Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  inter_zise

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Bucureşti - visul


Anda Cadariu

06.08.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Mi-e dor cîteodată de acest oraş plin de mizerie şi guvernat de mitocani, împînzit de clădiri a căror frumuseţe de odinioară se distinge ca o declaraţie voalată prin stratul gros de praf. Acest castravete împănat cu mărgăritare, cu realitatea lui ireală, ca o tumoare perfectă. E un oraş de intriganţi, un loc promiscuu... şi cît de fermecător!

L-am visat, îl visez adesea. Dar în cel mai recent vis, am zburat deasupra Bucureştiului de la ora unu pînă la şase dimineaţa. În cinci ore i-am învăţat pe de rost toate cartierele muncitoreşti, liniile de tramvai, staţiile de metrou, gările, sălile de concert, închisorile. Era să mă lovească un avion care decola de pe Otopeni, noroc că am virat la timp ca să pot privi în continuare parcurile, stadioanele, sensurile giratorii, universităţile şi garguiele de pe acoperişuri.

Am privit din zbor toţi oamenii. Întîi m-am uitat la cei adormiţi. Unul îşi dăduse jos din pat soţia. Dormea în poziţie de fugă, cu veioza aprinsă şi cu o carte în mînă. O bătrînă din Ferentari ţinea în braţe un cîine de două ori cît ea. Sforăiau la unison. Un băieţel respira astmatic în camera cu pereţi pictaţi în galben şi albastru. Tatăl lui moţăia în alt apartament, alături de o femeie pe care copilul nu o cunoştea încă.

Piaţa Naţiunilor Unite: o doamnă se mişcă haotic, în aşternutul proaspăt spălat. Şi-a poziţionat răsadul de gardenii de pe balcon în aşa fel încît luna să proiecteze umbra florilor pe peretele de lîngă pat. Consideră că nu poate să adoarmă fără să simtă mirosul umbrei florilor, care la ora zece seara trebuie să se instaleze, proiectată de lumina lunii, exact sub nasul ei, pe perete, de unde urmează să i se răspîndească în creier, cuprinzîndu-i toţi centrii nervoşi. Însă în noaptea aceasta, cerul e acoperit de nori cumulus şi doamna are coşmaruri.

În această noapte, în Bucureşti, cinci sute treizeci şi doi de oameni în vîrstă de douăzeci de ani dorm cîte doi, trei sau mai mulţi, în camere care miros a bere, vin şi fum de ţigară.

Am început să-i caut pe cei care nu dorm. Mulţi dintre oamenii care nu dorm noaptea se află în stări extreme: ori sînt foarte fericiţi, ori au insomnii din cauza grijilor.

Pe strada Lutherană, printre clădirile sărăcăcioase, cu tencuiala căzută şi cu obloane din anii '30, un băiat desculţ şi singur şi-a înfundat nasul şi gura într-o pungă pe care abia se mai disting cuvintele "Lapte de consum", imprimate cu ceea ce a fost odată un roşu aprins. La etajul I al unui liceu, portarul şi-a invitat amanta la un pahar de Săniuţa. Au clădit din cîteva bănci un pat pe care aveau să se întindă lasciv împreună, exact în momentul în care un important om de afaceri îşi va depune semnătura pe un contract ilegal, imoral, menit să-i îngraşe contul bancar cu încă o tranşă substanţială în valută.

În parcul Carol se plimbă două studente în anul I la medicină, savurînd libertatea obţinută prin studiu asiduu şi garantată de o cameră mizeră de cămin.

Mulţi fac dragoste sau se sărută: prin parcuri, în apartamente, sub poduri; cerşetori, profesori, infirmi.

Un tînăr şi insomniac cercetător în fizică scrie, în faţa unui monitor ultraplat, versurile: Iubitul meu, eşti ca un fulg de zăpadă carbonică. Iar tipul blond de pe tricoul tău se uită la picioarele mele bronzate.

Intelectuali şi artişti sastisiţi zac pe terase, în jurul sticlelor de bere.

Trec peste Victoriei, peste Romană, peste Unirii. Drumul Taberei străluceşte în sunetul motocicletelor. Herăstrăul e tăcut. Ajung în Sălăjan, unde băieţii de cartier au ieşit la un hip-hop printre stele. La Operă luminile s-au stins de mult. Teatrul Naţional mă întîmpină ca un mamut în noaptea răcoroasă.

Mă îndrept spre Intercontinental. De etajul trei, un domn, ieşit la aer în toiul unei petreceri, îmi face cu mîna. Se aude pînă aici cum strigă: "Mihai, vino la tata! E o stea căzătoare!"

Am visat că eram o stea căzătoare deasupra Bucureştiului.

Într-o zi, mă voi întoarce acolo.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer