Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Negocieri (3) KSA:K (2)


Augustin Ioan

05.10.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Am uitat săptămâna trecută să adaug alte detalii ale vieţii la Chişinău, care mi-au atras atenţia. La Hotel Cosmos, pe uşa restaurantului, scria, pentru Pull, LA SINE şi, respectiv, pentru Push, DE LA SINE. Metafizică pură! A trebuit intermedierea englezei să înţeleg că era echivalentul local pentru TRAGE şi, respectiv, pentru ÎMPINGE de pe uşile noastre.

Dar restaurantele, fie şi cu înscrisuri bizare, au un concurent serios: cantinele, unde mănâncă, practic, toată lumea decentă din oraş. Diferenţa de preţuri între cantine (foarte ieftine) şi restaurante (foarte scumpe) ne spune ceva şi despre natura vieţii publice urbane din târg: prin preţuri, fiecare dintre ele îşi atrage alt tip de clientelă. Eu unul mănânc la cantina facultăţii mele din 1985, aşa că nu am avut nicio reţinere să le folosesc, studenţeşte, şi pe cele de la Chişinău. Mă tem că, urmare a crizei, au reapărut localurile de tip autoservire, zise şi "Împinge tava", în Bucureşti. Dispăruseră o vreme şi, mi-am zis, dacă nu mai sunt nici covrigi la vânzare pe străzi, o fi ăsta semnul unei normalităţi, dacă nu al unei occidentalizări care le schimbă în fast-food joints, unde se mănâncă mult mai prost şi semnificativ mai scump.

Normalizarea se petrece, însă, aici şi acum, şi în România, încă o dată. Pe bd. Bălcescu a apărut recent, în Bucureşti, un astfel de local, ţinut, mi se pare, chiar de o echipă de moldoveni, exact pe tipicul cantinei de la Chişinău: ieftin, simplu şi bun. Mai e una în fostul Palat al Telefoanelor.

Comunicarea de la KSA:K a lui Vasile Ernu a fost, cumva, legată de acest fenomen, al norm(aliz)ării culinare staliniste; el a prezentat o carte de bucate a URSS de la finele anilor treizeci, reluată apoi în ediţii succesive, care propunea o mâncare puţin complicată, puţin diversificată, bazată pe principiile unei alimentaţii raţionale de felul celei imaginate, mult mai târziu, de specialişti în nutriţie de-alde Iulian Mincu pentru Ceauşescu.

Dar alimentaţia raţională nu venea doar aşa, cu fotografii drăguţe ale unor mâncăruri de doi bani jumate. Venea cu fabrici de mâncare, cu produse tip gospodina, cu circurile foamei în care, sub cupole monumentale, zăceau legume mumificate. Mai aducea cu sine şi o modificare radicală a tipologiei locuinţelor, care ceda spaţiul bucătăriei - nenecesară pentru o familie comunistă - către stat şi, deci, supunea intimitatea locuinţelor şi prin acest procedeu controlului panoptic. Această modernizare a vieţii de familie era evidentă, pentru cine avea ochi de văzut şi urechi de auzit, încă de la sfârşitul anilor cincizeci. Când s-au proiectat blocurile care anturează Sala Palatului, şeful de proiect nota exact această explicaţie pentru dimensiunea liliputană a bucătăriilor. Gospodina modernă avea să fie eliberată de sclavajul gătitului pentru familie, iar bucătăria rămânea, ca apendicele, un reziduu a ceea ce fusese în gospodăria tradiţională: centru de foc al locuinţei, loc de creştere a copiilor şi de reunire a familiei împrejurul plitei şi a cuptorului, dacă nu şi loc de picoteală pentru cei mici... Or, suprafaţa bucătăriei s-a mărit cel mai spectaculos la jumătatea anilor optzeci, atunci când s-au modificat normativele de proiectare a apartamentelor. Acum, de cât de mare este bucătăria apartamentelor vechi depinde preţul lor de vânzare.




Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer