Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Despre iubiri şi Iubire


Ioana Bâldea Constantinescu

21.09.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Mi s-a părut de un orgoliu nemăsurat. Un titlu veleitar. Exhaustiv. Exhaustiv? Oare se poate? Greu de spus... Poate.

Toni Morrison e departe de a fi un personaj orgolios, dar o carte care să se cheme Iubire e o probă de curaj, indiferent cât ai fi de nobelizat. Aşa mi s-a părut. Mie.

Şi este, într-o măsură importantă. E o carte bântuită de năluci ale unei iubiri la graniţa cu patologicul. De jazz. De rochii de muselină, alunecând pe o plajă. De iahturi pe care au loc conversaţii. De conversaţii prin care plutesc taine încă nedezlegate. Despre moşteniri, trădări, crimă, regret, foame, teamă. Şi culoare.

Culoarea lui Bill Cosey, patriarhul unei comunităţi sărace, pentru care un magnat negru, proprietar de hotel şi practicant al unei politici incerte cu privire la propria rasă, e o zeitate locală. Până când Cosey, profund zguduit de pierderea soţiei şi apoi a fiului lor, îşi exorcizează durerea printr-un neaşteptat mariaj cu Heed, prietena de joacă a propriei lui nepoate, Christine. Heed are 12 ani.

Ce urmează? O poveste nevrotică, faulkneriană, tragică, da, înduioşătoare, desigur, dar, mai ales, puternică. Manevrată de Toni Morrison în stilul acela în care plutesc vapoarele mari - cu o fermitate inimaginabilă, dată fiind suprafaţa niciodată stabilă a apei. Despre iubire? Nu. Despre iubiri. Iubiri deviante şi maladive dar, în acelaşi timp, bulversant de credibile, de palpabile în materia lor niciodată pe deplin explicabilă.

Iubire e un roman despre pierderi, despre copilării făcute ţăndări, despre fetiţe care se joacă în limba idagay, unul din acele adorabile coduri secrete ale vârstei, şi se ceartă, apoi, pe limba adulţilor, fără să înţeleagă de ce.

Iubirea lui Toni Morrison trece prin bucătării în care se rumenesc creveţi în sos de unt, prin dormitoare din obscuritatea cărora se desţese silueta emaciată a unei văduve din alte timpuri, pe plaja unde copiii aleargă la prânz, iar noaptea cuplurile se iubesc ca-n filmele cu Ava Gardner, pe la petreceri somptuoase, la care unii se uită pe gaura cheii, prin şcoli de corecţie unde regula de supravieţuire e să nu laşi niciodată garda jos, prin bordeluri cu regim hotelier, prin internate cu regim de închisoare, prin poduri dărăpănate, împânzite de amintiri, cu miros de umbră şi de paşi pierduţi în praf.

Trece aşa, mistică şi fatală, prin decade în care e costumată când în taioare strâmte, de vampă, când în blugi evazaţi.

Nu e un roman devastator. Nu în linia inaugurată de Beloved, cartea fetiş a lui Toni Morrison. Are, însă, ceva de opium. O scriitură care se insinuează chiar şi în cotloanele celei mai ramificate imaginaţii. Un joc continuu între grozăvie şi delicateţe. Intolerabil de inteligent. De fin. De pulsatil, până la urmă.

Departe de a ilustra un titlu orgolios, cartea te trimite, umil, spre Epistola I către Corinteni. Umil, pentru că nu pretinde nicio clipă că iubirea poate fi aşa, ca-n Scriptură. Şi cu trufie, totuşi. Pentru că îţi arată că, oricât ar fi ea de tributară timpului, şi oamenilor, şi poveştii, hachiţelor sau gărgăunilor fiecăruia... dacă e Iubire, nici altfel nu poate fi.

"Iubirea rabdă îndelung; iubirea se dăruieşte, nu invidiază; nu se trufeşte, nu se ingâmfă; (5) nu se poartă cu necuviinţă, nu-şi caută ale sale, nu se întărâtă, nu ţine în seamă răul, (6) nu se bucură de nedreptate, ci de adevăr se bucură; (7) pe toate le suferă, pe toate le crede, pe toate le nădăjduieşte, pe toate le rabdă. (8) Iubirea niciodată nu se trece..." (Editura Art, 2010, text citat după Biblia sau Sfânta Scriptură)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer