Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Aurora e ca un test Rorschach


Alex. Leo Şerban, în dialog cu Cristian Lupşa

30.07.2010
Decât o Revistă, iulie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Cristian Lupşa: Am recitit recent critica-dialog pe care ai făcut-o împreună cu Mihai Chirilov când a ieşit Marfa şi banii, pe l-aţi catalogat ca fiind "neînţeles" la noi. Cum a îmbătrânit filmul? Dar percepţia asupra lui, mai ales după ce a făcut Puiu mai târziu?
Alex. Leo Şerban: Nu mai ţineam minte că l-am "catalogat ca neînţeles", dar aşa e: Marfa şi banii a aterizat ca un OZN în cinematografia românească. Era ceva atît de nou, atît de proaspăt, atît de provocator (îşi conţinea propriul "manifest") încît lumea cinematografică de la noi n-a ştiut ce să facă cu el, aşa că l-a îngropat: cît pe ce să nu poată fi terminat (a intervenit Lucian Pintilie in extremis), apoi prost distribuit etc. Dar este filmul care semnează actul de naştere al Noului Cinema Românesc - fix în 2001 -, ceea ce m-a făcut să împart cinema-ul românesc în BCP (= before Cristi Puiu) &, evident, A(fter)CP...

Am revăzut fimul acum cîţiva ani, la Pittsburgh (Universitatea de acolo făcuse un program de filme româneşti şi mă invitase să le prezint şi să susţin o conferinţă despre). Impresia mea e că nu a "îmbătrînit" deloc - ba chiar, este şi mai interesant să-l (re)vezi acum, după tot ce a urmat, să vezi "de unde ni se trage" ca să zic aşa. E precum chiotul juvenil a doi tineri de 30-şi de ani (Puiu şi Răzvan Rădulescu) care aveau Cinema-ul la degetul mic, dar gave the finger unei întregi "industrii" falimentare. Am scris cu Chirilov acel articol în tandem, dialogat & argotic pentru că ni s-a părut că o cronică "bătrînească" nu i se potriveşte. Marfa şi banii, mai recent Poliţist, adjectiv sînt filmele româneşti cele mai radicale din ultimii 20 de ani.
 
C.L.: O întrebare conexă - spuneai la panelul de la TIFF despre filmul românesc în America că producţiile astea nu se vând în ţară pentru că sunt prea actuale. De ce crezi că publicul nostru reacţionează aşa?
A.L.Ş.: Pentru că publicul românesc (vorbesc despre consumatorul mediu, nu despre cinefili - care formează o nişă discretă) nu vrea să vadă "filme de autor", ci filme de gen. Nu-l interesează nici epoca lui Ceauşescu, nici cea actuală; în general (îi spuneam asta lui Răzvan Rădulescu), realismul îi pică greu. A fost formatat de televiziune (unde se mai consumă atîta televiziune ca la noi?! cred că nici în Italia!) să guste numai ceva ce n-are nicio legătură cu cinema-ul (poate doar faptul că joacă actori) - nişte produse de serie interşanjabile, jetabile şi imediat-uitabile. Nişte surogate de "vacanţă", hedoniste & evazioniste. Dacă toţi românii ar avea computer, ar juca jocuri pe computer.
 
C.L.: Ce înseamnă Cristi Puiu pentru filmul românesc al ultimilor 10-20 de ani? Dar pentru cinematografie în mare? Ce îl diferenţiază - ca artist, poate şi ca om - de Porumboiu, Mungiu, Muntean, ca să menţionăm doar câteva dintre nume?
A.L.Ş.: Este omul care a schimbat faţa cinematografului românesc. A venit aducînd cu el un fel de "blueprint", pe care l-au preluat cei pe care i-ai enumerat. Asta nu înseamnă că filmele lor sînt "la fel", că nu sînt; dar uită-te la deosebirea (de stil) dintre Occident şi 432 (ale lui Mungiu) sau dintre Furia şi Hîrtia va fi albastră (ale lui Muntean)! (Porumboiu a făcut A fost sau n-a fost? la un an după Moartea domnului Lăzărescu, dar văzuse - cu siguranţă - Marfa şi banii.) Fiecare dintre aceşti oameni foarte talentaţi au învăţat ceva de la Puiu (şi Rădulescu).
 
Pentru cei de "afară", Puiu e cel care ne-a pus pe hartă. Regret să mă repet, dar altă formulă mai sintetică nu-mi vine: Puiu a pus sămînţa, Porumboiu a udat locul, iar Mungiu a cules roadele. Dacă nu era Cannes-ul, nu ştiu dacă mai vorbeam despre filmul românesc...

Ca oameni sînt foarte diferiţi, evident. Puiu e tipul genialoid: neliniştit, incomod, zburlit, în război cu toată lumea, dar şi cu el însuşi (am scris o dată că Puiu e cel mai mare duşman al lui şi că mă tem să nu rămînă singurul lui prieten) - un fel de Daneliuc. Porumboiu e un bonom, un molcom (moldovean, deh), dar cu o inteligenţă acidă, care-l face să vadă limpede acolo unde cei mai mulţi nu văd nimic. Mungiu e calm-afabil, bine-crescut, pragmatic-inteligent, cu un simţ invidiabil al momentului. Iar Muntean e cel mai harnic dintre toţi - eficient, direct, fără blablauri şi fără fiţe - şi, totodată (zic eu), cel mai capabil de mari surprize.

C.L.: Puiu e faimos pentru intransigenţa lui. Cum vezi refuzul lui vehement de a accepta etichete precum "Noul Val"? Dar talentul lui de a-şi face duşmani pentru că, aşa cum îmi spunea şi Gorzo, nu respectă regulile nescrise, care spun că nu îţi comentezi colegii?
A.L.Ş.: Eticheta de "nou val" nu mi s-a părut nici mie potrivită, încă de la-nceput - e un articol mai vechi al unui jurnalist american (A.O. Scott? nu mai ştiu) care ne citează pe amîndoi în acest sens: o dată pentru că dă impresia că ar fi existat un "vechi val" (românesc), a doua oară pentru că trimite - inevitabil - la nouvelle vague-ul francez cu care n-are nici în clin, nici în mînecă (în afara revoltei faţă de cinema-ul de dinainte, dar asta e ceva banal)... Despre "talentul de a-şi face duşmani" al lui Puiu am vorbit mai sus.

C.L.: Sunt oameni care au lucrat cu Puiu care nu au vrut să discute subiectul - Jude nu doreşte, Rădulescu nu mi-a răspuns etc. E Puiu special în cinematografia actuală pentru ce lasă în urmă?
A.L.Ş.: Da, este. Are o intensitate uşor înfricoşătoare ;) Cu Puiu este inutil să te cerţi pe filme - te dovedeşte prin simpla înverşunare cu care-şi susţine o părere pînă-n pînzele albe. E de neîmblînzit şi neobosit - un fel de stalker al argumentelor. Am susţinut întotdeauna că este dreptul unui artist să fie exclusivist (nu şi al unui critic!). Artiştii sînt egomaniaci, criticii sînt ecumenici - sau, mă rog, ar trebui să fie. Puiu "lasă în urmă" mai mult decît un corpus de filme: lasă gustul pentru reflecţie asupra esteticii filmului, autoconştientizare a deciziilor regizorale şi problematizare a meseriei de cineast. El şi cu Răzvan Rădulescu au făcut, de unii singuri, ceea ce "noul val" francez a făcut în 5 (Truffaut, Godard, Rohmer, Rivette, Chabrol) înainte să facă film propriu-zis.

C.L.: Am citit scrisoarea ta de la Cluj în care comentai Aurora. Vrei să elaborezi puţin pe marginea celor două idei principale de acolo - că e un film foarte amuzant şi că "Aurora e despre Cristi Puiu"?
A.L.Ş.: Păi, indiferent ce a vrut Puiu, mie mi se pare că un film despre un "ucigaş în serie" care comite 4 crime în 3 ore nu poate fi decît amuzant: lentoarea cu care planifică, verifică, se mişcă între ele personajul ţine de o pedanterie cumplit de comică. Viorel (numele este mortal, te face să te gîndeşti la un eventual torţionar al cărui nume să fi fost Norocel...) e un chichiricios al crimei, ţine ca totul să fie făcut tacticos, metodic, "ca la carte". Individul e un imbecil, asta e clar.
 
Felul cum vorbeşte - cu un vocabular chipurile "preţios" în situaţiile cele mai nepotrivite (vezi confruntarea cu amantul mamei) - e tipic pentru o categorie de semidocţi produşi în comunism, de care România e plină. Cînd, la sfîrşit, îi spune poliţistului că "nu poate înţelege complexitatea relaţiei" sale cu fosta nevastă, CTP-ul a scris că "nu sună bine". Ba, eu zic că sună foarte bine, pentru că replica e de un haz nebun! Sau episodul (antologic) din magazinul de ţoale de firmă: cînd întreabă, "Da' altceva în afară de Valentino nu aveţi?", umorul este dărîmător - îi deplîng pe cei care nu l-au înţeles... (Momentul în care eu, personal, am "basculat" de partea rîsului este acela din baie, cînd Viorel face duş şi se palpează foarte concentrat în anumite locuri, ceea ce te face să crezi că are poate o boală letală - sau, în orice caz, că e "decît" ipohondru... Ei bine, în timp ce îşi palpează Thanatos-ul cu mîna - ca să zic aşa -, vede o pată de umezeală pe tavan: vecinii de sus inundaseră baia. Această glisare dinspre ceva grav, poate fatal şi aproape metafizic, pe un detaliu atît de mundan şi de nesemnificativ mi s-a părut extrem de comică. Vorba 'ceea: de la sublim la ridicol nu e decît un pas.)
 
Prin "Aurora e despre Cristi Puiu" vroiam să spun că e un film la persoana I, cu Puiu, dar şi despre obsesiile sale. E o poveste despre peisajul său interior, un fel de "autoportret prin alter ego". (Numai un om foarte inteligent poate juca atît de convingător un idiot pompos...) Văd Aurora ca pe o supapă (terapeutică) prin care Puiu s-a eliberat de o parte din violenţă. Bun, asta e interpretarea mea, pentru că filmul e ca un test Rorschach, fiecare vede ce vrea în el. Ăsta e specificul tuturor "operelor deschise".
 
C.L.: Ce crezi că se va întâmpla cu Aurora când va ieşi oficial în toamnă? Dar cu drumul lui Puiu - unde merge de aici?
A.L.Ş.: Se va duce să-l vadă acea "nişă discretă" de care pomeneam - mă rog, cei care nu l-au văzut la TIFF... (Şi cîţiva hipsteri, desigur, pentru care o conversaţie în care să nu vină vorba despre Aurora va fi de neimaginat.) Dar nu va avea tot atîţia spectatori ca Moartea domnului Lăzărescu, asta e sigur: 3 ore înseamnă o probă de anduranţă teribilă pentru spectatorul român - vreau să spun, 3 ore fără 3D şi alte gadgeturi! Va fi a hard sell peste tot, nu numai la noi.
 
"Drumul lui Puiu"... habar n-am. Mă tem că modul său de a face cinema (lipsit de compromisuri, de o intensitate şi o austeritate cumva kamikaze) e oarecum pe ducă. Cred că, după ce ne-a arătat - de unul singur - că este un maestru (ceea ce oricum ştiam, unii dintre noi), ar fi bine - şi pentru el, şi pentru noi - să vină cu o poveste "ecumenică", aşa cum a fost ...Lăzărescu. Un "supliment de suflet" la pachet nu i-ar strica...
 
Dar, aşa cum îl ştim pe Cristi Puiu, pun pariu că va face exact contrariul. ;)

http://twitter.com/cristianlupsa
http://twitter.com/alsbyals

P.S.: Fragmente din acest dialog au fost incluse în Decît o Revistă, nr. 3
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică


Spacer Spacer