Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Tallinn. Sau cum am călătorit... în Evul Mediu!


Ioana Bâldea Constantinescu

03.08.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Când toată lumea merge în locuri unul mai exotic decât altul, opţiunea originală, atipică şi anacronică, până la urmă, este să mergi în Estonia. M-am simţit de parcă aş fi călătorit prin Middle-earth, pe post de variantă feminină a lui Frodo, fără orci, dar cu nenumărate căi de acces... în poveste.

"Spelt = arpacaş!" Uite cum rezolvă un sms orice eventuală dilemă lexicală, de sorginte anglo. Închid telefonul cu un zâmbet din ureche-n ureche. Arpacaş... maroniu şi mijit printre legume şi roz-griul unui somon aburind, în farfuria mea de la Olde Hansa. Când am luat vaporul de la Helsinki la Tallinn, capitala Estoniei, nu mi-am propus şi o călătorie din secolul XXI in secolul XII.

Ne-am îmbarcat pe Nordlandia cu gând să trecem, doar, din Finlanda în Estonia. Aşa, discret. Şi în mare stil, de altfel. Nu de alta, dar Nordlandia e un orăşel în sine, cu punţi suprapuse, piscină, restaurante, magazine, Duty Free (da, Duty Free!!!), sală de dans, cinema, cabine peste cabine, sală de conferinţe şi tot ce-ţi mai trebuie ca să-ţi omori timpul vreo trei ore şi jumătate, cât durează traversarea. Cum conferinţe nu aveam în plan, am optat pentru două locuri comode pe o barcă de salvare, tolănită pe punte, unde te muşcă şi soarele, şi vântul viguros şi rece ca un pahar plin ochi cu gheaţă. Am făcut fărâme-fărâme un pachet de biscuiţi în căuşul palmei şi am ademenit vreo trei-patru pescăruşi, spre amuzamentul general. Ei, învăţaţi cu turişti fără apetit, ca noi, veneau să ciugulească direct din palmă, băteau din aripi, se certau între ei pentru o bucăţică în plus şi, după scandal de mama focului şi fulgi risipiţi în toate părţile, ziceau "Mulţumesc!" pe limba lor, cu o ciupitură sănătoasă, să te înveţi minte să mai rămâi fără biscuite în mână, când la ei e ora mesei. Fotografii în neştire, doar-doar o ieşi una bună, şi chicoteli ciufulite de vânt. Mică prefaţă estoniană.

Acostăm cu "zdrang". Şi ne dăm jos de pe vas în cea mai pură ambianţă sovietică. Altfel spus, clădiri cenuşii, masive, comerţ stradal ca la noi, la mare, cu eternul kitsch turistic oferit de domnişoare îmbrăcate aproximativ (adică aproximativ îmbrăcate, de fapt). "Frumos la Tallinn!" Dincolo de ironie, m-a luat un pui de disperare. Unde-s străduţele comerciale, unde oraşul medieval, unde piaţa aia mare, cum îi zice, (Raekoja Plats, aşa!) de care scrie pe net, unde magazinele de artizanat, unde?... Aici. Uite-le că sunt. La nici un sfert de oră de mers de portul atât de rusesc, din vremuri industrial politice trecute, e un oraş de-acum... nouă veacuri. Viu. Prietenos. Pitoresc. Incredibil.

Adevărul e că nu m-am aşteptat. Am mai văzut oraşe medievale, m-am mai plimbat pe străduţe cu piatră cubică, strecurate printre nişe şi firide de cetate veche, cu obraz denivelat, ca fundul unei văi de râu. Ăsta, însă, e un târguşor... care-şi vinde trecutul într-una din cele mai elegante maniere din câte-am întâlnit până acum. Cu şarm. Cu umor. Cu un know-how de admirat. Cu mirosuri din alte vremuri, oameni îmbrăcaţi în menestreli şi domniţe rătăciţi printre tarabe cu blănuri de vulpe argintie şi hermină, de samur şi de nurcă. Aici se vând cuişoare, nucşoară şi fantezii din piele colorată, chircită în legături de sfoară şi ţesătură străvezie ca ploaia care a început să picure, laolaltă cu şaluri afgane somptuoase şi bijuterii nepaleze pe care nici cu gândul nu gândeai să le găseşti la numai câţiva metri de strada Viru, cea luată în stăpânire, nonşalant, de brandurile modernităţii. Consumăm magazinele de pe Viru repede, în stil fast food, pentru că vrem să ne întoarcem aici, în lumea asta cu obloane şi biserici de-acum câteva sute de ani.

Tallinn-ul e ca un fel de Sighişoara, cea unde am deplâns, acum câţiva ani, chipul medieval al oraşului scofâlcit sub un fard strident comercial. Nu e cazul în Estonia. Efortul pare a fi exact invers. Până şi avatarurile prezentului sunt adaptate, cumva, unui trecut nu ştiu dacă parfumat, dar... real, brusc palpabil în artizanate şi pe străzi, acolo unde pielea, blana, mirodeniile, obiectele miniaturale, din lemn de ienupăr te duc înapoi, în timpul lor, acolo de unde-au venit, acolo unde uite că te trezeşti şi tu.

(Arpacaş...):-)...

Kata purta un tulpan încolăcit pe creştet, de sub care se ivea un smoc de păr blond. Avea piele smeadă şi ochi albaştri, dinţi foarte albi, gropiţe şi o engleză excelentă, poate singurul atribut care ne aminteşte unde suntem, aici, la Olde Hansa, terasa acoperită a unui han care-mi evocă tărâmul hobbiţilor. Suntem... în casa unui negustor bogat, care ne cinsteşte. Cel puţin aşa ne învaţă meniul pergamentos, pe care-l citim la lumina sfeşnicului. În realitate, poţi să plăteşti în euro. Şi cu cardul. Ba eşti chiar încurajat să laşi, la sfârşit, slujitorilor tăi, câteva piei de veveriţă sau doi-trei galbeni, pentru osteneală.

Printre hârdaie şi strachini, bănci de lemn şi ciubere, Kata ne indică locul nostru, lângă tufe de laur şi jardiniere cu leuştean. Am ales să mâncăm aici pentru că... ei bine, nu din cauza purcelului perpelit în bere, nici pentru carnea afumată de elan, nu pentru plăcinta maestrului bucătar Richard, însoţită de budincă de şofran, nu cuceriţi de vinul cu miere şi mirodenii (cam dulce!, mă previne Kata) şi nici măcar de dragul berii cu scorţişoară. Am făcut-o pentru că locul ăsta arată ca într-o anluminură. Nu, nu luăm masa la Tallinn! Luăm masa în Evul Mediu! Ne cântă trubaduri. Se desfăşoară copertine pe deasupra capetelor noastre, să nu ne plouă, de către un soi de târgoveţi înveşmântaţi în postavuri şi încălţaţi cu ceva ce aduce a opinca autohtonă.

Mâncarea, însăşi, trebuie "tradusă". Asta e linte, ăsta e sosul de mânătărci, ăsta-i ghimbir... Kata explică încet, în engleza ei aproape oxfordiană, cu ce urmează să ne înfruptăm. Ne blocăm la lent. "Asta ce e, lent?". "Nu ştiu, arată a colivă". Câteodată e bun şi câteodată nu e. Dacă nu e, mai muşti din pâinea caldă, cu migdale, mai iei o gură de vin, mai tragi cu ochiul la carnea de urs sau la brânza rumenită-n salvie din farfuria altuia. Înăuntru, metafora continuă. Da, există o baie, dar nu căuta săpun şi chiuvetă. N-ai decât să-ţi torni dintr-o oală de lut un pic de mixtură înmiresmată pe degete şi să te speli în găleata din colţ, pitită chiar sub lumina înşelătoare a opaiţului, că aşa face toată lumea.

La sfârşitul festinului, ne-am plimbat prin magazinul de la Olde Hansa. Se vindeau ingredientele mâncărurilor de mai devreme, cupe smălţate şi ştergare cu fir roşu. Am ieşit în piaţa înţesată de negustorime şugubeaţă şi turişti dependenţi de aparatul de fotografiat.

N-am făcut shopping, ci am târguit. Şi aşa, cu pungi colorate, cerul gurii dedat cu alte gusturi şi senzaţia că am petrecut jumătate de zi... într-o poveste, am luat vaporul înapoi, spre Helsinki. N-am învăţat niciun cuvânt în estoniană, n-am vizitat niciun muzeu... Am fost în secolul XII!

Deschid din nou sms-ul. "Spelt = arpacaş!". Ca să vezi chestie...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Insule Greceşti - Lemnos, Iuliana Marchian (4.7/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Insule Greceşti - Thassos, Iuliana Marchian (5.0/5 - 5 voturi)
Sageata Cascada Vârciorog, Florian-Rareş Tileagă
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro De la Pokhara înapoi la Kathmandu, Nepal, Iuliana Marchian (5.0/5 - 8 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Ghorepani Trek - Aria de Conservare Annapurna, Nepal (II), Iuliana Marchian (5.0/5 - 6 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata În căutarea fericirii (Jurnal de călătorie în jurul lumii)


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer