Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  carnetzELLE

Oamenii-tanc & oamenii-cameleon


Alex. Leo Şerban

19.07.2010
Elle
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Mă sperie oamenii care nu se schimbă. Care se nasc ca nişte mici tancuri care cresc, devenind nişte mari tancuri - nicio altă schimbare, nicio împrejurare sau întîmplare nu îi atinge, influenţează sau deviază de-a lungul vieţii: calcă drept, pe şenilele lor, pînă la punctul de destinaţie. Obli şi dintr-o bucată. Pentru ei, supleţea, tranzacţionismul şi simţul situaţiei (care îţi cere să te pliezi pe ea mai curînd decît invers!) nu există: siguri pe ei, avînd dreptate "în bloc", avansează prin viaţă imuni la aventura vieţii, lăsînd - ce-i drept - urme adînci, dar ratînd iremediabil întîlnirea cu înţelepciunea...

Mă sperie, totodată, şi cei care se schimbă prea des. Asemeni unor cameleoni, ai senzaţia, uneori, că esenţa lor nici nu există: sînt doar efectele unor întîmplări. (Cocteau a surprins genial acest fenomen într-o parabolă de două propoziţii: "Într-o zi, stăpînul său a pus cameleonul pe un pled ecosez; cameleonul a murit de oboseală...") Oamenii-cameleon, spre deosebire de oamenii-tanc, trec prin viaţă ca şi cum ar sta pe loc şi viaţa ar trece prin ei: sînt suma lucrurilor care li se întîmplă - şi care-i schimbă de fiecare dată. Sînt transparenţi, versatili, "personali" ca o oglindă: devin alţii în funcţie de ceea ce pui în faţa ei...

M-am gîndit la toate acestea întîlnind, în aceeaşi zi, doi oameni foarte diferiţi pe care-i cunosc. Unul este pictor: şi-a umplut casa (terasa, grădina, ba chiar şi clădirile din împrejurimi) cu picturile sale. Pictează tot timpul, oriunde şi oricum - degetele sale nu sînt decît prelungiri ale culorilor din paletă. Pasiunea picturii îi mănîncă timpul, viaţa, conversaţiile cu ceilalţi... Nu o duce deloc bine, material vorbind, dar sînt convins că n-ar da viaţa aceasta precară, umplută cu atîta bucurie autoindusă, pentru niciun "job" superbine plătit! Şi, deşi viaţa lui pare aceea a unui om-tanc, pictorul nostru şi-a schimbat de atîtea ori maniera de a picta încît ideea aceasta chiar nu i se potriveşte; este, mai degrabă, un om care şi-a găsit calea - şi-apoi bucuria de a urmări ce i se întîmplă de-a lungul ei. Pictura lui este oglinda vieţii lui.

Celălalt este omul-cameleon perfect: la o vîrstă încă fragedă, a schimbat deja vreo zece joburi, nuştiucîte case şi tot atîtea maşini. De fapt, fiecare mutare a lui (de la o casă într-alta, de la un job la altul...) pare să-l transforme integral - de parcă n-ar fi decît un recipient umplut de fiecare dată cu alt conţinut. Îşi schimbă "convingerile" ca şi cămăşile (şi-şi shimbă cămăşile foarte des, fiind un fashion-victim). Nu are o meserie precisă, dar este mult mai cunoscut (în lumea-spectacol în care trăim) decît dacă ar avea. Se scaldă alintat în lumina notorietăţii sale, fiindu-i suficientă - şi considerînd că cei care au aceeaşi meserie (el spune, evident, "acelaşi job") sînt nişte fraieri care nu înţeleg lumea de astăzi. E cameleonic cît cuprinde (pledul lui Cocteau); dar există riscul - de care nu-şi dă seama - ca această continuă versatilitate să lucreze, pînă la urmă, împotriva lui. De fapt, este încremenit într-un proiect: acela de a fi mereu în mişcare.

În ce mă priveşte, savurez fiecare clipă care mă schimbă (faţă de cum eram la 20 de ani) şi mă bucur de o vîrstă care-mi dă tot mai mult (vorba junelui meu amic) o "mentalitate de moş". Dacă am, încă, vanitatea de a nu arăta ca la 50 de ani, nu pot să mulţumesc îndeajuns vieţii care-mi schimbă ideile în funcţie de numărul anilor... Cît de ridicol să ai o minte "veşnic tînără"! E ca şi cum ai fi trăit degeaba.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică


Spacer Spacer