Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ochelari pentru Avatar: omul technethic


Bogdan Ghiu

01.08.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Niciodată nu m-am repezit asupra şi în jurul obiectelor de modă, dînd cu atît mai puţin curs apelurilor de mobilizare, cuvintelor de ordine şi "flash mob"-urilor (flesh morb, mai curînd, în astfel de cazuri) ale modelor construite, de piaţă, "moşite" forţat, abuziv, pînă la avort, prin metode de marketing-viol, de dublu viol, atît al unor revoluţii astfel grăbite, expediate, cît şi al mulţimilor de consumatori reuniţi ecumenic pentru a da corp unui truc. Întotdeauna, nu numai pentru că nu-mi place înghesuiala şi ordinea impusă prin ordine, atunci cînd sună goarna mobilizării de piaţă, amîn puţin, o vreme, las în suspensie, uit, închizînd ochii şi ciulind urechile pentru a auzi rumoarea umană devenind foşnet imaterial, dar cu atît mai vertiginos, de bani, cînd consumul masificat devine producţie, cînd oamenii par a accepta să se reducă la o unică operaţiune, la o singură funcţie, la un releu monofuncţional. Sînt momente importante în viaţa socială, mai ales cînd aceasta ajunge să fie abuzată, cînd văzul, flatat filosofic şi fenomenologic, trebuie suspendat, pus între paranteze, şi, asemenea unui cercetaş în cîmp minat, de luptă, străin, e mai bine să fii numai urechi - şi piele ("de găină"). În societate e mai bine, uneori, să închizi ochii (dar nu pentru a te face că nu vezi, pentru a trece cu vederea, ci tocmai pentru a afla mai bine) şi, în loc să întorci şi obrazul celălalt, să întorci spatele, practicînd (anti-facial, anti-facialitate: faţa, "chipul" ca normă frontală a vederii) cunoaşterea cu spatele.

La fel am procedat (mi s-a întîmplat) şi cu Avatar, filmul lui James Cameron. Oare ce-o fi de văzut mai bine cu ochelarii aceia speciali, m-am întrebat în şoaptă (o şoaptă şuierată, apocaliptică, precum cele ale lui Godard) în momentul (săptămîni de-a rîndul) cînd acesta făcea ravagii prin cinematografe, în special în multe special amenajate (în vederea a ce?)?

Recent am pus punct acestei suspans, graţie apariţiei DVD-ului la închiriere (dat fiind că şi-a încheiat victorios circuitul prin multiplexurile lumii, aceste abatoare de vizionare) şi, mai ales, pentru a răspunde unei nedumeriri, pe care nu fac, aici, decît s-o evoc: ridicarea filmului Avatar la rangul de operă de artă profetică, filosofică, de către unul dintre cei mai ingenioşi şi mai creativi filosofi (francezi) contemporani, Bruno Latour (vezi aici şi aici).

Am frunzărit apoi, imediat, toate articolele, deloc puţine, pe care multă lume, chemată şi nechemată, s-a simţit datoare să le scrie, mai mult ca mărturii de participare la minune, ca probe de existenţă pe această lume, pe LiterNet, despre Avatar. Şi cred că am început să înţeleg.

Cred că încep să înţeleg de ce i-a plăcut Avatar lui Latour (deşi nu trebuie să te încrezi niciodată prea mult în gusturile, inclusiv şi poate mai ales în materie de artă, ale filosofilor: pot fi de un kitsch, de un populism cît se poate de periculos): pentru că, spre deosebire de întreaga tradiţie metafizică, care culminează şi încearcă să se depăşească, basculînd, la Heidegger, rămînînd însă masiv simţ comun, tehnica (dincolo de un anumit prag, dincolo de intervalul istoric fatal al "progresului" şi al "revoluţiilor") nu se opune şi nu contrazice, nu exclude morala, ci o slujeşte şi lucrează împreună cu ea: sînt totuna.

Cînd tehnica îşi va fi încheiat "ciclul istoric", aşa se va întîmpla, va deveni (una cu) morala. Dar acest lucru, această afirmaţie este greu de explicat. Pînă una, alta, istoric deci, modern prin urmare, tehnica şi morala se opun, mai precis au fost opuse, omul a preferat, laş, neputincios, mai curînd să le opună decît să le reunească, să le "alinieze", să le "combine", să le "compună" (pentru a prelua termenul preferat al lui Latour).

Normal, firesc, "natural", în aceste condiţii, că povestea filmului Avatar pare forţată, căznită, nefirească, nenaturală. Aşa sînt toate poveştile filosofice: hiperrealism filosofic. Adevăratele poveşti ale omului sînt "forţate" pentru că sînt invenţie, creaţie de clipă cu clipă. Şi pentru că nu pot fi, de fapt, povestite fără imagini. Limbajul verbal (singurul limbaj, tocmai de aceea) generează imaginile, imaginile (care nu compun, singure, un limbaj) sînt "neputinţa" limbajului - care tocmai de aceea îl şi depăşesc.

Şi pentru asta este, de fapt, ironic, nevoie de ochelari speciali, asta, noutatea aceasta e de văzut cu proteze tehnice: că morala va putea deveni, post-tehnic, una cu tehnica, şi că separaţia lor, divorţul lor forţat, prin viol, nu este decît o paranteză istorică, istoria însăşi ca paranteză a "progresului". Hiper-văz filosofic.

Hiper-tehnica (post-tehnica), hiper-imaginea, hiperrealismul mitoscopic al Avatar-ului de imagine care sînt imaginile din Avatar constituie nişte capcane-mijloace ironice, cu atît mai autentice şi mai profunde cu cît, probabil, inconştiente în primul rînd pentru autorul lor.

Evidentă, ca îndemn umanist, voinţa de depăşire şi de anulare a tehnicii: post-tehnica (spre care tehnica istorică doar tinde, în mod nespecific însă, ca "progres tehnologic") va lucra în slujba moralei, nu va fi opusă moralei, ci va fi internă acesteia, pentru a putea să alegem moral, adică (şi) eficient, binele. Să-l producem.

Nu există un automatism al binelui, o naturalitate a binelui. Binele nu este natural decît cel mult în sensul unei "stări de natură", construct conceptual retroactiv. Binele este întotdeauna artificial, forţat, căznit, punctual, local: invenţie întotdeauna tehnică, politica tot ca (post-)tehnică trebuind să fie imaginată ca proiect de serializare, de automatizare, de generalizare-universalizare a binelui.

Sfîrşitul tehnicii istoric, modern-progresive în morală. Morala ca hiper-post-tehnică. Numai moral putem face saltul din tehnica-opusă-moralei în tehnica-morală, în "technethos".

În Avatar ni se arată altceva decît vedem, decît e de văzut: tehnica-morală. Hiper-imaginile din Avatar sînt imagini ale posibilităţii binelui produs tehnic, şi necesită văzul intelectual.

Dar poate că tocmai aşa, inexplicit, nefrontal, lateral, din profil, epidermic, cu spatele, periferic, anamorfotic, imaginile lucrează mai bine.

În Avatar, să ne amintim, tehnic, avatarul e unul etic, de luptă, de rezistenţă de partea binelui. Alegem, tehnic, sfîrşitul avatarului terestru, imperfect, şchiop, chemînd tehnica pe modelul ei vechi, de proteză handicapantă, ea trebuind să fie hiper-imaginată nu doar ca remediere a unei deficienţe, ci, pozitiv, afirmativ, ca producţie etică, ca producţie de bine "în efigie", în "avatar".

Avatarul din Avatar nu mai este unul impus şi întîmplător, de expiere, ca în metafizica tradiţională, ci unul al alegerii liber conştiente, al producerii de sine, prin intermediul hipertehnicii, ca fiinţă de luptă de partea binelui (morala este întotdeauna şi clipă de clipă război, imperativ al alegerii şi de poziţionare; etic, nu există relaxare, pace, tihnă; binele nu este dat, nimeni nu-l poate asigura - dimpotrivă).

Nu ne putem salva decît sărind, alegînd sacrificarea handicapului tehnic al realităţii proprii prin saltul hiper-tehnic într-un Avatar moral, de rezistenţă activă, de luptă creatoare şi creativă de partea binelui - producînd în felul acesta binele însuşi: invenţie tehnică, avatar al omului istoric.

Există salvare, dar doar ca postură de luptă - care, nu întîmplător, vizează şi se bazează pe depăşirea graniţele dintre regnuri, producînd infinita Lume a Pandorei (altă planetă) prin reunirea speciilor "naturale" cu cele "artificiale" (cf. Latour). Nu ne putem salva decît alegînd, hiper-tehnic, un avatar etic, de luptă, al omului pentru care tehnica n-a fost decît o proteză, avatar care nu e dat, ci trebuie construit tehnic, dincolo de deficitul istoric al progresului, cu toate "revoluţiile" lui, cînd, şi prin care, tehnica devine (este) alegere etică, producţie de bine.

Ironic, deşi, poate, inconştient (ironie suprem "obiectivă"), Cameron ne dă să alegem, hiperrealizînd, hiperfigurînd imaginal eticul. Şi nouă ne place ce vedem, sîntem fascinaţi de ce ni se arată, dar, cel puţin pentru moment, preferăm, istoric, trăgînd regresiv, fetal, de istorie (devenită singurul refugiu, singuul reper), imaginea, poveştii.

Numai etic funcţionează, este eficientă şi productivă tehnica. Tehnica hiper-figurată, hiper-realizată (deci nu hiper-reprodusă) în Avatar nu este ceea ce ne-am obişnuit s numim "tehnică". Tehnica din Avatar este deja etică - şi tocmai de aceea e super-tehnică, supra-tehnică, post-tehnică: technethică. Miracolele sînt doar etice, tocmai de aceea par doar tehnice.

Poetul, artistul creează Avatare pentru om (tehnica salvării) în lumea contemporană, care este întotdeauna o planetă străină, fascinantă, o "Pandora" pe care binele este deja, virtual, în curs. Realitatea şi actualul sînt întotdeauna altă planetă, o Pandora a binelui virtual. Iar noi, întotdeauna depăşiţi, de ariergardă.

Pentru asta, sînt convins - şi, iată, aleg să performez acest adevăr, să mă bat pentru el printr-un Avatar textual de luptă -, pentru a vedea imaginile binelui, care nu pot fi decît imaginate, inventate tehnic, ni s-au dat ochelari la intrarea la Avatar. Asta era de văzut cu ochelarii tehnicii: hiper-tehnica în slujba întregului, în slujba vieţii, tehnica-morală, technethica.

Deja acum, oricînd şi dintotdeauna, putem opera alegerea, putem opta între a opune tehnica, moralei, şi a depăşi tehnica, dintr-un set de proteze promiţător-nostalgice, aşa cum este ea istoric, într-o a doua natură, ca tehnică a binelui.

Prin el însuşi, în mod automat, progresul istoric al tehnicii, sau progresul tehnicii istorice (istoria ca derobare, ca amînare, ca "diferare") nu va deveni de la sine technethică. Depinde de alegerea noastră morală, care poate fi operată (căci este o operă: abia etic sîntem artişti) oricînd.

Dar pentru imaginarea, pentru conceperea ei este nevoie de ochelari tehnici, adică morali (imaginea etică este hiper-imagine) şi de un salt - de pe loc, fără niciun avînt, fără acumulare, fără "progres" - într-un alt avatar, activ, de dragoste şi luptă.

Cu cinism şi relaxare rămînem banal tehnici, adică fără nicio putere, sau producători doar de Putere.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer