Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  În căutarea fericirii (Jurnal de călătorie în jurul lumii)

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Farul de la capătul lumii


Manu Anghelescu

26.09.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
(Călătorie în nordul Noii Zeelande)

Natura este năucitoare aici în ţinutul de la capătul lumii. În Lonely Planet (sic!) se spune: 4,2 milion humans and 40 milions sheep. Adică 4 milioane de oameni şi de zece ori mai multe oi. Merită meditat asupra acestui aspect. Dar! Legat de intrarea în acest spaţiu în care noi nu mai avem nevoie de viză acum, a meritat să fim puricaţi la sînge la intrarea în spaţiul Aotearoa. A meritat aproape să pierdem cortul plimbat prin toate colţurile Europei şi ale Americii de Sud pentru că nu-l declarasem eco-bio-apt. Oricum, am impresia bizară că nu sînt într-un peisaj real. Stau într-o maşinuţă în care şi dormim. Tocmai a apus soarele peste urmele copacilor translucizi. Tocmai ne-am întors din capătul cel mai nordic al Noii Zeelande, adică ne-am întors de acolo de unde a început totul în acest loc care pare imaginea virtuală a paradisului GreenPeace în varianta locuibilă. Kilometru după kilometru, pas cu pas pe plajele pustii, impresia de ţinut al ultimilor locuitori de pe planetă devine tot mai acută: liniştea valurilor, pajiştea neatinsă, vacile calme şi leneşe, copacii gigantici kauri, oxigenul care îţi inundă şi clăteşte creierii obosiţi, stîncile roşii vulcanice, oameni primitori, bătrîneii cu rulote, campinguri cu sală de lectură. Noua Zeelandă pare pînă acum o născocire a unui grafician ecologist. Cel puţin asta pare la prima vedere. Pentru că probabil nu totul este de un verde atît de crud precum pare la o primă vedere extaziată. Şi primele semne au apărut brusc, la o plimbare pe ţărmul Bay of Spirits (sic!). Acolo, pe ţărmul parcă scos din filmul The Piano, cu imaginea indigenilor Maori învîrtind din Poi-uri (atît am vorbit despre poi-uri încît era şi timpul să ajung pe tărîmul lor), am dat peste o balenă moartă. Neagră şi enormă, bătută de soare şi de nisipuri, balena dormea întru eternitate pe o parte a sa şi a valurilor care nu o urneau. Imaginea ei la apus. Nu o voi uita. Frumuseţea ţărmului reflectat în pielea fină a cadavrului balenei dădea impresia de film experimental. Părea că ceva bizar urma să se întîmple: încă trei balene moarte, una lîngă alta, unite în moarte. Nu înţelegeam. Era acesta un fenomen frecvent în Noua Zeelandă sau ce era? Mai tîrziu aflu că nici oamenii de ştiinţă nu înţeleg fenomenul şi că pare un fel de sinucidere în masă a balenelor-pilot. În masă, cîte cincizeci de astfel de creaturi superbe ale oceanului deodată. Văzînd excavatoarele cum alunecă pe ţărmul plin de scoici care strălucesc în lumina soarelui la apus şi ridicînd cadavrele mamiferelor marine eram bulversată. Se pare că guvernul neo zeelandez a încercat să ia măsuri masive pentru a nu le lăsa pe aceste mamifere să sufere o moarte lentă şi dureroasă prin înecarea la mal. Dar de asemenea se pare că balenele-pilot au un sentiment social foarte puternic şi că multe ajung pe ţărm în încercarea de a-şi salva camarazii. Sînt ele purtătoarele unor premoniţii? Ce semnale subacvatice receptaseră pentru a se sinucide în masă cum au mai făcut-o în 2007? Ce era şi mai ciudat în toată această poveste tristă era că tocmai ne întorceam din Cape Reinga, cel mai nordic punct al Noii Zeelande şi unul dintre cele mai mistice locuri în cultura Maori. Pentru că se pare că acolo unde se întîlnesc Marea Tasmaniei şi Oceanul Pacific, Maorii credeau că este locul de unde spiritele îşi vor urma drumul către casă.

Acolo este Farul de la capătul lumii. Am sentimentul că s-a încheiat cu planeta Pămînt. De acolo urmează apă şi iar apă. Urcînd stîncile deasupra oceanului şi privind Ninety Miles Beach, adică Plaja de nouăzeci de mile, ai impresia de drum către alt tărîm. Acolo am simţit puternic acea comuniune spirituală cu oceanul, stînca, plantele acvatice şi orice suflare a materiei şi a nonmateriei. Nu-i de mirare că aici este şi locul de întîlnire al unor secte care încă practică ceremonii ale Maori-lor. Cape Reinga este capătul lumii nonspirituale. De aici urmează o altă etapă a conştiinţei. Dar bineînţeles că nu toate momentele sînt atît de poetice pentru că, deşi considerabil mai puţini, şi aici ai parte de turişti. Ca noi. Doar că turiştii din Noua Zeelandă sînt mai paşnici şi mult mai respectuoşi cu natura, cu oamenii, cu tot ce ţine de cultura acestui ţinut misterios de frumos, deşi la prima privire, la ieşirea dintr-un oraş ca Auckland, te întrebi unde sînt oamenii, turiştii, maşinile, casele, civilizaţia.

Obişnuită să nu fiu niciunde singură sau prea departe de o grupare umană, ţinutul nordic al Noii Zeelande mi se pare un ţinut aproape pustiu. Şi ce sentiment incredibil să fii unicul reprezentant al rasei umane de pe plaja ca un colţ de Paradis. În frigul serii şi în bătaia ploilor teribile care ne-au cutremurat primele zile în Noua Zeelandă, mintea nu găsea loc pentru trecut sau viitor. Eram total în prezentul momentului, schematizînd senzaţii olfactive, vizuale, sonore. Omul se lepăda de civilizaţie şi se convertea la natură. Acest gen de gînduri îţi trec prin minte cînd ai de-a face cu un organism viu care este natura. Şi cum de au ajuns neo zeelandezii la acest nivel de înţelepciune în spiritul conservării naturii? Fiind mai conştienţi decît alte naţii de efectele nocive pe care omul le poate avea asupra naturii. Pentru că regulile ecologice sînt stricte. Nu dure, ci de bun simţ. Doar că aici le respectă toată lumea, de la comunitatea Maori, la urmaşii colonizatorilor britanici care se numesc aici Kiwis. "Stau cu un Kiwi", mai auzi de la un european care împarte aceeaşi casă cu un neo zeelandez. Aici am impresia că m-aş putea adapta la tot ce mă înconjoară. Am priceput repede că totul este reciclabil, că nu poţi campa unde te taie capul şi că aşa este mai bine pentru tine şi pentru mediul în care îţi duci traiul, că a-l respecta pe celălalt înseamnă să-i respecţi liniştea şi intimitatea. Şi aşa am ajuns "on a road trip" prin Noua Zeelandă. Este cel mai simplu mod prin care să înţelegi acest loc magnific: închiriezi "a van" şi te duci unde vezi cu ochii. Ai campinguri, hărţi, tot ce vrei pentru a te bucura la modul cel mai subtil de natură în starea sa pură. Şi aici cred că vorbim despre un stadiu avansat al civilizaţiei. Prin conştientizarea faptului că respectul faţă de tot ce te înconjoară vei dobîndi o viaţă frumoasă. Anarhia poate fi lăsată pe mîna celor care trăiesc într-un mediu dezechilibrat. În Noua Zeelandă nu este cazul. Aici toţi îţi sînt "mates" sau "bros", adică un fel de "amigo" de America de Sud, dar poate puţin mai sincer. De la băi termale Maori cu 2 euro la staţiuni cu yachturi Toyota, de la zone unde faci kilometri pînă la orice aşezare omenească sau o alimentară, la oraşe de orbite spaţiale, Noua Zeelandă arată pînă acum ca "the place to be", adică locul unde aş putea convieţui liniştită o perioadă, laolaltă cu Kiwis (notă: aici ai trei variante de Kiwi: 1. fructul a cărui exportator Noua Zeelandă este 2. locuitorii acestui teritoriu, în afară de leneşa comunitate Maori şi 3. pasărea care este simbolul lor naţional, dar care mie personal mi se pare o arătare nu foarte atractivă pentru un animal care ar trebui să ştie să zboare şi să aibă un penaj mai creativ).


Deci deocamdată cam aşa stau lucrurile în nordul Noii Zeelande. Pînă acum nu am să le reproşez nimic Kiwi-lor. Poate pasiunea pentru Fish & Chips pe care am avut refluxul să o onorez după cîteva ore aspre de căţărat, dar poate fi considerată moştenire britanică, aşa că au o scuză. Oricum, pare ideală viaţa aici. Stai la apus, gătind cu privirea în zare. Pe bune dacă nu-ţi vine să te faci fermier şi gata. Tot stresul vieţii se încheie aici. De fapt, am să mă gîndesc mai adînc la asta. Doar că şi dorul de casă e mare. Parcă e totuşi prea linişte aici. Unde e spiritul balcanic? Unde e haosul de acasă? Asta mi-ar lipsi. Cu siguranţă. Perfecţiunea nu e pentru toată lumea. Şi cu aceste gînduri şi un Chardonnay de Noua Zeelandă, închei aceste rînduri mirifice. Kia ora şi pe săptămîna viitoare, dintr-un alt colţ al acestei ţări utopice de la capătul lumii.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Sinteză despre experimentul Călătorie de un an în jurul lumii, Manu Anghelescu (4.4/5 - 23 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Lungul drum către casă, Manu Anghelescu (5.0/5 - 19 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Povestea cu porterul sucit, Manu Anghelescu (5.0/5 - 18 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Pe insula zeilor în ziua liniştii: Bali, Manu Anghelescu (5.0/5 - 21 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Prin ţinuturi instabile, Manu Anghelescu (4.9/5 - 16 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Jurnal de călătorie


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer