Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  În căutarea fericirii (Jurnal de călătorie în jurul lumii)

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Graniţa de apă


Manu Anghelescu

28.08.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Foz de Iguazu, Brazilia - Puerto Iguazu, Argentina

Nu m-am gîndit niciodată că pentru a face tranziţia dintr-un teritoriu în altul, va trebui să trec o graniţă acvatică. Nu m-am aşteptat ca în prima zi în Argentina să mă gîndesc că mi-am găsit o a doua casă, aşa cum nu m-am aşteptat să mă bucur atît de tare că aud din nou spaniolă în jurul meu, că înţeleg ce se vorbeşte şi că, în plus, ador accentul argentinian, prăjiturile cu dolce de leche, jungla, indigenii, cascadele.

Pe scurt, am părăsit Brazilia şi portugheza într-un cadru naturalo-artificial. Pentru că oraşul Foz de Iguazu a fost doar un pretext pentru a experimenta cascadele Iguazu sau Cataratas do Iguaçu, una dinte candidatele la titlul de "the new 7 wonders of nature". Aici legenda locului spune că un zeu s-a îndrăgostit de o aborigenă pe nume Naipi, care a evadat într-un canoe cu iubitul său pămîntean. Furia zeului a provocat despicarea rîului şi a blestemat-o pe frumoasa aborigenă la o eternă coborîre. Iată puterea răzbunării din furia de a nu poseda. Oricum ar fi fost odată, a meritat despicarea rîului pentru a provoca această grandoare hidraulică.

Oricît îmi ardeau tălpile după alergat în direcţia Buenos Aires, acum nu regret nici un minut de stat în zona teraselor acvatice. Din nou mi-am spus: răbdare, este timp. Şi aşa a fost. Doar că drumul din Rio de Janeiro către Foz de Iguazu părea interminabil. Noroc cu două "pan de queso" (tradiţionalele brioşe braziliene) şi Portretul lui Dorian Gray (fără legătură cu ideea de tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără de moarte) care mi-au ţinut de urît pe tot parcursul celor 22 de ore de autobuz. Despre Foz de Iguazu nu ar fi multe de spus şi pentru că nu ne-a atras zona industrială a oraşului, drept pentru care ne-am închis în cameră cu desene şi Last Tango in Paris de Bertolucci. Pentru că nu puţine sînt momentele de tranziţie într-o călătorie în care îţi permiţi să simţi timpul trecînd pe lîngă tine. Şi a venit ziua cu micul ei dejun debordant (bufeturile suedeze din Brazilia mi-au dat total stomacul peste cap cu cele zece mii de feluri de mîncare din care îţi puteai alege cu nemiluita). Pornim înspre renumitele cascade împreuna cu puhoiul de turişti care împînzesc Brazilia. Eram puţin dezamăgită de infrastructura din Parcul Naţional Iguazu. Părea rece şi total neatractivă. În plus, mă bîntuia din nou sentimentul turistic de care începusem să mă descotorosesc în cele două săptămîni de relaxare în Rio. Dar da, filmul cu turişti se cerea reluat. Deci din nou pachete cu adrenalină. Şi din acest pachet a făcut parte şi o tură inacceptabilă în alte circumstanţe: o plimbare printr-un parc cu păsări exotice în cuşti. Păsări cu penaj de circ şi cioc de fabrici "made in Brazil" în cuşti, încercînd să îţi atragă atenţia, încercînd să-şi ceară drepturile de păsări estetice, de păsări puternice, de păsări de pradă. Plictisul şi tristeţea le domina penajul vesel: păsări de pradă neavînd altă preocupare decît ciugulirea din bol şi exersarea săritului de pe o cracă pe alta. Ele, care odată dominau văzduhul erau acum nişte arături, nişte exemplare pe cale de dispariţie puse în vitrină. Le priveam şi simţeam un fel de jenă că sînt acolo. Dar aşa fusese pachetul şi mă supusesem din ignoranţă. Ieşind din zona interzisă, am dat de intrarea în parcul naţional unde se ascundeau imensele cascade care se simţeau de la distanţă prin umezeala junglei. Dar era zăpuşeală şi asta mă făcea să reacţionez mult mai calm la orice, chiar şi la vizualizarea bubelor de pe picioarele englezoaicei care tocmai venea de la Macchu Picchu. Ştiam ce simte. Ce departe părea perioada Peru acum. Parcă fusese în altă viaţă. Şi cam aşa, din variantă în variantă şi din film în film, ajunsesem şi în barca care avea să ne repeadă înspre unele dintre cele mai spectaculoase cascade din lume. În viteza bărcii cu motor începeam să simt forţa apei care părea să reinventeze noţiunea de perpetuum mobile. Totuşi, nu înţelegeam de ce ni se oferea porţia de adrenalină la pachet cu intrarea sub cascade. În plus mă transformasem într-un burete îmbibat cu apă rece. Chinezul de lîngă rîdea cu poftă şi parcă îmi venea şi mie inima la loc. Oricum, încă o chestie pe lista mea de "nunca mas" în America de Sud.

Şi gata cu tura în cascade. Nu foarte romantic. Mă gîndeam cu puţină strîngere de inimă că "asta a fost tot?". O masă serioasă se cerea îngurgitată pentru a echilibra starea de spirit. Şi cum în Brazilia numai de mîncare la kilogram nu duci lipsă, m-am trezit din nou cu o porţie imensă în faţa nasului care părea să se fi întins mai mult decît îi era plapuma. Dar am cam încurcat borcanele cu proverbe, semn că ar cam trebui să dau pe acasă. Cu stomacul dat din nou peste cap şi cu un apus la orizont, m-am gîndit să-mi cer drepturile de gagică cu mofturi şi să vreau o plimbare pe lîngă cascade. Şi după o ceartă digestivă, ne trezim că facem cale întoarsă înspre apele căzătoare la infinit. Şi oricît eram de udă, cu fusta lipită de picioare şi părul fluturînd cu stropi, vedeam discul aprins căzînd peste fisura în rîu şi mi se părea că prind nişte puteri supranaturale. Avea un efect bizar a doua încercare de a vedea cascadele din partea braziliană. Mă hipnotiza apa şi mă liniştea, oricît de suspendate păreau şiroaiele cu moleculele de apă terifiate de iminenta căderea în infinit. Mă simţeam liberă. Apa avea această forţă. Sau să fi fost combinaţia dintre junglă şi tone de ape căzătoare?

Asta aveam să verific a doua zi, din partea argentiniană. Pentru că, da, în sfîrşit ajungeam în Argentina. Şi odată cu trecerea cu taxiul (niciodată nu am trecut o graniţă cu taxiul) am simţit că trecusem într-o altă dimensiune. De la primul pas călcat pe pămînt roşiatic argentinian, puteam deja declara că ador Argentina. Stau pe o terasă în junglă, într-o cameră cu un design interior delirant, după o plimbare liniştită în partea argentiniană a cascadelor. Aveau dreptate călătorii anteriori: "the argentinian side is indeed better". Şi acesta e doar începutul. Mîine înspre Buenos Aires.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Sinteză despre experimentul Călătorie de un an în jurul lumii, Manu Anghelescu (4.4/5 - 23 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Lungul drum către casă, Manu Anghelescu (5.0/5 - 19 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Povestea cu porterul sucit, Manu Anghelescu (5.0/5 - 18 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Pe insula zeilor în ziua liniştii: Bali, Manu Anghelescu (5.0/5 - 21 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Prin ţinuturi instabile, Manu Anghelescu (4.9/5 - 16 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Jurnal de călătorie


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer