Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  inter_zise

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

La concert


Anda Cadariu

03.09.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Eram patru: eu, Gus, Relu şi Gelatină. Dădeam din cap ca apucaţii, eu îmi comandasem un Martini Extra Dry şi aşteptam să-mi fie adus. Gelatină abia se mai ţinea pe picioare, dar nici prin cap nu-i trecea să se aşeze. Relu era dus bine, iar Gus îngîna refrenul pe care vocalul formaţiei îl repeta şi-l tot repeta.
Atmosfera era incendiară: chitara electrică te purta parcă pe aripile vîntului, basul îţi suna în coşul pieptului, clapa genera o emulaţie nemaiîntîlnită.
Ţopăiam toţi patru ca nebunii, şi nici unul nu recunoşteam că oboseala ne copleşea.
Gelatină începuse să respire greu. Relu transpira. Gus se mişca automat în ritmul muzicii. Eu îmi aşteptam Martini-ul.

A început o nouă piesă. Publicul era în delir. Stroboscoape, tobe, chestii. Cool, mi-am zis şi am continuat să ţopăi împreună cu nebunii ceilalţi.
În jurul nostru se făcuse destul loc încît să putem da din cap liniştiţi, fără să ne facem griji că am putea lovi pe cineva. Gus şi Relu erau deranjaţi în mod evident de faptul că micul nostru grup nu se integra în mulţime, dar lui Gelatină nici că-i păsa.
Rock-ul de calitate era pasiunea noastră comună. Încă de cînd ne cunoşteam, îi treceam în revistă constant pe toţi greii muzicii mondiale. Am început cu Led Zeppelin, Pink Floyd, Deep Purple şi apoi am ajuns la Korn, Tool şi Nine Inch Nails.
Concertul la care eram era dat de o trupă românească mai puţin cunoscută, cu texte politice. Un fel de Rage Against the Machine autohton, din punctul de vedere al versurilor. Partea instrumentală nu semăna însă deloc cu Rage. Eliminaseră hip-hop-ul şi o dăduseră spre rock industrial, ceea ce nu ne deranja deloc.

L-am luat de mînă pe Gelatină şi l-am condus spre un scaun liber. S-a revoltat şi s-a eliberat instantaneu din strînsoarea mea acaparatoare. În momentul următor era înapoi pe ringul de dans, dînd din cap. Gus şi Relu îşi trăgeau puţin sufletul.
Greu la concertele astea. Mai ales că mie nu-mi mai aduceau Martini-ul ăla. M-am dus la bar şi am insistat asupra comenzii. L-am primit pe loc, cu măsline verzi în el. L-am dat peste cap şi m-am întors pe ring.
Gus mi-a bălmăjit în ureche că e tare concertul şi că-i place trupa.
I-am răspuns că era momentul să ieşim şi noi, dracului, în oraş. După atîta timp...

Oboseala începuse să ne lase în pace. Se disipa în aer odată cu sunetele reconfortante ale instrumentelor şi cu versurile dezmăţate pe care vocalul le urla fără nici o jenă.
Ce mai, ne distram de minune.
Am fi putut sta pînă la sfîrşitul concertului, dar sora Annemarie ne-a întrerupt distracţia. Veniseră patru, tot atîţi cîţi eram şi noi. În halate albe, cu boneţicile lor tîmpite pe cap. L-au depistat întîi pe Gelatină. Eu am încercat să dau alarma, dar era prea tîrziu, îi văzuseră şi pe Gus şi Relu.
Într-un final, ne-au încercuit.
Ne-au scos din sala de concert şi au început să urle la noi cu disperarea unor părinţi care abia şi-au regăsit copiii pe care-i credeau dispăruţi pentru vecie: "Vă daţi seama în ce pericol v-aţi pus?! Oameni la şaptezeci de ani?! Să evadaţi aşa din azil?! Dar nu vă e ruşine? Şi să vă depravaţi cu toţi adolescenţii la concerte? Şi tu" - arătă sora Annemarie spre mine cu un deget acuzator - "să bei Martini? Cînd eşti pe Prozac de doi ani?"
Eu, Gus şi Relu priveam în podea. Gelatină n-a mai comentat nimic şi s-a prăbuşit din picioare. Făcuse un preinfarct.

Ne-au dus pe toţi înapoi. Acum scriu aceste rînduri, aşezată pe un scaun lîngă patul lui Gelatină, care îşi revine încet dar sigur.
Credeţi-mă, a fost un concert pe cinste.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer