cît mai largă pentru că, nu-i aşa, nu se ştie niciodată cînd ai nevoie de X sau de Y aflat la "2 or 3 degrees of separation"...
 
În optica mea (cu cîteva dioptrii, recunosc), există un singur lucru bun pe care l-a făcut Facebookul de cînd există el pe lume: al doilea remake al clasicului We Are the World - piesa din 1985 scrisă de Michael Jackson & Lionel Richie - cîntat de un grup de YouTube Users. Primul remake (cîntat de voci grele precum Barbra Streisand, Celine Dion, Usher etc.) e o catastrofă: o insultă la adresa originalului, un rateu sonor, o glumă proastă... Dar versiunea cîntată de nişte necunoscuţi este infinit superioară: oamenii cîntă bine, pun pasiune în ceea ce fac şi le fac de ruşine pe celebrităţile care s-au strîns "pentru Haiti" ca şi cum ar fi s-ar fi pus pe Facebook. Poate că este - de fapt - primul semn din zona entertainmentului cum că asistăm la Facebookizarea lumii: clipul video se încheie pe imaginea fotografiilor tuturor acestor anonimi care-au participat la remake - fix ca-ntr-o reţea Facebook...
 
O mai spun o dată: nu-mi place Facebookul. Dar "muzica Facebook" nu sună rău!
 
 


Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică


Spacer Spacer