Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Respiraţie sub apă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Locul de lângă râu (3)


Simona Cratel

07.08.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Zgomot. Zac pe spate, exact în poziţia în care am căzut. Primul lucru pe care-l văd e tavanul. O bucată de zidărie se desprinde şi pocneşte sfărâmându-se de dalele de piatră în dreapta mea. Din toate părţile, începând din spatele zidurilor, zgomot. Apoi, tăcere de plumb, de parcă locul a fost golit de ceva inexprimabil. Mi-e greu să înţeleg ce se petrece cu mine, simţurile mele doar înregistrează, fără să poată filtra nimic. Cadrul intrării din dreapta este schiţat întâi palid de-o lumina mai slabă, care creşte în intensitate şi lasă o siluetă înăuntru.

Tresar. Lângă mine se află cineva. Întredeschid ochii ce-mi lăcrimează de atâta lumină. Îi aţintesc goi în albul din jur, până reuşesc să desluşesc o pată întunecată. Când lumina slăbeşte în intensitate, văd că a oprit lângă trupul neînsufleţit al şoferului.
"În regulă", zice tare. "E mort."

Îşi întoarce faţa spre mine şi mă ţintuieşte cu o pereche de ochii oblici. Văd alţi oameni care se apropie să se uite la şoferul de taxi, ori să mă analizeze, cu lanternele aţintite asupra mea.
"Cine eşti?"
"Sînt Uvo, Uvo", spun şi încerc să-mi amintesc mai mult, dar nimic nu-mi vine în minte, până şi numele meu îmi sună straniu. Chiar mă numesc aşa? Uvo, Uvo....
"Te felicit", îmi spune şi mă fixează cu ochii săi oblici. "Nimeni n-a reuşit până acum să ucidă un Şofer de Taxi."

Nu ştiu cum să accept laudele lui. De unde vin eu, e o crimă.
"Te-aş sfătui să-ţi iei un obiect de-al lui drept trofeu, până când nu-i descoperă moartea şi ţi-l suflă de sub nas. Alarma s-a declanşat. Hai, nu mai sta atât pe gânduri..."
"Da, ai dreptate", îngăim nesigur şi mă ridic pe picioare.
"Ştii că asta o să-ţi aducă o înaintare în rang", spune..

Nu îmi vine să jefuiesc cadavre. Dar nici nu îndrăznesc să nu fac asta. Mă aplec şi îl privesc cu atenţie, încercând să dau peste vreun obiect personal pe care să-l pot reţine drept trofeu. Îi desfac cămaşa. Ceea ce descopăr mă încremeneşte. Iar încremenirea de care vorbesc e vecină cu moartea. Sub şiragul de pietre preţioase lucrate în aur şi fildeş, pielea albă a cadavrului ne dezvăluie amândurora un lucru pe care n-am fi vrut să-l ştim. Nu-mi vine încă să cred şi nici asiaticul nu-şi vine încă în fire, pentru că-şi plimbă degetul arătător peste tatuajul lui. Ne privim în ochi fără să putem îngăima un sunet, apoi asiaticul trage repede cămaşa la loc.
"Să nu sufli o vorbă despre asta", îmi zice pe un ton hotărât.
Nici nu-mi trecea prin cap.

Închid ochii şi mă concentrez. Mă scufund în bezna din străfundurile mele, acolo unde instinctele mele rudimentare sunt încă neşlefuite şi brute ca ale unei fiinţe primordiale. Scot un ţipăt mut, care mă cutremură ca o avalanşă teribilă ce mătură totul în cale. Uneori mă tem că n-am să supravieţuiesc după ce fac asta, dar este doar o spaimă nefondată. Chipul blond al lui Ax, sau mă rog, ceea ce a ales să fie Ax, apare ca un fum sau ca un albuş de ou în continuă modelare şi sfârşeşte prin întrupare completă.
"Ce ţi-a venit să-l ucizi pe unul din Fondatori?", mă apostrofează. "Ţi-ai pierdut minţile?"
"Ce căuta o astfel de personalitate, un individ atât de important din punct de vedere social cum era el, nestingherit, printr-un joc de doi bani? Moartea cu lumânarea?"
"Ţi-ai pierdut minţile?", întreabă Ax pe o altă tonalitate.
"Ufff...! Şi ce să fac acum?"
"Vei fi retras. Sunt la înmormântare acum. Trebuie să mă prezint cu dosarul tău. Vei fi înlocuit. Cine este ăsta?"

Răsucesc capul. Se pare, deşi nu sunt sigur că nu fabulez, că faţa noului meu tovarăş are un aer biruitor. Îl privesc drept în ochi, acolo unde negrul lucios şi adânc face şi mai multe umbre, adânceşte şi mai multe secrete, mai rele şi mai înspăimântătoare. Am impresia pentru o secundă că văd acolo limbi mărunte de flăcări care se unduiesc şi se târăsc, iar în spatele lor, un zid de întuneric. Dar ce importanţă mai are? Devenisem părtaş la ceva josnic, mă împotmoleam cu totul în lumea întunecată a Ploii.

Am pocnit din degete şi l-am făcut pe Ax să dispară.
"Deci eşti Inspector", zice cu răceală.

Îşi înclină capul fără să se oprească din a face lucrul ăla îngrozitor, adică să mă sfredelească până la os cu căutătura aceea întunecată de carnivor care-a adulmecat sânge. Umbrele împietrite în jurul gurii îi dau un aspect hidos.

Eu, care devenisem faimos în urma unei reuşite răsunătoare cum era Terra, eram sortit unei altfel de faime, una înfricoşătoare, după ce-l ucisesem pe unul din Cei Trei Fondatori. Oricum ai fi luat-o, celebritatea n-avea să mă ocolească, asta era mai mult decât clar. Cum de nu rezistasem nici douăzeci şi patru de ore, din momentul în care-mi făcusem un prieten în locul acesta straniu, fără să-l ucid?!
"Ce faci?", mă întreabă asiaticul şi sare într-o poziţie defensivă.

Rămân cu degetele pe mâneca pe care încercam s-o ridic.
"Mă voi reprograma în beneficiul acţiunii mele. O să apăs acum pe câteva butoane din panoul ascuns la baza încheieturii, şi-mi voi administra nişte substanţe care-mi vor stimula un comportament mai rezonabil, îmi vor inhiba frica şi alte emoţii mărunte, fapt care mă va determina sa acţionez raţional.", îi explic încet.
"Şi ce ai de gând să faci de acum înainte?"
"Nu ştiu. Ca sarcină imediată îmi impun să-mi păstrez integritatea într-o lume concepută în aşa fel încât să nu mi-o pot păstra."

Evenimentul mult aşteptat se produce. Dintr-o dată locul se unduieşte ca o apă, provocându-ne tuturor o senzaţie de vomă şi durere de cap. Cadavrul dispare. Prezenţa virtuală a Fondatorului a fost ştearsă de către vreun funcţionar al Centrului, alertat de alarmă.

Asiaticul se aşează pe capota taxiului. Ceilalţi s-au cuibărit pe unde au găsit de cuviinţă şi au aprins focuri din gunoaie să-şi poată găti o cină superficială şi nesănătoasă.

Cineva se opreşte lângă asiatic şi îi întinde o farfurie. Asiaticul îl opreşte cu un gest. Cu aceeaşi verticalitate fizică stranie. Mă deplasez lângă el cu recipientul de apă în mână, i-l întind, iar el, fără cuvinte, începe să-mi toarne peste mâini lichidul străveziu, acolo unde sângele străin apucase să se usuce.
"Ia locul Şoferului de Taxi", îmi spune. "Ai un taxi, ai ocazia potrivită, poţi fi ce vrei, nu mai pierde timp. Eu nu vreau să mor, tu nu vrei să mori. Ce mai stai?"

Mă urc la volan. "N-am mai văzut un şofer la fel de prost ca tine. N-am mai văzut." Chipul ei în faţa mea. Nova, Geniul acestui joc stupid, sora mea mai mică. Al cărei Joc sunt aici să-l evaluez... cu mult prea târziu. Cădere nervoasă, a zis Ax, şeful meu. Iar eu, ce pot să fac?

Pornesc, ies pe autostradă. Plouă. Sus de tot, departe, în inima cerului, ceva s-a rupt. Scame fosforescente electrizează zarea întunecată. Par nişte răni subţiri prin care se prelinge o lumină insuportabilă. Perdeaua de ploaie e atât de deasă încât că nu văd mai departe de un metru. Acelaşi întuneric umed, din care ţâşnesc spoturile farurilor, acompaniate molcom de zgomotul motoarelor ce torc în timp ce lunecă asemeni unor umbre.
"Ai trecut de două ori pe roşu", a zis ea în batjocură. "... apoi toate manevrele pe care le faci...! N-am văzut niciodată un şofer mai prost decât tine!"

Delir şi halucinaţie. Vis în vis.
Chipuri îmi apar din întuneric, faţa Novei, când eram acasă şi tata mi-a dat bani pentru amândoi, Ax, blond, pe scaunul de lângă mine, tata, care s-a sinucis când aveam optsprezece ani, mama, pe care am văzut-o odată într-o poză, asiaticul, cu ochii săi ca două fante goale... suntem atât de ridicoli... încetează să gândeşti... trebuie să înveţi să-ţi controlezi mintea... La urma urmei am şi eu o casă undeva, amenajată ultra-modern, am o colecţie de holograme şi o piele de baybars pe podeaua pietruită. Un luxos lăcaş al plăcerii. Iar din uşa de la intrare porneşte o potecuţă, şerpuind în grădina mea sofisticat amenajată de un designer special angajat de către mine, adus de pe planeta Derix 236, grădină în care obişnuiesc să stau nopţile şi să privesc către construcţiile suspendate care se ridică pe verticală.
Şi totuşi mă aflu aici.

Gândesc SÂNGE, miros SÂNGE.

Pe geam zăresc pentru o fracţiune de secundă scheletul unui vehicul tamponat, ca un animal mort care se descompune la marginea drumului. În imediata apropiere, două cadavre cu faţa în jos zac inerte. O siluetă încearcă să ne oprească. Striga ceva, un cuvânt. Pare a fi "ajutor".

Uite, nu sunt nici eu un monstru: îţi ofer şi posibilitatea să ieşi de aici. Dublul de bani sau deconectarea. E alegerea ta.

Actul de-a ucide este mai personal decât naşterea, ori a face dragoste. Un pact indescriptibil. Luasem ceva asupra mea care semăna cu o umbră imensă, sau cu un blestem, dar mai degrabă aducea cu o iubire iraţională şi nesocotită.

Nu-mi place absolut deloc sistemul ăsta şi-am să fac un raport. Să-ţi faci singur propria Hartă cum te taie capul, să încerci să înţelegi regulile jocului, să te chinui să intuieşti gândirea Altcuiva, să te chinui să stabileşti trasee, scopuri şi chiar punctajul. Ce fel de joc e ăsta în care stabileşti singur dacă ai câştigat sau ai pierdut?!

Ce sens are această reţea imensă de taxiuri şi autovehicule? Ce vrea să demonstreze asta? Ochiul uman cu membrane şi sânge. Din cauza culorii, acel bleu-verde mi-a trecut prin cap că e al Saskiei. Dar cum? Mi-a zis că pleacă în vacanţă. Că are nevoie de o pauză în relaţia noastră ca s-o gândească pe îndelete.

Apoi o văd: fetiţa cu scoicile. Ploaia s-a mai potolit un pic, iar o parte din norii întunecaţi au alunecat de pe cer făcând loc unui cerc de foc: luna roşie, cu un halou vânăt în jur ca un ochi plin de răutate. O zăresc prin parbriz, printre ştergătoarele care se mişcă ritmic. Cauciucul se freacă de geam, iar scârţâitul lor îmi pare un fel de lamentare lugubră, un suspin ce nu se mai sfârşeşte.

Opresc lângă bordură. Deschide portiera şi urcă. Lupul ei costeliv a urcat şi el. Mârâie arătându-şi colţii ascuţiţi şi galbeni. Îi lipseşte jumătate din calota craniană. Creierul îi tremură ca o gelatină. Văd un om desculţ care aleargă spre noi cu braţele ridicate deasupra capului.
Apăs pedala de acceleraţie.

Nu, nu voi gândi SÂNGE. Nu voi gândi MOARTE. E doar auto-sugestie. Eu nu sunt aici, eu stau lungit într-unul din centrele noastre într-o staţie super-modernă. E doar auto-sugestie. Dacă nu voi gândi lucrurile acestea, nu voi muri. Nu sânge, nu moarte. Eu sunt puternic. Mai puternic decât EA, decât Nova, care este atât de slabă. Nu mă voi lăsa doborât. Ştim că aşa se moare şi atunci murim, că aşa se frâng oase, şi atunci ne frângem, că aşa ţâşneşte sânge, iar venele noastre se desfac, altfel n-am muri. N-am muri deloc. E doar auto-sugestie. Eu nu sunt aici... nu sunt aici... nu sunt aici. sunt puternic. sunt nemuritor.
"Ştii cine sunt? Vorbeşte-mi", îi spun. "Sunt eu, fratele tău."

O văd în oglinda retrovizoare cum mă priveşte oblic, cu un pumn strâns sub bărbie, iar ochii ei inocenţi mă tulbură.
"Mă aflu aici pentru tine, să te ajut. Am venit să te iau. Vrei să mi te alături?... Nova?"
"Mai ţii minte când ne jucam împreună în biroul lui tata printre machetele de membre artificiale la care lucra? Mai ţii minte când ne-am construit împreună o casă din deşeuri de vinil în debaraua de la parter?"

Nu rosteşte nici un cuvânt.
Deodată face o mişcare bruscă şi simt ceva în jurul gâtului. "Ham-ham", face. "Ham-ham!"
"Ţi-ai pierdut minţile?", îi strig. Îmi duc o mână la gât şi smulg. E o lesă de câine. Ea râde şi latră în continuare. La radio acelaşi cântec tâmpit: Suzanne te conduce la locul ei de lângă râu/ De unde poţi auzi vapoarele trecând/ Suzanne te conduce la locul ei de lângă râu/ Suzanne te conduce la locul ei de lângă râu/ Suzanne te conduce la locul ei de lângă râu...

Mă linge pe gât, iar eu urlu şi o împing. "Sînt eu, sunt eu, Ax."
Ax spune în timp ce mânuieşte volanul, încolonat în şuvoiul de automobile care gonesc cu frenezie: sunt eu, Ax. Nu îţi sunt nimic, lasă-mă în pace. Dă-mi drumul.
"Care sunt opţiunile acum?"
"Nu prea există opţiuni", îi spune reprezentatul companiei Samsara. "Opţiunile au fost utilizate. A fost transferat de trei ori. Nu avem tehnologie să repetăm procedura. Poate cândva în viitor să ajungem la nivelul de dezvoltare tehnologic care să ne permită transferuri nelimitate, veşnice reîncarnări."
"Ce facem atunci?"

Bărbatul necunoscut care a întâmpinat-o, care pare mare şef în Companie, îşi drege vocea şi argumentează prudent:
"Problema este că trebuie deconectat urgent. Nu ştim ce s-a întâmplat, dar cumva... prin telepatie, a reuşit să-l tragă după el în jocul Trafic şi pe partenerul său. Nu ne permitem să pierdem două vieţi aşa de importante. Uvo este oricum compromis, încercăm să-l salvăm pe celălalt."
"Şi ce propuneţi?"
"Propunem să-l deconectăm."
"Asta înseamnă?"
Tac.

Reprezentantul firmei Samsara, în halat alb, apasă pe butonul de lângă capul lui Uvo. Imediat o asistentă intră pe uşă purtând o tavă. Saskia vede seringa şi îşi fereşte ochii. Priveşte toate tuburile şi aparatura conectată la Uvo, o analizează descurajată. Deci asta a fost.
"Nu există nici o altă opţiune?"
"Ba da, dar nu ca om", i se repetă.

Saskia tace o vreme, lăsându-i să aştepte cu respiraţiile întretăiate. Nu e timp de pierdut, iar ea tărăgănează.
"Bun atunci. Mi-am dorit mereu un câine."

Reprezentantul firmei Samsara apasă pe ecranul digital de deasupra patului, prezentându-i câteva modele, pe care le poate admira şi 3D dacă doreşte, prin apăsarea unui alt buton. Apoi contactează un coleg prin telefon şi face comanda. E esenţial ca totul să se producă eficace, nici o secundă nu poate fi pierdută. Ax este în comă. Activitatea în Companie dată peste cap. Toată lumea urlă.
Acul seringii se apropie de unul din recipientele cu hrană lichidă.
"Staţi", strigă Saskia. "Dacă tot e să se întâmple asta, mai bine să o facă un apropiat."
Ia seringa şi injectează în recipient. Apoi se apleacă peste el să-i dea ultimul sărut.

Afară întuneric, înăuntru întuneric. Interiorul maşinii e luminat slab şi insuficient de farurile maşinii din faţă şi de farurile celor care vin din contrasens.
"Acum... mori.", îi şopteşte fetiţa în ureche, aplecându-se spre el din scaunul din spate.

Se răsuceşte speriat să vadă ce pune la cale, iar ultimul lucru pe care-l simte este lupul care îl atacă, îl muşcă de braţ. Când întunericul se lasă în mintea sa şi înghite totul în jur, îşi dă seama că va muri cu foarte mare greutate. Sufletul îi este greu ca o bucată de plumb. A căzut înapoi în râul reîncarnărilor, căci el este nemuritor. Când o să iasă la malul celălalt, va fi renăscut, pentru că el este nemuritor. Nu, nu SÂNGE. Nu, nu MOARTE.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

Simona Cratel este autoarea volumului Străinii, publicat de Editura LiterNet.
Siteul personal al Simonei Cratel

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Povestioara cu prăjiturele, Simona Cratel (4.7/5 - 10 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Adevărul despre mine, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Falling from grace, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Mi-e dor de Praga, Simona Cratel (4.5/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Orice femeie ar trebui să aibă un stăpîn şi-un sclav, Simona Cratel (5.0/5 - 8 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer