Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Respiraţie sub apă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Fii bărbatul meu (6)


Simona Cratel

18.09.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Între timp, se făcuseră exact doi ani de când locuiau în aceeaşi casă. Îşi spuneau zilnic unul altuia că nu se potrivesc şi că n-ar trebui să fie un cuplu, totuşi ea nu pleca, iar el n-avea curajul să o gonească. El era nemulţumit de ea, căci Marga continua să opună rezistenţă şi toată munca lui devenea din ce în ce mai anevoioasă în loc să se uşureze, fata refuza pur şi simplu să renunţe la sine, iar ea era din ce în ce mai nefericită la rândul ei, căci înţelegea că instinctul ei animalic de auto-conservare era o piedică în atingerea stării aceleia de depersonalizare spre care tindea. Acea iluminare pe care Vlad încerca s-o ajute s-o atingă. Aşa că a hotărât să pună capăt relaţiei în singurul mod posibil: alegând să dispară fizic. Altfel s-ar fi chinuit la nesfârşit, discutându-şi la infinit diferenţele, acuzându-se reciproc şi încercând în permanenţă să se schimbe unul pe altul. Trebuia să dispară şi să-l lase în pace, gândea Marga. Să înceteze toată suferinţa. El putea să-şi găsească alta, mai uşor de frânt, iar ea putea înceta cu procesul acesta al schimbării pe care îl vedea sortit eşecului.

În momentul în care a luat această hotărâre, relaţia lor arăta astfel: făceau dragoste nopţi întregi de la un capăt la altul, week-end-uri în care nu mai ieşeau din casă decât jumătate de oră ca să mănânce pe fugă la un fast-food, de regulă Springtime, căci se afla în apropierea locuinţei lor. Apoi se întorceau înapoi în pat, pentru o echilibristică riscantă. Aşa cum Marga înţelesese deja, uneori sexul nu era absolut deloc despre sex.

A hotărât ca modul ei de a muri să fie cât mai nedureros şi mai paşnic.

Chiar în aceeaşi seară, ori noapte, au fost convocaţi părinţii ei. Când au ajuns, tatăl ei, mai întâi de toate, cu un aer solemn, şi-a îndeplinit partea de sarcină, adică i-a ars o palmă peste faţă, iar maică-sa a pus în mişcare nişte discursuri menite să o aducă pe calea cea bună şi înapoi pe cărarea vieţii.
"De ce-ai face aşa ceva?", a început să se lamenteze. "Spune-mi! Vrei să mă bagi în mormânt? Asta vrei?"

Aici vocea ei devenise ameninţătoare.
"Mai bine te omor eu cu mâna mea. Eu te-am făcut, eu te omor! De ce să te omori tu?!"

Marga se simţea bosumflată şi dezamăgită de reacţia părinţilor săi. Ea dorise să facă totul ca la carte, totul corect, să nu i se poată reproşa nimic. Îşi anunţase toţi prietenii şi colegii telefonic sau cu ajutorul unor cărţi poştale în cazul în care aceştia nu putuseră fi găsiţi în timp util. În loc de asta, cum reacţionau aceşti oameni? I se închisese telefonul, fusese întrebată dacă e cumva nebună, unii râseseră, recomandându-i să lase glumele, iar alţii o înjuraseră de-a dreptul.
"Ce-ai cu mine?", a luat-o mama ei de la capăt, de parcă s-ar fi temut că nu fusese destul de uşor de-nţeles atitudinea ei. "Nu ţi-am dat tot ce-ai dorit? Nu ţi-am făcut toate poftele? Ori poate tocmai asta e, ai fost un copil prea răsfăţat, ţi-au venit toate prea uşor?!"

Tremura din toate încheieturile, îi era frig şi dorea să fie lăsată în pace.
"Las-o", a sfătuit-o tatăl ei ".. gata, ajunge".

Apoi şi-a luat soţia în braţe, ca s-o facă să-nţeleagă că-i alături de ea. Dar ea s-a desprins încet, şoptind "lasă-mă", şi-a început să-şi caute în geantă după pachetul de ţigări. Nu putea să conceapă ce făcuse. Ea era pentru viaţă cu orice preţ, nu pricepea subtilităţile. Nu înţelegea ce anume ar putea împinge o persoană spre crimă sau spre sinucidere. Mai ales că erau o mulţime de maniaci pe străzi care doreau să te ucidă, să te violeze, exista stratul de ozon care se subţia, iminenţa unui cutremur, şoferii imprudenţi, radiaţiile, pesticidele, reziduurile toxice, apoplexia, Cernobâlul, poluarea, etc. Concepţia ei despre viaţă se limita la supravieţuire.
"De ce-ai făcut asta?!, a întrebat-o şi tatăl ei, atât de încet şi de egal că aproape că nici nu putea spune că e întrebare, ci părea o declaraţie de dragoste. "Vrei s-o superi pe maică-ta? Vrei s-o omori? Nu crezi că-i destul de amărâtă şi-aşa?"

S-a aplecat şi şi-a apropiat faţa de a fiicei sale.
"Ce ne facem cu tine, dragă?", a şoptit. "Ce-ai face tu dac-ai fi în locul nostru?"
"Îţi zic eu ce-o să facem. O luăm acasă, asta o să facem", a răspuns mama Margăi. "În mod evident ne-am înşelat despre relaţia dintre ea şi Vlad, iar ei nu-i merge absolut deloc bine cu el."

La cuvântul "acasă", Marga a crezut că leşină. S-a oprit din respirat, şi-a auzit bătăile inimii înteţindu-se, aritmice, a căscat ochii cât cepele. Asta nu se putea întâmpla. Simţea că-i un punct critic pentru ea. Nu acesta era planul. Ea avea ceva de dus la bun sfârşit, iar acest lucru era să se sinucidă.
"Nu, vă rog." Dragostea dintre mine şi Vlad încă nu este completă, încă nu s-a desăvârşit în plinătatea ei. Ca să se împlinească, acum e nevoie de jertfa mea supremă."

L-a privit pe Vlad cu o privire care spunea: "tu, cel care m-ai învăţat să iubesc. Dar ştiu că aş putea iubi mai mult, aş putea iubi cu mult mai mult. Mai generos. Mai deplin."

Vlad stătea la birou cu un aer obosit şi curios.
"Nu se poate", a îndrăznit firav Marga. "Nu-i lăsa să mă ia", l-am rugat cu tandreţe. "Zi ceva! Explică-le despre ce este vorba..."
"Eu ştiu", a mormăit Vlad ţinându-şi o mână în dreptul inimii ca şi cum l-ar fi înţepat de prea multă emoţie, "... poate-i mai bine pentru tine să pleci. Nu-mi dau seama dacă este o idee foarte bună să te sinucizi."

Şi-a îndulcit vocea, încercând să sune ca un bătrânel înţelept şi sfătos.
"Hai, poartă-te frumos. Nu te-mpotrivi."

Marga a început să zbiere, implorându-şi părinţii s-o omoare mai bine decât s-o ia de-acolo.
"Ce-ai aici?", a întrebat şocată mama Margăi arătând spre o rană de pe gâtul fetei care fusese deodată revelată de-o mişcare a părului.
"Nimic", a spus ea speriată şi şi-a adus părul spre piept.
"Cum nimic?! Ce-ai acolo?"

Mama Margăi s-a ridicat să vadă de aproape.
"Te loveşte? Te bate? El ţi-a făcut asta?! Vorbeşte, nu sta ca muta?"

Femeia s-a răsucit furioasă spre Vlad, dar şi acesta tăcea.
Deodată tatălui ei i s-a luminat faţa de şocul unei revelaţii neaşteptate. S-a răsucit spre mama Margăi şi i-a zis:
"Stai! Mai ţii minte când era mică...?! Mai ţii minte că ne-am dus la uşa unui băiat din vecini, să ne certăm cu părinţii lui că o bătea mereu şi-o umplea de vânătăi? Mai ştii?! Iar băieţelul ne-a zis ceva ciudat, că ea vine la el şi-l roagă s-o bată. Iar noi nu am crezut! Mai ţii minte exact vorbele lui?! A zis că îl cheamă în ghenă, ori se ascund în spatele tufişurilor de pe maidan, iar ea îl roagă s-o lovească. Mai ţii minte ce revoltaţi am fost şi că nu am crezut?!"

S-au lăsat câteva momente de tăcere plină de şoc. Apoi mama a decretat, ceea ce a fost un semn că a înţeles şi ea în sfârşit:
"Dacă rămâi, poţi să te consideri moartă pentru noi. Nu mai existăm pentru tine şi nu te mai putem ajuta cu nimic."
S-au privit deprimaţi, apoi au plecat aşa cum au venit. Dăduseră viaţă unui monstru.

A doua zi, Vlad a strâns oamenii din firmă în aşa-zisa sala de conferinţe. A anunţat că Marga intenţionează să se sinucidă. A subliniat că el nu are nici un rol în această hotărâre, că e pur şi simplu nebună, dezaxată, instabilă, şi că, pe viitor, dacă ea va reuşi să-şi ducă la capăt intenţia, doreşte să fie clar pentru toată lumea, dar pentru absolut toată lumea, şi aici a insistat îndelung, că n-are nici-un amestec în moartea ei viitoare. Nu doreşte să-şi asume vreo vină morală sau în faţa legii. Nu este pur şi simplu răspunzător. El este pentru viaţă, pentru durere, pentru suferinţă, nu pentru evitarea acesteia. Deci gestul ei, în concepţia lui este o laşitate. Nicidecum nu vede în asta o desăvârşire a relaţiei dintre ei doi. I se pare o jertfă prea uşoară, pe când viaţa lângă el ar fi fost o jertfă cu adevărat serioasă.

Angajaţii firmei au asistat jenaţi la acest discurs din care n-au înţeles nimic decât că lucrează în locul greşit şi au pornit spre sarcinile lor zilnice bulversaţi şi complet nesiguri că n-ar trebui să plece direct la poliţie sau spre vreo autoritate competentă să hotărască închiderea şefului lor şi a Margăi într-o unitate de sănătate mintală care să-i facă sănătoşi la loc. Cu toate astea nu au întreprins nimic. Şi-au reluat sarcinile zilnice şi s-au pus pe muncă. Singura care s-a hotărât să întreprindă ceva a fost Cristina, secretara, care a sunat acasă la Gabi. Îl chinuia o răceală şi lipsea momentan de la serviciu. Trebuia neapărat să-i spună ce are de gând Marga.

Marga făcuse deja toate pregătirile necesare să plece. Dorea să se sinucidă în casa lui Vlad de la munte. Acolo avea liniştea necesară şi în afară de asta dorea să se afle în mijlocul naturii. Un peisaj dumnezeiesc reprezenta încununarea acestui act simbolic pe care dorea să îl comită. Aşa că au băgat pisica în maşină pe bancheta din spate, ca să pornească la drum. Aceasta nu se arăta dornică de nici-o călătorie. Marga a urmărit-o cum se caţără în spate la geam. Stătea înfoiată ca un arici şi scotea sunete incredibile. Cum ar fi dat să moară atacată de-o pisică nebună?! Ştia cel puţin un ziar care s-ar fi bucurat să scrie despre asta pe prima pagină.

Vlad a terminat de încărcat portbagajul cu provizii, şi a dat startul. Iniţial, planul îl inclusese şi pe Adrian, dar pentru că trecuse ora la care acesta ar fi trebuit să se afle la locul întâlnirii cu Aro-ul lui, Vlad a hotărât să nu-l mai aştepte. Privind în sus, Vlad a făcut observaţia pertinentă că nu ninsese în anul acela nici măcar o singură dată în Bucureşti.

Despre călătorie putem afirma că a decurs în linişte, exceptând cearta pe care a dezlănţuit-o Vlad ca să o convingă pe Marga să-şi pună centura de siguranţă. "Eu merg în cel mai frumos loc de pe pământ ca să mă sinucid, iar tu vrei să-mi pun centura de siguranţă?"

După un timp, s-a putut vedea de departe muntele cum se ridica în faţa ochilor lor. Crestele dantelate se conturau pe cenuşiul închis.

Singurul incident a fost că Vlad s-a apucat pe nepusă masă să facă stânga. Nu înţelegea nimic din intersecţia aia, pentru că nu vedea nimic din cauza tirului pe care-l avea în faţă. Aşa că n-a fost mare surpriza când din sensul celălalt, o Dacie 1100 s-a făcut armonică în lateral, pe partea în care se afla Marga. Pentru o secundă, şocul izbiturii a făcut totul să stea pe loc, toate lucrurile să vuiască din rărunchi şi să scrâşnească. Doar pisica a amuţit în momentul în care a fost proiectată în parbriz şi i-a scăpat în sfârşit de teroarea auditivă pe care o genera.

Marga a întins mâna şi a atins-o cu precauţie, dar nu avea motive de îngrijorare, pentru că nu mai mişca. Doar când a coborât a putut să estimeze corect pagubele. Fetiţa care se aflase pe scaunul mortului în momentul impactului şi nu purtase centura de siguranţă, rămăsese din fericire doar fără dinţii din faţă când se prăvălise peste bord. Şoferul Daciei răcnea ca un apucat şi ştergea de sânge obrazul copilului. A mai durat ceva până a ajuns politia, până s-au întocmit rapoartele, amenzile, s-au consultat acte şi au fost expuse nenumărate circumstanţe atenuante.

Lucrurile s-au mai potolit când Vlad a şoptit câteva nume la urechea poliţistului, iar acesta s-a decis instantaneu să treacă de partea lui. Şi chiar s-au şi înveselit un pic când Vlad a împins ceva în buzunarul tatălui fetiţei ştirbe. Marga s-a amestecat în mulţimea dezamăgită, strânsă să se holbeze la cele două maşini făcute praf, nefericiţi că nu văd nici un cadavru dezmembrat, nici un creier pe asfalt, nici o urmă de maţe din pântece despicate. Părea să le pară rău că s-au deranjat. Speraseră să vadă şi ei ceva deosebit, dar din păcate cei implicaţi nu le puteau oferi aşa ceva. Cu toţii aveau creierii la locul lor. Nici măcar un ochi scos acolo.

Marga şi-a pus întrebarea cum ar fi fost să moară acolo. Să fi murit chiar atunci, în impact, dacă impactul ar fi fost un pic mai puternic. Estetic, n-ar fi fost rău. Totuşi în casa de la munte, cu ferestrele larg deschise spre priveliştea extraordinară, cu aerul acela proaspăt, era mai romantic şi mai demn.

După ore epuizante, cu maşina aproape distrusă, s-au târât mai departe. Erau conştienţi că dacă priveai dinafară te întrebai cu perplexitate cum de maşina aia mai pornise din loc. Când au ajuns în Poiană, se înserase. Vlad i-a lăsat în sarcină să facă ceva cu pisica. Dar ce să facă cu ea?! Pământul era îngheţat, sau cel puţin aşa credea c-ar fi fost dacă ar fi reuşit să ajung la el prin stratul gros de zăpadă. A băgat corpul neînsufleţit al pisicii într-o pungă pe care-a legat-o la gură, şi, după ce-a păstrat un moment de reculegere, i-a făcut vânt în groapa cu căcat deasupra căreia se afla o placă de lemn cu o gaură, care servea drept closet în vila lui Vlad. S-a gândit că trebuie să-i placă acolo, că se va simţi precis în elementul ei, pentru că n-o putea asocia cu altceva decât cu excremente. Atunci a luat sfârşit destinul acelei birmaneze care-a dus o viaţă deosebită, chiar dacă nu şi bună, alături, pentru şi printre ei. "Cei care vor şti să tragă de-aici concluzii fără să se pripească, nu vor putea trece cu vederea cum din comportamentul ei transpare o suferinţă universală care ne va urmări pe unii din noi toată viaţa. S-o redăm, deci, materiei din care provine. Acest gest ne face sentimentele să pălească în faţa gândului c-acolo unde e ea o s-ajungem chiar şi noi... şi de asemenea ne alungă somnul. Amin."

După ce-a rostit discursul de mai sus în memoria pisicii, n-a mai rămas acolo, că venea un miros ce-o năucea. S-a prăbuşit doborâtă de febra produsă de şocul accidentului, s-a înfofolit în câteva pături şi a aţipit în patul de la primul etaj cu gândul la sinuciderea ei de-a doua zi.

(va urma)

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

Simona Cratel este autoarea volumului Străinii, publicat de Editura LiterNet.
Siteul personal al Simonei Cratel

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Povestioara cu prăjiturele, Simona Cratel (4.7/5 - 10 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Adevărul despre mine, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Falling from grace, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Mi-e dor de Praga, Simona Cratel (4.5/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Orice femeie ar trebui să aibă un stăpîn şi-un sclav, Simona Cratel (5.0/5 - 8 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer