Să-i tragem la sorţi + mandate de probă! (The Dada-Democracy Project)

Ceea ce urmează reprezintă o provocare, dar una extrem de serioasă, care sper, deci, să provoace răcnete, durere, hohote, plescăituri, stupefacţie (mai ales nu în ceea ce priveşte ideea ca atare, care circulă, pe ici, pe colo, ci posibilitatea transpunerii ei în realitate). Reacţii, evident, cel puţin într-o primă etapă, de respingere, de refuz: imunitare, omnisciente, suficiente. Bubiţe pe piele, pe limbă. Mîncărimi. Enervare. Ricanare. Ochi daţi peste cap. Bla-bla. Dar democraţie e şi "vorbărie": logo-craţie.

O mare, enormă idee bîntuie, timid încă, marginal, subteran chiar, anumite cercetări actuale din teoria democraţiei. O voi enunţa brutal, barbar, vandal, fără niciun fel de menajamente "academice", de "ştiinţă politică", deocamdată - pentru a o supune dezbaterii.

În mare şi foarte preliminar spus, această idee ar putea fi formulată cam aşa: să nu ne mai alegem reprezentanţii, ci să-i tragem la sorţi.

Nu pe toţi, evident, nu la orice nivel, evident, nu oricum, evident.

Dar, pentru a funcţiona şi pentru a fi trăită, pentru a fi refuncţionalizată şi, de fapt, relansată istoric, democraţia trebuie nu doar deplasată dinspre "orgasmul" alegerilor, adică dinspre pragul, dinspre cadrul exercitării politicii democratice - tot mai uşor de manipulat, de trecut, de smuls prin mijloace ne-politice sau marginal politice, de pur marketing, care, orice-ar spune unii sau alţii, nu are ce căuta în politică sau, măcar, în centrul politicii -, spre miezul ei efectiv, ci şi complicată, rafinată, ritualizată, "civilizată" (în sensul de a fi redată cetăţii).

Democraţia trebuie re-centrată, căci s-a auto-marginalizat, des-centrîndu-se.

De douăzeci de ani tot aud, referitor la partide şi la preşedinţi: "Bine, îl dăm jos pe X, pleacă Y de la putere! Dar pe cine punem în loc, cine să vină în loc?"

Răspuns: toţi, pe rînd. Cum se şi întîmplă, de fapt, dar nedeclarat, prin "alegeri".

Nu avem pe cine alege? O întreagă "clasă politică" (ajunsă, din păcate, mai mult o crasă politică), mai mult sau mai puţin omogenă, otova, puţin diferenţiată moral şi ca nivel de cunoştinţe, ne stă la dispoziţie!

Să nu mai alegem, deci, ci să tragem la sorţi.

Să nu mai băgăm votul, pe noi înşine, în "cutia neagră" a urnei, ci să-i extragem pe ei din "pălărie" - explicitînd aspectul spectacular de "scamatorie" al reînnoirii puterii.

Tragerea la sorţi în locul alegerii reprezentanţilor, a puterii e miezul, dar nu e totul. Procesul democraţiei continue ar urma să aibă patru (4) mari etape.

Etapa I: înainte de tragerea la sorţi, în locul campaniei electorale şi pe post de campanie electorală, ar trebui organizată public calificarea, nominalizările, stabilirea lotului de "extractibili". Cît mai mulţi, dar eligibili pe criterii clare, media urmînd să asigure (fără spectacularizări şi speculări ieftine) interviurile publice de calificare.

Etapa a II-a: cu mare fast public, ca la loto (şi cu ajutorul Loteriei Române, fireşte), tragerea la sorţi. În locul "serii alegerilor" - şi cu mai puţină beţie.

Etapa a III-a: la fel de importantă ca şi comutarea alegerilor cu tragerea la sorţi: un mandat de probă, ca la angajare într-o firmă, de 6-8 luni, cel mult un an, pentru a se putea constata, cu posibilitate de revocare însă, seriozitatea şi determinarea candidatului. Pentru că prea a devenit cucerirea puterii prin mijloace electorale un fel de înscăunare monarhică, cu Curte, serai etc., tot tacîmul.

Etapa a IV-a: după mandatul de probă, de cel mult un an, validarea şi definitivarea noii puteri, pentru un mandat de încă 4 ani, care să poată fi însă oricînd întrerupt, prin mijloace colective, consensuale, complicate.

Am preluat din democraţie doar formalismul şi derivele. Nu şi ethosul, adică habitusul democratic, reflexele deliberativ-decizionale. Noi nu trăim democratic pentru că nu trăim democraţia. Nu ştiu cine trăieşte efectiv democratic, democraţia, cine simte democraţia (pe propria piele, exterioară şi, mai ales, interioară: a obrazului şi a creierului) în România!

În România, dar nu numai, democraţia s-a dezechilibrat: este tot mai abuzată de unii, puţini, şi tot mai neefectuată de către alţii, cei mai mulţi.

Democraţia are nevoie de o revoluţie, dar de una cu adevărat democratică.

Aştept discuţii docte, documentate, constituţionale, cu adevărat filosofice, adică deschise şi curajoase, libere, responsabile (a fi responsabil = a îndrăzni libertatea).

Democraţia este de domeniul discuţiei, adică inclusiv ca obiect.

Invit, altfel spus, la o revizitare a Greciei politice, dar în locurile ei mai secrete, mult timp ocultate de "turismul" vulgatei politico-academice.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.