Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Jan Karski, omul care a vorbit cu Roosevelt despre evrei


Violeta Neamţu, pe marginea unei cărţi de Yannick Haenel

04.08.2010
Editura Nemira
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Yannick Haenel
Jan Karski
Editura Nemira, 2010

Traducere din franceză de Ion Doru Brana


Citiţi un fragment din această carte.

*****

Intro

"Yannick Haenel aduce un omagiu unui om obişnuit care ar fi putut deveni cel mai mare erou al secolului XX dacă ar fi fost ascultat: Jan Karski." (Mohammed Aissaoui, Le Figaro littéraire)

"Jan Karski nu este o biografie romanţată, ci o mărturie, portretul unui mesager. Nici un artificiu în acest roman, doar o forma literara care-l face pe cititor să se întrebe: pasivitatea oamenilor duce la vinovăţie?" (Lire)

"Karski este purtătorul unor fraze care îl depăşesc. Acest catolic practicant înţelege că Dumnezeu moare în el. Se conturează astfel întrebarea: unde era Dumnezeu când exista Auschwitz-ul?" (Yannick Haenel)

Jan Karski, omul care a vorbit cu Roosevelt despre evrei
 
Jan Karski a fost un polonez curajos care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a făcut numeroase călătorii între Polonia şi ţările din vestul Europei. O bună bucată de timp a transmis Guvernului polonez, aflat în exil, diversele directive ale Rezistenţei poloneze (un organism care lupta clandestin împotriva ocupanţilor germani).

şi-a riscat viaţa de nenumărate ori, că a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca să îşi ajute compatrioţii, că nu şi-a uitat valorile şi credinţele atunci când a fost torturat (şi de germani şi de ruşi) sunt fapte extraordinare care, însă, s-au petrecut şi în timpul altor conflicte. Ceea ce îi conferă lui Jan Karski un statut special este faptul că acesta a fost fidel unei cauze care nu îl privea în mod direct. Mai exact, el a devenit un fel de purtător de cuvânt al evreilor cu toate că polonezul nu avea această etnie.

Acest lucru s-a întâmplat pentru că doi evrei i-au cerut ajutorul, iar polonezul (care a văzut cu propriii ochi lagăre de concentrare, respectiv exterminare) a simţit că dorinţa celor doi de a face cunoscută situaţia evreilor din lagărele poloneze s-a transformat în principalul scop al vieţii sale. Astfel, a călătorit prin Europa şi prin Statele Unite şi a conferit detalii despre evreii încarceraţi in Polonia unora dintre cele mai importante oficialităţi ale vremii. Printre aceştia, a vorbit personal cu Franklin Roosevelt, preşedintele Statelor Unite de la vremea aceea.

Cartea lui Yannick Haenel, care poartă numele eroului polonez, prezintă frământările, neputinţa şi dezamăgirile lui Jan Karski, care realizează că, în ciuda faptului că relatează celor din jur despre atrocităţile inimaginabile care au loc în lagărele construite de germani, nimeni nu pare a-l lua în seamă.

Tocmai se aflase că 70.000 de evrei români din Transnistria puteau fi salvaţi de la exterminare pentru că guvernul român, în loc să se supună în continuare indicaţiilor date de nazişti, se oferise să ajute la transferul acestora către un loc de refugiu pe care l-ar alege Aliaţii. Nu contează motivaţiile românilor, nu încape nicio îndoială că acţionau din oportunism şi căutau să intre în graţiile Aliaţilor deoarece armata germană dădea semne de slăbiciune: esenţialul este că apăruse o ocazie de a salva evrei. România punea la dispoziţie navele, dar cerea să i se vireze o sumă mare de bani pentru a acoperi cheltuielile de transport. Foreign Office-ul britanic a considerat proiectul ca o tentativă de şantaj. Cât despre Departamentul de Stat american, acesta a abandonat pur şi simplu afacerea, declarând, după o anchetă superficială, că toată povestea era "lipsită de temei".

S-a dovedit mai târziu, la procesul de la Nürnberg, că, dimpotrivă, oferta era serioasă şi că ea pornise de la cele mai înalte autorităţi române: intermediarul lor, un om de afaceri olandez stabilit la Istanbul, propunea să se organizeze evacuarea pe cale maritimă spre Palestina. Planul ar fi putut să reuşească? Ar fi trebuit, de bună seamă, să se plătească o sumă enormă. Dar esenţialul constă în faptul că americanii n-au vrut - că au preferat, o dată în plus, să nu vrea. Căci, opunând un refuz atât de categoric României, refuzau totodată să acorde o şansă pentru 70.000 de evrei. Au preferat să-i lase să moară decât să încerce, prin toate mijloacele, să-i salveze.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer