Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  În căutarea fericirii (Jurnal de călătorie în jurul lumii)

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ultimele zile şi nopţi boliviene


Manu Anghelescu

07.08.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
De ore în şir într-o cafenea şic din Santa Cruz... Vin şi plec. Vin: de la La Paz, după 18 ore de bus. Mă duc la Rio de Janeiro. Deocamdată: mă bucur de wi-fi ca niciodată. În interior: parşivă tehnologia asta. Afară: bate vîntul. De la Coca Chanel, la samba.

Exteriorul

Mă aflu: la o altitudine pămînteană şi am un sentiment nostalgico-european de siguranţă tomnatică. După multe luni: tricoul transpirat de drum, cel mai bun companion de călătorie şi singurul, îmi amintesc că încă sînt la polul opus al existenţei casnice. Oamenii trec pe lîngă fereastră ca şi cum ar trece pe lîngă o cortină care mă face invizibilă. Ce comod sentiment, acela de a observa fără a fi observat. Un fel de "Facebook in real time". Acum, în ultimele ore de Bolivia, mintea îmi zboară retrospectiv, ca oricărui scriitor de călătorie, într-o cafenea unde se simte singuratic dar în siguranţă. Observă. S-ar presupune că la asta se pricepe cel mai bine: la asistat, nu la intervenit. Şi iată o imagine superbă de ultime ore boliviene: un cerşetor cu privire de călugăr, atîrnînd de gardul bisericii catolice pe lîngă care trec pasageri spălăciţi, pieptănîndu-şi părul întunecat.

Monitorul

Revin la monitorul meu orb. Pe el ar trebui să se aşterne clipele trăite în ultimele zile de călătorie prin presupusa "cea mai săracă ţară din America de Sud". La umbra luxului de cafenea, imaginea cerşetorului este însă mai puternică. Tango în căşti. Contrastul şi paradoxul. Picată dintr-o lume cu lagune glaciare şi holuri de hoteluri cu pian, la căldura radioului online şi a ceştii de cafea, mintea îmi este deja în avionul către Brazilia. Totuşi, ultimele zile în Bolivia merită bifate în memoria jurnalului care a devenit o raţiune de a călători în sine. În Into the Wild (povestea filmului aici), Supertramp ajungea la concluzia că "happiness is complete only when shared." Totuşi, ce facem cu necazurile? Pe ele să nu le împărtăşim? De ce să nu ştie toată lumea prin ce trecem, dacă tot ne punem în centrul Restaurantului de la capătul Universului? Pentru că tot el spune: "The freedom and simple beauty is too good to pass up." Aşa că asta face acum călătorul solitar: contemplă frumuseţea primară. Dar ce a făcut ca să ajungă pînă în acest punct al înţelepciunii? A mai băgat o tură pe munte: ultima, pentru o vreme.


Laguna

Laguna Glacial, lacul de deasupra pitorescului orăşel andin Sorata, a fost şi ultima destinaţie montană din America de Sud. Pentru călătorul obosit de frumuseţe naturală, această călătorie, se pare una dintre cele mai interesante hike-uri din America Latină, a fost şi semnalul că o bucată bună din periplul în jurul Planetei Albastre ia sfîrşit. Şi-a dat seama călătorul că pentru a afla ce caută mai întîi trebuie să afle ce nu caută, vorba unui informatician atletic? Şi-a dat seama. Are curajul însă să îşi expună punctul de vedere, întru relevarea sincerităţii spirituale? Vom afla, se pare, cu proxima ocazie. Pentru că ce e complex trebuie simplificat, atîta timp cît ceea ce este simplist trebuie completat. Şi între timp, îmi calc pe căşti... Spre surprinderea mea, încă funcţionează, parcă şi mai bine. Teoria Shiva: pentru a construi, trebui mai întîi să distrugi ceea ce este inutil.

Cam aşa a fost în tura Laguna Glacial. Deşi cu Cesar ghidul preferat, "falso ghia" cum l-am denumit după propria glumă asupra şamanului din povestea cu San Pedro ("falso monhe"), tura a fost o sforţare spirituală şi fizică. Oboseala din intensa lună boliviană îşi spunea cuvîntul. Mă luptam cu un organism care cerşea căldură, tihnă, altitudine de plajă şi confort de cinci stele. Nu aveam cum să mă lupt cu un instinct feminin, de asemenea. Pentru că nu degeaba numele de ceremonie îmi fusese Sisa (polen în limba aymara). În plus, şi ceasul biologic îşi cerea şi el drepturile. Aşa că două nopţi nedormite în acelaşi sac de Nepal, de care m-am descotorosit fără remuşcări, am ştiut că pentru o vreme voi lăsa munţii în tihna lor de iarnă sud americană. Peisajul paradisiaco-montan mă lăsa puţin rece. Aveam nevoie de muzică klezmer pentru a prinde energie. Muntele se lăsa urcat în noapte. Pentru că psihicul de întoarcere se mira de distanţa parcursă, fizicul se străduia să nu îşi dezamăgească masterul. Aşa că deasupra norilor de dimineaţă, la căldura primusului cezarian şi la supa de legume gătită cu pasiune, căutam mental o linişte leneşă, de primăvară virginală. Dormeam pe cărări, somnambulam pe stîncile îngheţate din proximitatea apei verzui. Eram într-un pasaj purificant. Minutele de noapte treceau ca păsările văzduhului încorsetate de vîrfuri legendare.


Pianul

Aveam să părăsesc un spaţiu impregnat cu viaţă ascunsă. Oraşul de dovedea protectiv de această dată. Dădusem după luni de zile de un pian. Dădusem de căldură şi de ape calzi. Dădusem de confort. Şi nu-mi era ruşine. Pianul îmi refăcea conexiunea cu o realitate sofisticată. Îmi lipsise muzica, cea creată şi recreantă. Aveam să petrec ultimele clipe de 3.800 într-un oraş care m-a fascinat prin vibraţia sa crepusculară. Aveam să părăsesc un spaţiu bulversant: piaţa vrăjitoarelor, străzile ca o eternă piaţă, eternitatea ca un schimb de bunuri şi nebunuri. Aveam să las La Paz-ul în urmă, cu privirea înspre muntele care va dăinui pînă la finalul timpului. De la etajul nouă, aveam să păstrez un colţ al memoriei întru venerarea timpului sacru şi profan. Aveam să trec peste traficul infernal pentru a ajunge într-un alt pasaj.

Cafeneaua şi finalul

Reveneam în cafeneaua în care lumea se perinda înspre stabilitate. Calmul pusese stăpînire pe mine. Nu ieşisem din cochilie. Lumea se reducea la o două cafele şi multe sucuri de portocale. Se aşternea seara peste Bolivia. Şi peste mintea mea. Zborul de 4:40 dimineaţa era singurul care acţiona ca un băţ în ochiul lui Prîslea. Şi singurul care îmi amintea: Brazil, ta-ta-ta-ta-ta-ta-tamm.....


Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Bolivia cea miraculoasa
    Liviu Almas, 08.08.2010, 13:53

    Interesanta asocierea Boliviei cu Django Reihard si melodia Brazil.Django a fost un as ghitarei fiind un jitan belgian.Acreat un stil in jazz.

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Sinteză despre experimentul Călătorie de un an în jurul lumii, Manu Anghelescu (4.4/5 - 23 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Lungul drum către casă, Manu Anghelescu (5.0/5 - 19 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Povestea cu porterul sucit, Manu Anghelescu (5.0/5 - 18 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Pe insula zeilor în ziua liniştii: Bali, Manu Anghelescu (5.0/5 - 21 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Prin ţinuturi instabile, Manu Anghelescu (4.9/5 - 16 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Jurnal de călătorie


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer