Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  carnetzELLE

Intermezzo venezian


Alex. Leo Şerban

09.08.2010
Elle
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Unul dintre motivele pentru care am acceptat să public Dietetica lui Robinson (care e mai mult schiţa unei cărţi decît o carte propriu-zisă) a fost acela de a propune o caligrafie de viaţă. Nu i-aş zice - şi nu i-am zis - "filozofie", pentru că sună pretenţios; şi nici "etică" nu m-a lăsat inima să-i spun - pentru că nu mă pricep. Dar o caligrafie (adică o dietetică), da: cartea-care-nu-e-carte lăsa să transpară, printre rînduri, dorinţa de a înfrumuseţa viaţa. Nu cu ghirlande şi alte zorzoane, ci - dimpotrivă - cu puţine lucruri şi cît mai multe experienţe frumoase (ceea ce anglo-saxonii numesc "quality moments"). De a lăsa în urma ta, ca o carte bine scrisă, viaţa ta întreagă - trăită frumos...

Fiind mai mult un fel de "manual prospectiv", aştept - în fiecare moment - să mi se întîmple ceea ce mi-am propus. Nu pun la inimă întîmplările neplăcute, dar mă încarc - cît pentru un an întreg - cu cele desfătătoare.

Un astfel de moment mi s-a întîmplat recent, reuşind să întoarcă frumos cu faţa la lumină o zi care începuse mohorît.

Plecasem, aşadar, de la Cannes cu trenul, urmînd să schimb la Milano cu un altul, spre Venezia. Mai făcusem o dată drumul acesta, îmi plăcuse şi abia aşteptam să mă plimb din nou prin "Serenissima" timp de trei ore, între două trenuri... Cînd ai puţin timp la dispoziţie, simţurile tale se încordează la maximum, încercînd să prindă şi să distileze cît mai mult în cît mai puţin; aşa se nasc amintirile - sticluţe cu esenţe.

Din nefericire, planul meu s-a izbit de haosul imperturbabil al SNCF-ului francez: trenul meu a avut o întîrziere de 40 de minute, ratînd astfel legătura la Milano. Eram supărat, gîndindu-mă nu doar la disconforturile pierderii unor rezervări ci, mai ales, la acea oră pe care ar fi trebuit s-o scad din plăcerile Veneziei...

Din fericire, pe drum, am primit sms-ul pe care doream să-l primesc: invitaţia la o persoană necunoscută, care locuia la Venezia. Mi se dădea şi adresa precisă: Campo Santa Margherita. Cunoşteam bine acel "campo", dar nu mai fusesem niciodată la cineva care să locuiască în "campo"! Şi, de asemenea, nu mai avusesem niciodată un plan şi un scop atît de precis, la Venezia: m-am dat jos din tren, mi-am lăsat valiza la bagaje şi am ajuns exact în Campo Santa Margherita, unde persoana deja mă aştepta. M-a dus pe una din străduţele care mărginesc un canal şi am intrat într-o casă care părea un palat, cu tapiserii vechi cît pereţii, oglinzi la fel de mari, tablouri la fel de vechi ca tapiseriile şi o grădină de trandafiri care, la acel ceas tîrziu de seară, împrăştia un parfum ameţitor... După ce ne-am satisfăcut poftele, menajera franceză ne-a adus - la masa cu lumînări aprinse - cea mai gustoasă paella pe care-am mîncat-o vreodată, urmată de cea mai savuroasă salată de fructe.

Părea un vis, o fantasmă, un film; era realitate.

Pentru un "dietetician", această întîlnire a plăcerilor neprevăzute cu plăcerile plănuite este unul din cele mai preţioase lucruri pentru care merită să trăieşti.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică


Spacer Spacer