Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  CompletAbil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Orbire şi culoare


Manu Anghelescu, Maria Balabas

26.07.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ochiul era de sticlă iar marea era de sare. Albul păstos impregnase tot ţinutul verde. Nu mai rămăsese nimic din grandoarea culorii împinse la extrem. Ceaţa devenise calea de mijloc. Acolo aveau să se întîlnească toate şi toţi. În acea pustietate a minţii aveam să regăsesc puterea culorii din irişii iritaţi de radiaţii. Nimic şi nimeni nu mai putea opri orbirea. Canicula pusese stăpînire pe tîmple iar sudoarea devenea acid. Gheaţa trecea nepăsătoare peste pupilele dilatate de la atîtea calmante. Fumul iradiant însemna ascunderea angoaselor. Culoarea avea să cucerească omenirea. Doar că omenirea, în orbirea ei iminentă, avea să nu perceapă nici picur de acuarelă marţiană. Şi tot aşa, nisipul din clepsidră se înroşi de furie şi îşi începuse scurgerea în sens invers. Oraşele deveneau deşerturi, oamenii se metamorfozau în şerpi. Soarele devenise praf. Şi în această pulbere universală avea să apară o pată de culoare: un iris pătat. Acest glob translucid avea să guverneze de acum omenirea oarbă. Depindea numai de simţul tactil recucerirea bunul simţ şi al umanităţii. Olfactivul fusese dat la o parte. Prea mult domnise el, zeul parfumurilor emancipate. Era timpul pentru simţuri colorate. Venise vremea imaginaţiei private de culoare. Timpii care înainte se scurgeau în verde-albăstrui deveniseră acum fie o atingere de sticlă, fie o muzică a sferelor sparte. Ordinea se juca cu haosul şi nimic nu avea să mai fie ca înainte. De aici dragonii dădeau startul. La orbire.


Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer